SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 36099/06 prezentate de Taner BEYGO împotriva a 46 de state membre ale Consiliului Europei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 16 iunie 2009 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători; și a lui Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 13 iulie 2006, după ce a intenționat, pronunță următoarea decizie: reclamantul, dl Taner Beygo, este un cetățean francez, născut în 1940 și rezident în Dompierre-les-Ormes. El este reprezentat în fața Curții de către dl Beygo. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost angajat de Consiliul Europei. La 12 ianuarie 1996, Secretarul General al Consiliului Europei l-a revocat. Această măsură disciplinară a intrat în vigoare începând cu data de 15 ianuarie. Reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ al Consiliului Europei (TACE) cu privire la o acțiune împotriva acestei decizii. printr-o primă hotărâre, pronunțată în 1999, instanța a decis să suspende examinarea acestei cauze, în așteptarea altor decizii privind punerea în invaliditate a reclamantului înainte de revocarea sa. Printr-o a doua decizie din 12 decembrie 2005, Tribunalul a constatat că există o abatere disciplinară din partea reclamantului, precum și caracterul deosebit de grav al faptelor care i-au fost reproșate. În consecință, Tribunalul a considerat că sancțiunea pronunțată era proporțională și justificată. Statutul personalului Consiliului Europei se citește după cum urmează art. 54 Orice încălcare a obligațiilor pe care agenții sunt obligați să le respecte, în temeiul Statutului Personalului și al regulamentelor, comise intenționat sau din neglijență, poate duce la inițierea unei proceduri disciplinare și eventual la o sancțiune disciplinară. Sancțiunile disciplinare sunt următoarele: (...) (f) revocarea. (...) Articolul Procedura disciplinară este inițiată de Secretarul General sau de Secretarul General, persoana interesată fiind ascultată în prealabil. Sancțiunile disciplinare sunt pronunțate de Secretarul General sau de Secretarul General după executarea procedurii disciplinare prevăzute în anexa X la prezentul Statut. Laigent sau laagent care are un interes direct și actual, pot sesiza Secretarul General sau Secretarul General cu privire la o plângere formulată împotriva unui act de ordine administrativă care le-a adresat. Prin mai multe acte administrative, se înțelege orice decizie sau măsură cu domeniu de aplicare individual sau general luată de Secretarul General sau de Secretarul General. În cazul în care secretarul general sau secretarul general nu au răspuns în termen de 60 de zile la cererea unui agent sau a unui agent care îi invită să ia o decizie sau o măsură pe care sunt obligate să o ia, această tăcere este o decizie implicită de respingere. Termenul de 60 de zile scurt de la data primirii cererii de către Secretariat, care a confirmat primirea acesteia. (...) Articolul În caz de respingere explicită, totală sau parțială, sau de respingere implicită a reclamației menționate în art. 59, reclamantul sau reclamantul pot introduce o acțiune în fața instanței administrative instituite de Comitetul de Miniștri. Tribunalul administrativ, după ce a stabilit faptele, hotărăște în drept. În litigiile cu caracter pecuniar, el are competența de deplină jurisdicție. În alte litigii, el poate anula actul contestat. De asemenea, poate obliga Consiliul să plătească o despăgubire reclamantului sau reclamantei în repararea prejudiciului cauzat de actul contestat. (...) Statutul Tribunalului Administrativ al Consiliului Europei dispune de art. 1 Tribunalul Administrativ (denumit în continuare tribunalul) este compus din trei judecători care nu sunt membri ai personalului Consiliului Europei. Unul sau mai multe dintre judecători sunt desemnați de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare Curtea) dintre personalitățile care exercită sau au exercitat o funcție judiciară într-un stat membru al Consiliului Europei sau într-o instanță internațională, cu excepția judecătorilor Curții în funcție. Ceilalți judecători sunt numiți de Comitetul miniștrilor printre juriști sau alte persoane de înaltă competență, cu o mare experiență în materie administrativă. Judecătorii Tribunalului sunt numiți pentru o perioadă de trei ani; ei sunt realibili. Trei judecători supleanți sunt numiți în aceleași condiții de către Curte și de către Comitetul miniștrilor (...).art. 3 Judecătorii instanței își exercită funcțiile în deplină independență; ei nu pot primi nici o instrucțiune. Pe parcursul exercitării mandatului lor, aceștia nu pot să își asume funcții incompatibile cu cerințele de independență, de experiență și de disponibilitate inerente acestui mandat art. 12 (...) În cazul în care sentința pronunțată ar fi pătată de o eroare materială, aceasta poate fi rectificată de președinte sau de președinte, fie din oficiu, fie la cererea uneia dintre părți. (...) GRIFS Invocând art. 6 alin. (1) și 14 din Convenție, reclamantul consideră că: ..ca urmare a componenței și numirii membrilor săi de către Consiliul Europei, instanța administrativă a acestei organizații nu prezintă garanțiile de independență și de imparțialitate impuse de Convenție. Curtea constată că, la originea cererii, se află un litigiu cu privire la decizia de a revoca reclamantul, funcționar care lucrează pentru Consiliul Europei. Reclamantul nu contestă faptul că presupusele încălcări ale convenției își au originea într-un act al Secretarului General (decizia de revocare) și în Decizia TACE. Cu toate acestea, consideră că cele patruzeci și șase de state care erau membre ale Consiliului Europei la momentul respectiv ar trebui să fie recunoscute în comun ca fiind responsabile pentru presupusele încălcări convenționale care decurg din această decizie. Curtea consideră că este necesar să se examineze obiecțiile reclamantului în lumina principiilor pe care le-a dezlegat în cauzele în care a fost obligată să caute dacă răspunderea unor părți la convenție putea fi angajată în raport cu aceasta din cauza unor acțiuni sau a unor declarații care țin în detrimentul acestor state unei organizații internaționale. Aceste principii au fost amintite și dezvoltate în special în cauzele Bosphorus (Bosphorus Hava Yollar 78166/01, 31 mai 2007). Ele se află, de asemenea, reluate în două decizii recente ale Curții (Boivin State membre ale Consiliului Europei (dec.), nr. 73250/01, CEDH 2008-... și Connolly State membre ale Consiliului Europei (dec.), nr. 73274/01, CEDO 2008-...) care se referă, la fel ca în speță, la un litigiu între un funcționar internațional și organizația internațională care l-a angajat. Curtea ia notă de faptul că, în speță, numai organele Consiliului Europei, și anume Secretarul General și TACE, au trebuit să cunoască litigiul dintre reclamant și organizaie. Aceasta constată că, în niciun moment, unul sau altul dintre statele în cauză nu este implicat, în mod direct sau indirect, în acest litigiu și nu face obiectul niciunei acțiuni sau omisiuni a acestor state sau a autorităților lor care ar fi de natură să își asume responsabilitatea în temeiul convenției. Prin urmare, nu se poate spune că reclamantul, în speță, intră sub incidența instanței judecătorești. Pe de altă parte, Curtea constată că reclamantul nu susține că transferându-și competențele în Consiliul Europei, statele membre ale acestei organizații și-ar fi încălcat obligațiile în temeiul Convenției, prin faptul că nu prevede un sistem de protecție a drepturilor fundamentale. În sensul acestui termen, în hotărârea Bosphorus Curtea consideră că: în consecință, presupusele încălcări ale Convenției nu pot fi imputate statelor aflate în discuție în prezenta cauză. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că obiecțiile reclamantului sunt incompatibile cu dispozițiile Convenției. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Peer Lorenzen Modululr Adjunct Președinte
de la requête n
o
36099/06
présentée par Taner BEYGO
contre 46 Etats membres du Conseil de l’Europe
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 16 juin 2009 en une chambre composée de
:
Peer Lorenzen,
président,
Rait Maruste,
Jean-Paul Costa,
Karel Jungwiert,
Renate Jaeger,
Mark Villiger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 13 juillet 2006,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Taner Beygo, est un ressortissant français, né en
1940 et résidant à Dompierre-les-Ormes. Il est représenté devant la Cour par M
me
C.
Beygo.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant fut employé par le Conseil de l’Europe. Le 12
janvier
1996, le Secrétaire Général du Conseil de l’Europe le révoqua. Cette mesure disciplinaire prit effet à compter du 15 janvier suivant.
Le requérant saisit le tribunal administratif du Conseil de l’Europe (TACE) d’un recours contre cette décision. Par une première décision, rendue en 1999, le tribunal décida de suspendre l’examen de cette affaire, dans l’attente d’autres décisions concernant la mise en invalidité du requérant avant sa révocation.
Par une seconde décision, du 12 décembre 2005, le tribunal constata l’existence d’une faute disciplinaire de la part du requérant ainsi que le caractère particulièrement grave des faits qui lui étaient reprochés. Il considéra en conséquence que la sanction prononcée était proportionnée et justifiée. Il confirma la révocation du requérant.
B.
Le droit pertinent
Le statut du personnel du Conseil de l’Europe se lit comme suit
:
Article 54
«
1.
Tout manquement aux obligations auxquelles les agents sont tenus, au titre du Statut du Personnel et des règlements, commis volontairement ou par négligence, peut donner lieu à l’ouverture d’une procédure disciplinaire et éventuellement à une sanction disciplinaire.
2.
Les sanctions disciplinaires sont les suivantes
:
(...)
f. la révocation.
(...)
»
Article
56
«
1.
La procédure disciplinaire est engagée par le Secrétaire Général ou la Secrétaire Générale, la personne intéressée ayant été préalablement entendue.
2.
Les sanctions disciplinaires sont prononcées par le Secrétaire Général ou la Secrétaire Générale après accomplissement de la procédure disciplinaire prévue à l’annexe
X au présent Statut.
»
Article
59
«
1.
L’agent ou l’agente qui justifient d’un intérêt direct et actuel, peuvent saisir le Secrétaire Général ou la Secrétaire Générale d’une réclamation dirigée contre un acte d’ordre administratif leur faisant grief. Par «
acte d’ordre administratif
», on comprend toute décision ou mesure de portée individuelle ou générale prise par le Secrétaire Général ou la Secrétaire Générale. Lorsque le Secrétaire Général ou la Secrétaire Générale n’ont pas répondu dans les soixante jours à la demande d’un agent ou d’une agente les invitant à prendre une décision ou une mesure qu’il ou elle sont tenus de prendre, ce silence vaut décision implicite de rejet. Le délai de soixante
jours court de la date de réception de la demande par le Secrétariat, qui en aura accusé réception.
(...)
»
Article
60
«
1.
En cas de rejet explicite, total ou partiel, ou de rejet implicite de la réclamation visée à l’Article
59, le réclamant ou la réclamante peuvent introduire un recours devant le tribunal administratif institué par le Comité des Ministres.
2.
Le tribunal administratif, après avoir établi les faits, statue en droit. Dans les litiges de caractère pécuniaire, il a une compétence de pleine juridiction. Dans les autres litiges, il peut annuler l’acte contesté. Il peut également condamner le Conseil à verser une indemnité au requérant ou à la requérante en réparation du dommage résultant de l’acte contesté.
(...)
».
Le statut du tribunal administratif du Conseil de l’Europe dispose
:
Article 1
1.
Le tribunal administratif (ci-après dénommé le tribunal) est composé de trois
juges n’appartenant pas au personnel du Conseil de l’Europe.
2.
L’un ou l’une des juges sont désignés par la Cour européenne des Droits de l’Homme (ci-après dénommée la Cour) parmi des personnalités qui exercent ou ont exercé une fonction judiciaire dans un Etat membre du Conseil de l’Europe ou dans une juridiction internationale, à l’exclusion des juges de la Cour en fonction. Les autres juges sont désignés par le Comité des Ministres parmi des juristes ou d’autres personnes de haute compétence, possédant une grande expérience en matière administrative. Les juges du tribunal sont nommés pour une durée de trois ans; ils sont rééligibles.
3.
Trois juges suppléants sont désignés dans les mêmes conditions par la Cour et par le Comité des Ministres (...).
Article 3
«
Les juges du tribunal exercent leurs fonctions en pleine indépendance; ils ne peuvent recevoir aucune instruction. Durant tout l’exercice de leur mandat, ils ne peuvent assumer de fonctions incompatibles avec les exigences d’indépendance, d’impartialité et de disponibilité inhérentes à ce mandat
».
Article 12
«
(...)
2.
Les sentences ne sont pas susceptibles d’appel. Dans le cas où la sentence rendue serait entachée d’une erreur matérielle, elle peut être rectifiée par le Président ou par la Présidente soit d’office soit sur requête de l’une des parties.
(...)
»
Invoquant les articles 6 § 1 et 14 de la Convention, le requérant estime qu’en raison de sa composition et de la nomination de ses membres par l’exécutif du Conseil de l’Europe, le tribunal administratif de cette organisation ne présente pas les garanties d’indépendance et d’impartialité exigées par la Convention.
La Cour constate qu’à l’origine de la requête se trouve un litige relatif à la décision de révoquer le requérant, fonctionnaire travaillant pour le Conseil de l’Europe.
Le requérant ne conteste pas que les violations alléguées de la Convention trouvent leur origine dans un acte du Secrétaire Général (la décision de révocation) ainsi que dans la décision du TACE. Cependant, il estime que les quarante-six Etats qui étaient membres du Conseil de l’Europe à l’époque des faits devraient être reconnus conjointement responsables des prétendues violations conventionnelles découlant de cette décision.
La Cour estime qu’il convient d’examiner les griefs du requérant à la lumière des principes qu’elle a dégagés dans les affaires où elle a été amenée à rechercher si la responsabilité d’Etats parties à la Convention pouvait être engagée au regard de celle-ci en raison d’actions ou d’omissions tenant à l’appartenance de ces Etats à une organisation internationale. Ces principes ont été rappelés et développés en particulier dans les affaires
Bosphorus (Bosphorus Hava Yolları Turizm ve Ticaret Anonim Șirketi dite «
Bosphorus Airways
» c. Irlande
([GC], n
o
2005
‑
VI),
Behrami et Behrami c. France
((déc.) [GC], n
o
71412/01, 31
mai
2007), et
Saramati c. Allemagne, France et Norvège
((déc.) [GC], n
o
78166/01, 31 mai 2007). Ils se trouvent également repris dans deux décisions récentes de la Cour (
Boivin
c.
34
Etats membres du Conseil de l’Europe
(déc.), n
o
73250/01, CEDH 2008-..., et
Connolly
c.
15
Etats membres du Conseil de l’Europe
(déc.), n
o
73274/01, CEDH 2008-...) qui portaient, comme en l’espèce, sur un litige entre un fonctionnaire international et l’organisation internationale qui l’employait.
La Cour note qu’en l’espèce, seuls les organes du Conseil de l’Europe, à savoir le Secrétaire Général et le TACE, ont eu à connaître du contentieux opposant le requérant à l’organisation. Elle constate qu’à aucun moment l’un ou l’autre des Etats mis en cause n’est intervenu, directement ou indirectement, dans ce litige, et ne relève en l’espèce aucune action ou omission de ces Etats ou de leurs autorités qui serait de nature à engager leur responsabilité au regard de la Convention. On ne saurait donc dire que le requérant, en l’espèce, relève de la «
juridiction
» des Etats défendeurs au sens de l’article
1 de la Convention.
Par ailleurs, la Cour observe que le requérant ne prétend pas qu’en transférant leurs compétences au Conseil de l’Europe, les Etats membres
de cette organisation
auraient manqué à leurs obligations au titre de la Convention, en ne prévoyant pas un système de protection des droits fondamentaux «
équivalent
» à celui assuré par la Convention, au sens donné à ce terme dans l’arrêt
Bosphorus
.
La Cour estime qu’en conséquence les violations alléguées de la Convention ne sauraient être imputées aux Etats mis en cause dans la présente affaire.
Au vu de ce qui précède, elle conclut que les griefs du requérant sont incompatibles
ratione personae
avec les dispositions de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Stephen Phillips
Peer Lorenzen
Greffier adjoint
Président