AFFAIRE GÜLÇER ET ASLIM c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA GÜLÇER ȘI ASLIM c. TURCIA (solicitarea nr. 19914/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 iunie 2009 DEFINITIVF 16/09/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Gülçer și Asl András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 26 mai 2009, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 19914/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, Ms. Mehmet Tahir Gülçer și Kas La 18 martie 2008, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiile reclamanților care decurg din lipsa de comunicare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație și a absenței de a adresa un avocat în custodia guvernului.

Astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 26 martie 2000, reclamanții au fost arestați și reținuți. Prin hotărârea din 21 martie 2002, Curtea de Securitate de la Õ ï i-a condamnat pe reclamanți la o pedeapsă cu închisoarea pentru apartenență la o bandă armată, și anume Hezboullah Aceasta a ținut cont, printre altele, de depozițiile recurentelor colectate de poliție în timpul detenției lor. Prin hotărârea din 7 octombrie 2002, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată fără ca avizul scris al procurorului general în apropierea Curții de Casație să fi fost notificat reclamanților.

II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE Curtea face trimitere la dreptul intern stabilit în Hotărârile Göçc. Turcia ([GC], nr 36590/97, § 34, CEDH 2002 V) și Salduz c. Turcia ([GC], n 36391/02, § 29-31, 27 noiembrie 2008). Reclamanții se plâng că nu au beneficiat de asistența unui avocat în timpul arestării. În plus, se plâng de lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. Curtea consideră că aceste obiecții trebuie examinate pe teren la art. 6 alineatul (1) și la art. 3 litera (c) din Convenție. Potrivit guvernului, dreptul la un proces echitabil al întreprinderilor care nu au fost încălcate ar fi fost încălcat, dat fiind că au fost reprezentate de un avocat în timpul procedurii în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene și în fața Curții de Casație.

Curtea amintește că a avut posibilitatea de a se pronunța cu privire la acest aspect în Hotărârea Salduz, § 56-63. Nu există niciun motiv să se plece de la acest raționament în cadrul prezentei cauze. Guvernul susține, de asemenea, că, în conformitate cu procesele- dat: arestarea, reclamanții au declarat că nu doresc să beneficieze de asistența unui avocat. 10. Curtea observă că, în temeiul articolului 31 din Legea nr. 3842 din 18 noiembrie 1992, persoanele acuzate de Ö Õ care se încadrează în competența Curților de Securitate de la Õ Õ ï nu aveau dreptul la asistență juridică în timpul detenției. Astfel, Õ legislația în cauză era imposibilă din punct de vedere legal. 11. Din aceste motive, Curtea respinge argumentele guvernului.

Curtea constată, de asemenea, că cererea nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 12. Curtea amintește că a examinat obiecțiuni identice cu cele prezentate de solicitanți și a concluzionat că încălcarea articolului 6 Õ 1 din Convenție din cauza necomunicarii avizului procurorului general (Göç, citată anterior, § 55) și a articolului 6 alineatul (3) litera (c) din Convenția privind privarea de dreptul la asistență juridică în timpul reținerii (salduz) , citată anterior, §§ 45-63. Comisia a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față.

13. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din Convenție. 14. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră rezonabil să acorde fiecărui reclamant suma de 1 000 EUR sau în total 2 000 EUR. 16. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA □UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din Convenția așa-numită că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, fiecărui reclamant o sumă de 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care poate fi convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Adoptată în limba franceză, apoi pronunțată în ședință publică la Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg, la 16 iunie 2009. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE GÜLÇER ET ASLIM c. TURQUIE (Requête n o 19914/03) ARRÊT STRASBOURG 16 juin 2009 DÉFINITIF 16/09/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Gülçer et Aslım c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente , Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, juges , et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 mai 2009, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4. Le 26 mars 2000, les requérants furent arrêtés et mis en garde à vue. Par un jugement du 21 mars 2002, la cour de sûreté de l’Etat condamna les requérants à une peine d’emprisonnement pour appartenance à une bande armée, à savoir le Hezboullah . Elle tint compte, entre autres, des dépositions des requérants recueillies par les policiers lors de leur garde à vue. Par un arrêt du 7 octobre 2002, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué sans que l’avis écrit du procureur général près la Cour de cassation ait été notifié aux requérants. II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

5. La Cour se réfère à l’aperçu du droit interne établi dans les arrêts Göç c. Turquie ([GC], n o 36590/97, § 34, CEDH 2002 ‑ V), et Salduz c. Turquie ([GC], n o 36391/02, §§ 29-31, 27 novembre 2008). EN DROIT I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

6. Les requérants se plaignent de ne pas avoir bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de leur garde à vue. Ils se plaignent par ailleurs de l’absence de communication de l’avis du procureur général près la Cour de cassation. La Cour estime que ces griefs doivent être examinés sur le terrain de l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention. A. Sur la recevabilité