SECȚIUNEA A DOUA CAUZA GÜLÇER ȘI ASLIM c. TURCIA (solicitarea nr. 19914/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 iunie 2009 DEFINITIVF 16/09/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Gülçer și Asl András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 26 mai 2009, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 19914/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, Ms. Mehmet Tahir Gülçer și Kas La 18 martie 2008, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiile reclamanților care decurg din lipsa de comunicare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație și a absenței de a adresa un avocat în custodia guvernului. Astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 26 martie 2000, reclamanții au fost arestați și reținuți. Prin hotărârea din 21 martie 2002, Curtea de Securitate de la Õ ï i-a condamnat pe reclamanți la o pedeapsă cu închisoarea pentru apartenență la o bandă armată, și anume Hezboullah Aceasta a ținut cont, printre altele, de depozițiile recurentelor colectate de poliție în timpul detenției lor. Prin hotărârea din 7 octombrie 2002, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată fără ca avizul scris al procurorului general în apropierea Curții de Casație să fi fost notificat reclamanților. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE Curtea face trimitere la dreptul intern stabilit în Hotărârile Göçc. Turcia ([GC], nr 36590/97, § 34, CEDH 2002 V) și Salduz c. Turcia ([GC], n 36391/02, § 29-31, 27 noiembrie 2008). Reclamanții se plâng că nu au beneficiat de asistența unui avocat în timpul arestării. În plus, se plâng de lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. Curtea consideră că aceste obiecții trebuie examinate pe teren la art. 6 alineatul (1) și la art. 3 litera (c) din Convenție. Potrivit guvernului, dreptul la un proces echitabil al întreprinderilor care nu au fost încălcate ar fi fost încălcat, dat fiind că au fost reprezentate de un avocat în timpul procedurii în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene și în fața Curții de Casație. Curtea amintește că a avut posibilitatea de a se pronunța cu privire la acest aspect în Hotărârea Salduz, § 56-63. Nu există niciun motiv să se plece de la acest raționament în cadrul prezentei cauze. Guvernul susține, de asemenea, că, în conformitate cu procesele- dat: arestarea, reclamanții au declarat că nu doresc să beneficieze de asistența unui avocat. 10. Curtea observă că, în temeiul articolului 31 din Legea nr. 3842 din 18 noiembrie 1992, persoanele acuzate de Ö Õ care se încadrează în competența Curților de Securitate de la Õ Õ ï nu aveau dreptul la asistență juridică în timpul detenției. Astfel, Õ legislația în cauză era imposibilă din punct de vedere legal. 11. Din aceste motive, Curtea respinge argumentele guvernului. Curtea constată, de asemenea, că cererea nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 12. Curtea amintește că a examinat obiecțiuni identice cu cele prezentate de solicitanți și a concluzionat că încălcarea articolului 6 Õ 1 din Convenție din cauza necomunicarii avizului procurorului general (Göç, citată anterior, § 55) și a articolului 6 alineatul (3) litera (c) din Convenția privind privarea de dreptul la asistență juridică în timpul reținerii (salduz) , citată anterior, §§ 45-63. Comisia a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 13. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din Convenție. 14. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră rezonabil să acorde fiecărui reclamant suma de 1 000 EUR sau în total 2 000 EUR. 16. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA □UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din Convenția așa-numită că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, fiecărui reclamant o sumă de 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care poate fi convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi pronunțată în ședință publică la Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg, la 16 iunie 2009. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
DEUXIÈME SECTION
GÜLÇER ET ASLIM c. TURQUIE
(Requête n
o
19914/03)
ARRÊT
16 juin 2009
16/09/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Gülçer et Aslım c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente
,
Ireneu Cabral Barreto,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
juges
,
et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26
mai 2009,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
19914/03) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, MM.
Mehmet Tahir Gülçer et Kasım Aslım («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 2 avril 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 18 mars 2008, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer les griefs des requérants tirés du défaut de communication de l’avis du procureur général près la Cour de cassation et de l’absence d’assistance d’un avocat lors de la garde à vue au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
4.
Le 26 mars 2000, les requérants furent arrêtés et mis en garde à vue. Par un jugement du 21 mars 2002, la cour de sûreté de l’Etat condamna les requérants à une peine d’emprisonnement pour appartenance à une bande armée, à savoir le
Hezboullah
. Elle tint compte, entre autres, des dépositions des requérants recueillies par les policiers lors de leur garde à vue. Par un arrêt du 7 octobre 2002, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué sans que l’avis écrit du procureur général près la Cour de cassation ait été notifié aux requérants.
II.
5.
La Cour se réfère à l’aperçu du droit interne établi dans les arrêts
Göç c.
Turquie
([GC], n
o
‑
V), et
Salduz c.
Turquie
([GC], n
o
36391/02, §§ 29-31, 27 novembre 2008).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION
6.
Les requérants se plaignent de ne pas avoir bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de leur garde à vue. Ils se plaignent par ailleurs de l’absence de communication de l’avis du procureur général près la Cour de cassation.
La Cour estime que ces griefs doivent être examinés sur le terrain de l’article
6 §§ 1 et 3 c) de la Convention.
A.
Sur la recevabilité
7.
Selon le Gouvernement, le droit à un procès équitable des requérants n’aurait pas été violé étant donné qu’ils ont été représentés par un avocat pendant la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat et devant la Cour de cassation.
8.
La Cour rappelle qu’elle a eu l’occasion de se prononcer sur ce point dans son arrêt
Salduz,
précité, §§ 56-63. Rien ne justifie de se départir de ce raisonnement dans le cadre de la présente affaire.
9.
Le Gouvernement soutient par ailleurs que, selon les procès-verbaux d’arrestation, les requérants ont déclaré ne pas vouloir bénéficier de l’assistance d’un avocat.
10.
La Cour observe qu’en vertu de l’article 31 de la loi n
o
3842 du 18
novembre 1992, les personnes accusées d’infractions relevant de la compétence des cours de sûreté de l’Etat n’avaient pas droit à l’assistance d’un avocat lors de la garde à vue. Ainsi, la jouissance du droit concerné était légalement impossible.
11.
Pour ces motifs, la Cour rejette les arguments du Gouvernement. Elle constate par ailleurs que la requête ne se heurte aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
12.
La Cour rappelle avoir examiné des griefs identiques à ceux présentés par les requérants et avoir conclu à la violation de l’article 6 §
1 de la Convention en raison de la non-communication de l’avis du procureur général (
Göç
, précité, § 55) et de l’article 6 § 3 c) de la Convention concernant la privation de l’assistance d’un avocat lors de la garde à vue (
Salduz
, précité, §§ 45-63). Elle a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.
13.
Dès lors, il y a eu violation de l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention.
14.
Reste l’application de l’article 41 au titre duquel les requérants réclament 40
000 euros (EUR) pour le préjudice matériel et moral qu’ils auraient subi. Ils ne demandent aucune somme quant aux frais et dépens.
15.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué, et rejette cette demande. Quant au préjudice moral, la Cour estime raisonnable d’accorder à chacun des requérants la somme de 1
000 EUR, soit au total 2
16.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l’UNANIMITÉ,
1.
Déclare
le restant de la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 1
000 EUR (mille euros) à chacun des requérants pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis prononcé en audience publique au Palais des droits de l’homme, à Strasbourg, le 16
juin 2009.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Greffière adjointe
Présidente