ISIK c. TURQUIE

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 35224/05 prezentate de Nedim (Medeni) IȘIK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 16 iunie 2009 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători; și a lui Françoise Elens-Passos, graffière adjutant de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 septembrie 2005, după ce a intenționat aceasta, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Nedim (Medeni) Ișik, este un cetățean turc, născut în 1948 și rezident în Diyarbak. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Akbaș și C. Biçen, avocați la Diyarbakar. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 10 septembrie 2002, reclamantul a solicitat Tribunalului de Mare Instanță din Diyarbakýr să rectifice data nașterii care apărea în registrul de stare civilă. El a susținut să se fi născut în 1948 și nu, după cum indică starea sa civilă, în 1952, printr-o decizie din 6 aprilie 2004, instanța a acceptat cererea reclamantului. La data de 12 august 2004, fondul pentru limită de vârstă (Ba mail-Kur) a refuzat să ia în considerare data de naștere rectificată a reclamantului în scopul calculării vârstei de pensionare. Întrucât numai data nașterii care figurează în registrele de stare civilă în momentul primei afilieri putea fi luată în considerare în scopul calculării pensionării, Tribunalul l-a decăzut pe reclamant printr-o hotărâre din 7 septembrie 2004. Această soluție a fost confirmată de Curtea de Casație într-o hotărâre din 19 aprilie 2005. La art. 66 din Legea nr. 1479 privind Fondul de securitate socială al comercianților, artizanilor și altor lucrători independenți se citește după cum urmează în părțile sale relevante Va fi luată în considerare în scopul aplicării dispozițiilor privind asigurarea de invaliditate, de bătrânețe (...) data nașterii care figurează în registrele de stare civilă în momentul în care asiguratul a început să exercite pentru prima dată activitatea care intră sub incidența prezentei legi (...) Jurisprudență Într-o hotărâre a camerei civile din 30 martie 2000, Curtea de Casație a respins recursul formulat de către administrație împotriva unei hotărâri de primă instanță, considerând că schimbarea datei nașterii reclamantului trebuia luată în considerare de către administrație în calculul pensionării. Această soluție a fost confirmată de o altă hotărâre a camerei din 29 noiembrie 2001. Cu toate acestea, Curtea de Casație a retrăit jurisprudența printr-o hotărâre a Adunării Camerelor Civile din 9 octombrie 2002 (E. 2002/21-761, K. 2002/777). Înalta instanță civilă a considerat că art. 66 menționat anterior indica în mod clar, pentru a evita abuzurile în acest domeniu, că data nașterii care trebuia să servească drept bază pentru calcularea vârstei de pensionare era cea din registrele de stare civilă din momentul în care persoana asigurată a început să își exercite pentru prima dată activitatea și, prin urmare, deciziile judiciare privind schimbarea datei nașterii nu puteau afecta acest calcul. Această soluție a fost confirmată de numeroase hotărâri, inclusiv Hotărârea din 1 aprilie 2003 (E. 2003/1653 K. 2003/2779), Hotărârea din 24 iunie 2003 (E. 2003/5142 K. 2003/5996), Hotărârea din 22 ianuarie 2004 (E. 2003/10156 K. 2004/419), Hotărârea din 2 iunie 2004 (E. 2004/21-316 K. 2004/322), Hotărârea din 16 februarie 2005 (E. 2005/21-34 K. 2005/78) și Hotărârea din 23 martie 2005 (E. 2005/10-185 K. 2005/201). Invocând articolele 6, 13 și 14 din Convenție, reclamantul susține că a fost victima unei discriminări. ÎN DREPT Reclamantul se plânge de faptul că Curtea de Casație a adoptat la locul de muncă de afaceri aproape identice cu a sa, o soluție diametral opusă celei pe care a reținut-o în cauza sa. În această privință, acesta prezintă cele două hotărâri menționate anterior ale Curții de Casație din 30 martie 2000 și din 29 noiembrie 2001 menționate anterior. El susține că existența unor astfel de divergențe jurprudențiale subminează încrederea publicului în sistemul judiciar. În măsura în care litigiul reclamantului poate fi înțeles ca o chestiune de interpretare a legii și rezultatul procedurii desfășurate în fața instanțelor interne, Curtea amintește că, în temeiul articolului 19 din convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din convenție pentru părțile contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea printre multe altele García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999 În această privință, Curtea amintește, de asemenea, că nu îi aparține să aprecieze oportunitatea alegerilor de politică jurprudențială efectuate de instanțele interne; rolul său se limitează la a verifica conformitatea cu Convenția consecințelor care decurg din aceasta (Sumare c. Franța, 24 august 1998, § 40, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 V). Aceasta arată că principiul certitudinii juridice este implicit în ansamblul articolelor Convenției și că aceasta constituie unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului (a se vedea, de exemplu, Beian c. România (n, n 3006/05, § 39, CEDH 2007). Cu toate acestea, cerințele de securitate juridică și de protecție a încrederii legitime a justițiabililor nu consacră niciun drept dobândit unei jurisprudențe constante (Unedic c. Franța, n 20153/04, § 74, 18 decembrie 2008). În cazul de față, Curtea arată că hotărârile de care se bucură reclamantul, pentru a susține existența unei devieri de la o hotărâre discriminatorie, sunt toate precedate de hotărârea din 9 octombrie 2002 a adunării plenare a camerelor civile ale Curții de Casație, care stabilește jurisprudența în materie. Comisia observă că aceaceasta este tocmai soluția adoptată de această hotărâre de adunare și aplicată în mod constant de atunci, pe care instanțele turce au pus-o în aplicare atunci când au pronunțat cauza reclamantului. Prin urmare, Curtea consideră că jurisprudența aplicată în litigiul reclamantului era clară, coerentă și uniformă și nu prezenta niciun element de incertitudine, astfel încât să nu se poată aduce atingere principiului securității juridice, al protecției încrederii legitime a justițiabililor sau al nediscriminării. În concluzie, Curtea constată că recurentul nu a suferit niciun obstacol în calea unuia dintre drepturile garantate prin articolele 6, 13 sau 14 din Convenție. Prin urmare, cauza sa este vădit nefondată. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

35224/05

présentée par Nedim (Medeni) IȘIK

contre la Turquie

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 16 juin 2009 en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

juges,

et de Françoise Elens-Passos,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 20 septembre 2005,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Nedim (Medeni) Ișık, est un ressortissant turc, né en 1948 et résidant à Diyarbakır. Il est représenté devant la Cour par M

es

M.

Akbaș et C. Biçen, avocats à Diyarbakır.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 10 septembre 2002, le requérant demanda au tribunal de grande instance de Diyarbakır de rectifier la date de naissance qui apparaissait sur le registre d’état civil. Il soutint être né en 1948 et non, comme l’indique son état civil, en 1952. Par une décision du 6 avril 2004, le tribunal fit droit à la demande de requérant.

Le 12 août 2004, la caisse de vieillesse (Bağ-Kur) refusa de prendre en compte la date de naissance rectifiée du requérant aux fins du calcul de l’âge de la retraite.

Le requérant saisi alors le tribunal du travail de Diyarbakır.

Considérant que seule la date de naissance figurant dans les registres d’état civil au moment de la première affiliation pouvait être prise en compte aux fins du calcul de la retraite, le tribunal débouta le requérant par un jugement du 7 septembre 2004.

Cette solution fut confirmée par la Cour de cassation dans un arrêt du 19

avril 2005.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

1.

Législation

L’article 66 de la loi n

o

1479 relative à la caisse de sécurité sociale des commerçants, artisans et autres travailleurs indépendants se lit comme suit dans ses parties pertinentes

:

«

Sera prise en compte aux fins de l’application des dispositions relatives à l’assurance d’invalidité, de vieillesse (...) la date de naissance figurant dans les registres d’état civil au moment où l’assuré a commencé à exercer pour la première fois l’activité relevant de la présente loi (...)

»

2.

Jurisprudence

Dans un arrêt de chambre civile en date du 30 mars 2000, la Cour de cassation a rejeté le pourvoi formé par l’administration contre un jugement de première instance considérant que le changement de date de naissance du demandeur devait être pris en compte par l’administration dans le calcul de la retraite.

Cette solution a été confirmée par un autre arrêt de chambre du 29

novembre 2001.

Cependant, la Cour de cassation a procédé à un revirement de jurisprudence par un arrêt de l’assemblée des chambres civiles en date du 9

octobre 2002 (E. 2002/21-761, K. 2002/777). La haute juridiction civile a considéré que l’article 66 précitée indiquait clairement, afin d’éviter les abus en la matière, que la date de naissance qui devait servir de base au calcul de l’âge de la retraite était celle figurant dans les registres d’état civil au moment où l’assuré a commencé à exercer pour la première fois son activité et dès lors les décisions judiciaires relatives au changement de date de naissance ne pouvaient avoir d’incidence sur ce calcul.

Cette solution a été confirmée par de nombreux arrêts dont notamment les arrêts du 1

er

avril 2003 (E. 2003/1653 K. 2003/2779), du 24 juin 2003 (E. 2003/5142 K. 2003/5996), du 22 janvier 2004 (E. 2003/10156 K.

2004/419), du 2 juin 2004 (E. 2004/21-316 K. 2004/322), du 16

février 2005 (E. 2005/21-34 K. 2005/78) et du 23 mars 2005 (E. 2005/10-185 K.

2005/201).

GRIEFS

Invoquant les articles 6, 13 et 14 de la Convention, le requérant soutient avoir été victime d’une discrimination.

EN DROIT

Le requérant se plaint de ce que la Cour de cassation ait adopté à l’occasion d’affaires strictement identiques à la sienne, une solution diamétralement opposée à celle qu’elle a retenue dans sa cause. Il présente à cet égard les deux arrêts précités de la Cour de cassation du 30 mars 2000 et du 29 novembre 2001 mentionnés plus haut. Il soutient que l’existence de telles divergences jurisprudentielles sape la confiance du public dans le système judiciaire.

Pour autant que le grief du requérant puisse être compris comme visant l’interprétation de la loi et le résultat de la procédure menée devant les juridictions internes, la Cour rappelle qu’aux termes de l’article 19 de la Convention elle a pour tâche d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Parties contractantes. Spécialement, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de

fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (voir parmi beaucoup d’autres

García Ruiz c. Espagne

[GC], n

o

30544/96, § 28, CEDH 1999

‑

I)

A cet égard, la Cour rappelle également qu’il ne lui appartient pas d’apprécier l’opportunité des choix de politique jurisprudentielle opérés par les juridictions internes

; son rôle se limite à vérifier la conformité à la Convention des conséquences qui en découlent (

Soumare c. France

, 24 août 1998, § 40,

Recueil des arrêts et décisions

1998

‑

V).

Elle relève que le principe de la sécurité juridique est implicite dans l’ensemble des articles de la Convention et qu’elle constitue l’un des éléments fondamentaux de la prééminence du droit (voir par exemple

Beian c.

Roumanie (n

o

1)

, n

o

30658/05, § 39, CEDH 2007

‑

... (extraits)). Toutefois, les exigences de la sécurité juridique et de la protection de la confiance légitime des justiciables ne consacrent pas de droit acquis à une jurisprudence constante (

Unédic c. France

, n

o

20153/04, § 74, 18

décembre 2008).

Dans le cas d’espèce, la Cour relève que les arrêts dont se prévaut le requérant, pour soutenir l’existence d’une divergence jurisprudentielle discriminatoire, sont tous antérieurs à l’arrêt du 9 octobre 2002 de l’assemblée plénière des chambres civiles de la Cour de cassation qui fixe la jurisprudence en la matière. Elle observe que c’est précisément la solution adoptée par cet arrêt d’assemblée, et appliquée de manière constante depuis, que les tribunaux turcs ont mis en œuvre lorsqu’ils ont statué sur la cause du requérant.

Dès lors, la Cour considère que la jurisprudence appliquée au litige du requérant était claire, cohérente et uniforme et ne présentait aucun élément d’incertitude, de sorte que l’on ne saurait faire ici état d’une quelconque atteinte au principe de sécurité juridique, de protection de la confiance légitime des justiciables ou de non-discrimination.

En conclusion, la Cour constate que le requérant n’a subi aucune entrave à l’un des droits garantis par les articles 6, 13 ou 14 de la Convention. Il s’ensuit que son grief est manifestement mal fondé.

Par ces motifs, la Cour, à la majorité,

Déclare

la requête irrecevable.

Françoise Elens-Passos

Françoise Tulkens

Greffière adjointe

Présidente