CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 16582/16 Marcel SÂMPETRU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 16 ianuarie 2024 în calitate de comitet compus din: Faris Vehabović, Președintele Anja Seibert-Fohr, Sebastian Rădulețu , judecători și Crina Kaufman, grefierul adjunct al secțiunii interioare având în vedere: 16582/16) împotriva României depusă în fața Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 18 martie 2016 de un național român, dl Marcel Sâmpetru, născut în 1954 și care locuiește în Șanțu Florești („reclamantul”), reprezentat de dl G. Papu, avocat practicant la București; hotărârea de a notifica plângerea referitoare la art. 8 din Convenție guvernului român („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dna O.F. Ezer, și de a declara inadmisibilă restul cererii; observațiile părților; după deliberare, hotărăște după cum urmează: Cererea se referă la presupusul eșec al instanțelor interne în protejarea dreptului reclamantului la reputație după publicarea unui articol de presă difamatator cu privire la el. Acesta ridică chestiuni în temeiul articolului 8 din Convenție. La 16 noiembrie 2011, ziarul zilnic Română Liberă a publicat un articol scris de S.G. în titlul „Consiliul Superior al Magistratelor este în curs de reformă cu procurorii investigați pentru corupție”. după numirea recentă a reclamantului ca consilier al vicepreședintelui Consiliului Superior al Magistratelor și a pus la îndoială meritul numirii sale din cauza reputației sale litigioase. În special, articolul conține următoarele afirmații cu privire la solicitant: „În cazul ofițerilor de rang înalt al Serviciului de Informații din România (SRI), în acuzarea secțiunii militare a Direcției Naționale de Anti-Corupție (DNA), Sâmpetru se presupune că angajat în influență pe care s-a băgat la cererea colonelului SRI Gheorghe Dumitrache, care este în prezent în detenție anterioară și care a fost trimis la judecată alături de alți ofițeri de SRI de rang înalt.” [...] [[Reclamantul] se presupune că a ajutat să se asigure că plângerea penală depusă de un anumit D. (un front pentru M. I.) împotriva P. ar fi fost tratată de procurorul C. Se susține că plângerea lui Năstase nu a trecut prin registrul Procurorului General, conform legii, dar a fost atribuită direct de procurorul Adjunct Sâmpetru procurorului C. ulterior, C. a fost arestat pentru acceptarea unei mită de la M. I., în timp ce Sâmpetru a reușit să scape de orice consecințe legale.” [...] „În alegerile pentru Consiliul Superior de Magistrați la sfârșitul anului 2010, Marcel Sâmpetru a avut grijă de campania electorală pentru candidatul G. B. ajutându-l să obțină acces la Consiliu.” [...] „Rezultați cu ajutorul PSD. O simplă citire a biografiei sale dezvăluie că Marcel Sâmpetru a avut o ascensiune profesională rapidă în timpul perioadelor de guvernanță PDSR-PSD.” [...] Fraza de mai sus a fost atinsă de un rezumat succint al curriculumului profesional vitae al reclamantului, subliniind progresele sale în timpul guvernanței Partidului Social Democrat („PSD”). [Reclamantul] a avut ceva de-a face cu compensația de aproximativ cinci miliarde de lei vechi plătite fostului procuror principal O., care a fost achitat anterior de acuzații de falsificare de document și utilizarea abuzivă a timbrei procurorului.] [...] „În 2004, el a fost deja procuror general adjunct al României. El a demisionat din poziția sa alături de procurorul general Ilie Botoș numai după ce a fost acuzat de favorizarea eliberării de la custodie și a evaderii ulterioare din țara Omar Hayssam, condamnat la douăzeci de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor români din Irak. [...] Fostul procuror Ciprian Nastasiu a declarat presei că a acționat ca procuror de sesiune (deși există un alt procuror delegat) și a solicitat eliberarea lui Omar Hayssam (acuzat de răpirea jurnaliștilor români din Irak, traficul de arme și crimele economice) pentru că a susținut că a primit un ordin de la procurorul general adjunct Marcel Sâmpetru. Marcel Sâmpetru a refuzat acuzațiile lui Nastasiu. [...] Într-o dată neespecificată, reclamantul a inițiat o procedură de difamare legală împotriva S.G., publicația și o societate care deținea publicația, susținând, printre altele, că declarațiile menționate mai sus erau difamatorii de el, deoarece conțineau acuzații false. Într-o hotărâre din 26 septembrie 2013, Curtea de district din București a susținut cererea reclamantului, concluzând că articolul în cauză a fost într-adevăr difamat al acestuia. La 30 ianuarie 2015, Curtea Regională din București a anulat hotărârea menționată și a respins cererea reclamantului. În ceea ce privește prima declarație acuzată, instanța a considerat că aceasta constituie o declarație de fapt care se bazează pe fapte adevărate. În special, instanța a făcut trimitere la un punct din documentul oficial de inculpare într-un caz în care au implicat ofițeri de rang înalt ai Serviciului de Informații din România, în care unul dintre suspecții a declarat că reclamantul a susținut că a fost de acord să-l ajute prin transferarea cazului său la un procuror mai lențist. În plus, documentul de acuzare menționează o comunicare interceptată între același suspect și un terț în care cel de-al doilea a susținut că a avut o întâlnire specială cu reclamantul în timpul cărora li s-a dat garanții că cazul va fi transferat unui alt procuror, atenuând astfel orice îngrijorări. În ceea ce privește a doua declarație neprevăzută, instanța a considerat în mod similar că este o declarație de fapt, fondată pe exactitate de fapt. Mai exact, instanța a făcut trimitere la un paragraf din alt document oficial de acuzare, în care un martor numit B.D. A declarat că el a vizitat personal reclamantul în biroul său și a întrebat dacă ar fi posibil ca acest caz să fie transferat procurorului C. După această discuție, reclamantul a decis să atribuie cazul procurorului menționat anterior. În ceea ce privește a treia declarație neprevăzută, instanța a observat că dl George Bălan a fost auzit în timpul procedurii inițiale și nu a respins primirea asistenței reclamantului în cursul campaniei electorale pentru poziția vicepreședintelui Consiliului Superior de Magistrate. În ceea ce privește a patra declarație neprevăzută, instanța a considerat că este o hotărâre de valoare susținută de o bază suficientă de fapt. Mai exact, instanța a remarcat că autorul articolului neprevăzut a prezentat detalii relevante din curriculumul vitae al reclamantului, susținând astfel hotărârea privind valoarea făcută. 10. În ceea ce privește a cincea declarație neprevăzută, instanța a luat act de faptul că inculpatul nu a înființat o apărare în legătură cu aceasta. Cu toate acestea, instanța a concluzionat că o mică inexactitudine de fapt de către jurnalistul inculpat, care a acționat cu bună credință atunci când a scris articolul nevătămat, nu a subminat protecția acordată de ea în temeiul articolului 10 din Convenție. 11. În sfârșit, în ceea ce privește a șasea declarație neprevăzută, instanța a considerat, de asemenea, că este o declarație de fapt și a constatat că aceaceasta a fost susținută de probe de fapt. În special, instanța a recunoscut că o acuzație similară aferentă reclamantului a fost publicată anterior în presă în 2007 și 2009. Această acuzație a fost bazată pe conturile furnizate într-o carte de fostul procuror C.N., procurorul care a căutat eliberarea Omar Hayssam. 12. Curtea a concluzionat că, ca cifră publică, reclamantul a fost supus unei game mai largi de critici acceptabile. Pe de altă parte, instanța a luat act de faptul că acuzații erau reprezentanți ai presei și au raportat o chestiune de interes public. În plus, instanța a constatat că acuzații au acționat de bună credință și au deținut o bază de fapt rezonabilă pentru declarațiile lor. Limba angajată de acuzații a fost considerată de instanță ca fiind nedepășită limitele exagerării și provocării permise în temeiul articolului 10 din Convenție și reclamantul a fost considerat că nu a justificat orice prejudiciu real provocat de declarațiile impugnate. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 8 din Convenție, că instanțele interne nu și-au protejat reputația. Guvernul nu este de acord și a susținut că plângerea este inadmisibilă. 14. Principiile generale privind protecția acordată de art. 8 la dreptul la reputație ca parte a dreptului de respectare a vieții private au fost rezumate în Von Hannover c. Germania (n. 2) [GC], nr. 40660/08 și 60641/08, §§ 95-99, ECHR 2012, Axel Springer AG c. Germania [GC], nr. 39954/08, §§ 82-84, 7 februarie 2012, și Pfeifer c. Austria , nr. 12556/03, § 35, 15 noiembrie 2007). Curtea nu are sarcina de a prelua locul instanțelor naționale, ci de a revizui, în funcție de ansamblul cazului, dacă deciziile pe care le-au luat în conformitate cu puterea lor de apreciere sunt compatibile cu dispozițiile Convenției invocate (a se vedea, în special, rezumatul principiilor relevante din Perinçek c. Elveția [GC], nr. 27510/08, § În cazul în care exercițiul de echilibrare a fost întreprins de autoritățile naționale în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudența Curții, Curtea ar solicita motive puternice pentru a-și înlocui punctul de vedere al instanțelor interne (a se vedea Perinçek, citat mai sus, § 198; și Von Hannover (n. 2), citat mai sus, § 107). 16. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea este de acord cu concluzia instanței interne în ceea ce privește faptul că materialul incurcat a abordat o chestiune de interes public, și anume lupta împotriva corupției în cadrul justiției și reforma Consiliului Superior de Magistrați. În plus, Curtea este de acord cu instanța internă cu privire la protecția specială dispusă de acuzații care au reprezentat mass-media și cu concluzia că reclamantul a fost o cifră publică, fiind astfel expusă la o limită mai largă a „criticii acceptabile” față de activitățile sale. 17. În ceea ce privește prima și a doua declarații impușite, Curtea este de acord cu concluziile formulate de Curtea Regională de București în ceea ce privește faptul că acestea conțin declarații de fapt și că acestea reprezentau trimiteri exacte la documentele oficiale de acuzare, ale căror copii au fost incluse în dosarul prezentului proces. În acest context, Curtea reiterează că, în mod normal, presa ar trebui să aibă dreptul, atunci când contribuie la dezbaterea publică cu privire la chestiuni de interes legitim, să se bazeze pe conținutul rapoartelor oficiale fără a fi obligată să efectueze cercetări independente. În caz contrar, rolul vital public-vehiculor al presei poate fi subminat (a se vedea Bladet Tromsø și Stensaas c. Norvegia [GC], nr. 2180/93, § 68, CEDO 1999 În consecință, Curtea nu dispune de niciun motiv să pună la îndoială soluția acordată de Curtea Regională de la București în privința acestor declarații. 18. De asemenea, Curtea este dispusă să aprobe soluția adoptată de Curtea Regională de la București în ceea ce privește următoarele trei declarații impugnate. În ceea ce privește a treia și a cincea declarații, Curtea se consideră neconvinsă că acestea au fost suficient de grave pentru a avea un impact negativ asupra reputației reclamantei (Axel Springer AG , citat mai sus, § 83). În ceea ce privește a patra declarație impușită, Curtea observă în mod corespunzător că afirmația referitoare la connexiune dintre traiectoria profesională a reclamantului și PSD a fost însoțită de un rezumat concis al curriculumului profesional al reclamantului vitae. În astfel de circumstanțe și având în vedere faptul că reclamantul nu a contestat exactitatea prezentării jurnalistului a detaliilor sale curriculum vitae, Curtea consideră că nu există altă alternativă decât să fie de acord cu concluzia atinsă de Curtea Regională de București în sensul că această declarație specifică a constituit o hotărâre privind valoarea care avea o bază suficientă de fapt. 19. În sfârșit, în a șasea declarație neprevăzută, s-a declarat că reclamantul era suspectat că a fost implicat într-un scandal prin care a convins eliberarea de la detenție a unui individ condamnat pentru acte de terorism, urmat de abscondarea acesteia. 20. Curtea ia act de argumentul acuzaților, acceptat de Curtea Regională de București, că acuzațiile referitoare la implicarea reclamantului în acest caz au fost făcute în publicațiile de presă scrise și că acestea au fost bazate pe declarațiile făcute de C.N., procurorul care a obținut eliberarea Omar Hayssam. Procurorul în cauză a declarat presei că nu a căutat eliberarea lui Omar Hayssam pe propria inițiativă și că toți superiorii săi au fost evaluați de intenția sa de a elibera anterioară Omar Hayssam. 21. Curtea consideră că această afirmație, care constituie o declarație de fapt, este suficient de gravă pentru a avea potențialul de a afecta reputația reclamantului. Cu toate acestea, menționează că jurnalistul, în cadrul unei astfel de declarații, pur și simplu a reamintit un scandal trecut care a implicat numele reclamantului fără a exprima opinia cu privire la vina sa. În plus, este remarcabil că jurnalistul a menținut în mod explicit negarea reclamantului a acuzațiilor formulate de procurorul C.N. Având în vedere aceste circumstanțe și având în vedere importanța subiectului și statutul reclamantului în calitate de cifră publică, Curtea consideră a șasea declarație impugnată ca o observație echitabilă cu privire la o chestiune de îngrijorare publică, mai degrabă decât un atac gratuit asupra reputației reclamantului. 22. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea concluzionează că Curtea Regională de București a stabilit un echilibru echitabil între libertatea de exprimare a acuzaților în temeiul art. 10 și dreptul reclamantului de a-și respecta onoarea, reputația și intimitatea în temeiul art. 8. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Eliberată în limba engleză și notificată în scris la 8 februarie 2024. Crina Kaufman, Președintele adjunct al Registrului interimar Faris Vehabović
Application no. 16582/16
Marcel SÂMPETRU
against Romania
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 16
January 2024 as a Committee composed of:
Faris Vehabović,
President
,
Anja Seibert-Fohr,
Sebastian Rădulețu
, judges
,
and Crina Kaufman,
Acting Deputy Section Registrar
,
Having regard to:
the application (no.
16582/16) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 18 March 2016 by a Romanian national, Mr Marcel Sâmpetru, born in 1954 and living in Șanțu Florești (“the applicant”) who was represented by Mr G. Papu, a lawyer practising in Bucharest;
the decision to give notice of the complaint concerning Article 8 of the Convention to the Romanian Government (“the Government”), represented by their Agent, Ms O.F. Ezer, and to declare inadmissible the remainder of the application;
the parties’ observations;
Having deliberated, decides as follows:
1.
The application concerns the alleged failure by the domestic courts in safeguarding the applicant’s right to reputation after the publication of a defamatory press article concerning him. It raises issues under Article 8 of the Convention.
2.
On 16 November 2011 the daily newspaper
România Liberă
published an article authored by S.G. under the headline “The Superior Council of Magistrates is undergoing reform with prosecutors investigated for corruption”. The article expounded
inter alia
upon the applicant’s recent appointment as a counsellor to the vice-president of the Superior Council of Magistrates and questioned the merit of his appointment due to his contentious reputation. In particular, the article contained the following assertions with respect to the applicant:
1.
“In the case of the high-ranking officers of the Romanian Intelligence Service (SRI), in the indictment of the military section of the National Anti-Corruption Directorate (DNA), it is stated that Sâmpetru is alleged to have engaged in influence peddling at the request of SRI Colonel Gheorghe Dumitrache, who is currently under pre-trial detention and who has been sent to trial alongside several other high-ranking SRI officers.”
[...]
2.
“[The applicant] allegedly helped ensure that the criminal complaint filed by a certain D. N. (a front for M. I.) against P. would be handled by prosecutor C. It is claimed that Năstase’s complaint did not go through the General Prosecutor’s Office’s registry as required by law but was directly assigned by the Deputy Prosecutor Sâmpetru to prosecutor C. Subsequently, C. was arrested for accepting a bribe from M.
I., while Sâmpetru managed to escape any legal consequences.”
[...]
3.
“In the elections for the Superior Council of Magistrates at the end of 2010, Marcel Sâmpetru took care of the electoral campaign for candidate G. B. helping him to gain access to the Council.”
[...]
4.
“Rise with the help of the PSD. A simple reading of his biography reveals that Marcel Sâmpetru had a rapid professional ascent during the periods of PDSR-PSD governance.”
[...]
The above phrase was suceeded by a succint summary of the applicant’s professional curriculum vitae, highlighting his advancements during the governance of the Social Democratic Party („PSD”).
5.
“[The applicant] allegedly had something to do with the compensation of approximately five billion old lei paid to the former chief prosecutor O. who had previously been acquitted of charges of document forgery and abusive use of the prosecutor’s stamp.”
[...]
6.
“In 2004, he was already the deputy Prosecutor General of Romania. He resigned from his position alongside the Prosecutor General Ilie Botoș only after being accused of favouring the release from custody and subsequent escape from the country of Omar Hayssam, sentenced to twenty years in prison for the kidnapping of Romanian journalists in Irak.
[...]
Former prosecutor Ciprian Nastasiu stated to the press that he had acted as a session prosecutor (although there was a different delegated prosecutor) and requested the release of Omar Hayssam (charged with the kidnapping of Romanian journalists in Iraq, arms trafficking, and economic crimes) because he claimed to have received an order from the Deputy Prosecutor General Marcel Sâmpetru. Marcel Sâmpetru denied Nastasiu’s allegations.”
[...]
3.
On an unspecified date, the applicant initiated legal defamation proceedings against S.G., the publication and a company which owned the publication, contending, among other things, that the aforementioned statements were defamatory of him as they contained false allegations.
4.
In a judgment of 26 September 2013, a Bucharest District Court upheld the applicant’s claim, concluding that the article in question indeed was defamatory of him.
5.
On 30 January 2015 the Bucharest Regional Court overturned the aforementioned judgment and dismissed the applicant’s claim.
6.
With regard to the first impugned statement, the court considered that it constituted a statement of fact which was based on true facts. In particular, the court made reference to a paragraph from the official indictment document in a case involving senior officers of the Romanian Intelligence Service in which one of the suspects declared that the applicant had purportedly agreed to help him by transferring his case to a more lenient prosecutor. Furthermore, the indictment document contained mention of an intercepted communication between the same suspect and a third party wherein the latter claimed to have had a special meeting with the applicant during which assurances were given that the case would be reassigned to another prosecutor, thereby alleviating any concerns.
7.
With respect to the second impugned statement, the court similarly deemed it to be a statement of fact, founded upon factual accuracy. Specifically, the court referred to a paragraph from another official indictment document, wherein a witness named B.D. stated that he had personally visited the applicant in his office and enquired whether it would be feasible for the case to be reassigned to prosecutor C. Following this discussion, the applicant decided to allocate the case to the above-mentioned prosecutor.
8.
In so far as the third impugned statement was concerned, the court observed that Mr George Bălan had been heard during the initial proceedings and did not refute receiving assistance from the applicant during the electoral campaign for the position of vice-president of the Superior Council of Magistrates.
9.
As to the fourth impugned statement, the court deemed it to be a value judgment supported by sufficient factual basis. Specifically, the court noted that the author of the impugned article presented relevant details from the applicant’s curriculum vitae, thereby substantiating the value judgment made.
10.
Concerning the fifth impugned statement, the court took note of the defendants’ failure to mount a defence in relation to it. Nevertheless, the court concluded that a minor factual inaccuracy by the defendant journalist, who overall acted in good faith when writing the impugned article, did not undermine the protection afforded to her under Article 10 of the Convention.
11.
Lastly, regarding the sixth impugned statement, the court also deemed it to be a statement of fact and found that it was supported by factual evidence. In particular, the court acknowledged that a similar accusation pertaining to the applicant had previously been published in the press in 2007 and 2009. This accusation was based on the accounts provided in a book by the former prosecutor C.N., the prosecutor who had sought the release of Omar Hayssam.
12.
The court concluded that as a public figure the applicant was subject to a broader range of acceptable criticism. On the other hand, the court also took note of the fact that the defendants were representatives of the press and were reporting on a matter of public interest. Additionally, the court found that the defendants had acted in good faith and possessed a reasonable factual foundation for their statements. The language employed by the defendants was deemed by the court as not exceeding the limits of exaggeration and provocation allowed under Article 10 of the Convention and the applicant was considered to have failed substantiating any actual harm caused to him by the impugned statements.
THE COURT’S ASSESSMENT
13.
The applicant alleged under Article 8 of the Convention that the domestic courts failed to protect his reputation. The Government disagreed and argued that the complaint was inadmissible.
14.
The general principles concerning protection afforded by Article 8 to the right to reputation as part of the right to respect for private life have been summarized in
Von Hannover v. Germany (no. 2)
[GC], nos. 40660/08 and 60641/08, §§ 95-99, ECHR 2012,
Axel Springer AG v. Germany
[GC], no.
39954/08, §§ 82-84, 7
February 2012, and
Pfeifer v. Austria
, no.
12556/03, §
35, 15
November 2007).
15
.
The Court’s task is not to take the place of the national courts but rather to review, in the light of the case as a whole, whether the decisions they have taken pursuant to their power of appreciation are compatible with the provisions of the Convention relied on (see, in particular, the summary of the relevant principles in
Perinçek v. Switzerland
[GC], no.
27510/08, §
198, ECHR 2015 (extracts)). Where the balancing exercise has been undertaken by the national authorities in conformity with the criteria laid down in the Court’s case-law, the Court would require strong reasons to substitute its view for that of the domestic courts (see
Perinçek
, cited above, § 198; and
Von
Hannover (no. 2)
, cited above, § 107).
16.
Turning to the facts of the present case, the Court concurs with the domestic court’s finding to the effect that the impugned material addressed a matter of public interest, namely the fight against corruption within the judiciary and the reform of the Superior Council of Magistrates. Furthermore, the Court agrees with the domestic court concerning the special protection enjoyed by the defendants who represented the media and with its finding that the applicant was a public figure, being thus exposed to a wider limit of “acceptable criticism” vis-à-vis his activities.
17.
With regard to the first and second impugned statements, the Court agrees with the findings made by the Bucharest Regional Court to the effect that they contained statements of fact and that they represented accurate references to official indictment documents, copies of which were included within the casefile of the present proceedings. In this context, the Court reiterates that the press should normally be entitled, when contributing to public debate on matters of legitimate concern, to rely on the contents of official reports without having to undertake independent research. Otherwise, the vital public-watchdog role of the press may be undermined (
see
Bladet
Tromsø
and Stensaas v. Norway
[GC], no. 21980/93, § 68, ECHR 1999
‑
III). Consequently, the Court discerns no
reason to call into question the solution given by the Bucharest Regional Court in respect of these particular statements.
18.
Likewise, the Court is prepared to endorse the solution adopted by the Bucharest Regional Court in respect of the next three impugned statements.
In so far as the third and the fifth statements are concerned, the Court finds itself unconvinced that they were serious enough to have adversely impacted the applicant’s reputation (
Axel Springer AG
, cited above, §
83).
As for the fourth impugned statement, the Court duly observes that the allegation pertaining to the connexion between the applicant’s professional trajectory and the PSD was accompanied by a concise summary of the applicant’s professional curriculum vitae. In such circumstances and in light of the applicant’s failure to contest the accuracy of the journalist’s presentation of his curriculum vitae details, the Court finds no alternative but to concur with the conclusion reached by the Bucharest Regional Court to the effect that this particular statement constituted a value judgment which had a sufficient factual basis.
19.
Lastly, in the sixth impugned statement, it was stated that the applicant used to be suspected of having been involved in a scandal concenring the release from detention of an individual convicted for acts of terrorism, followed by the latter’s absconding.
20.
The Court takes note of the defendants’ argument, accepted by the Bucharest Regional Court, that allegations concerning the applicant’s involvement in the case had been made in past written media publications and that they were based on statements made by C.N., the prosecutor who had saught the release of Omar Hayssam. Namely, the prosecutor in question told the press that he did not seek the release of Omar Hayssam on his own initiative and that all of his superiors had been appraised of his intention to release of Omar Hayssam in advance.
21.
The Court considers that this allegation, constituting a statement of fact, is serious enough to have had the potential of adversely impacting the applicant’s reputation. However, it observes that the journalist, in making such a statement, merely recalled a past scandal involving the applicant’s name without expressing any opinion regarding his guilt. Aditionally, it is noteworthy that the journalist explicitly mentioned the applicant’s denial of the allegations put forth by prosecutor C.N. In light of these circumstances and considering the subject matter’s importance and the applicant’s status as a public figure, the Court deems the sixth impugned statement as a fair comment on a matter of public concern rather than a gratuitous attack on the applicant’s reputation.
22.
In the light of the above considerations, the Court concludes that the Bucharest Regional Court struck a fair balance between the defendants’ freedom of expression under Article 10 and the applicant’s right to have his honour, reputation and privacy respected under Article 8. It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 8 February 2024.
Crina Kaufman,
Faris Vehabović
Acting Deputy Registrar
President