CASE OF BODROZIC AND VUJIN v. SERBIA

Reclamanții s-au născut în 1970 și, respectiv, 1966 și trăiesc în Kikinda. Reclamanții sunt jurnaliști și au fost angajați de ziarul săptămânal local Kikindske. La 9 aprilie 2004, primul reclamant a publicat un articol criticând mai multe condamnari penale pe care el și un alt jurnalist au avut pentru difamare. Articolul a fost intitulat „Nu ne-au pedepsit mult pentru ceea ce suntem” („Malo su nas kaznili, kakvi smo”) și, în măsura în care relevant, citiți după cum urmează: „Unde vom merge sufletele noastre, ne întrebăm. Suntem Superhiks [cei mai proeminenți din cartea comică „Alan Ford”” de Kikinda, care ia de la săraci și dă celor bogați? Suntem aroganți cheltuitori care irosesc bani aparținând tuturor cetățenilor Kikinda, astfel încât săracii oameni trebuie să ne plătească amenzile pentru scrierea ofensivă? Judecătorul D.K... ne-a pedepsit prea blând și nu ar fi trebuit să satisfacă cererea avocatului S.K. și merită să ne rupe la melodia de 150.000 dinari? Dar nu a putut procurorul nostru, care cu siguranță nu este o blondă, dar este fluierat de către lucrătorii în grevă, a cerut mai mult, deoarece [o altă coloană din ziarul K.] i-a distrus reputația achiziționată de decenii, și în special în ultimul an sau două, atunci când el a redactat atât de „schilly” concedieri [“non-workers” și opoziția [o fabrică locală]? Și ce ar trebui să facă și să gândească cetățenii care finanțează compania noastră publică? Ar putea să se întrebe și cine ne-a dat dreptul de a scrie texte insultante astfel încât judecătorii Kikinda să ne pedepsească?... Avem dreptul de a nega că oamenii sunt obosiți de un astfel de comportament al nostru...? Avem dreptul de a nega colegii noștri dorința lor de o viață liniștită, liberă de stres și de diferite proceduri judiciare? Avem un suflet, ne întrebăm cu voce tare, și dacă o facem, unde va merge după ce am pregătit un alt scandal? Ar trebui să ne fie rușine de noi înșine.” 8. În aceeași problemă, al doilea reclamant a fost redactorul paginii intitulate „Amuzament”, constand din anagrame, glume, un crossword și un horoscop. În partea de sus a paginii a fost o poză a unei blonde în lenjerie, lângă care a existat un text, care, în partea sa relevantă, citește după cum urmează: „JPICK și managerul au fost vizitate de o blondă a doua zi. Pentru acea ocazie blonda a fost fluierată de lucrătorii care nu au fost în grevă. Și ea nu a fost nici măcar un avocat ...” Pe stânga fotografiei, a existat o cutie mică care conține trei anagrame, primul dintre care a fost un anagram de numele S.K... La scurt timp după publicarea celor de mai sus, S.K. a instituit proceduri penale private pentru insult împotriva reclamanților în Curtea Municipală Kikinda. 10. La 14 februarie 2005, instanța a condamnat reclamanții de insultă. În hotărârea sa, tribunalul le-a ordonat în comun să plătească S.K. un alt RSD 16 000 (aproximativ 200 EUR) în ceea ce privește costurile procedurii. 11. În hotărârea sa, instanța de primă instanță a definit insultul ca o declarație sau o acțiune obiectivă umilitoare pentru un anumit individ, constituind un atac asupra onorării sale. a fost o cifră publică, instanța a explicat că, în temeiul dreptului intern, o acțiune făcută prin intermediul unei glume nu este o infracțiune atâta timp cât glumă nu a depășit limitele acceptabile și devenind insultante. Reclamanții trebuie să fi știut că S.K. a considerat articolele lor insultante, deoarece au fost condamnați anterior pentru utilizarea unor termeni identice în legătură cu el. Curtea a luat act în special de faptul că reclamanții au menționat direct și indirect S.K. pe mai multe pagini diferite ale aceluiași ziar și a concluzionat că S.K. a dovedit că aceste texte l-au insultat doar prin instituirea procedurii penale private. În special, Curtea a stat după cum urmează: „Acesta scrisă de către acuzați demonstrează intenția de a denunța procurorul privat [S.K.]. Acest lucru este așa deoarece este clar că acuzații, în moduri diferite și în secțiuni diferite [din ziar], au comparat procurorul privat cu o femeie, care comparație este obiectiv insultant în societate. În sensul nostru, în mentalitatea noastră este insultant să feminizeze un om, și glumele despre blonde nu sunt în cel mai puțin flate, pentru că ele prezintă blonde ca oameni stupidi supuse ridiculizării.” 12. La apel, la 4 mai 2005, Curtea de district Zrenjanin a susținut judecata de primă instanță și raționarea sa. 13. Dispozițiile relevante ale Constituției Republicii Serbiei 2006 (Ustav Republike Srbije; publicate în Jurnalul Oficial al Republicii Serbiei – OG RS – nr. 98/06) se citește după cum urmează: „Un recurs constituțional poate fi interzis împotriva deciziilor sau acțiunilor individuale ale organismelor sau organizațiilor de stat care exercită competențe publice delegate care încălcă sau negă drepturile și libertățile omului sau minorității garantate de Constituție, în cazul în care au fost deja epuizate sau nu au fost prescrise alte măsuri juridice pentru protecția lor.” 14. Codul penal al Republicii Serbia (Krivični zakon Republike Srbije; publicat în OG RS nos. 26/77, 28/77, 43/77, 20/79, 24/84, 39/86, 51/87, 6/89, 42/89, 21/90, 16/90, 49/92, 23/93, 67/93, 47/94, 17/95, 44/98, 10/02, 11/02, 80/02, 39/03 și 67/03), în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „1. Oricine insultează altul va fi amendat sau pedepsit de închisoare nu mai mult de trei luni. Oricine comite un act descris în [alineatul] de mai sus ... prin presa ... sau la o reuniune publică este amendat sau pedepsit cu închisoarea care nu depășește șase luni.” să fie pedepsit pentru insultarea unei alte persoane dacă [sau ea] face acest lucru într-o activitate științifică, literară sau artistică sau într-o critică serioasă, în îndeplinirea sa [sau a sa] a sa [sau a sa] de profesie jurnalistică, ca parte dintr-o activitate politică sau de altă activitate socială sau în apărarea unui drept sau a unui interes justificat, dacă din modalitatea exprimării sau alte circumstanțe este evident că nu a existat nici [subvenție] intenție de a dispara. În situațiile menționate mai sus, ... [inculpatul] ... nu este pedepsit pentru pretinderea sau difuzarea unor afirmații că o altă persoană a comis o infracțiune penală urmărită de oficiu, chiar dacă nu există o hotărâre finală în acest sens ..., dacă el [sau ea] dovedește că există motive rezonabile de a crede în veracitatea ... [acelor afirmații] ...” 15. Codul penal general (Osnovni krivični zakon; publicat în Gazettea Oficială a Republicii Socialiste Federale Iugoslave - OG SFRY - nos. 44/76, 36/77, 34/84, 37/84, 74/87, 57/89, 3/90, 38/90, 45/90, 54/90, Gazettea Oficială a Republicii Federale Iugoslavie - OG FRY - nos. 35/92, 37/93, 24/94, 61/01 și OG RS nr. 39/03), în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „... În cazul în care amendă nu poate fi colectată, instanța ordonă o zi de închisoare pentru fiecare 200 de dinaruri de amendă, cu condiția ca perioada generală de închisoare să nu depășească șase luni. În cazul în care persoana condamnată plătește doar o parte din amendă [imposă], restul trebuie să ... să fie transformată în închisoare și dacă persoana condamnată plătește, după aceea, restul amenzii, se întrerupe în închisoare.”