JANJIC v. SERBIA

DECIZIE A SEGUNDEI DECIZIE Nr. 31149/06, de către Zaviša JANJI îi și Gordana JANJI îi confruntă cu Serbia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 29 septembrie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, Vladimir Zagrebsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, Ireneu Cabral Barreto și Sally Dolle, Secțiunea Grefier Având în vedere cererea depusă la 20 iulie 2006, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 4 mai 2009 cere Curții să elimine cererea din lista sa de cauze și răspunsul reclamanților, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Zaviša Janjić și dna Gordana Janjić, sunt resortisanți sârbi născuți în 1949 și, respectiv, 1948, și trăiesc în Bethesda, Statele Unite ale Americii. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl Z. Živanović, un avocat care practică în Belgrad. Guvernul sârb (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl Carić. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1998 reclamanții și o societate de construcții, A, au încheiat un contract prin care primii au fost obligați să acorde apartamentul lor actual, precum și o sumă suplimentară de bani, celor din urmă și cele din urmă, în schimb, a promis să furnizeze reclamanților un apartament mai mare. Până la 2 octombrie 1998, reclamanții își îndeplinesc obligațiile contractuale. Întrucât, ulterior, în 1996, societatea B, cu care societatea A avea o societate comună, a vândut deja apartamentul mai mare societății C, care, la rândul său, l-a revenit unei terțe părți private. În consecință, compania A nu a furnizat nicio plată sau compensație reclamanților. Astfel, reclamanții au depus trei procese diferite împotriva societăților în cauză, la 27 martie 2001, la 24 decembrie 2002, și, respectiv, la 10 decembrie 2004, în încercarea de a fi furnizată fie o compensație plată, fie o compensație adecvată. Două seturi de proceduri sunt în așteptare în fața celui de-al doilea tribunal municipal de la Belgrad, iar al treilea set de proceduri este în așteptare în fața celui de-al treilea tribunal municipal de la Belgrad. Cu toate acestea, din moment ce se pare că există o serie de alte proceduri civile în curs de desfășurare între societățile în cauză, trei seturi de proceduri ale reclamantelor au fost suspendate de către Curtea de District din Belgrad în așteptarea rezultatului procedurii respective între întreprinderi. Aprilie 2007, respectiv, și nu au existat evoluții în niciunul dintre cazurile de atunci. COMPLAINTE În temeiul articolelor 6 și 14 din Convenție, precum și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plângeau de lungimea și echitatea jurisprudenței lor civile, de încălcarea drepturilor lor de proprietate, precum și de a fi discriminate. HOTĂRÂREA Cererea a fost comunicată Guvernului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la întârzierea procedurală a trei seturi de proceduri ale reclamanților. Prin scrisoarea din 4 mai 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de solicitanți. Au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, semnată de agentul guvernamental, cu condiția ca: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei sunt gata să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamanților în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și că ofer să plătească reclamanților, dl Zaviša Janjić și dna Gordana Janjić în comun, suma de 2.600 EUR ex gratie în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 31149/06 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont ... [specific] de către solicitanți. Suma este plătită în termen de trei luni de la data livrării [deciziei] de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au condus la introducerea prezentei cereri.” Într-o prezentare ulterioră data de 28 aprilie 2009, reclamanții au informat Curții că nu pot accepta declarația unilaterală, deoarece daunele pe care le-au suferit au fost mult mai mari. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că aceasta poate decide, în orice etapă a procedurii, să excludă o cerere din lista de cazuri. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curții să elimine o procedură din lista sa dacă constată că „nu mai este justificat să continue examinarea cererii”, iar aceasta a făcut-o în trecut pe baza anumitor declarații unilaterale ale guvernelor contestate, chiar dacă reclamanții își menținuseră cauzele. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația făcută de Guvern în acest caz, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea constată că în mai multe cazuri a precizat natura și amploarea obligațiilor care iese pentru un stat parte în temeiul articolelor 6 din Convenție privind dreptul la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, CEDH 2006; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000 XI; Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, 9 Octombrie 2007). În cazul în care Curtea a constatat o încălcare a acestor articole, a acordat satisfacție echitabilă, a căror sumă depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Curtea consideră că toate cele trei seturi de procedură din acest caz se referă la aceeași chestiune și, prin urmare, va lua în considerare perioada în ansamblu în sensul analizei sale din art. 6 § 1, începând cu 27 martie 2001 (a se vedea, mutatis mutandis, Cravcenco c. Moldova , nr. 13012/02, § 49, 15 ianuarie 2008). Având în vedere natura concesiunilor conținute în declarația unilaterală a guvernului în acest caz, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuițiile Curții în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că numai cinci ani și șase luni ale procedurii încurcate intră în competența Curții. ratione temporis , Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004), Curtea constată că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus; Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002). Curtea este de asemenea convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue cu această examinare (art. 37 § 1 din amendă ). Cu toate acestea, în circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea consideră că statul ar trebui să se asigure că sunt luate toate măsurile necesare pentru a permite procedurile care trebuie încheiate cât mai repede posibil, ținând seama de cerințele bunei administrații a justiției. Prin urmare, această parte a cererii ar trebui eliminată din listă. Având în vedere că procedurile încurcate par să fie încă în suspensie, trebuie remarcat faptul că hotărârea Curții nu aduce atingere meritelor cererii interne sau, într-adevăr, abilitatea acestora de a obține recurs pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii. În cele din urmă, Curtea reamintește că, în cazul în care Statul pârât nu respectă termenii declarației sale unilaterale în acest caz, cererea ar putea fi restaurată la lista Curții în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01, CEDO, 23 martie 2006). De asemenea, reclamanții au plâns, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, precum și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 privind echitatea generală a procedurilor lor civile, încălcarea drepturilor lor de proprietate, precum și a dreptului de a fi discriminate. Având în vedere că procedurile în cauză sunt încă în curs, Curtea constată că plângerile de echitate și încălcare a proprietăților reclamanților sunt prematuri și, în acest sens, inadmisibile pentru neepuizarea recourslor interne, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Curtea a examinat, de asemenea, plângerea de discriminare a reclamanților, în temeiul articolului 14 din Convenție. Cu toate acestea, nu există nimic în dosarul care ar putea divulga orice apariție a unei încălcări a Convenției în stadiul actual. În urma că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție, acea parte din cererea care se referă la declarație; Restul cererii sunt inadmisibile. Sally Dolle Françoise Tulkens Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 31149/06

by Zaviša JANJIĆ and Gordana JANJIĆ

against Serbia

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 29 September 2009 as a Chamber composed of:

Françoise Tulkens,

President,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

Kristina Pardalos,

judges,

Ireneu Cabral Barreto,

and Sally Dollé,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 20 July 2006,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 4 May 2009 requesting the Court to strike the application out of its list of cases and the applicants’ reply thereto,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Mr Zaviša Janjić and Ms Gordana Janjić, are Serbian nationals who were born in 1949 and 1948, respectively, and live in Bethesda, the United States of America. They were represented before the Court by Mr Z. Živanović, a lawyer practising in Belgrade. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

S.

Carić.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

By 1998 the applicants and a construction company, A, concluded a contract whereby the former were obliged to give their current flat, as well as an additional sum of money, to the latter and the latter, in return, promised to provide the applicants with a larger flat.

By 2 October 1998 the applicants complied with their contractual obligations.

As it subsequently transpired, however, in 1996 company B, with which company A had had a joint venture, had already sold the larger flat to company C which, in turn, had resold it to a third private party.

Consequently, company A has never provided any flat or compensation to the applicants.

Thus, the applicants filed three different lawsuits against the companies in question, on 27 March 2001, 24 December 2002, and 10 December 2004, respectively, in an attempt to be provided either with a flat or appropriate compensation. Two sets of proceedings are pending before the Second Municipal Court in Belgrade, and the third set of proceedings is pending before the Third Municipal Court in Belgrade.

However, since there appears to be a series of other civil proceedings ongoing between the companies in question, the applicants’ three sets of proceedings have been suspended by the District Court in Belgrade pending the outcome of the said proceedings between the companies. The applicants’ suits were suspended on 23 May 2005, 29 June 2005 and 18

April 2007, respectively, and there have been no developments in any of the cases since.

COMPLAINTS

Under Articles 6 and 14 of the Convention, as well as Article 1 of Protocol No. 1, the applicants complained about the length and fairness of their civil suits, the violation of their property rights, as well as of being discriminated against.

THE LAW

The application had been communicated to the Government under Article 6 § 1 of the Convention, regarding the procedural delay in the applicants’ three sets of proceedings.

By letter dated 4 May 2009, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the applicants. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration, signed by the Government’s Agent, provided as follows:

“I declare that the Government of the Republic of Serbia are ready to accept that there had been a violation of the applicants’ rights under Article 6 paragraph 1 of the Convention and offer to pay to the applicants, Mr Zaviša Janjić and Ms Gordana Janjić jointly, the amount of EUR 2,600

ex gratia

in respect of the application registered under no. 31149/06 before the European Court of Human Rights.

This sum, which covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value, free of any taxes that may be applicable and to an account ... [specified] ... by the applicants. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the [decision] by the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.

The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.”

In a later submission dated 28 April 2009 the applicants informed the Court that they could not accept the unilateral declaration, as the damage they suffered had been much greater.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may, at any stage of the proceedings, decide to strike an application out of its list of cases. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if it finds that “it is no longer justified to continue the examination of the application”, and it has done so in the past on the basis of certain unilateral declarations by respondent Governments even if the applicants had maintained their cases.

To this end, the Court will carefully examine the declaration made by the Government in the present case in the light of the principles emerging from its case-law (see

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).

The Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for a State Party under Articles 6 of the Convention concerning the right to a hearing within a reasonable time (see, among many others,

Cocchiarella

v. Italy

[GC], no. 64886/01, ECHR

2006;

Kudła v. Poland

[GC], no. 30210/96, ECHR 2000

‑

XI;

Ilić v. Serbia

, no.

30132/04, 9

October 2007). Where the Court has found a breach of these Articles it has awarded just satisfaction, the amount of which has depended on the particular features of the case.

The Court considers that all three sets of proceedings in the present case relate to the same issue, and will therefore consider the period as a whole for the purposes of its Article 6 § 1 analysis, starting with 27 March 2001 (see,

mutatis mutandis, Cravcenco v. Moldova

, no. 13012/02, § 49, 15 January 2008).

Having regard to the nature of the concessions contained in the Government’s unilateral declaration in the present case, as well as the amount of compensation proposed (which can be considered reasonable in comparison with the Court’s awards in similar cases, when account is taken of the fact that only five years and six months of the impugned proceedings fall within the Court’s competence

ratione temporis

, Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004), the Court finds that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 (c) of the Convention; see, for the relevant principles,

Tahsin Acar

, cited above;

Haran v.

Turkey

, no. 25754/94, judgment of 26 March 2002).

The Court is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue with this examination (Article 37 § 1

in fine

). Nevertheless, in the particular circumstances of the case, the Court considers that the State should still ensure that all necessary steps are taken to allow the

proceedings to be concluded as speedily as possible, taking into account the requirements of the proper administration of justice.

Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.

Since the impugned proceedings appear to be still pending, it is to be noted that the Court’s strike-out decision is without prejudice to the merits of the applicants’ domestic claim or, indeed, their ability to obtain redress for any additional procedural delay which may occur after the date of the present decision.

Finally, the Court recalls that, should the respondent State, fail to comply with the terms of its unilateral declaration in the present case, the application could be restored to the Court’s list pursuant to Article 37 § 2 of the Convention (see

Aleksentseva and 28 Others v. Russia

(dec.), no.

75025/01, ECHR, 23 March 2006).

The applicants also complained, under Article 6 § 1 of the Convention, and Article 1 of Protocol No. 1 about the overall fairness of their civil proceedings, the violation of their property rights, as well as of being discriminated against.

Given that the proceedings at issue are apparently still pending, the Court finds that the complaints of fairness and violation of the applicants’ property are premature and, as such, inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article

35 §§

1 and

4 of the Convention.

The Court has also examined the applicants’ complaint of discrimination, under Article 14 of the Convention. However, there is nothing in the case file which might disclose any appearance of a violation of the Convention at the present stage. It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike out of its list of cases, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention, that part of the application which concerns the declaration;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Sally Dollé

Françoise

Tulkens

Registrar

President