AFFAIRE BABEI ET CLUCERESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

23.06.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BABEI ET CLUCERESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BABEI ȘI CLUCERESCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 27444/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 iunie 2009 DEFINIF 23/09/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Babei și Clucerescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a intenționat în camera consiliului la 2 iunie 2009, Renunțarea la pronunțarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 27444/03) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Paul Babei și dl Agela Clucer: ( lit. (a) au sesizat Curtea la data de 4 august 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 23 aprilie 2008, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. Reclamanții, frate și soră, s-au născut în 1948 și, respectiv, 1950 și au locuit în Pailtiniș, în departamentul Botoșani, și în Malaga, Spania. La 30 mai 1995, reclamanții au inițiat o procedură judiciară împotriva Primăriei din Suceava ( 15 situat în Suceava, la numărul 20 de pe strada Măreșești, clădirea A 4, scările A ( Între timp, la 11 aprilie 1994, primăria încheiase un contract de închiriere cu o femeie numită GM pentru apartament. Apoi, printr-un contract din 6 noiembrie 1995, primăria a vândut apartamentul la G.M. La 15 noiembrie 1995, reclamantul, care locuia în apartament, a fost expulzat la cererea cumpărătorului. Procedura judiciară inițiată de reclamanți la 30 mai 1995 a cunoscut două cazuri cu trimitere și a fost examinată de două ori de trei grade de jurisdicție și o dată la două grade. Printr-o hotărâre definitivă din 4 februarie 2003, instanța de apel a lui Suceava ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-482/99, ECLI:EU:C:2006:291, punctul 66. Aceasta a reținut că reclamantul a avut în proprietate apartamentul fără întrerupere până la expulzarea sa și că, prin urmare, el putea revendica un drept de închiriere în temeiul Decretului-lege nr 61/1990. În ceea ce privește reclamanta, instanța de apel a considerat că aceasta părăsise apartamentul în 1981 și că nu mai putea, prin urmare, să se prevaleze de un drept de închiriere. Curtea a statuat că încheierea contractului de vânzare între primărie și tatăl întreprinderilor nu a avut loc din cauza decesului acestuia și că instituția în cauză a refuzat ulterior să încheie contractul cu reclamantul, în pofida cererilor sale repetate. De asemenea, Comisia a menționat că, prin încălcarea legii, primăria încheiase un contract de închiriere cu o terță persoană la 11 aprilie 1994 și că a procedat în același mod la 6 noiembrie 1995, prin vânzarea apartamentului acestei persoane, în ciuda faptului că procedura judiciară privind apartamentul era pendinte la momentul respectiv. Prin aceeași hotărâre, primăria a fost condamnată să plătească reclamantului 1 Prin scrisoarea din 25 iunie 2008, primăria din Suceava a informat guvernul, ca răspuns la cererea sa de informații, că apartamentul fusese deja vândut către G.M. la data pronunțării hotărârii din 4 februarie 2003. Potrivit reclamantului, acesta a solicitat de mai multe ori executarea hotărârii în cauză. 12. În această zi, hotărârea a rămas neexecutată. II. LICHIDITATEA INTERNE PERTINENT 13. Decretul-lege nr 61/1990 reglementează vânzarea locuințelor construite din fonduri publice. În conformitate cu art. 5 alineatul (2) din acest decret-lege, chiriașii pot cumpăra aceste locuințe la cerere. Cu privire la încălcarea dreptului de acces la o instanță judecătorească, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție și la art. 6 alineatul (1) din PROTOCOLUL nr. 1 privind neexecuția din 4 februarie 200314, reclamanții susțin că executarea hotărârii din 4 februarie 2003 a Curții de apel din Suceava le-a încălcat dreptul de acces la o instanță judecătorească, astfel cum se prevede la art. 6 1 din Convenție, precum și dreptul lor la respectarea bunurilor lor, așa cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Articolele invocate sunt astfel formulate Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate (a) Pe calitatea de victimă a dlui Agela Clucerescu 15. Guvernul excită absența calității de victimă a dlui Agela Clucerescu, pe motiv că acțiunea sa a fost respinsă definitiv. 16. Iahicii nu au prezentat observații cu privire la acest aspect. 17. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 34 din Convenție, aceasta poate fi sesizată cu o rejudecare de către orice persoană fizică (...) care se pretinde a fi... Victima unei încălcări de către o parte contractantă a drepturilor recunoscute în Convenție sau a protocoalelor acesteia. Prin urmare, pentru a îndeplini condițiile prevăzute de această dispoziție, orice reclamant trebuie să fie în măsură să demonstreze că este direct vizat de încălcarea sau încălcările convenției pe care o deleagă (a se vedea, printre altele, Brumżrescu România [GC], 28342/95, § 50, CEDH 1999-VII). 18. În speță, reclamanții se plâng de executarea hotărârii din 4 februarie 2003. Cu toate acestea, trebuie să se observe că: hotărârea în cauză a făcut exclusiv obiectul acțiunii domnului Paul Babei, care a dispus primăriei să încheie un contract de vânzare cu acesta. În schimb, acțiunea domnului Agela Clucerescu a fost respinsă definitiv. 19. Prin urmare, Curtea consideră că, în ceea ce privește domnul Agela Clucerescu, această parte a cererii este incompatibilă cu dispozițiile convenției, în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție. (b) Cu privire la epuizarea căilor de atac interne 21. Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne. În acest sens, consideră că reclamantul ar fi trebuit să introducă o acțiune de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare din 6 noiembrie 1995 încheiat între primărie și terța persoană. 22. Reclamantul nu a prezentat observații cu privire la acest aspect. 23. Curtea amintește că reclamantul a obținut o hotărâre definitivă care a condamnat primăria Suceava să încheie un contract de vânzare cu acesta. În măsura în care obligația de a acționa revine autorităților și nu reclamantului, Curtea consideră că ar fi excesiv să se solicite din partea acestuia din urmă din urmă o nouă procedură al cărei rezultat este incert 24. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția impusă de guvern (a se vedea mutatis mutandis Mihai Iulian Popescu c. România, 2911/02, §§ 32, 29 septembrie 2005). (c) Concluzia Curții 25. Curtea constată că, în măsura în care acestea sunt ridicate de domnul Paul Babei, aceste obiecțiuni nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond 26. Guvernul insistă asupra faptului că, în momentul pronunțării hotărârii din 4 februarie 2003, apartamentul fusese deja vândut unei terțe persoane. El își reiterează afirmația potrivit căreia reclamantul ar fi trebuit să introducă o acțiune pentru a face să se constate nulitatea absolută a contractului menționat. Guvernul consideră, de asemenea, că autoritățile nu au acționat cu rea credință în speță, ci au încercat să asigure un echilibru corect între interesul general și interesul special care reprezintă protejarea dreptului de proprietate al cumpărătorului G.M. 27. Reclamantul reamintește că contractul de vânzare dintre primărie și G.M. a fost încheiat în cursul procedurii judiciare. Acesta arată că a solicitat în mai multe rânduri Primăriei executarea hotărârii din 4 februarie 2003, fără a fi obținut totuși un răspuns din partea instituției în cauză. El verse la dosar o scrisoare care nu a fost datată și nesemnată prin care solicita primăriei încheierea contractului de vânzare în temeiul hotărârii respective. De asemenea, acesta prezintă un aviz de recepție semnat la 19 august 2008 de un reprezentant al primăriei. 28. Curtea arată că, în prezenta cauză, deși reclamantul a obținut la 4 februarie 2003 o decizie internă definitivă prin care solicită primăriei din Suceava să încheie un contract de vânzare având ca obiect apartamentul în cauză, această decizie rămâne încă neexecutată. Ceea ce este deosebit de important este că autoritățile nu au făcut nici un demers în vederea executării hotărârii menționate. 29. În măsura în care guvernul expune că, în momentul pronunțării hotărârii în cauză, apartamentul fusese deja vândut unei persoane terțe, Curtea consideră că o astfel de împrejurare nu poate exonera autoritățile de obligația care le revine, având în vedere că instana de apel a lui Suceava a reținut în hotărâre că atât închirierea, cât și vânzarea apartamentului către o teră persoană au fost realizate în necunoaștere a legii. 30. Curtea a tratat în repetate rânduri cauzele referitoare la executarea hotărârilor judecătorești și a constatat încălcarea articolelor 6 alineatul (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea, printre altele, Sabin Popescu c. România, n 48102/99, § 76 și 85, 2 martie 2004). 31. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Comisia consideră că, în cazul de față, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea hotărârii judecătorești favorabile reclamantului. 32. Prin urmare, s-a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. II. Cu privire la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție în ceea ce privește durata procedurii din 4 februarie 2003 a fost excesivă. 34. Având în vedere concluziile sale de la punctele 31 și 32 de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra admisibilității și temeiniciei acestui aspect. III. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 35. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de necunoașterea dreptului lor la un proces echitabil, pe motiv că suma cheltuielilor, așa cum a fost stabilită prin Hotărârea din 4 februarie 2003, este insuficientă. De asemenea, acestea se referă la art. 13 din Convenție, fără a susține totuși acest aspect. 36. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care aceasta era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. 37. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 3 și art. 4 din Convenție. IV. PE LEGATE DE LA ARTICOLUL 41 DIN CONVENȚIA 38. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 39. Õ nu au formulat o cerere de satisfacție echitabilă în termenul care le-a fost acordat. Prin aceste motive, Curtea, la L. UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile întemeiate pe neexecutarea hotărârii din 4 februarie 2003 a Tribunalului din Suceava (art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr 1) și inadmisibilă cu privire la obiecțiunile întemeiate pe echitatea procedurii, respectarea domiciliului și dreptul la o cale de atac efectivă (articolele 6, 8 și 13 din convenție) în ceea ce îl privește pe reclamantul Paul Babei Declară cererea inadmisibilă cu privire la obiecțiunile menționate anterior în ceea ce o privește pe recurenta Agela Clucerescu Dită că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. nu are niciun drept să se pronunțe asupra admisibilității și a temeiniciei fondului întemeiat pe durata procedurii [art. 6 alineatul (1) din Convenție]. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 23 iunie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Adjunct Președinte