CINTIMEA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 38646/04 de către Yordanka, Atanas și Rosen GOSPODINOVI împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cincimea Secțiune), ședința la 23 iunie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători, și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 13 octombrie 2004, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Yordanka Gospodinova, dl Atanas Gospodinov și dl Rosen Gospodinov, sunt resortisanți bulgari născuți în 1946, 1943 și, respectiv, 1970 și trăiesc în Plovdiv. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna S. Stefanova, un avocat practicant în Plovdiv. Circumstanțele cauzei Cauza, astfel cum au prezentat reclamanții, pot fi rezumate după cum urmează. Primii doi solicitanți sunt soții și al treilea reclamant este fiul lor. Locuiesc într-o casă din Plovdiv situată în aceeași curte cu casa dnei N.K. De ani de zile, reclamanții au avut relații proaste cu familia dnei N.K. La 27 iulie 1996, o ceartă a izbucnit în curte între doamna N.K., însoțită de cinci oameni, și reclamanții. Cererea a crescut într-o luptă. Potrivit reclamanților doamnei N.K. prietenii au bătut al doilea și al treilea reclamant și unul dintre ei a intrat în casa reclamanților pentru a împiedica cel de-al doilea reclamant să cheme poliția. Două examinări medicale din 29 iulie 1996 au arătat că al doilea reclamant a avut un edem și o vânătăi pe una dintre degetele sale și al treilea reclamant a avut vânătăi pe coapsa stângă și o contuzie în loin. În temeiul legii penale bulgare, aceste leziuni sunt considerate răni corporale ușoare. La 27 iulie 1996, reclamanții au depus o plângere la procurorul public din districtul Plovdiv descriind versiunea evenimentelor din aceeași zi și solicitând ca doamna N.K. și companii ei să fie pedepsiți. În septembrie 1996 procurorul public din districtul Plovdiv a deschis proceduri penale. Se pare că, între septembrie 1996 și august 1999, autoritățile fiscale nu au investigat evenimentele. Între 1997 și 1999, primul reclamant a întrebat în mod repetat cursul procedurii. În august și septembrie 1999, acuzația a interogat reclamanții și alți martori. La o dată neespecificată, dna N.K. a fost acuzată că a amenințat primul reclamant și că, împreună cu alte persoane, a intrat forțat în casa reclamanților. La 9 august 1999, primul reclamant a depus la investigator o cerere civilă împotriva dnei N.K. care a solicitat 3000 noi lev bulgare (BGN) în neîntregire Prejudiciu material. În aceeași dată, prin decizia investigatorului, ea a fost constituită ca parte civilă în procedura penală. La 8 octombrie 1999, biroul procurorului public din districtul Plovdiv a încheiat procedura constatând că dna N.K. și colegii ei nu au comis nici o infracțiune penală. Procurorul public regional Plovdiv a susținut această concluzie la 12 Noiembrie 1999. La apelul reclamanților, la 10 februarie 2000, procurorul public Plovdiv a apelat la biroul procurorului public a anulat deciziile procurorilor mai mici și a ordonat ca și alți martori să fie interogați. După aceste întrebări suplimentare, la 15 august 2001 procurorul public din districtul Plovdiv a încheiat procedura constatând încă o dată că doamna N.K. În special, s-a constatat că martorii, inclusiv o martoră independentă a luptei, nu au văzut nici o armă fiind amenințată de prietenii doamnei NK. Acesta nu au auzit pe nimeni exprimând o amenințare. Prin urmare, nu se pare că oricine a amenințat reclamanții. În plus, scandalul și lupta s-au rupt în curtea pe care le-au împărtășit reclamanții și doamna N.K. Prin urmare, nu a intrat în casa lor. Chiar dacă ea sau oricare dintre prietenii ei ar fi făcut-o, o astfel de acțiune ar fi constituit o infracțiune în mod privat. La 27 februarie 2002, hotărârea procurorului public din districtul Plovdiv a fost anulată de Curtea de District Plovdiv, care a trimis cazul pentru anchete suplimentare. La 3 iunie 2004, procurorul public din districtul Plovdiv a încheiat procedura constatând că termenul pentru urmărirea infracțiunilor doamna N.K. a fost acuzată de, care are șapte ani și jumătate, a expirat. La 25 iunie 2004, această decizie a fost susținută de Curtea de District Plovdiv. În temeiul legii bulgare, o victimă a unei infracțiuni penale poate aduce o acțiune împotriva presupusului infractor în fața unei instanțe civile. Astfel de proceduri sunt, în mod normal, suspendate până la rezultatul procedurii penale concomitente împotriva presupusului infractor. În conformitate cu art. 60 § 1 din Codul de Procedură Penală din 1974, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, acest lucru a fost posibil în faza anchetei preliminare. În temeiul articolelor 60 și 62, acțiunea ar putea fi adresată împotriva acuzatului sau a oricărui terț responsabil pentru daunele infligute. Prin art. 161 § 1 coroborat cu art. 130 din Codul Criminal din 1968, inciderea deliberată a prejudiciilor corporale ușoare este o infracțiune urmărită în mod privat. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolelor 2, 3 și 8 din Convenție că autoritățile nu au investigat în mod eficient o amenințare împotriva vieții lor, bătarea celor de-a doua și a treia solicitanți și intrarea forță în casa lor, comisă de doamna N.K. și de tovarășii ei. Primul reclamant s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că procedura penală împotriva dnei N.K., care s-a alăturat ca parte civilă, a durat în mod rațional și, în temeiul articolului 13 din Convenție, că nu a avut niciun remediu eficace în acest sens. Primul reclamant s-a plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 că procedura penală împotriva doamnei N.K., în care a formulat o cerere civilă pentru daune, a fost de nerazonabil lungă și că nu are niciun remediu eficace în acest sens. art. 6 § 1, în măsura în care este relevant, citește: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 13 spune: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. De asemenea, cei trei reclamanți au formulat alte plângeri în temeiul articolelor 2, 3 și 8 din Convenție. Având în vedere tot materialul în posesie și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, Curtea constată că nu au dezvăluit nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție sau în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerilor primei reclamante cu privire la durata procedurii și lipsa unor remedii eficace în acest sens; restul cererii este inadmisibil. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Președintele grefierului
Application no. 38646/04
by Yordanka, Atanas and Rosen GOSPODINOVI
against Bulgaria
The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 23 June 2009 as a Chamber composed of:
Peer Lorenzen,
President,
Rait Maruste,
Karel Jungwiert,
Renate Jaeger,
Mark Villiger,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
Zdravka Kalaydjieva,
judges,
and Claudia Westerdiek,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 13 October 2004,
Having deliberated, decides as follows:
The applicants, Mrs Yordanka Gospodinova, Mr Atanas Gospodinov and Mr
Rosen Gospodinov, are Bulgarian nationals who were born in 1946, 1943 and 1970 respectively and live in Plovdiv. They are represented before the Court by Mrs S. Stefanova, a lawyer practising in Plovdiv.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.
The first two applicants are spouses and the third applicant is their son. They live in a house in Plovdiv situated in the same yard as the house of Ms
N.K. For years the applicants have been in bad relations with Ms N.K.’s family.
On 27 July 1996 a quarrel erupted in the yard between Ms N.K., accompanied by five men, and the applicants. The quarrel grew into a fight. According to the applicants Ms N.K.’s friends beat the second and third applicants and one of them entered the applicants’ house to prevent the second applicant from calling the police. Allegedly, one of the attackers had a gun and threatened to kill them.
Two medical examinations of 29 July 1996 showed that the second applicant had an oedema and a bruise on one of his fingers and the third applicant had bruises on his left thigh and a contusion in the loins. Under Bulgarian criminal law, such injuries are considered light bodily harm.
On 27 July 1996 the applicants filed a complaint with the Plovdiv district public prosecutor’s office describing the version of the events of the same day and requesting that Ms N.K. and her companions be punished. In September 1996 the Plovdiv district public prosecutor’s office opened criminal proceedings.
It appears that between September 1996 and August 1999 the prosecution authorities did not investigate the events. Between 1997 and 1999 the first applicant repeatedly inquired about the course of the proceedings.
In August and September 1999 the prosecution questioned the applicants and several other witnesses.
On an unspecified date Ms N.K. was charged with having threatened the first applicant and having, together with other persons, forcibly entered into the applicants’ house.
On 9 August 1999 the first applicant filed with the investigator a civil claim against Ms N.K. claiming 3,000 new Bulgarian levs (BGN) in non
‑
pecuniary damages. On the same date, by a decision of the investigator, she was constituted as a civil party in the criminal proceedings.
On 8 October 1999 the Plovdiv district public prosecutor’s office terminated the proceedings finding that Ms N.K. and her companions had not committed any publicly prosecuted offence. The Plovdiv regional public prosecutor’s office upheld this conclusion on 12
November 1999. Upon appeal by the applicants, on 10 February 2000 the Plovdiv appellate public prosecutor’s office quashed the lower prosecutors’ decisions and ordered that other witnesses be questioned as well.
After these additional questionings, on 15 August 2001 the Plovdiv district public prosecutor’s office terminated the proceedings finding once again that Ms N.K. and her companions had not committed any publicly prosecuted offence. In particular, it found that the witnesses, including an independent eye-witness to the fight, had not seen any gun being brandished by Ms N.K.’s friends. The latter witness had not heard anyone utter a threat. It did not therefore appear that anyone had threatened the applicants. Furthermore, the scandal and the fight had broken out in the yard which the applicants and Ms N.K shared. She had not therefore penetrated into their home. Even if she or any of her friends had done so, such an act would have amounted to a privately prosecuted offence.
On 27 February 2002 the decision of the Plovdiv district public prosecutor’s office was quashed by the Plovdiv District Court, which remitted the case for further investigation.
On 3 June 2004 the Plovdiv district public prosecutor’s office terminated the proceedings finding that the time-limit for prosecuting the offences Ms
N.K. had been charged with, which was seven and a half years, had expired. On 25 June 2004 this decision was upheld by the Plovdiv District Court.
B.
Relevant domestic law and practice
Under Bulgarian law a victim of a criminal offence may bring an action against the alleged offender before a civil court. Such proceedings are normally suspended pending the outcome of concurrent criminal proceedings against the alleged offender.
The victim can also bring a civil claim in the criminal proceedings. Under Article 60 § 1 of the Code of Criminal Procedure 1974, as in force at the relevant time, this was possible at the stage of preliminary investigation. By Articles 60 and 62, the action could be directed against the accused or any third party liable for the damage inflicted.
By Article 161 § 1 in conjunction with Article 130 of the Criminal Code of 1968, wilfully inflicting light bodily harm is a privately prosecuted offence.
1.
The applicants complained under Articles 2, 3 and 8 of the Convention that the authorities had failed to investigate effectively a threat against their lives, the beating of the second and third applicants and the forcible entry into their house committed by Ms N.K. and her companions.
2.
The first applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the criminal proceedings against Ms N.K., which she had joined as a civil party, had lasted unreasonably long, and under Article 13 of the Convention that she had not had any effective remedy in that respect.
A.
Complaints of the first applicant in respect of the length of the proceedings
The first applicant complained under Articles 6 § 1 and 13 that the criminal proceedings against Ms N.K., in which she brought a civil claim for damages, had been unreasonably lengthy and that she had no effective remedies in that regard.
Article 6 § 1, in so far as relevant, reads:
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
Article 13 reads:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of these complaints and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
B.
Remainder of the applicants’ complaints
The three applicants also raised other complaints under Articles 2, 3 and 8 of the Convention. In the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they did not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.
It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn
the examination of the first applicant’s complaints concerning the length of the proceedings and the lack of any effective remedies thereto;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Registrar
President