Secțiunea a treia din Decizia nr. 15842/03, prezentată de Traian VUȘCAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 23 iunie 2009, într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 aprilie 2003, având în vedere declarația din 26 ianuarie 2009 prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Traian Vușcan, este un resortisant român, născut în 1948 și rezident în Oradea. S. Herchi, avocat în Oradea. Guvernul român ( 2000, el a fost repartizat armatei de rezervă și retras anticipat în momentul în care a fost repartizat rezervei, reclamantului i s-a acordat o alocație corespunzătoare celor 32 de solduri brute, în conformitate cu art. 31 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999 privind salariile și celelalte drepturi ale armatei. Conform acestui articol, alocația nu era impozabilă. La data la care a fost achitată alocația, Ministerul de Interne a decăzut suma impozitului pe venit, calculată în conformitate cu dispozițiile din ordonanța nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit (adică în jur de 1 407 EUR (EUR). Considerând această impozitare ilegală, în măsura în care legea nr. 138/99 scutea de plata impozitului pe profit, reclamantul a solicitat în justiție restituirea impozitului perceput, precum și ajustarea acestei sume pentru a ține seama de inflație. Printr-o hotărâre definitivă din 10 februarie 2003, Tribunalul din Oradea a respins acțiunea. Aceaceasta este imma că, în momentul în care reclamantul fusese retras, ordonanța nr. 73/99 era, de asemenea, în vigoare și că, chiar dacă alocarea în cauză era calculată în funcție de soldul lunar brut, suma trebuia să fie supusă impozitului, întrucât Ordonanța nr. 73/1999 menționa soldul net. Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în hotărârea Driha c. România 29556/02, §§ 19-26, 21 februarie 2008). GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, luată separat și combinată cu art. 14 din Convenție, reclamantul declară că alocația primită pentru pensionarea sa a fost supusă în mod ilegal impozitului și că a fost supusă unui tratament discriminatoriu față de alți colegi militari ale căror alocații nu au fost supuse impozitării. În cazul în care reclamantul nu este de acord cu decizia sa de a se pensiona sau de a-și retrage pensia sau cu tratamentul discriminatoriu aplicat în raport cu alți colegi militari, se aplică art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, luat în nume propriu și combinat cu art. 14 din Convenție. Aceste articole sunt, prin urmare, tratate în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 14 Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, aparținând unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Prin scrisoarea din 8 ianuarie 2009, guvernul a informat Curtea că va face o declarație unilaterală în vederea rezolvării problemelor ridicate de cerere. În plus, guvernul a invitat Curtea să șteargă cauza din rolul în temeiul articolului 37 din convenție. Guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, recunoaște existența unei încălcări a art. 1 din primul protocol adițional la Convenție și 14 din Convenție, coroborată cu art. 1 din primul protocol adițional la Convenție. Guvernul declară că este pregătit să plătească părții reclamante, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 3 600 EUR, suma pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit. Aceasta va fi plătită în lei românești la rata aplicabilă la data plății pe contul bancar indicat de reclamantă în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö Õ s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că continuarea procedurii de investigare a cererii nu mai este justificată și să o șteargă de la rolul său în temeiul articolului Õ 1 litera (c) din Convenție. Reclamantul nu a dorit să prezinte comentarii cu privire la această declarație. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din acest articol. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv pe care [ea] îl consideră existența sa, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, ea poate șterge o cerere din rolul în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din hotărârea Tahsin Acar Turcia ([GC], n 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Curtea ia notă de faptul că prezenta cauză se referă la impozitarea care nu este prevăzută de lege a unei alocări acordate reclamantului, militar, în momentul atribuirii sale rezervei, precum și la tratamentul discriminatoriu pe care l-a suportat în raport cu alți colegi militari ale căror prestații nu au fost supuse impozitării. Aceasta a avut deja ocazia, într-un număr mare de cauze, să abordeze aceleași aspecte ca cele ridicate în prezenta cauză și-a stabilit practica privind obiecțiunile, cum ar fi cele ridicate de reclamant (a se vedea în special Hotărârea Driha menționată anterior, dar și, printre altele, Tara Lungă c. România, n 26831/03, 8 iulie 2008, Tehleanu c. România, 1578/03, 16 septembrie 2008 și Zăinescu c. România, n 26822/03, 23 septembrie 2008. Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și valoarea de landuri propuse, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție]. În plus, având în vedere cele de mai sus și, în special, existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la chestiunea formulată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impun ca aceasta să nu fie supusă examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) în fine] În cele din urmă, Curtea amintește că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipovic c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Prend act termenii declarației guvernului pârât și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor pe care le conține aceasta decid, în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție, să șteargă cauza rolului. Santiago Quesada Josep Casadevall Modulul Președinte
requête n
o
15842/03
présentée par Traian VUȘCAN
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 23 juin 2009 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 avril 2003,
Vu la déclaration du 26 janvier 2009 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Traian Vușcan, est un ressortissant roumain, né en 1948 et résidant à Oradea. Il est représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Jusqu’en 2000, le requérant bénéficiait du statut de militaire. Le 12
juin
2000, il fut affecté à l’armée de réserve et mis à la retraite anticipée
.
Lors de son affectation à la réserve, le requérant se vit accorder une allocation correspondant à trente-deux soldes brutes, en application de l’article
31 de la loi n
o
138 du 20 juillet 1999 sur les salaires et les autres droits des militaires. Selon cet article, l’allocation n’était pas imposable.
Au moment du versement de l’allocation susmentionnée, le ministère de l’Intérieur en déduisit le montant de l’impôt sur le revenu, calculé selon les
dispositions de l’ordonnance n
o
73 du 27 août 1999 relative à l’impôt sur le revenu («
l’ordonnance n
o
73/1999
»), retenant ainsi un montant de 36
977
025 anciens lei roumains (ROL), soit environ 1
407 euros (EUR).
Estimant cette imposition illégale, dans la mesure où la loi n
o
138/1999 exonérait l’allocation d’impôt, le requérant demanda en justice la restitution de l’impôt perçu, ainsi que l’ajustement de cette somme pour tenir compte de l’inflation.
Par un arrêt définitif du 10 février 2003, la cour d’appel d’Oradea rejeta l’action. Elle estima qu’au moment où le requérant avait été mis à la retraite, l’ordonnance n
o
73/1999 était également en vigueur et que, même si l’allocation litigieuse était calculée en fonction de la solde mensuelle brute, le
montant devait être soumis à l’impôt, puisque l’ordonnance n
o
73/1999 mentionnait la solde nette.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Les dispositions légales et la jurisprudence interne pertinentes sont décrites dans l’arrêt
Driha c. Roumanie
(n
o
29556/02, §§
19-26, 21
février
2008).
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, pris isolément et combiné avec l’article 14 de la Convention, le requérant allègue que l’allocation reçue à son départ à la retraite a été illégalement soumise à l’impôt et qu’il a subi un traitement discriminatoire par rapport à d’autres collègues militaires dont les allocations n’ont pas été soumises à l’imposition.
Le requérant dénonce l’illégalité de l’imposition de l’allocation reçue à son départ à la retraite, ainsi que le traitement discriminatoire subi par rapport à d’autres collègues militaires. Il invoque l’article
1 du Protocole
n
o
1 à la Convention, pris isolément et combiné avec l’article
14 de la Convention. Ces articles sont ainsi libellés
:
Article 1 du Protocole n
o
1
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
Article 14
«
La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la
langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.
»
Par une lettre du 8 janvier 2009, le Gouvernement a informé la Cour qu’il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre les
questions soulevées par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît l’existence d’une violation des articles 1 du premier Protocole additionnel à la Convention et 14 de la Convention, combiné avec l’article 1 du premier Protocole additionnel à la Convention.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser à la partie requérante au titre de la
satisfaction équitable la somme de 3
600 EUR, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le
compte bancaire indiqué par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article
37
»
Le requérant n’a pas souhaité présenter de commentaires sur cette déclaration
.
La Cour rappelle que l’article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l’article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque
:
«
pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le
requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la
Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se
dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l’arrêt
Tahsin
Acar
c.
Turquie
([GC], n
o
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03).
La Cour note que la présente affaire porte sur l’imposition non prévue par la loi d’une allocation octroyée au requérant, militaire, lors de son affectation à la réserve, ainsi que sur le traitement discriminatoire qu’il a subi par rapport à d’autres collègues militaires dont les allocations n’ont pas été soumises à l’imposition. Elle à déjà eu l’occasion, dans un grand nombre d’affaires, de traiter les mêmes questions que celles soulevées dans la présente affaire et a
établi sa pratique concernant des griefs tels que ceux soulevés par le requérant (voir notamment l’arrêt
Driha
précité, mais également, parmi d’autres,
Țară
Lungă
c. Roumanie
, n
o
26831/03, 8
juillet
2008,
Tehleanu
c. Roumanie
, n
o
1578/03, 16 septembre 2008 et
Zăinescu c. Roumanie
, n
o
26832/03, 23
septembre 2008).
Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l’indemnité proposée, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37 § 1 c) de la Convention).
En outre, eu égard à ce qui précède, et en particulier à l’existence d’une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l’espèce, elle considère que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la
requête (article 37 § 1
in fine
).
Enfin, la Cour rappelle que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipovic c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
Dès lors, il y a lieu de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu’elle comporte
;
Décide
, en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président