M.W. împotriva Regatului Unit

Reclamantul, dl M. W., este un național britanic care s-a născut în 1958. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl J. Welch, un avocat practicant la Londra. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna E. Willmott, Biroul de Externe și Commonwealth, Londra. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este homosexual. A locuit cu partenerul său, M., timp de 23 de ani până la moartea acestuia la 10 aprilie 2001. De la sfârșitul anilor 1980, au locuit în proprietăți comune. Reclamantul a afirmat că el și partenerul său au fost dependente din punct de vedere financiar, au adunat veniturile lor și că fiecare a desemnat celălalt ca moștenitor.

Relația lor a fost acceptată de familie și prieteni, și, potrivit reclamantului, gradul lor de angajament reciproc a fost atât de mare încât dacă ar fi fost un cuplu heterosexual ei s-ar fi căsătorit. La aproximativ două săptămâni după moartea lui M, reclamantul a întrebat un asistent social dacă ar putea cere plata Bereavement (o sumă forfetară în valoare actuală de 2000 GBP). El a fost informat că beneficiul a fost plătit numai supraviețuitorului unui cuplu căsătorit, așa că el nu a solicitat în mod oficial. Reclamantul s-a plâns de ineligibilitatea sa pentru beneficiile de iertare pentru membrul său al Parlamentului („MP”). Într-o scrisoare din 17 iulie 2001, directorul executiv al Agenției Beneficiilor a confirmat diputatului că: „... dreptul la beneficii de răscumpărare se bazează pe căsătoria legală între cupluri la momentul decesului”.

Reclamantul a scris, de asemenea, prim-ministrul. Această scrisoare a fost transmisă Departamentului de Muncă și Pensiuni, care a răspuns la 21 septembrie 2001, menționând că: „Căsătoria este o piatră angulară a sistemului de beneficii contributive și toate drepturile la beneficiile contributive obținute din contribuțiile altor persoane se bazează pe conceptul de căsătorie juridică.

Schimbarea sau extinderea definiției căsătoriei ar avea implicații de departe și nu ar putea fi făcute în izolare.” Condițiile de primire a plăților cu depășire sunt conținute în secțiunea 36 din Legea privind contribuțiile și beneficiile pentru securitatea socială, 1992, astfel cum a fost modificată începând cu 9 aprilie 2001 prin Legea privind reformele și pensiile sociale din 1999. Partele relevante ale prezentei dispoziții se citesc după cum urmează: „(1) O persoană a cărei soț moare ... are dreptul la o plată de pierdere de bani dacă – (a) fie decât persoana era sub vârsta de pensie la momentul în care soțul a murit sau soțul nu avea dreptul la o pensie de pensie de pensie de categorie A... și (b) soțul a îndeplinit condițiile de contribuție pentru o plată de pierdere de bani...

(2) O plată a pierderii nu se plătește unei persoane dacă persoana respectivă și persoana sexului opus căruia acea persoană nu a fost căsătorită trăiau împreună ca soț și soție la momentul decesului soțului.” În conformitate cu Regulamentele privind securitatea socială (Claims and Payments) 1987, o cerere de plată pentru împrumuturi trebuie să fie formulată în termen de trei luni de la data decesului soțului (Regulamentul 19). Secțiunea 4 din Legea privind drepturile omului din 1998 prevede (în măsura în care este cazul): „(1) Subsecțiunea (2) se aplică în orice procedură în care o instanță determină dacă o dispoziție a legislației primare este compatibilă cu un drept al Convenției. (2) Dacă instanța este convinsă că dispoziția este incompatibilă cu un drept al Convenției, aceasta poate face o declarație a incompatibilității respective…

(6) O declarație în temeiul prezentei secțiuni ... - (a) nu afectează validitatea, funcționarea continuă sau executarea dispozițiilor pentru care a fost acordată; și (b) nu este obligatorie pentru părțile la procedura în care este făcută.” Actul de parteneriat civil 2004, care a intrat în vigoare la 5 decembrie 2005, a extins eligibilitatea pentru plată de lichidare. Acesta a modificat secțiunea 36 alineatul (1) din Legea 1992 pentru a include persoane care au intrat într-un parteneriat civil.

The applicant, Mr M. W., is a British national who was born in 1958. He was represented before the Court by Mr J. Welch, a lawyer practising in London. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms E. Willmott of the Foreign and Commonwealth Office, London. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant is homosexual. He lived with his partner, M., for twentythree years until the latter’s death on 10 April 2001. From the late 1980s onwards, they resided in jointly-owned properties. The applicant states that he and his partner were financially interdependent, pooled their income and that each had designated the other as his heir.

Their relationship was accepted by family and friends, and, according to the applicant, their degree of mutual commitment was such that had they been a heterosexual couple they would have married. Around two weeks after M’s death, the applicant asked a social worker whether he could claim Bereavement Payment (a lump sum currently worth GBP 2,000). He was advised that the benefit was only payable to the survivor of a married couple, and so he did not formally claim it. The applicant complained of his ineligibility for bereavement benefits to his Member of Parliament (“MP”). In a letter dated 17 July 2001, the Chief Executive of the Benefits Agency confirmed to the MP that: “... entitlement to bereavement benefits is based on legal marriage between couples at the time of death”.

The applicant also wrote to the Prime Minister. This letter was forwarded to the Department of Work and Pensions, which replied on 21 September 2001 stating that: “Marriage is a cornerstone of the contributory benefits system and all rights to contributory benefits derived from another person’s contributions are based on the concept of legal marriage.

Changing or widening the definition of marriage would have far reaching implications and could not be done in isolation.” The conditions for the receipt of Bereavement Payments are contained in Section 36 of the Social Security Contributions and Benefits Act 1992, as amended with effect from 9 April 2001 by the Welfare Reform and Pensions Act 1999. The relevant parts of this provision read as follows: “(1) A person whose spouse dies ...shall be entitled to a bereavement payment if – (a) either than person was under pensionable age at the time when the spouse died or the spouse was then not entitled to a Category A retirement pension...; and (b) the spouse satisfied the contribution condition for a bereavement payment...

(2) A bereavement payment shall not be payable to a person if that person and a person of the opposite sex to whom that person was not married were living together as husband and wife at the time of the spouse’s death.” Under the Social Security (Claims and Payments) Regulations 1987, a claim for Bereavement Payment must be made within three months from the date of the spouse’s death (Regulation 19). Section 4 of the Human Rights Act 1998 Act provides (so far as relevant): “(1) Subsection (2) applies in any proceedings in which a court determines whether a provision of primary legislation is compatible with a Convention right. (2) If the court is satisfied that the provision is incompatible with a Convention right, it may make a declaration of that incompatibility…

(6) A declaration under this section ... - (a) does not affect the validity, continuing operation or enforcement of the provision in respect of which it was given; and (b) is not binding on the parties to the proceedings in which it is made.” The Civil Partnership Act 2004, which took effect on 5 December 2005, broadened eligibility for Bereavement Payment. It amended Section 36(1) of the 1992 Act so as to include persons who have entered into a civil partnership.