Priotese împotriva României

La originea cauzei se află o cerere (nr. 2916/04) îndreptată împotriva României și de care doi cetățeni ai acestui Stat, Domnii Constantin Priotese și Emilian Priotese («reclamații»), au sesizat Curtea pe 20 noiembrie 2003 în temeiul articolului 34 al Convenției de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale («Convenția»).

Guvernul român («Guvernul») este reprezentat de agentul seu, Domnul Răzvan-Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe.

La 23 aprilie 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a hotărât comunicarea cererii Guvernului. După cum permite art. 29 § 3 din Convenție, s-a hotărât, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și pe fond. ÎN FAPT I.

În baza unei decizii din 26 septembrie 1991 emisă de comisia departamentală din Suceava încărcată cu aplicarea legii nr. 18/1991 privind fondul funciar («comisia departamentală» și «legea nr. 18/1991»), reclamații s-au văzut eliberați de o certificare provisorie de proprietate privind un teren de 1,41 ha situat în perimetrul satului Arbore (din care 1,17 ha la locul-zis «Gradina»). Estimând că au drept și la o parcelă suplimentară de 0,36 ha la locul-zis «Gradina» («Livada»), parcelă care fusese atribuită în 1993 fratelui lor P.I., reclamații au sesizat instanțele interne cu o acțiune în anulare parțială a titlului de proprietate al lui P.I. Printr-o hotărâre definitivă din 12 ianuarie 2001, curtea de apel din Suceava a respins acțiunea reclamații ca nefondat, judecând că aceștia nu au dovedit dreptul lor de proprietate asupra parcelei litigioase.

La 10 iunie 1995, comisia departamentală a eliberat reclamații un titlu de proprietate pentru terenul de 1,41 ha sus-menționat. Reclamații au semnat anexa care detalia parcelele ce compuneau acest teren (din care 1,17 ha la locul-zis «Gradina»).

La cererea reclamații, printr-o decizie din 4 martie 1997, comisia departamentală a anulat titlul pe care îl fusese emis pe 10 iunie 1995 și care ar fi conținut erori. Sesizată de comisia locală din Arbore încărcată cu aplicarea legii nr. 18/1991 cu o acțiune împotriva reclamații și împotriva comisiei departamentale, printr-o hotărâre definitivă din 17 iulie 2003, curtea de apel din Suceava a anulat decizia din 4 martie 1997 sus-menționată, pe motiv că numai instanțele erau competente să anuleze un titlu de proprietate.

La 30 mai 2002, reclamații au sesizat tribunalul de prima instanță din Rădăuți cu o acțiune care tinde la punerea lor în posesie a terenurilor de 1,41 ha și 0,36 ha sus-menționate, precum și a unei parcele de 5 058 m2 la locul-zis «Poiana Secu». Printr-o sentință din 9 octombrie 2002, tribunalul de prima instanță a admis parțial acțiunea lor cu privire la terenul de 1,41 ha. A judecat că reclamații fuseseră puși în posesie în 1995, dar că decizia din 4 martie 1997 sus-menționată avusese efectul de a anula această punere în posesie. Printr-o hotărâre definitivă din 11 iulie 2003, curtea de apel din Suceava a admis recursul formulat de comisia locală și a respins acțiunea reclamații, inclusiv cu privire la punerea în posesie a terenului de 1,41 ha. A observat că decizia din 4 martie 1997 a comisiei departamentale fusese ilegală și nu producuse nici un efect juridic (§5 mai sus).

Într-o procedură separată, comisia locală a sesizat instanțele interne cu o acțiune în anulare parțială a titlului de proprietate eliberat lui P.I. în 1993, cu privire la o parcelă de 0,26 ha revendicată de asemenea de reclamații. Această acțiune a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 8 ianuarie 2008 a tribunalului departamental din Suceava. Un recurs extraordinar (contestație în anulare) împotriva acestei hotărâri este în curs până astazi. B. Procedura relativă la terenul de 5 058 m2 (locul-zis «Poiana Secu»)

La sfârșitul unei noi proceduri întreprinse de reclamații în februarie 2005, printr-o sentință din 13 iunie 2005 a tribunalului de prima instanță din Rădăuți confirmată în ultimă instanță printr-o hotărâre din 21 septembrie 2006 a curții de apel din Suceava, instanțele interne au admis acțiunea lor și au condamnat comisiile locală și departamentală să le reconstituie dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 5 058 m2 de teren agricol la locul-zis «Poiana Secu» (Arbore). Comisia locală trebuia să-i pună în posesie de acest teren și comisia departamentală le-ar fi trebuit să emită titlul de proprietate.

Reclamații au cerut executarea sentinței din 13 iunie 2005 sus-menționate prin mai multe scrisori adresate comisiei locale, inclusiv cele din 8 și 17 august 2005 și 21 februarie 2007.

La 31 mai 2007, reclamații au fost puși în posesie unui teren agricol de 5 058 m2 situat la locul-zis «Poiana Secu». Un proces-verbal a fost întocmit de autorități și semnat de persoanele interesate. Titlul de proprietate aferent a fost emis de comisia departamentală pe 25 iulie 2007. Conform unei scrisori din 20 mai 2008 trimise de reclamații grefieriei, aceștia nu primiseră acest titlu decât pe 13 mai 2008. II.

Titlul de proprietate este necesar, printre altele, pentru îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, pentru disponibilizarea terenului în cauză printr-un act autentic (ex. vânzare) și, a priori, pentru apărarea în fața instanțelor interne a dreptului de proprietate al titularului într-o acțiune în revendicare (a se vedea jurisprudența internă rezumată în hotărârea Valentin Dumitrescu c. România, nr. 36820/02, § 36 în fine, 1 aprilie 2008, în special hotărârea camerelor reunite ale Curții Supreme de Justiție din 30 iunie 1997). ÎN DREPT I. ASUPRA VIOLĂRILOR ALEGATE ALE ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE ȘI AL ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 DIN CAUZA NEX-XECUTĂRII HOTĂRÂRILOR DEFINITIVE FAVORABILE RECLAMAȚII

Invocând în substanță articolele 6 § 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, reclamații se plâng de nerealizarea hotărârii definitive din 21 septembrie 2006 a curții de apel din Suceava. Pe baza acestui din urmă articol, ei alege de asemenea nu au fost puși în posesie a terenului de 1,41 ha la locul-zis «Gradina» («Livada»). Ei văd în aceasta o violare a dreptului de acces la instanță și a dreptului la respectul bunurilor prevăzut de articolele sus-menționate, care sunt redactate după cum urmează: art. 6 § 1 «Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată (...) de o instanță (...) care va hotărî (...) asupra contestațiilor cu privire la drepturile și obligațiile sale de caracter civil (...)» art. 1 din Protocolul nr. 1 «Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectul bunurilor sale. Nicio persoană nu poate fi privată de proprietate decât din cauze de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional. Dispoziții anterioare nu prejudiciază dreptul pe care îl posedă Statul de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuții sau amenzi.»

Guvernul combate această teză. A. Asupra admisibilității

Guvernul susține de la început că reclamații nu se pot considera victime ale unei violări a Convenției, în măsura în care hotărârea definitivă din 21 septembrie 2006 a fost executată pe 31 mai 2007 prin punerea lor în posesie a terenului de 5 058 m2 și, din 1995, cei interesați sunt unicii proprietari ai terenului de 1,41 ha, după cum rezultă din titlul din 10 iunie 1995 și o scrisoare a comisiei locale din 18 iunie 2008 (a se vedea, mutatis mutandis, Marinescu c. România (decizie), nr. 21122/02, 10 aprilie 2007).

Reclamații susțin că nu au fost puși în posesie a terenului de 1,41 ha la locul-zis «Gradina», deoarece o parte a acestui teren este ocupată de moștenitorii lui P.I. Ei consideră că ca urmare a deciziei administrative din 4 martie 1997 anulând titlul lor de proprietate din 10 iunie 1995, autoritățile ar trebui să le emită un nou titlu privind terenul de 1,41 ha și să-i pună în posesie, inclusiv asupra parcelei de 0,36 ha situată la locul-zis «Gradina».

Cu privire la refuzul autorităților de a reconstitu întreaga suprafață a terenului de 1,41 ha pe locul anterior, la locul-zis «Gradina», Curtea observă că nici o hotărâre definitivă nu le-a recunoscut, până astazi, un asemenea drept. Hotărârea definitivă din 12 ianuarie 2001 a curții de apel din Suceava i-a chiar rebut din acțiunea lor de anulare parțială a titlului lui P.I. asupra parcelei de 0,36 ha pe care o revendicau. În ceea ce privește măsura în care le-ar fi trebuit autorităților să le reconstituie dreptul de proprietate asupra 1,41 ha, Curtea observă că un titlu de proprietate a fost eliberat reclamații pe 10 iunie 1995, aceștia semnând de bună voie anexa care confirma acordul lor ca numai 1,17 ha să fie atribuite la locul-zis «Gradina». Din elementele de care dispune Curtea rezultă că reclamații sunt din 1995 în posesie a terenului de 1,41 ha atribuit prin titlul din 10 iunie 1995 și că decizia din 4 martie 1997 a comisiei departamentale anulând titlul precitat, care, pe altminteri, fuseră adoptată la cererea lor, nu producuse nici un efect juridic, fiind judecată ca fiind lovit de nulitate (paragrafele 7 și 8 mai sus).

Rezultă că convine să fie admisă excepția Guvernului în măsura în care ea privește plângerea privind terenul de 1,41 ha, de concluzionat că reclamații nu se pot considera victime ale unei violări a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în această privință (mutatis mutandis, Marinescu (decizie), sus-citată), și de a o respinge în baza articolelor 34 și 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În plus, trebuie concluzionat că plângerea trăsătă din același articol și privind parcela de 0,36 ha sus-menționată este incompatibilă ratione materiae cu dispoziții Convenției, și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 ai acesteia.

Cu privire la partea cererii relative la nerealizarea aleasă a hotărârii definitive din 21 septembrie 2006, Curtea consideră că excepția Guvernului este strâns legată de substanța plângerilor în cauză, de aceea trebuie alăturată pe fond (a se vedea, mutatis mutandis, De Sciscio c. Italia, nr. 176/04, § 53, 20 aprilie 2006). Pe de altă parte, Curtea constată că această parte a cererii nu este evident nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Ea constată în plus că nu se ciocnește de nici alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci să fie declarată admisibilă. B. Pe fond

Guvernul susține că sentința din 13 iunie 2005 a tribunalului de prima instanță din Rădăuți, confirmată în ultimă instanță prin hotărârea din 21 septembrie 2006 a curții de apel din Suceava, a fost executată într-o perioadă rezonabilă, având în vedere punerea în posesie a reclamații a terenului de 5 058 m2 la «Poiana Secu» pe 31 mai 2007. De fapt, titlul de proprietate relativ la acest teren a fost emis de autoritățile competente pe 25 iulie 2007.

Reclamații reiau pe scurt argumentele lor.

Curtea remite la jurisprudența sa privind nerealizarea sau realizarea târzie a hotărârilor interne definitive (a se vedea, printre altele, Samoila și alții c. România, nr. 14073/03, §§ 48 și 54, 23 septembrie 2008, Metaxas c. Grecia, nr. 8415/02, § 26, 27 mai 2004, și Prodan c. Republica Moldova, nr. 49806/99, §§ 54-55, 18 mai 2004).

În speță, Curtea observă că hotărârea definitivă din 21 septembrie 2006 a curții de apel din Suceava a confirmat dreptul reclamații de a li se constitu de autoritățile competente dreptul de proprietate asupra unui teren de 5 058 m2 situat la locul-zis «Poiana Secu». Cu siguranță, punerea în posesie a celor interesați a acestui teren a fost făcută pe 31 mai 2007 și titlul de proprietate a fost emis de comisia departamentală pe 25 iulie 2007. Cu toate acestea, reclamații au susținut deja din luna mai 2008 că autoritățile nu le remiseseră titlul precitat decât pe 13 mai 2008.

Amintest că Convenția are ca scop protejarea unor drepturi care nu sunt teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective (Airey c. Irlanda, 9 octombrie 1979, § 24, seria A nr. 32) și remitând la dispoziții interne relevante, Curtea observă că procesul de reconstituire a dreptului de proprietate se încheie prin eliberarea titlului administrativ de proprietate remis titularilor de autoritățile competente, titlu care permite titularului să se bucure pe deplin de dreptul lor de proprietate (paragrafele 13 și 14 mai sus). Este deci momentul în care titlul este remis titularului, sau cel al demersurilor autorităților în acest sens, care trebuie luat în considerare pentru a descărca autoritățile de obligațiile lor pozitive în materia realizării unei hotărâri definitive care ordonează reconstituirea dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, Samoila și alții, sus-citată, §§ 15 și 53). În speță, dreptul intern prevăzuse o procedură pentru remiterea titlului de proprietate reclamații și Guvernul nu a contrazis poziția acestore, pe baza, de exemplu, a registrului agricol semnat de aceștia la data în care le-ar fi fost remis titlul (§13 mai sus). Prin urmare, trebuie concluzionat că un timp de un an și opt luni s-a scurs înainte ca reclamații să li se remită titlul de proprietate permițând lor să se bucure de dreptul de proprietate recunoscut de sentința din 13 iunie 2005 a tribunalului de prima instanță din Rădăuți.

Curtea aminste că ea a mai concluzionat, în mai multe cauze referitoare la termene de realizare similare, că omisiunea autorităților, fără justificare valabilă, de a realiza într-o perioadă rezonabilă o hotărâre definitivă pronunțată împotriva lor se analizează ca o violare a dreptului de acces la instanță precum și a dreptului la respectul bunurilor (a se vedea, printre altele, Samoila și alții, sus-citată, §§ 53-54, și Agaponova și alții c. Rusia, nr. 34439/04, §§ 23-25, 7 februarie 2008).

După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus nici un fapt nici argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cauza de față.

Ținând seama de jurisprudența sa în materie și elementele dosarului, Curtea consideră că în speță Statul nu a realizat cu iuțeală sentința din 13 iunie 2005 a tribunalului de prima instanță din Rădăuți.

Prin urmare, Curtea respinge excepția Guvernului privind lipsa de calitate de victimă a reclamații și concluzionează că a existat violare a articolelor 6 § 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1. II.

Ținând seama de totalitatea elementelor din dosariul ei, și în măsura în care este competentă pentru a cunoaște alegerile formulate, Curtea nu a găsit nici o aparență de violare a drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției. Rezultă că această plângere este evident nefondat și trebuie respinsă în baza articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III.

Reclamații cer, pentru daune materiale, să fi puși în posesie a terenului de 1,41 ha pe locul anterior («Livada») și cer 100 000 EUR (eur) la titlul daunelor morale suferite din cauza nerealizării hotărârilor definitive în cauză.

Guvernul consideră că convine respingerea cererii reclamații și, cu titlu subsidiار, consideră că suma cerută pentru daune morale este excesivă în raport cu jurisprudența Curții.

Curtea amintește că a concluzionat la violare a articolelor 6 § 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 din cauza termenului nerezonabil de realizare a sentinței definitive din 13 iunie 2005 a tribunalului de prima instanță din Rădăuți. Prin urmare, ea nu vede legătură de cauzalitate între violarea constatată și daunele materiale alegate și respinge această cerere. Pe de altă parte, consideră că trebuie acordate fiecăruia din cei doi reclamații 600 EUR la titlul daunelor morale suferite. B. Cheltuieli și taxe

Fără a furniza detalii și justificări, reclamații invocă același amount de 100 000 EUR cerut la titlul daunelor morale pentru a se vedea rambursate cheltuielile și taxele suportate în fața jurisdicțiilor interne și în fața Curții.

Guvernul consideră că cererea reclamații este de respins ca ne-substantivă.

Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și taxelor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, ținând seama de elementele din dosariul ei și criteriile sus-menționate, Curtea respinge cererea reclamații la acest titlu. C. Dobânzi de moră

Curtea consideră adecvat a modela rata dobânzilor de moră pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, 1. Alatură pe fond, cu unanimitate, excepția preliminară a Guvernului privind lipsa de calitate de victimă a reclamații în măsura în care ea privește plângerile privind nerealizarea sentinței din 13 iunie 2005 și o respinge; 2. Declară, cu unanimitate, cererea admisibilă cu privire la plângerile trase din art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 relative la nerealizarea sentinței précité, și inadmisibilă pentru restul; 3. Hotărăște, cu patru voturi împotriva a trei, că a existat violare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; 4. Hotărăște, cu patru voturi împotriva a trei, a) că Statul pârât trebuie să verseze fiecăruia din reclamații, în trei luni de la ziua în care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 600 EUR (șase sute de euro), de convertit în moneda Statului pârât la rata aplicabilă la data decontării, pentru daune morale, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlul impozitului; b) că de la expirarea acestui termen și până la versare, acest amount va fi majorat cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte procentuale; 5. Respinge, cu unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru restul. Făcut în limba franceză, apoi comunicat prin scris pe 30 iunie 2009, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 ale regulamentului. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier adjoint Președinte Anexată prezentei hotărâri se află, în conformitate cu articolele 45 § 2 din Convenție și 74 § 2 ale regulamentului, expunerea opiniei separate a judecătorilor Ziemele, López Guerra și Power. J.C.M. S.H.N.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 2916/04) dirigée contre la Roumanie et dont deux ressortissants de cet Etat, MM. Constantin Priotese et Emilian Priotese (« les requérants »), ont saisi la Cour le 20 novembre 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

Le 23 avril 2008, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT I.

En vertu d’une décision du 26 septembre 1991 émise par la commission départementale de Suceava chargée de l’application de la loi n o 18/1991 sur le fonds foncier (« commission départementale » et « la loi n o 18/1991 »), les requérants se virent délivrer une attestation provisoire de propriété relative à un terrain de 1,41 ha sis dans le périmètre du village d’Arbore (dont 1,17 ha au lieu-dit « Gradina »). Estimant qu’ils avaient droit aussi à une parcelle supplémentaire de 0,36 ha au lieu-dit « Gradina » (« Livada »), parcelle qui avait été attribuée en 1993 à leur frère P.I., les requérants saisirent les tribunaux internes d’une action en annulation partielle du titre de propriété de P.I. Par un arrêt définitif du 12 janvier 2001, la cour d’appel de Suceava rejeta l’action des requérants comme mal fondée, jugeant qu’ils n’avaient pas prouvé leur droit de propriété sur la parcelle litigieuse.

Le 10 juin 1995, la commission départementale délivra aux requérants un titre de propriété pour le terrain de 1,41 ha précité. Les requérants signèrent l’annexe qui détaillait les parcelles composant ce terrain (dont 1,17 ha au lieu-dit « Gradina »).

Sur demande des requérants, par une décision du 4 mars 1997, la commission départementale annula le titre qu’elle avait émis le 10 juin 1995 et qui aurait contenu des erreurs. Saisi par la commission locale d’Arbore d’application de la loi n o 18/1991 d’une action dirigée contre les requérants et contre la commission départementale, par un arrêt définitif du 17 juillet 2003, la cour d’appel de Suceava annula la décision du 4 mars 1997 susmentionnée, au motif que seuls les tribunaux étaient compétents pour annuler un titre de propriété.

Le 30 mai 2002, les requérants saisirent le tribunal de première instance de Rădăuți d’une action tendant à leur mise en possession des terrains de 1,41 ha et de 0,36 ha susmentionnés, ainsi que d’une parcelle de 5 058 m 2 au lieu-dit « Poiana Secu ». Par un jugement du 9 octobre 2002, le tribunal de première instance accueillit partiellement leur action s’agissant du terrain de 1,41 ha. Il jugea que les requérants avaient été mis en possession en 1995, mais que la décision du 4 mars 1997 précitée avait eu pour effet d’annuler cette mise en possession. Par un arrêt définitif du 11 juillet 2003, la cour d’appel de Suceava fit droit au recours formé par la commission locale et rejeta l’action des requérants, y compris pour ce qui était de la mise en possession du terrain de 1,41 ha. Elle observa que la décision du 4 mars 1997 de la commission départementale avait été illégale et n’avait produit aucun effet juridique (paragraphe 5 ci-dessus).

Dans une procédure distincte, la commission locale saisit les tribunaux internes d’une action en annulation partielle du titre de propriété délivré à P.I. en 1993, au sujet d’une parcelle de 0,26 ha revendiquée aussi par les requérants. Cette action fut rejetée par un arrêt définitif du 8 janvier 2008 du tribunal départemental de Suceava. Un recours extraordinaire (contestation en annulation) contre cet arrêt est pendant à ce jour. B. Procédure relative au terrain de 5 058 m 2 (lieu-dit« Poiana Secu »)

A l’issue d’une nouvelle procédure entamée par les requérants en février 2005, par un jugement du 13 juin 2005 du tribunal de première instance de Rădăuți confirmé en dernier ressort par un arrêt du 21 septembre 2006 de la cour d’appel de Suceava, les tribunaux internes firent droit à leur action et condamnèrent les commissions locale et départementale à reconstituer leur droit de propriété sur une superficie de 5 058 m 2 de terrain agricole au lieu-dit « Poiana Secu » (Arbore). La commission locale devait les mettre en possession de ce terrain et la commission départementale leur délivrer le titre de propriété.

Les requérants demandèrent l’exécution du jugement du 13 juin 2005 précité par plusieurs lettres adressées à la commission locale, dont celles des 8 et 17 août 2005 et 21 février 2007.

Le 31 mai 2007, les requérants furent mis en possession d’un terrain agricole de 5 058 m 2 sis au lieu-dit « Poiana Secu ». Un procès-verbal fut dressé par les autorités et signé par les intéressés. Le titre de propriété y relatif fut émis par la commission départementale le 25 juillet 2007. Selon une lettre du 20 mai 2008 envoyée par les requérants au greffe, ils ne se virent remettre ce titre que le 13 mai 2008. II.

Le titre de propriété est nécessaire, entre autres, pour remplir les formalités de publicité immobilière, pour disposer du terrain en cause par un acte authentique (ex. vente) et, a priori , pour défendre devant les tribunaux internes le droit de propriété du titulaire dans une action en revendication (voir la jurisprudence interne résumée dans l’arrêt Valentin Dumitrescu c. Roumanie , n o 36820/02, § 36 in fine , 1 er avril 2008, en particulier l’arrêt des chambres réunies de la Cour suprême de justice du 30 juin 1997). EN DROIT I. SUR LES VIOLATIONS ALLÉGUÉES DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION ET DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N o 1 DU FAIT DE LA NON-EXÉCUTION DES DÉCISIONS DÉFINITIVES FAVORABLES AUX REQUÉRANTS

Invoquant en substance les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1, les requérants se plaignent de la non-exécution de l’arrêt définitif du 21 septembre 2006 de la cour d’appel de Suceava. Sur la base de ce dernier article, ils allèguent aussi n’avoir pas été mis en possession du terrain de 1,41 ha au lieu-dit « Gradina » (« Livada »). Ils y voient une violation du droit d’accès à un tribunal et du droit au respect des biens prévus par les articles précités, qui sont ainsi libellés : Article 6 § 1 « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Article 1 du Protocole n o 1 « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. »

Le Gouvernement combat cette thèse. A. Sur la recevabilité

Le Gouvernement soutient d’emblée que les requérants ne peuvent pas se prétendre victimes d’une violation de la Convention, dans la mesure où l’arrêt définitif du 21 septembre 2006 a été exécuté le 31 mai 2007 par leur mise en possession du terrain de 5 058 m 2 et, depuis 1995, les intéressés sont les seuls propriétaires du terrain de 1,41 ha, tel qu’il ressort du titre du 10 juin 1995 et d’une lettre de la commission locale du 18 juin 2008 (voir, mutatis mutandis , Marinescu c. Roumanie (déc.), n o 21122/02, 10 avril 2007).

Les requérants soutiennent n’avoir pas été mis en possession du terrain de 1,41 ha au lieu-dit « Gradina », parce qu’une partie de ce terrain est occupée par les héritiers de P.I. Ils considèrent qu’à la suite de la décision administrative du 4 mars 1997 annulant leur titre de propriété du 10 juin 1995, les autorités devraient leur délivrer un nouveau titre relatif au terrain de 1,41 ha et les mettre en possession, y compris sur la parcelle de 0,36 ha sise au lieu-dit « Gradina ».

S’agissant du refus des autorités de reconstituer l’intégralité du terrain de 1,41 ha sur l’ancien emplacement, au lieu-dit « Gradina », la Cour observe qu’aucune décision définitive ne leur a reconnu, à ce jour, un tel droit. L’arrêt définitif du 12 janvier 2001 de la cour d’appel de Suceava les a même déboutés de leur action en annulation partielle du titre de P.I sur la parcelle de 0,36 ha qu’ils revendiquaient. Pour autant qu’il incombait aux autorités de leur reconstituer le droit de propriété sur 1,41 ha, la Cour observe qu’un titre de propriété a été délivré aux requérants le 10 juin 1995, ces derniers signant de plein gré l’annexe confirmant leur accord pour que seulement 1,17 ha soient attribués au lieu-dit « Gradina ». Il ressort des éléments dont la Cour dispose que les requérants sont depuis 1995 en possession du terrain de 1,41 ha attribué par le titre du 10 juin 1995 et que la décision du 4 mars 1997 de la commission départementale annulant ledit titre, d’ailleurs adoptée à leur demande, n’a produit aucun effet juridique, étant jugée comme frappée de nullité (paragraphes 7 et 8 ci-dessus).

Il s’ensuit qu’il convient d’accueillir l’exception du Gouvernement pour autant qu’elle concerne le grief portant sur le terrain de 1,41 ha, de conclure que les requérants ne peuvent se prétendre victimes d’une violation de l’article 1 du Protocole n o 1 à cet égard ( mutatis mutandis , Marinescu (déc.), précitée), et de le rejeter en application des articles 34 et 35 §§ 3 et 4 de la Convention. En outre, il convient de conclure que le grief tiré du même article et relatif à la parcelle de 0,36 ha susmentionnée est incompatible ratione materiae avec les dispositions de la Convention, et doit être rejeté en vertu de l’article 35 §§ 3 et 4 de celle-ci.

S’agissant en revanche de la partie de la requête relative à la non ‑ exécution alléguée de l’arrêt définitif du 21 septembre 2006, la Cour estime que l’exception du Gouvernement est étroitement liée à la substance des griefs en question, de sorte qu’il y a lieu de la joindre au fond (voir, mutatis mutandis , De Sciscio c. Italie, n o 176/04, § 53, 20 avril 2006). Par ailleurs, la Cour constate que cette partie de la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable. B. Sur le fond

Le Gouvernement soutient que le jugement du 13 juin 2005 du tribunal de première instance de Rădăuți, confirmé en dernier ressort par l’arrêt du 21 septembre 2006 de la cour d’appel de Suceava, a été exécuté dans une période raisonnable, vu la mise en possession des requérants du terrain de 5 058 m 2 à « Poiana Secu » le 31 mai 2007. En outre, le titre de propriété relatif à ce terrain a été émis par les autorités compétentes le 25 juillet 2007.

Les requérants réitèrent brièvement leurs arguments.

La Cour renvoie à sa jurisprudence relative à la non-exécution ou à l’exécution tardive des décisions internes définitives (voir, entre autres, Samoila et autres c. Roumanie , n o 14073/03, §§ 48 et 54, 23 septembre 2008, Metaxas c. Grèce , n o 8415/02, § 26, 27 mai 2004, et Prodan c. Moldavie , n o 49806/99, §§ 54-55, 18 mai 2004).

En l’espèce, la Cour observe que l’arrêt définitif du 21 septembre 2006 de la cour d’appel de Suceava a confirmé le droit des requérants de se voir reconstituer par les autorités compétentes le droit de propriété sur un terrain de 5 058 m 2 sis au lieu-dit « Poiana Secu ». Certes, la mise en possession des intéressés de ce terrain a été faite le 31 mai 2007 et le titre de propriété a été émis par la commission départementale le 25 juillet 2007. Néanmoins, les requérants ont soutenu dès le mois de mai 2008 que les autorités ne leur ont remis ledit titre que le 13 mai 2008.

Rappelant que la Convention a pour but de protéger des droits non pas théoriques ou illusoires, mais concrets et effectifs ( Airey c. Irlande , 9 octobre 1979, § 24, série A n o 32) et renvoyant aux dispositions internes pertinentes, la Cour observe que le processus de reconstitution du droit de propriété aboutit par la délivrance du titre administratif de propriété remis aux titulaires par les autorités compétentes, titre qui permet à son titulaire de jouir pleinement de son droit de propriété (paragraphes 13 et 14 ci-dessus). C’est donc le moment où le titre est remis à l’ayant droit, ou celui des démarches des autorités dans ce sens, qu’il convient de prendre en compte pour décharger les autorités de leurs obligations positives en matière d’exécution d’une décision définitive ordonnant la reconstitution du droit de propriété (voir, mutatis mutandis , Samoila et autres , précité, §§ 15 et 53). En l’espèce, le droit interne prévoyait une procédure pour remettre le titre de propriété aux requérants et le Gouvernement n’a pas contredit la thèse des intéressés, en s’appuyant, par exemple, sur le registre agricole signé par ces derniers à la date où le titre leur a été remis (paragraphe 13 ci-dessus). Partant, il y a lieu de conclure qu’un délai d’un an et huit mois s’est écoulé avant que les requérants ne se voient remettre le titre de propriété leur permettant de jouir du droit de propriété reconnu par le jugement du 13 juin 2005 du tribunal de première instance de Rădăuți.

La Cour rappelle qu’elle a déjà conclu, dans plusieurs affaires portant sur des délais d’exécution similaires, que l’omission des autorités, sans justification valable, d’exécuter dans un délai raisonnable une décision définitive rendue à leur encontre s’analyse en une violation du droit d’accès à un tribunal ainsi que du droit au respect des biens (voir, entre autres, Samoila et autres , précité, §§ 53-54, et Agaponova et autres c. Russie , n o 34439/04, §§ 23-25, 7 février 2008).

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.

Compte tenu de sa jurisprudence en la matière et des éléments du dossier, la Cour estime qu’en l’espèce l’Etat n’a pas exécuté avec célérité le jugement du 13 juin 2005 du tribunal de première instance de Rădăuți.

Partant, la Cour rejette l’exception du Gouvernement relative au défaut de qualité de victime des requérants et conclut qu’il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1. II.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par les articles de la Convention. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. III.

Les requérants demandent, pour préjudice matériel, qu’ils soient mis en possession du terrain de 1,41 ha sur l’ancien emplacement (« Livada ») et réclament 100 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral subi du fait de l’inexécution des décisions définitives en cause.

Le Gouvernement estime qu’il convient de rejeter la demande des requérants et, à titre subsidiaire, considère que la somme exigée pour dommage moral est excessive par rapport à la jurisprudence de la Cour.

La Cour rappelle avoir conclu à la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 en raison du délai déraisonnable d’exécution du jugement définitif du 13 juin 2005 du tribunal de première instance de Rădăuți. Partant, elle n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer à chacun des deux requérants 600 EUR au titre du préjudice moral subi. B. Frais et dépens

Sans fournir des détails ni des justificatifs, les requérants renvoient au même montant de 100 000 EUR exigé au titre du dommage moral pour se voir rembourser les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et devant la Cour.

Le Gouvernement considère que la demande des requérants est à rejeter comme non étayée.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour rejette la demande des requérants à ce titre. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, 1. Joint au fond , à l’unanimité, l’exception préliminaire du Gouvernement relative au défaut de qualité de victime des requérants pour autant qu’elle concerne les griefs portant sur la non-exécution du jugement du 13 juin 2005 et la rejette ; 2. Déclare , à l’unanimité, la requête recevable quant aux griefs tirés de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 relatifs à la non-exécution du jugement précité, et irrecevable pour le surplus ; 3. Dit , par quatre voix contre trois, qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 4. Dit , par quatre voix contre trois, a) que l’Etat défendeur doit verser à chacun des requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 600 EUR (six cents euros), à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette , à l’unanimité, la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 juin 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Stanley Naismith Josep Casadevall Greffier adjoint Président Au présent arrêt se trouve joint, conformément aux articles 45 § 2 de la Convention et 74 § 2 du règlement, l’exposé de l’opinion séparée des juges Ziemele, López Guerra et Power. J.C.M. S.H.N.