Preoteasa împotriva României

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA PREOTEASA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 40335/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 noiembrie 2008 DEFINIF 13/02/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.

În cauza Preoteasa c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 21 octombrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură A la originea cauzei se află o cerere (n 40335/02) îndreptată împotriva României și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Gheorghe Preoteasa ( La 27 octombrie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 5 septembrie 2007, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului.

După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să se examineze admisibilitatea și fondul cauzei. Printr-un certificat din 24 octombrie 1991, Comisia Administrativă Locală de Slatina pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 privind fondul a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantului pe un anumit teren de 3,64 ha, situat la Slatina. februarie 1992, pentru suprafața de 3,52 ha, și prin două procese-verbale din 29 iunie 1993 și din 10 martie 1997, pentru suprafața de 0,128 ha. Prin o hotărâre definitivă din 18 martie 1993, tribunalul de primă instanță din Slatina a dat dreptul la acțiune în revendicare formulată de reclamant împotriva H.S., societatea care ocupa terenul reclamantului din 3,52 Ha, și i-a cerut acesteia să elibereze acest teren.

În cursul anului 1994, comisia locală va elibera trei treimi din certificatele de drept de proprietate pe terenuri care coincideau parțial cu cel al reclamantului. Prin urmare, părțile terțe au sesizat tribunalul județean al d.Olt din o acțiune în anulare parțială a procesului-verbal din 24 februarie 1992, îndreptat împotriva reclamantului și a comisiei locale. Tribunalul a dat dreptul la acțiune printr-o hotărâre din 13 februarie 1995, confirmată, după mai multe grade de instanță, printr-o hotărâre definitivă din 2 noiembrie 1998 a instanței judecătorești din Craiova. În consecință, reclamantul și-a pierdut proprietatea asupra terenului de 3,52 ha în favoarea terților.

Printr-o hotărâre definitivă din 20 octombrie 1999, Tribunalul de Primă Instană din Slatina, pe baza actelor administrative și a hotărârilor judecătorești pronunțate în speță, inclusiv în hotărârea din 2 noiembrie 1998, a dat dreptul la o nouă acțiune a reclamantului și a condamnat comisia locală să îi elibereze titlul de proprietate care face obiectul certificatului din 1991, pentru suprafața totală de 3,64 ha, pe locația reținută în procesul-verbal din 24 februarie 1992 și hotărârea din 18 martie 1993. (10) La 17 octombrie 2001, luând act de hotărârea din 20 octombrie 1999, Tribunalul de Primă Instanță din Slatina a solicitat comisiei locale să pregătească dosarul administrativ necesar pentru eliberarea titlului de proprietate al reclamantului.

Această nouă hotărâre a fost confirmată, pe baza unui apel al comisiei locale, printr-o hotărâre definitivă a instanței judecătorești din Craiova din 24 septembrie 2003 11. La 17 mai, 17 și 23 iulie 2002, Comisia departamentală a eliberat titlurile de proprietate terților pentru terenurile identificate în procesele-verbale din 1994. 12. Reclamantul a inițiat imediat acțiuni în anulare a acestor titluri. 13. printr-o hotărâre definitivă din data de 12 September 2005, instanța de apel a lui Craiova a respins o primă acțiune, pe motiv că titlul contestat fusese emis în temeiul hotărârii din 13 februarie 1995 și că aceasta fusese dovedită că, înainte de naționalizare, părinții terței părți fuseseră proprietarii a jumătate de hectar în litigiu.

14. Printr-o hotărâre definitivă din 5 octombrie 2005, instanța de apel din Craiova a primit o altă acțiune a reclamantului și a anulat parțial a doua acțiune. titlul de proprietate pentru o suprafață de 2 ha, pe motiv că dreptul de proprietate al reclamantului a fost constatat prin hotărâri judiciare care identifică în mod concret terenul, decizii pe care comisia locală le ignorase în actele sale ulterioare.

Cererea de revizuire a acestei hotărâri, formulată de reclamant, este în prezent pe rol în fața tribunalului departamental d A c ț i un ea în anulare a celui de-al treilea titlu de proprietate a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 22 martie 2006, instanța de apel a lui Craiova declarând că singurul act care conferă dreptul reclamantului pe teren de 1 ha în litigiu, și anume procesul-verbal din 24 februarie 1992, a fost anulat și că titlul de proprietate emis reclamantului (a se vedea §16 de mai jos) viza o altă locație decât cea înscrisă în procesul-verbal menționat. 16. La 3 noiembrie 2003, reclamantului i s-a eliberat un titlu de proprietate pentru un teren de 3,64 ha, a cărui suprafață de 3,52 ha era reconstituită pe o altă locație decât cea identificată în actele administrative din 1991 și 1992. 17. Recurentul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Slatina cu privire la o acțiune în anulare a acestui titlu.

Prin hotărârea din 29 iunie 2005, pe baza tuturor deciziilor menționate anterior, instanța a acordat parțial dreptul la acțiune și a anulat titlul în acest sens privind suprafața de 3,52 Cu toate acestea, el a constatat că nu era necesar ca comisia să emită un nou titlu, în măsura în care o astfel de obligație fusese deja stabilită prin hotărârea din 20 octombrie 1999. printr-o hotărâre definitivă din 11 octombrie 2005, tribunalul județ al lui Olt a respins apelul invocat de comisie. 18. Informațiile furnizate de părți indică faptul că reclamantul a primit întotdeauna un nou titlu de proprietate.

ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLELE 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL N 19. Reclamantul susține că executarea hotărârilor definitive din 20 octombrie 1999 și 17 octombrie 2001 a încălcat dreptul său de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 6 1 din Convenție, precum și dreptul său la respectarea bunurilor sale, așa cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Articolele invocate sunt astfel formulate Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.

Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 20. Curtea constată că Tribunalul nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.

Pe fond Teze ale părților 21. Guvernul susține că reclamantul a fost pus în posesia terenului său în 1992 și că titlul de proprietate nu a fost eliberat din cauza litigiilor cu comisia locală și cu terții. În opinia sa, autoritățile și-au îndeplinit obligațiile și, chiar dacă titlul de proprietate din 3 noiembrie 2003 a fost anulat, nu li se poate reproșa nicio greșeală. Având în vedere faptul că reclamantul a utilizat terenul până în momentul în care părțile terțe și-au exprimat pretențiile, guvernul consideră că nu a existat nicio interferență în dreptul de proprietate al reclamantului. Presupunând chiar că o astfel de interferență a existat, aceasta a îndeplinit criteriile de legalitate și proporționalitate stabilite de Curte.

22. Reclamantul nu a formulat alte observații cu privire la aceste aspecte. Evaluarea Curții 23. Curtea amintește că, în prezenta cauză, deși reclamantul a obținut, la 20 octombrie 1999, o hotărâre definitivă prin care se condamnă comisia locală să emită titlul de proprietate și, la 17 octombrie 2001, o hotărâre definitivă prin care se dispune ca aceeași comisie să pregătească actele necesare pentru acest titlu, aceste hotărâri nu au fost nici executate în întregime, nici anulate sau modificate prin exercitarea unei căi de atac prevăzute de lege. În plus, reclamantul și-a pierdut chiar și proprietatea în urma litigiului cu terții ale căror titluri de proprietate sunt ulterioare punerii în posesia reclamantului.

24. Curtea ia notă de faptul că motivele pe care administrația le-ar fi putut invoca pentru a justifica o imposibilitate obiectivă de executare, în special pretențiile terților pe același teren, nu au fost reținute de instanțe în momentul anulării unuia dintre titlurile emise unui terț sau în momentul anulării titlului reclamantului. În cele din urmă, titlul de proprietate emis reclamantului la 3 noiembrie 2003 nu poate realiza executarea hotărârilor menționate anterior, în măsura în care acesta a fost ulterior anulat de către instanțe pe motiv că nu a fost conform cu aceste hotărâri.

25. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolelor 1 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Sabin Popescu c. România, n 48102/99, 2 martie 2004 Tacea c. România, n 746/02, 29 septembrie 2005; și Dragne și alții c. România, n 78047/01, 7 aprilie 2005). 26. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față 27. În cele din urmă, Comisiei îi revine sarcina de a stabili bine situația terenurilor și de a nu se mulțumi să pună pe cineva în posesia unui teren deja atribuit unei alte persoane, și de a obliga astfel particularii să inițieze numeroase acțiuni pentru a clarifica situația.

28. În plus, Curtea constată că, în speță, pe baza tuturor elementelor prezentate de părți, instanțele au acordat în mod constant reclamantului câștig de cauză (judecățile din 20 octombrie 1999, 17 octombrie 2001 și 29 Iunie 2005), și că Tribunalul nu a făcut opoziția la executare, procedură care i-ar fi permis să dea o decizie obiectivă, în special după validarea de către instanțele judecătorești a titlurilor de proprietate ale terților. În această situație, refuzul comisiei de a elibera dreptul de proprietate al reclamantului nu poate fi justificat.

29. Presupunând chiar că validarea, pe de o parte, a titlurilor terților și anularea, pe de altă parte, a titlului reclamantului au făcut posibilă coexistența deciziilor definitive contradictorii, Curtea consideră că este de competența statelor să aibă un sistem juridic capabil să identifice și să regrupeze procedurile conexe și, pe de altă parte, a organelor acestora, și anume comisia locală în speță, să utilizeze astfel de mijloace pentru a rezolva litigiile create de actele sale (a se vedea, mutatis mutandis, Gjonbocari și alții c. Albania, n 10508/02, § 66, 23 octombrie 2007 și Driza c. Albania, n 33771/02, § 69, CEDH 2007 ... (extracturi) 30. Având în vedere jurisprudența sa în această privință și elementele concrete ale dosarului, Curtea consideră că, în speță, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea hotărârilor judecătorești în favoarea reclamantului și pentru a-și respecta dreptul de proprietate.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită restituirea terenului său de 3,52 ha sau în cazul în care această restituire nu mai este posibilă, o despăgubire echivalentă cu valoarea terenului, estimată în cursul perioadei de probă furnizate de solicitant la 985 600 EUR (EUR).

De asemenea, solicită 21 120 EUR pentru prejudiciul material care reprezintă pierderea de câștig suferită în ultimii 10 ani și prezintă Curții un contract de închidere încheiat în 2002 pentru un teren de 1,2 ha, a cărui valoare era în lei românești (ROL) de 600 kg de grâu pe hectar. În cele din urmă, solicită 3 000 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 33. Guvernul argüe, deoarece restituirea terenului nu este singura modalitate de a pune capăt încălcării invocate de reclamant și consideră că, în orice caz, valoarea reală a terenului este de 10 455 EUR. El consideră că reclamantul nu a justificat lipsa de câștig, cererile sale în acest sens rămân speculative. În opinia sa, suma solicitată pentru prejudiciul moral este exagerată și consideră că constatarea eventualei încălcări constituie o satisfacție echitabilă pentru presupusul prejudiciu moral.

34. Ca răspuns la observațiile guvernului, reclamantul a informat Curtea, la 11 iulie 2008, că a fost de acord cu valoarea terenului stabilită de autoritatea de supraveghere, dar că această valoare nu a ținut seama de lipsa de câștig. 35. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează pentru statul pârât obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia ( Metaxas Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 35, 27 mai 2004; și Latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI). 36. Astfel, Comisia consideră, în circumstanțele din speță, că, prin obținerea titlului de proprietate și a proprietății sale, reclamantul ar fi plasat, pe cât posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerințele articolului 6 alineatul (1) din convenție și ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost necunoscute.

37. În lipsa unei astfel de execuții în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că: … Cu toate acestea, în ceea ce privește lipsa de câștig cauzată de posibilitatea de a se bucura de teren, Curtea constată că reclamantul nu a însoțit pretențiile sale de a prezenta înscrisuri relevante care ar fi permis Curții să stabilească valoarea prejudiciului. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o despăgubire în acest sens (Dragă și alții c. România (satisfacere echitabilă), nr. 78047/01, § 18, 16 noiembrie 2006). 39. În plus, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării cauzate de posibilitatea de a vedea executarea hotărârii pronunțate în favoarea sa și că acest prejudiciu nu este compensat suficient printr-o constatare de încălcare.

40. În aceste circumstanțe, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și acționând în mod echitabil, după cum dorește art. 41 din Convenție, Curtea alocă reclamantului 4 800 EUR pentru daune morale. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 41. Reclamantul nu solicită nici o sumă precisă în acest sens, menționând în același timp că a angajat cheltuieli semnificative în timpul procedurilor. 42. Guvernul solicită Curții să nu aloce nimic în acest sens. 43. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea făcută pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată.

Interese moratorii 44. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, actul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu alineatul (2) din convenție.

2 din Convenție, 10 455 EUR (zece mii patru sute cincizeci și cinci de euro) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe care o Õ în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamantului 4 800 EUR (patru mii opt sute de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit că aceste sume vor fi convertite în moneda la care se face trimitere la rata aplicabilă la data decontării, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate dintr-un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

În limba franceză și apoi comunicat în scris la 13 noiembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE PREOTEASA c. ROUMANIE (Requête n o 40335/02) ARRÊT STRASBOURG 13 novembre 2008 DÉFINITIF 13/02/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Preoteasa c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 21 octobre 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

31. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage