CtEDO 30.06.2009 Auto

ADAM c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
30.06.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ADAM c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n 37230/03 prezentate de Aurelia ADAM împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători și Santiago Quesada grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 iunie 2009, Renunță la decizia pe care a adoptat-o, adoptată la această dată, reclamanta, dl Aurelia Adam, este un resortisant român, născut în 1926 și rezident în Târgoviște. Guvernul român (atît) este reprezentat de agentul său, dl R.H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: În anul 2000, recurenta a dat în judecată statul, reprezentat de consiliul municipal și administrația financiară din Dambovița, solicitând ca acesta să fie condamnat la plata unor despăgubiri care să reprezinte contravaloarea unei clădiri confiscate ilegal de către stat în 1976 și care fusese demolată între timp. printr-o hotărâre din 19 noiembrie 2001, Tribunalul de Primă Instanță Tribunalul din Târgoviște și-a respins cererea pe motiv că imobilul în cauză fusese naționalizat fără titlu de stat, în sensul Legii nr. 112/1995 și că, prin urmare, această lege, invocată de recurentă ca temei legal al cererii sale, nu era aplicabilă în speță. După o Casație cu trimitere, cauza a fost reexaminată de aceeași instanță de primă instanță, care a recalificat acțiunea recurentei și i-a indicat că aceasta era obligată să plătească un drept de timbru de o sumă proporțională cu valoarea creanței solicitate, adică 38 645 000 lei (1 129 EUR). La 13 decembrie 2002, Hotărârea de finanțe a Dambovița octoya recurentei i-a acordat dreptul de a acorda plata drepturilor de timbru până la 15 decembrie 2007, această facilitate de plată fiind însoțită de obligația recurentei de a plăti dobânzi în valoare totală de 25 101 663 lei (și anume 773 EUR). Prin hotărârea din 20 ianuarie 2003, tribunalul departamental din Dambovița a respins cererea Prin hotărârea definitivă din 16 aprilie 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Plouești a confirmat, la recursul recurentei, temeinicia hotărârii Tribunalului Județean, după ce a observat că aceasta a plătit taxa de timbru. Aceasta a notat că nu a fost posibil ca instanțele inferioare să stabilească regimul juridic al bunului în litigiu, având în vedere că monedele plătite de reclamantă la dosar prezentau pur și simplu demolarea, fără a preciza modalitățile de intrare a acestui bun în patrimoniul statului. Din declarațiile recurentei reiese că, la o dată nespecificată, apartamentul în care locuia și care îi aparținea a fost sechestrat ca garanție pentru plata taxei de timbru. La 30 mai 2003, un agent fiscal al administrației financiare a Târgoviște a întocmit un proces-verbal în vederea aplicării sechestrului. 10. Guvernul furnizează o scrisoare din data de 4 ianuarie 2007 a agenției naționale de administrație fiscală a cărei administrație fiscală nu a fost dată în urma procesului-verbal din 30 mai 2003 menționat anterior, iar apartamentul reclamantei nu face obiectul nici unei plasări sub sechestru. Dreptul și practica internă relevantă 11. Dispozițiile legale relevante sunt descrise în hotărâri România 63945/00, § 20-21, CEDO 2006 ... (extracturi) și Iorga c. România 4227/02, § 22-25, 25 ianuarie 2007). GRIEFS 12. Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, recurenta susține că obligația de a plăti taxele de timbru constituie o așteptare pentru dreptul său de acces la o instanță. 13. 1 la Convenție, se plânge că a fost privată de despăgubirile pe care le consideră datorate pentru proprietatea confiscată în 1976, din cauza respingerii acțiunii sale. Recurenta invocă o încălcare a art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție și se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță din cauza obligației care i-a fost impusă de a plăti drepturi de timbru. Aceasta se referă, de asemenea, la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, considerând că a fost privat în mod nejustificat de dreptul său de a obține despăgubiri pentru clădirea demolată. 15. Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Weissman și alții c. România menționată anterior, §§ 28-29, Iorga c. România menționată anterior, §§ 31-32). În plus, acesta susține că, în ipoteza în care reclamanta ar fi avut câștig de cauză în acțiunea sa, ar fi avut posibilitatea de a-și rambursa drepturile de timbru de către pârât. Cu toate acestea, guvernul reamintește că Convenția nu garantează în mod favorabil rezultatul procesului și că nu poate fi tras la răspundere pentru acțiunea în mod vădit nefondată introdusă de reclamantă, dar care a fost examinată pe fond în primă instanță și în timpul exercitării căilor de atac disponibile. 17. Guvernul susține, de asemenea, că nu reiese din înscrisurile din dosar că reclamanta a plătit celelalte rate lunare ale sumei datorate cu titlu de taxe de timbru. 18. În ceea ce privește declarația de sechestrare a apartamentului reclamantei, guvernul susține că din scrisoarea din 4 aprilie 2014 Ianuarie 2007 a agenției naționale de administrație fiscală pe care reclamanta le are în apartament nu face obiectul niciunei asemenea măsuri. 19. recurenta contestă afirmațiile guvernului. 20. Curtea consideră că obiecțiile trase de reclamanta art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție trebuie să fie examinate din unghiul art. 6 alin. (1) din Convenție. 21. Curtea consideră că este diferit de cazurile de tip Weissman Iorga În cazul de față, recurenta și-a putut exercita dreptul de acces la o instanță, acțiunea sa privind acordarea de despăgubiri pentru proprietatea confiscată în 1976 și care a fost demolată la o dată ulterioară, fiind examinată pe fond și respinsă de tribunale competente, în cadrul unei proceduri contradictorii și echitabile. 22. În plus, Curtea constată că plata tuturor taxelor de timbru în litigiu, și anume 1 129 EUR în acțiunea principală și 773 EUR în dobânzi, au fost acordate pe o perioadă de cinci ani, la cererea recurentei. Pe de altă parte, nu s-a stabilit că aceasta a plătit integral aceste drepturi. În plus, afirmația sa cu privire la sechestrarea apartamentului său pentru a garanta plata drepturilor de timbru este contrazisă prin scrisoarea din 4 aprilie 2011 În ianuarie 2007 a agenției naționale de administrație fiscală. În consecință, Curtea respinge Ö Õ art. 6 alin. (1) ca fiind vădit nefondat în conformitate cu art. 35 alin. (3) din Convenție. 23. În ceea ce privește Õ Õ art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea constată că recurenta nu este văzută recunoscând dreptul la despăgubiri revendicate. Prin urmare, Curtea consideră că reclamanta nu a stabilit că aceasta deține un "un" bun, în sensul jurisprudenței Curții și respinge cheta ca fiind incompatibilă rațională cu Convenția în conformitate cu art. 35 alin. (3) din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă