XYPOLIAS ET XYPOLIA c. GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
XYPOLIAS ET XYPOLIA c. GRECE (CtEDO, 2009)
SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 48159/07 prezentate de Pantelis XYPOLIAS și Sophia XYPOLIA împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se întrunește la 2 iulie 2009 într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinte, Christos Rozakis, Khanlar hagiyev, Dean Spielmann, Suura Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători; și de Søren Nielsen, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 octombrie 2007, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVă a reclamanților, domnul Pantelis Xypolias și domnul Pantelis Xypolias. Sophia Xypolia, sunt cetățeni greci, născuți în 1953 și 1928 și locuiește în Atena. Primul reclamant este fiul celei de-a doua reclamante. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul C. Xrysanthakis și, respectiv, I. Tasopoulos, avocați în barou da'. Guvernul grec ( În cazul în care nu se poate stabili o cale de atac în fața unei instanțe judecătorești sau a unei instanțe judecătorești sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități judiciare sau a unei autorități a unei autorități a Uniunii sau a unei autorități a Uniunii Europene sau a unei autorități a Uniunii Europene sau a unei autorități a unui stat membru sau a unei autorități a unui stat membru sau a unei autorități a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unei autorități a unui stat membru sau a unei autorități a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unei autorități a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru al unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru al unui stat membru, a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat membru sau a unui stat membru, a unui stat membru sau a cărui stat membru sau a cărui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat sau a unui stat membru sau a unui stat sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a cărui stat membru sau a unui stat membru sau a cărui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a cărui stat membru sau a unui stat sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a cărui stat membru sau a cărui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat sau a unui stat membru sau a unui stat membru sau a unui stat stat membru sau a unui stat membru sau a 1031509/2772/0010 din 11 aprilie 2002, miniștrii de finanțe, de amenajarea teritoriului și de lucrări publice și de transport au efectuat exproprierea unei suprafețe totale de 2 513 m2 situat în cartierul atenian d aaghioi Anargyroi, în beneficiul .Organism al căilor ferate Elene. Reclamanții, precum și sora primului reclamant și fiica celui de-al doilea, au fost exproprieți de un teren de 314,03 m2 pe care au construit o clădire utilizată în scopuri industriale, în special manufactura metalică. La 18 noiembrie 2002, instanța de primă instanță a stabilit prețul unitar provizoriu al despăgubirii. Instanța a respins cererea părților interesate de a le aloca o indemnizație pentru costurile de reinstalare, lipsa de câștig și scăderea veniturilor întreprinderilor lor înainte de a-și putea relansa activitatea pe un alt site și de a-și forma o nouă clientelă (Decizia nr. 2263/2002). La 5 iulie 2004, instanța de apel din retea a stabilit prețul unitar definitiv de despăgubire. În special, aceasta a fixat plata în avans pentru valoarea de piață a terenului expropriat la 380 EUR pe metru pătrat și cea pentru instalațiile construite pe acesta din urmă la 1500 EUR pe metru pătrat. În plus, ea a alocat părților interesate 35 000 EUR pentru costurile suportate pentru obținerea unui nou permis de exploatare și pentru reinstalarea întreprinderilor lor ;în schimb, Comisia a respins cererea acestora de stabilire a unei despăgubiri care ar trebui să acopere perioada de transfer a întreprinderii într-un nou loc, atât pentru lipsa de câștig, cât și pentru prejudiciul comercial de care ar putea suferi întreprinderea lor în primii cinci ani ai noului său sediu. Mai precis, instanța de apel a amintit că a reieșit din dreptul intern relevant și din art. 1 din Protocolul nr. 1 că sunt luate în considerare în calculul de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În cazul în care această relocare nu este direct legată de valoarea bunului, aceaceasta este consecința exproprierii. În schimb, încetarea activităților întreprinderii cu sediul pe proprietatea expropriată nu face parte din dreptul de proprietate pentru expropriere (hotărârea nr. 4990/2004). La 12 mai 2005, părțile interesate s-au ocupat de casare. Invocând art. 1 din Protocolul nr. (1) s-au plâns în special că nu au primit nicio despăgubire sau pentru prejudiciul suferit în perioada de încetare provizorie a activităților întreprinderii lor sau pentru pierderea clienților lor locali. În acest sens, ei au subliniat faptul că a devenit mai posibil să obțină un permis de funcționare pentru acest tip de întreprindere în același cartier și că ar pierde astfel o mare parte din clientela lor constituită de 40 de ani. La 23 februarie 2007, Curtea de Casație a respins recursul. Marele tribunal a considerat că, în conformitate cu legislația relevantă, dreptul la despăgubiri datorate ca urmare a exproprierii nu includea o despăgubire legată de valoarea întreprinderii situate pe teren expropriat, ci că profiturile legate de activitatea desfășurată asupra proprietății expropriate erau luate în considerare la stabilirea valorii acestuia din urmă. Prin urmare, orice pagubă suferită de către întreprinderea na a fost nerambursabilă în speță (hotărârea nr. 375/2007). Această hotărâre a fost netă și certificată în conformitate la 27 aprilie 2007. Reclamanții au primit o despăgubire totală de 826 314,20 EUR. Dreptul intern relevant Constituția art. 17 Proprietatea se află sub protecția statului. Cu toate acestea, drepturile care decurg din aceasta nu pot fi exercitate în detrimentul interesului general. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa, în cazul în care acest lucru este din motive de interes public, dovedit în mod corespunzător, în cazuri și în conformitate cu procedura stabilită de lege și întotdeauna prin intermediul unei indemnizații prealabile complete. Aceasta trebuie să corespundă valorii proprietății expropriate la data la care a fost pronunțată cauza cu privire la stabilirea provizorie a dreptului de proprietate de către instanță. În cazul unei cereri de fixare imediată a dreptului de proprietate finală, se ia în considerare valoarea proprietății expropriate în ziua în care instanța își are reședința la această cerere. (...) Codul de expropriere a bunurilor imobile (Legea nr. 2882/2001) art. 13 (1) În cazul unei cereri de fixare imediată a terenului expropriat la data lansării în instanță, se ia în considerare valoarea proprietății expropriate în ziua în care instanța își are reședința la această cerere. (...) Profiturile obținute din exploatarea terenului expropriat, precum și valoarea de piață a terenurilor învecinate și similare cu aceasta, astfel cum reiese din valoarea lor obiectivă și din prețurile contractelor de vânzare a bunurilor imobile întocmite în perioada în care a avut loc exproprierea, sunt considerate, în special, drept criterii pentru aprecierea valorii bunului expropriat. (...) (4) În caz de expropriere a unei părți dintr-un bun și în cazul în care partea rămasă a proprietarului suferă o depreciere substanțială a valorii sale sau devine inutilizabilă, judecata care stabilește dreptul de proprietate stabilește, de asemenea, dreptul special pentru această parte. Această indemnizație specială se plătește proprietarului împreună cu cea pentru partea expropriată. GRIEF Invochează art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng că instanțele interne au refuzat să le despăgubească pentru diversele prejudicii suferite de întreprinderea care funcționa pe terenul lor expropriat. Reclamanții se plâng că refuzul instanțelor interne de a le compensa pentru pierderile comerciale ale întreprinderii lor ca urmare a exproprierii terenului pe care aceasta era situată a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor lor, astfel cum a fost garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul susține că instanța de apel a stabilit o indemnizație care ar putea acoperi orice daune rezultate din expropriere, inclusiv cele cauzate de pierderea veniturilor reclamanților ca urmare a transferului întreprinderii lor. Având în vedere caracterul rezonabil al despăgubirii plătite, precum și marja de apreciere pe care art. 1 din Protocolul nr. 1 lasă autorităților, guvernul consideră că exproprierea în cauză nu a creat o sarcină disproporționată asupra reclamanților. În cazul în care instanța nu ar fi luat în considerare pierderea veniturilor întreprinderii reclamanților, aceasta ar fi stabilit o sumă mult mai mică decât cea reținută pentru proprietățile învecinate. În acest sens, guvernul observă că instanța de apel a stabilit suma unitară definitivă de despăgubire pentru terenul expropriat la 380 EUR pe metru pătrat, în timp ce valoarea sa obiectivă nu s-a situat decât la 227,50 EUR pe metru pătrat. Reclamanții retorcă faptul că pierderea veniturilor întreprinderii lor nu a fost compensată nici luată în considerare într-un fel sau altul. Invocând pierderile inerente repornirii fiecărei activități pe un site nou, ei observă că terenul pe care a fost repusă în funcțiune se află la 40 km de cartierul comercial al capitalei, în care funcționase fără întrerupere timp de aproximativ 40 de ani și de unde provenea și majoritatea clienților săi. Reclamanții susțin că exproprierea în litigiu le-a făcut să-și piardă instrumentele de muncă mai întâi și consideră că au suferit un prejudiciu important pe care instanțele naționale au refuzat în mod arbitrar să îl repare. Curtea arată că nu se contestă faptul că: exproprierea în cauză este vorba despre o privare de proprietate în sensul celei de-a doua teze a primului alineat din Protocolul nr. 1; nici că această măsură era legală în raport cu dreptul grecesc și urmărea un scop legitim de interes public Aceasta reamintește că o interferență în dreptul la respectarea bunurilor, cum ar fi exproprierea în litigiu, trebuie să aibă un echilibru corect între cerințele de interes general ale comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană de proprietatea sa (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Sfintele Mănăstiri c. Grecia , 9 decembrie 1994, § 70, seria A n 301-A. Acest echilibru este rupt în cazul în care persoana vizată a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă (a se vedea în special Hotărârea James și alții c. Regatul Unit, 21 februarie 1986, § 50 seria A n 98). În acest sens, Curtea a precizat că persoana expropriată trebuie, în principiu, să obțină o despăgubire în legătură cu valoarea bunului. din care a fost privat, chiar dacă mai multe obiective legitime de interes public (...) pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea totală a profitului; ea a adăugat că controlul său În această privință, Curtea consideră că, în cazul în care bunul expropriat este la 46044/99, § 18, 11 aprilie 2002). În sprijinul acestei interpretări a articolului 1 din protocol, Comisia reamintește maximul său conform căruia Convenția constă în protejarea drepturilor nu teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective (a se vedea în special Hotărârile Artico c. Italia, 13 mai 1980, § 33, seria A n Kamasinski c. Austria, 19 decembrie 1989, § 65, seria A n 168 R.MD. c. Elveția , 26 Septembrie 1997, § 52, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1997-IV, și Partidul Comunist Unificat din Turcia și altele c. Turcia, 30 ianuarie 1998, § 33, Rec., 1998-1). În ceea ce privește cazul de mai sus, Curtea constată că exproprierea în litigiu a avut ca efect împiedicarea reclamanților de a-și continua activitatea pe teren expropriat, dar că, în orice caz, reclamanții au reușit deja să reinstaleze și să repornească funcționarea întreprinderii lor pe un nou site. Prin urmare, nu este de competența sa să intre într-o dezbatere privind posibilitatea părții solicitante de a se muta sau de a găsi în regiune un alt teren adecvat exploatării sale. Desigur, Curtea nu ar putea pune la îndoială faptul că situația în plină aglomerație urbană era, fără îndoială, privilegiată și că continuarea activității pe un alt teren mai îndepărtat de centrul de risc de sine fi mai puțin profitabil. Cu toate acestea, sarcina sa constă în principiu în a se asigura că dreptul la pensie plătit părții solicitante era de natură să acopere pierderea sa un instrument de lucru mai întâi sau după expropriere (Pangagiotou c. Grecia, (dec.) n 38361/03, 3 noiembrie 2005). În speță, Curtea constată că reclamanții au fost despăgubiți pentru terenul lor expropriat și pentru construcțiile ridicate pe acesta, precum și pentru cheltuielile suportate pentru obținerea unui nou permis de exploatare și pentru reinstalarea întreprinderii lor. Ei au primit în total o sumă de 826 314,20 EUR, sumă importantă care nu pare a fi rezonabilă. Prin urmare, se pune întrebarea dacă ar trebui plătită o despăgubire separată reclamanților pentru a acoperi, de asemenea, efectele indirecte ale exproprierii asupra valorii patrimoniale a întreprinderii lor. Curtea este de părere că statul nu trebuie să se afle în obligația de a fi persoană sau societate ori de câte ori exproprierea duce la încetarea temporară sau definitivă a activității sale, dar consideră că nu este rezonabil ca instanțele interne să țină seama de acest element în evaluarea globală a efectelor de expropriere. Cu toate acestea, art. 13 din Codul de proprietate imobiliară prevede în mod explicit că profiturile obținute din exploatarea terenului expropriat sunt considerate criterii pentru aprecierea valorii bunului expropriat. Acesta a fost cazul în speță, în care Curtea de Casație a precizat că dreptul de proprietate datorat ca urmare a exproprierii nu includea o despăgubire legată de valoarea întreprinderii situate pe terenul expropriat, dar că profitul legat de activitatea asupra bunului expropriat era luat în considerare pentru stabilirea valorii acestuia. În aceste condiții și având în vedere absența arbitrară a autorităților naționale, Curtea nu poate înlocui propria interpretare a dreptului instanțelor naționale. Având în vedere marja de apreciere pe care art. 1 din Protocolul nr 1 o lasă autorităților naționale (a se vedea, printre altele, Papachelas c. Grecia [GC], 31423/96, § 49, CEDO 1999-II), Curtea consideră că exproprierea în litigiu nu a creat o sarcină disproporționată pentru solicitanți (a se vedea în acest sens LIDO A.E. c. Grecia (dec.), nr. 41407/06, 8 ianuarie 2009 și Axioglou c. Grecia (dec.), nr. 45145/06, 12 martie 2009). Prin urmare, rezultă că cererea este în mod clar greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.