CASE OF GORDON-KRAJCER v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

07.07.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 6 - Right to a fair trial

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF GORDON-KRAJCER v. POLAND (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

A doua secțiune CAUZĂ DE GORDON-KRAJCER c. POLONIA (Declarația nr. 5943/07) JUDGMENT STRASBOURG 7 iulie 2009 FINAL 07/10/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Gordon-Krajcer c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A patra secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, care a deliberat în privat la 16 iunie 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 5943/07) împotriva Republicii Polonia depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dna Wanda Lidia Gordon-Krajcer („reclamantul”), la 3 ianuarie 2007. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 4 iulie 2008, președintele secțiunii a patra a hotărât să anunte cererea guvernului. De asemenea, s-a decis să se pronunțe asupra admisibilității și meritelor cererii în același timp (art. 3). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în Warszawa. Acțiunea principală La 9 iunie 1993, reclamantul a depus Curtea de district Warszawa ( Sād Rejonowy ) o cerere de divizare a bunurilor matrimoniale. A plătit taxele de instanță relevante la 9 noiembrie 1993. Între 9 iunie 1993 și 21 februarie 2003, Curtea de District a programat 28 de audieri, 6 dintre care au fost suspendate din cauza eșecului soțului reclamantului de a apărea; numai două audieri au fost programate în 1996, nu au fost programate audieri între 8 decembrie 1997 și 15 iunie 1999 și două audieri au fost programate în 2000. La 5 martie 2003, Curtea de District Warszawa a pronunțat o decizie parțială ( postanowienie częściowe ) asupra acțiunilor respective ale părților în proprietatea matrimonială. Între 4 august 2004 și 16 aprilie 2008, Curtea de District a programat 13 audieri, dintre care 3 au fost suspendate. Nu a avut loc o audiere în 2006. La 23 iunie 2008, Curtea de District Warszawa a dat o decizie. În conformitate cu Legea din 2004 10. La 1 iunie 2006, reclamantul a depus Curtea Regională de Warszawa ( Sād Okręgowy ) o plângere în temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki („Legea din 2004”), care a intrat în vigoare la 17 septembrie 2004. La 4 august 2006, Curtea Regională Warszawa a pronunțat o hotărâre. Curtea a susținut că Legea din 2004 nu a avut efect retroactiv și, prin urmare, a examinat cererea reclamantului numai în ceea ce privește perioada între intrarea în vigoare a Legii din 2004 la 17 septembrie 2004 și data în care a fost depusă plângerea. Curtea a constatat că, în acea parte a procedurii, au existat unele perioade de inactivitate pentru care Curtea de District a fost responsabilă. Curtea a atribuit reclamantului 2000 PLN (aprox. 526 euro) în satisfacție echitabilă. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRACTICĂ 13. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), CEHR 2005-VIII și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, CEDO 2005-V. HOTĂRÂREA GOVERNULUI solicită să înlăture cererea în temeiul articolului 37 din convenție 14. La 3 martie 2009, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală similară cu cea din cazul Tahsin Acar c. Turcia ((obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, CEDO 2003-VI) și au informat Curtea că sunt dispuși să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din convenție ca urmare a lungii necorespunzătoare a procedurii în care a fost implicat reclamantul. În ceea ce privește daunele nepecuniare, Guvernul a propus atribuirea reclamantului PLN 18.000 (echivalentul de aproximativ 4.200 EUR). Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 15. Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului și a solicitat Curtea să continue examinarea cazului. Ea a susținut că suma oferită este prea scăzută. 16. Curtea remarcă că, după cum a deținut deja în multe ocazii, ar putea fi adecvat, în anumite circumstanțe, să se încheie o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. Aceasta va depinde de circumstanțele specifice dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar, citat mai sus, § 75; și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, § 22, 14 noiembrie 2006). 17. Potrivit jurisprudenței Curții, suma propusă într-o declarație unilaterală poate fi considerată o bază suficientă pentru eliminarea unei cereri sau a unei părți ale acesteia. Curtea va ține cont în acest sens de compatibilitatea sumei cu propriile sale atribuiri în cazuri similare, ținând seama de principiile pe care le-a elaborat pentru determinarea statutului de victimă și pentru evaluarea cuantumului compensației nepecuniare care urmează să fie acordată în cazul în care a constatat o încălcare a cerințelor de timp rezonabil (a se vedea Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 107, CEDO 2006 ...,; Scordino c. Italia (no.1) [GC], nr. 36813/97, §§ 193-215, CEHR-2006-... și Dubjakova c. Slovacia (dec.), nr. 67299/01, 10 octombrie 2004). 18. Cu privire la faptele și din motivele prezentate mai sus, în special cantitatea de compensație propusă, Curtea constată că guvernul nu a furnizat o bază suficientă pentru a concluziona că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea cazului (a se vedea, invers, Spółka z o.o. WAZA c. Polonia) În acest sens, Curtea respinge cererea Guvernului de a elimina aplicarea din lista cazurilor în temeiul articolului 37 din Convenție și va continua, în consecință, examinarea admisibilității și a meritelor cazului. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 20. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 21. Guvernul nu a prezentat observații cu privire la admisibilitatea și meritul plângerii. 22. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 9 iunie 1993 și nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat mai mult de 15 ani și zece luni pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 23. În prezenta cauză, Curtea Regională a recunoscut parțial o încălcare a dreptului reclamantului la o audiere într-un termen rezonabil și i-a acordat echivalentul de 526 EUR în ceea ce privește durata procedurii (a se vedea punctul 12 de mai sus). 24. Curtea constată că recursul acordat reclamantului la nivel intern, luat în considerare pe baza faptelor în care se plânge în fața Curții, a fost insuficient (a se vedea Czajka c. Polonia , nr. 15067/02, § 56, 13 februarie 2007). având în vedere criteriile pentru stabilirea statutului de victimă în ceea ce privește lungimea plângerilor, astfel cum se prevede în hotărârea Scordino c. Italia (no.1) ([GC], nr. 36813/97, §§ 193-215, CEHR-2006-...), Curtea concluzionează că plângerea nu poate fi respinsă ca fiind incompatibilă ratione personae cu Convenția. 25. Curtea constată că această plângere nu este manifeste de rău întemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenție și subliniază, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEHR 2000-VII). 27. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender În plus, Curtea consideră că, în respingerea plângerii reclamantului că acțiunea din cauza sa a depășit un timp rezonabil, Curtea Regională Warszawa nu a aplicat standarde care erau în conformitate cu principiile înscrise în jurisprudența Curții (a se vedea Majewski c. Polonia) , nr. 52690/99, § 36, 11 octombrie 2005). În special, instanța nu a luat în considerare întreaga lungime a procedurii. 28. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 A CONVENȚIEI 29. De asemenea, reclamantul s-a plâns că dreptul ei la o soluție eficace pentru durata procedurii a fost încălcat de când valoarea compensației acordată de instanța internă era prea scăzută. Fiecare a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială. 30. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un timp rezonabil. Cu toate acestea, „eficacitatea” a unui „remedie” în sensul acestei dispoziții nu depinde de certitudinea unui rezultat favorabil pentru reclamant (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, §§ 154 et seq., CEDO 2000-XI, §§ 156-157. 31. În timp ce principiul subsidiarității care susține sistemul Convenției impune statelor contractante să introducă un mecanism de soluționare a plângerilor cu privire la lungimea excesivă a procedurilor în cadrul sistemului juridic național, acestea sunt acordate – sub rezerva respectării cerințelor convenției – oarecare discreție în ceea ce privește modul în care acestea oferă persoanelor fizice soluționarea prevăzută la art. 13 și conformă cu obligația convenției în temeiul acestei dispoziții. În special, în cazul în care statul a introdus o soluție compensatorie, Curtea trebuie să-i lase o marjă largă de apreciere și să-i permită să organizeze remediul – inclusiv interpretarea și aplicarea noțiunii de „daune” într-un anumit caz – într-un mod în concordanță cu propriul său sistem juridic, tradiții și standardul de viață în țara în cauză (a se vedea Kudła ibid.; și Scordino v. Italia (no.1), citată mai sus, §§ 188-189). 32. Faptul că, în acest caz, cererea reclamantului pentru o justă satisfacție a eșuat și că recursul obținut de la instanța internă nu a fost suficient pentru scopuri convenționale nu face în sine remediul în temeiul legii din 2004, incompatibil cu art. 13, deși are consecințe pentru evaluarea Tribunalului a statutului de victime în ceea ce privește presupusa încălcare a cerințelor de timp rezonabil (a se vedea punctul 12 de mai sus) și, mutatis mutandis, Zarb v. Malta , nr. 16631/04, §§ 49-52, 4 iulie 2006). 33. După cum se menționează mai sus, expresia „remedia efectivă” utilizată la art. 13 nu poate fi interpretată ca un remediu obligatoriu de a reuși, dar pur și simplu un remediu accesibil în fața unei autorități competente pentru examinarea meritelor unei plângeri (a se vedea Šidlová c. Slovacia , nr. 50224/99, § 77, 26 septembrie 2006). 34. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în circumstanțele prezentei cauze, nu se poate spune că nu s-a respectat dreptul reclamantului la o soluție eficace în temeiul articolului 13 din Convenție, ceea ce rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 36. Reclamantul a solicitat 130.000 PLN (aprox. 30.300 EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și nepecuniare. 37. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 38. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și daunele pecuniare presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, având în vedere suma atribuită la nivel intern, acordă reclamantului 12,700 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. Costuri și cheltuieli 39. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 10.000 PLN pentru costurile și cheltuielile suportate atât în fața instanțelor interne, cât și în fața Curții. 40. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 41. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, care nu a fost reprezentat de un avocat, a sumei de 500 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 12,700 EUR (douăzeci de mii șapte sute de euro) în ceea ce privește daunele nepecuniare și 500 EUR (cincă sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în zloty poloneze la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 iulie 2009, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza