HOTĂRÂREA TERZĂ PRIVIND DECIZIA nr. 20397/05, de către Oana Maria și Viorel ISTRAT împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așeză la 7 iulie 2009, ca cameră compusă din: Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 28 februarie 2005, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 3 februarie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții s-au născut în 1956 și, respectiv, în 1987 și trăiesc în Vaslui. Primul reclamant este fiica celui de-al doilea reclamant. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 martie 1996, prima reclamantă a fost victimă de un accident de trafic. Doar 9 ani în acel moment, ea a fost într-una dintre mașinile implicate în accident. Acțiunea penală a fost instituit împotriva șoferilor mașinilor implicate în accident. Accidentul mașinilor a cauzat moartea de trei persoane și leziuni fizice severe pentru alte cinci persoane. Primul reclamant și-a pierdut splina din cauza accidentului. Prin urmare, al doilea reclamant s-a alăturat, în numele fiicei sale minore, o plângere civilă în fața procedurii penale pentru daune materiale și morale. De asemenea, s-a alăturat unei plângeri civile în numele său, deoarece mașina în care era fiica sa îi aparținea și a fost aproape distrusă în accident. La 6 aprilie 1999, Oficiul Procurorului a atașat Curții de District Vaslui a hotărât să încheie ancheta penală din cauza faptului că nu a putut stabili răspunderea penală a niciunului dintre șoferi. Una dintre victimele accidentului a contestat decizia în fața procurorului principal la 28 mai 1999. O plângere similară, depusă de o altă victimă, a fost respinsă la 20 mai 2002. Prin decizia din 10 februarie 2003, Oficiul Procurorului a atașat Curtea de Apel Iași a permis o altă plângere împotriva deciziei de încheiere a anchetei penale. Acesta a decis anularea deciziilor anterioare de încheiere a anchetei și a stabilit că toți martorii, precum și acuzații au trebuit să fie reexaminați și un supliment de expertiză a fost necesar. Prin urmare, ancheta penală a fost redeschisă și dosarul a fost trimis înapoi la Procurorul atașat la Curtea de district Vaslui pentru o anchetă suplimentară. La 12 iunie 2003, Oficiul Procurorului a atașat Curții de District Vaslui a hotărât să oprească ancheta penală pe motivul că, pe baza probei aduse, nu a putut stabili răspunderea penală a niciunui șofer. Reclamanții au depus o plângere împotriva unei astfel de decizii la Tribunalul de District Vaslui. Prin hotărârea din 1 aprilie 2004, reclamația a fost respinsă. Avocatul depus de reclamanții a fost autorizat de Curtea de județ Vaslui la 28 mai 2004. El a hotărât că dosarul trebuie trimis înapoi la Oficiul Procurorului atașat la Curtea de district Vaslui pentru administrarea tuturor elementelor de probă menționate în decizia Oficiului Procuror atașat la Curtea de Apel Iași din 10 februarie 2003. La 27 octombrie 2004, Oficiul Procurorului a atașat Curții de district Vaslui a hotărât să încheie ancheta penală din cauza faptului că elementele constitutive ale unei infracțiuni nu au putut fi stabilite în ceea ce privește niciunul dintre șoferii implicați în accident, hotărârea susținută de Oficiul Procurorului a atașat Curtea de Apel Iași, precum și de către Curtea de district Vaslui în hotărârea sa din 3 iunie 2005. COMPLAINTE Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii. Ei au susținut, de asemenea, o încălcare a articolelor 6 § 1, din cauza faptului că procedurile și rezultatele lor nu au fost corecte. Reclamanții se plângeau pentru durata procedurii, care se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 3 februarie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. În plus, au solicitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Le Gouvernement classé – au moin de la préparation déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la dure excesive de la procédure pénale dans laquelle les partids requises s’étaient constituées partie civile. Le Gouvernement classé prêt à verser împreună aux părți care au titre de satisfacție equitable la somme de 3 200 EUR, montant qu’il considére comme raisonnable auvu de la jurisprudență de la Cour. Cette somme qui couvrira le juge moral arsi que les frais et dépens, ne sera soumise à autun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire par les partecipations requises, dans les trois moi suivant la date de la notification de la décision de la Cour réndue conformé à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le Gouvernement invită respectarea la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifie et à la rayon du rôle en vertu de l’article § 1 c) de la Convention.” Într-o scrisoare din 7 aprilie 2009, reclamanții au exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului a fost inacceptabil de scăzută Acestea au considerat că prejudiciile morale și pecuniare pe care le-au suferit au fost semnificativ mai mari. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, (ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska v. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, § 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski v. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Nicolau v. România , nr. 1295/02, 12 ianuarie 2006, Cârstea și Grecu v. România , nr. 56326/00, 15 iunie 2006 și Cârjan v. România , nr. 42588/02, 25 ianuarie 2007). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă) În consecință, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. Având în vedere toate materialele în posesia sa și, în măsura în care chestiunile reclamate au fost în competența sa, Curtea a constatat că nu au dezvăluit nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația menționată în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția; Restul cererii sunt inadmisibile. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele Registrului
Application no. 20397/05
by Oana Maria and Viorel ISTRATE
against Romania
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 7
July
2009, as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
judges,
and Santiago Quesada,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 28 February 2005,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 3 February 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicants were born in 1956 and 1987, respectively and live in Vaslui. The first applicant is the daughter of the second applicant.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Răzvan
‑
Horațiu Radu, from the Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 3 March 1996, the first applicant was the victim of a traffic accident. Only 9 years old at that time, she was in one of the cars involved in the accident. Criminal proceedings were instituted against the drivers of the cars involved in the accident.
The crash of the cars caused the death of three persons and severe physical injuries to other five persons. The first applicant lost her spleen due to the accident. Therefore, the second applicant joined, on behalf of his minor daughter a civil complaint to the criminal proceedings for material and moral damages. He also joined a civil complaint on his own behalf, since the car in which was his daughter belonged to him and was almost destroyed in the crash.
On 6 April 1999, the Prosecutor’s Office attached to Vaslui District Court decided to end the criminal investigation on the ground that it could not establish the criminal liability of any of the drivers. One of the accident’s victims challenged the decision before the chief prosecutor on 28
May 1999. A similar complaint, submitted by another victim, was rejected on 20 May 2002.
By a decision of 10 February 2003, the Prosecutor’s Office attached to the Iași Court of Appeal allowed another complaint against the decision to end the criminal investigation. It decided the annulment of the previous decisions to end the investigation and established that all the witnesses, as well as the defendants had to be re-heard and a supplement of expertise was necessary. Therefore, the criminal investigation was re-opened and the file was sent back to the Prosecutor’s Office attached to the Vaslui District Court fur further investigation.
On 12 June 2003, the Prosecutor’s Office attached to the Vaslui District Court decided to stop the criminal investigation on the ground that based on the adduced evidence it could not establish the criminal liability of any driver. The applicants filed a complaint against such decision with the Vaslui District Court. By a judgement of 1 April 2004, the complaint was dismissed. The appeal filed by the applicants was allowed by the Vaslui County Court on 28 May 2004. It decided that the file had to be sent back to the Prosecutor’s Office attached to the Vaslui District Court for the
administration of all pieces of evidence mentioned in the decision of the
Prosecutor’s Office attached to the Iași Court of Appeal of 10
February
2003.
On 27 October 2004, the Prosecutor’s Office attached to the Vaslui District Court decided to end the criminal investigation on the ground that the constitutive elements of a crime could not be established with respect to any of the drivers involved in the accident, decision upheld by the
Prosecutor’s Office attached to the Iași Court of Appeal, as well as by the Vaslui District Court in its judgement of 3 June 2005.
1.
The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the proceedings.
2.
They also alleged a breach of Articles 6 § 1, on the ground that the
proceedings and their outcome were not fair.
A.
Length of proceedings
The applicants complained about the length of the proceedings. They relied on Article 6 §
1 of the Convention, which, in so far as relevant, provides as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
By a letter dated 3 February 2009, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la durée excessive de la procédure pénale dans laquelle les parties requérantes s’étaient constituées partie civile.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser conjointement aux parties requérantes au titre de satisfaction équitable la somme de 3 200 EUR, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira le préjudice moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par les parties requérantes, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article
37
In a letter of 7 April 2009, the applicants expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low
.
They considered that the non-pecuniary and pecuniary damage that they suffered was significantly higher.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin
Acar
v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007 and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of the right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender
v.
France
[GC], no.
Cocchiarella
v.
Italy
[GC], no.
‑
....;
Majewski v.
Poland
, no.
52690/99, 11 October 2005;
Nicolau v. Romania
, no. 1295/02, 12
January 2006,
Cârstea and Grecu v. Romania
, no.
56326/00, 15 June 2006 and
Cârjan v. Romania
, no. 42588/02, 25
January 2007).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the
application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.
B.
Remaining complaints
The applicants further complained, relying on Articles 6 § 1 of the
Convention that the criminal proceedings were unfair.
In the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of were within its competence, the Court found that they did not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Registrar
President