CtEDO 07.07.2009 Auto

BODNARIU v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
07.07.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BODNARIU v. ROMANIA (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

DECIZIA nr. 7504/07 de Rodica BODNARIU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 7 iulie 2009 ca Cameră compusă din: Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 22 ianuarie 2007, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 2 februarie 2009 cere Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Rodica Bodnariu, este un cetățen român care s-a născut în 1939 și trăiește în București. Guvernul României (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Cautul, astfel cum a fost prezentat de părți, poate fi rezumat după cum urmează. La 24 mai 1968, reclamantul a fost victima unui accident grav pe teritoriul românesc cauzat de o masina a unei companii germane. A suferit leziuni grave ale corpului care au nevoie de tratament scump pentru recuperare. O companie de asigurare germană a încheiat o conventie (denumita Protocol) la 4 Noiembrie 1971 cu reclamantul pentru a acoperi sumele necesare pentru tratamentul medical al reclamantului. Reclamantul a susținut că la 21 aprilie 1972 a fost forțată de autoritățile statului român să încheie o tranzacție în conformitate cu care suma de daune acordate de societatea de asigurări germană prin intermediul Protocolului a fost considerabil redusă. La 10 iunie 1999, reclamantul a depus o acțiune la Curtea Județeanului București pentru anularea tranzacției. Acțiunea sa a fost respinsă din cauza faptului că nu a plătit taxele de timbre ordonate de instanță. Hotărârea a fost susținută printr-o hotărâre din 6 aprilie 2000 a Curții de Apel din București La 2 mai 2001, Curtea Supremă de Justiție a permis apelurile privind punctele de drept depuse de reclamant, a anulat decizia dictată în apel și hotărârea și a trimis dosarul înapoi la Curtea Județeanului București pentru reexaminare. Într-o hotărâre din 8 aprilie 2003, Tribunalul județului București a respins acțiunea reclamantului din cauza faptului că nu existau dovezi suficiente pentru a dovedi că tranzacția care presupunea că a privat reclamantul de o anumită sumă de bani a fost încheiată vreodată, iar hotărârea respectivă a fost susținută printr-o decizie finală a Curții de Apel din 28 septembrie 2006. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii și a susținut, de asemenea, o încălcare a articolelor 6 § 1 din Convenție cu privire la echitatea procedurii, plângând cu privire la rezultatul procedurii interne, precum și la evaluarea presupusă greșită a faptelor și dovezilor de către instanțele interne. Ea a susținut, în plus, o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, susținând că rezultatul procedurii a privat-o de dreptul de proprietate. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ..." Prin scrisoarea din 30 ianuarie, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Le Gouvernement classé – au mois de la préparation declaration unilatérale – qu’il reconnaît la dure excesive de la procédure pénale dans la partie requisante s’état constitutive partie civile. Le Gouvernement classé prêt à verser conjointement à la partie requisante au titre de satisfacție 200 EUR, montant qu’il conseil comme raisonnable au vu de la jurisprudență de la Cour. Cette somme qui couvra le préjudice moral assi que les frais et dépens, ne sera soumise à autun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requisante, dans les trois moi suis suvant la date de la notification de la décision de la Cour réndue conform à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. Guvernment s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement effective de la somme en question, un inclus simple à un cours égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le Gouvernement invită respectarea la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifie et à la rayon du rôle en vertu de l’article § 1 c) de la Convention.” Într-o scrisoare din 25 februarie, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului era inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, WAZA Spółka z o. o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska v. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Nicolau v. România , nr. 1295/02 , 12 ianuarie 2006, Cârstea și Grecu v. România , nr. 56326/00 , 15 iunie 2006 și Cârjan v. România , nr. 42588/02 , 25 ianuarie 2007 . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Răspunsurile reclamantei se plâng în continuare în legătură cu rezultatul procedurii și cu modul în care instanța a examinat dovezile și a interpretat legea și a susținut o încălcare a drepturilor sale de proprietate. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum a fost depusă de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a Această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul art. 6 § 1 din Convenție și al Convenției modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva listă; hotărăște să scoată aplicarea din lista cazurilor sale în măsura în care se referă la reclamațiile de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibil.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă