DECIZIA nr. 7504/07 de Rodica BODNARIU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 7 iulie 2009 ca Cameră compusă din: Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 22 ianuarie 2007, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 2 februarie 2009 cere Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Rodica Bodnariu, este un cetățen român care s-a născut în 1939 și trăiește în București. Guvernul României (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Cautul, astfel cum a fost prezentat de părți, poate fi rezumat după cum urmează. La 24 mai 1968, reclamantul a fost victima unui accident grav pe teritoriul românesc cauzat de o masina a unei companii germane. A suferit leziuni grave ale corpului care au nevoie de tratament scump pentru recuperare. O companie de asigurare germană a încheiat o conventie (denumita Protocol) la 4 Noiembrie 1971 cu reclamantul pentru a acoperi sumele necesare pentru tratamentul medical al reclamantului. Reclamantul a susținut că la 21 aprilie 1972 a fost forțată de autoritățile statului român să încheie o tranzacție în conformitate cu care suma de daune acordate de societatea de asigurări germană prin intermediul Protocolului a fost considerabil redusă. La 10 iunie 1999, reclamantul a depus o acțiune la Curtea Județeanului București pentru anularea tranzacției. Acțiunea sa a fost respinsă din cauza faptului că nu a plătit taxele de timbre ordonate de instanță. Hotărârea a fost susținută printr-o hotărâre din 6 aprilie 2000 a Curții de Apel din București La 2 mai 2001, Curtea Supremă de Justiție a permis apelurile privind punctele de drept depuse de reclamant, a anulat decizia dictată în apel și hotărârea și a trimis dosarul înapoi la Curtea Județeanului București pentru reexaminare. Într-o hotărâre din 8 aprilie 2003, Tribunalul județului București a respins acțiunea reclamantului din cauza faptului că nu existau dovezi suficiente pentru a dovedi că tranzacția care presupunea că a privat reclamantul de o anumită sumă de bani a fost încheiată vreodată, iar hotărârea respectivă a fost susținută printr-o decizie finală a Curții de Apel din 28 septembrie 2006. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii și a susținut, de asemenea, o încălcare a articolelor 6 § 1 din Convenție cu privire la echitatea procedurii, plângând cu privire la rezultatul procedurii interne, precum și la evaluarea presupusă greșită a faptelor și dovezilor de către instanțele interne. Ea a susținut, în plus, o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, susținând că rezultatul procedurii a privat-o de dreptul de proprietate. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ..." Prin scrisoarea din 30 ianuarie, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Le Gouvernement classé – au mois de la préparation declaration unilatérale – qu’il reconnaît la dure excesive de la procédure pénale dans la partie requisante s’état constitutive partie civile. Le Gouvernement classé prêt à verser conjointement à la partie requisante au titre de satisfacție 200 EUR, montant qu’il conseil comme raisonnable au vu de la jurisprudență de la Cour. Cette somme qui couvra le préjudice moral assi que les frais et dépens, ne sera soumise à autun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requisante, dans les trois moi suis suvant la date de la notification de la décision de la Cour réndue conform à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. Guvernment s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement effective de la somme en question, un inclus simple à un cours égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le Gouvernement invită respectarea la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifie et à la rayon du rôle en vertu de l’article § 1 c) de la Convention.” Într-o scrisoare din 25 februarie, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului era inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, WAZA Spółka z o. o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska v. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Nicolau v. România , nr. 1295/02 , 12 ianuarie 2006, Cârstea și Grecu v. România , nr. 56326/00 , 15 iunie 2006 și Cârjan v. România , nr. 42588/02 , 25 ianuarie 2007 . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Răspunsurile reclamantei se plâng în continuare în legătură cu rezultatul procedurii și cu modul în care instanța a examinat dovezile și a interpretat legea și a susținut o încălcare a drepturilor sale de proprietate. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum a fost depusă de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a Această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul art. 6 § 1 din Convenție și al Convenției modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva listă; hotărăște să scoată aplicarea din lista cazurilor sale în măsura în care se referă la reclamațiile de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibil.
Application no. 7504/07
by Rodica BODNARIU
against Romania
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 7
July
2009 as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
judges,
and Santiago Quesada,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 22 January 2007,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 2 February 2009 requesting the Court to strike the
application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Ms Rodica Bodnariu, is a Romanian national who was born in 1939 and lives in Bucharest. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr. Răzvan
‑
Horațiu Radu, from the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 24 May 1968, the applicant was the victim of a severe accident on the
Romanian territory caused by a car of a German company. She suffered serious body injuries needing expensive treatment for recovery. A German insurance company concluded a convention (called Protocol) on 4
November 1971 with the applicant in order to cover the amounts needed for the medical treatment of the applicant. The applicant alleged that on 21
April 1972 she was forced by the Romanian state authorities to conclude a transaction pursuant to which the amount of damages granted to her by the German insurance company through the Protocol was considerably reduced.
On 10 June 1999, the applicant filed an action with the Bucharest County Court for the annulment of the transaction. Her action was dismissed on the ground that she did not pay the stamp duties ordered by the court. The
judgment was upheld by a decision of 6 April 2000 of the Bucharest Court of Appeal
On 2 May 2001, the Supreme Court of Justice allowed the appeals on points of law filed by the applicant, quashed the decision rendered in appeal and the judgement and sent the file back to the Bucharest County Court for re-examination.
In a judgement of 8 April 2003, the Bucharest County Court dismissed the applicant’s action on the ground that there was no sufficient evidence to prove that the transaction that allegedly deprived the applicant of a certain amount of money was ever concluded. The said judgement was upheld by a
final decision of the Bucharest Court of Appeal rendered on 28
September
2006.
1.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the proceedings.
2.
She also alleged a breach of Articles 6 § 1 of the Convention with respect to the fairness of the proceedings, complaining about the outcome of the domestic proceedings, as well as the allegedly wrong assessment of facts and evidence by the domestic courts.
3.
She alleged furthermore a violation of Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention, claiming that the outcome of the proceedings deprived her of the right of property.
A.
Length of proceedings
The applicant complained about the length of the proceedings. She relied on Article 6 §
1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
By a letter dated 30 January, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the
Convention.
The declaration provided as follows:
“Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la durée excessive de la procédure pénale dans laquelle la partie requérante s’était constituée partie civile.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser conjointement à la partie requérante au titre de satisfaction équitable la somme de 1
200 EUR, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira le
préjudice moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le
Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article
37
In a letter of 25 February the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an
application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin
Acar
v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007 and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v.
France
[GC], no.
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no.
‑
....;
Majewski v.
Poland
, no.
52690/99, 11 October 2005;
Nicolau v. Romania
, no. 1295/02, 12
January 2006,
Cârstea and Grecu v. Romania
, no.
56326/00, 15 June 2006 and
Cârjan v. Romania
, no. 42588/02, 25
January
2007).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the
application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
B.
Remaining complaints
The applicant further complained about the outcome of the proceedings and about the way the courts had examined the evidence and interpreted the
law, and alleged a violation of its property rights.
The Court has examined the remainder of the complaints as submitted by the applicant. However, having regard to all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the
rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article
35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention and of the
modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaints in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Registrar
President