SECȚIUNEA A PATRA CAUZA SUCHECKI c. POLONIA (n Cerere n 20166/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 iulie 2009 DEFINITIVF 16/10/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Suchecki c. Polonia (n 1), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători, și de Lawrence Early, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 iunie 2009, Rend l'hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 20166/07) îndreptată împotriva Republicii Polone și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Adam Suchecki ( La 17 aprilie 2007, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 13 mai 2008, președintele celei de a patra secțiuni a decis să comunice cauza care decurge din durata procedurii guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul a fost parte la o procedură în fața Tribunalului Districtual din Kepno, angajată la 1 decembrie 1992, care își delimitase proprietatea de cea a vecinei sale. Prima ședință a avut loc la 3 martie 1993. În ședința următoare din 13 aprilie 1993, tribunalul de încuviințare a expertului. La 19 mai acesta și-a prezentat concluziile și a fost apoi audiat de Tribunal la 6 septembrie 1993. La 2 noiembrie 1993, tribunalul l-a desemnat pe cel de-al doilea expert. Întrucât acesta din urmă nu prezentase concluzii în termenul stabilit, la 5 august 1994, instanța i-a aplicat o amendă. La 7 decembrie 1994, instanța a organizat o ședință. La 26 ianuarie 1995, la cererea părților, tribunalul a suspendat procedura. Aceaceasta a fost reluată la 26 octombrie 1995. noiembrie 1995 a fost amânată în așteptarea concluziilor unui alt expert. 10. După ce inaugurarea din 30 ianuarie 1996 a fost amânată ca urmare a necomparării la data de 21 fevier 1996, reclamantul s-a rugat instanței să efectueze o vizită la fața locului. Aceasta a avut loc la 8 mai 1996. Următoarele ședințe au avut loc la 9 octombrie și 6 noiembrie 1996. 11. Între 7 mai 1997 și 10 noiembrie 1998, procedura a fost aparent suspendată. 12. La 26 ianuarie 1999, tribunalul l-a numit pe noul expert. Ședințele din 10 și 18 noiembrie 1999 au fost amânate din cauza necomparării unor participanți la procedură. 13. La 26 ianuarie 2000, instanța a solicitat experților să completeze concluziile acestora. La 12 aprilie și 8 iunie 2000 au avut loc următoarele ședințe, iar la această ultimă dată tribunalul l-a judecat pe expertul geometric. 14. Tribunalul a recuzat, la 24 aprilie 2001, Tribunalul l-a înlocuit cu unul care și-a prezentat concluziile la 5 noiembrie 2001. noiembrie 2001, instanța a organizat o ședință. La sfârșitul ultimei ședințe, instanța a primit o cerere formulată de părți și a amânat examinarea cauzei până la 12 martie 2002. La 17 aprilie 2002, instanța a efectuat o vizită la fața locului și la 12 iunie 2002 și-a ținut ședința. În cadrul tribunalului din 22 octombrie 2002, instanța din Luxemburg a efectuat o vizită la fața locului. În timpul ședințelor din 21 ianuarie, 18 martie și 13 iulie 2004, tribunalul a auzit părțile, experții și martorii. 18. Prin ordonanța din 19 iulie 2004, tribunalul de district a delimitat proprietățile. Cu toate acestea, la 4 februarie 2005, tribunalul regional a închis ordonanța în cauză și a rejudecat cauza pentru reconsiderare. 19. La 9 ianuarie 2006, tribunalul de district a dat din nou sentința la La 28 noiembrie 2006, Curtea Supremă a refuzat să ia în considerare recursul în casare formulat de reclamant. 20. La 5 iunie 2006, Tribunalul Regional din Kalisz, hotărând cu privire la plângerea reclamantului, a recunoscut o durată excesivă a procedurii și i-a acordat 5 000 de zloți polonezi cu titlu de "închidere." Tribunalul a considerat că nu au fost ținute ședințele la intervale regulate și că măsurile corespunzătoare care trebuiau să permită o soluție rapidă a cauzei nu au fost aplicate. Tribunalul a considerat că, având în vedere natura cauzei a cărei soluție a necesitat desemnarea multor experți, suma acordată constituia o despăgubire suficientă. CU PRIVIRE LA CERINȚA GUVERNULUI DE A RĂSPUNDE RECURSUL ROLULUI ÎN APLICAREA ARTICOLULUIUI 37 DIN CONVENȚIE 21. Prin scrisoarea din 12 februarie 2009, Guvernul a invitat Curtea să șteargă cauza din rol și a anexat textul unei declarații unilaterale similare celei prezentate în cauzele Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], n 26307/95, EHR 2003-VI), Haran c. Turcia. În această declarație, el a recunoscut că, în prezenta cauză, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a duratei excesive a procedurii. În plus, guvernul a propus plata sumei de 10 000 PLN în virtutea satisfacției echitabile și a invitat Curtea să șteargă cererea de rol în conformitate cu art. 37 din Convenție. 22. Reclamantul se opune ofertei guvernului și a solicitat Curții să se pronunțe printr-o hotărâre. 23. Curtea consideră că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. Cu toate acestea, circumstanțele speciale ale cauzei vor permite să se stabilească dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru ca Curtea să ajungă la concluzia că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr. Curtea ia notă de faptul că, în numeroase cauze pe care a trebuit să le cunoască, Curtea a definit natura și sfera obligațiilor pe care le impune asupra statului pârât în ceea ce privește art. 6 din Convenția privind dreptul la o hotărâre într-un termen rezonabil (a se vedea, printre altele, Kuśmierek c. Polonia, n 10675/02, 21 septembrie 2004; Zynger c. Polonia, 6096/01, 13 iulie 2004). În general, în cazul constatării unei încălcări a dreptului în cauză, Comisia a considerat oportun să aloce reclamantului o sumă pentru satisfacția echitabilă, a cărei sumă a fost stabilită în funcție de circumstanțele specifice ale unui anumit caz. 25. Curtea observă că guvernul a fost de acord să declare, în declarația sa unilaterală, că durata procedurii a fost excesivă. Cu toate acestea, în măsura în care este vorba despre valoarea satisfacției echitabile propuse de guvern, Curtea consideră că, având în vedere sumele pe care aceasta le-a acordat în acest scop în cauze similare, în acest caz, suma propusă nu poate constitui o reparație adecvată, chiar dacă se ține seama de despăgubirile acordate la nivel intern. 26. Curtea consideră că respectarea drepturilor omului impune continuarea examinării cauzei, în conformitate cu ultima teză a articolului 37 alineatul (1) din Convenție. Prin urmare, cererea nu poate fi înlăturată din rol în temeiul articolului 37 litera (c) din Convenție, declarația nu oferă o bază suficientă pentru a permite Curții să spună că nu se mai justifică continuarea examinării cauzei. 27. În concluzie, aceasta respinge cererea guvernului de a elimina cererea de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție și, în consecință, va continua examinarea admisibilității și a fondului cauzei. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 28. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 29. În decembrie 1992 și se încheie la 28 noiembrie 2006. Cu toate acestea, având în vedere competența sa rațională . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . mai 1993, data intrării în vigoare a recunoașterii de către Polonia a dreptului individual de recurs, chiar dacă aceasta va avea în vedere stadiul în care a ajuns procedura la acea dată (a se vedea, de exemplu, Kudla c. Polonia [GC], nr 30210/96, §123, CEDH 2000 XI). Cu privire la admisibilitatea 31. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 33. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). 34. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil 35. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). III. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 36. Citând la art. 6 din Convenție, reclamantul susține că procedura urmată în speță nu a fost echitabilă. 1, reclamantul s-a plâns că, din cauza duratei procedurii, nu a putut dispune liber de proprietatea sa. 37. Având în vedere elementele aflate în posesia sa, Curtea consideră că această parte a cererii nu face să apară nicio încălcare a convenției. Prin urmare, aceasta concluzionează că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 38. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit, 650 de zlotizi polonezi (PLN) 40. În acest sens, nu s-a luat nicio poziție. 41. Curtea nu a primit nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 3 200 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. 42. Reclamantul solicită, de asemenea, 9 475,41 zloți polonezi pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 43. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale. Pe de altă parte, Comisia consideră că este necesar să se acorde reclamantului 100 EUR (EUR) pentru procedura urmată la Strasbourg. Interese moratorii 45. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L cererea guvernului de a anula cauza rolului Declara cererea admisibilă cu privire la termenul excesiv al procedurii și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 300 EUR (trei mii trei sute de euro) pentru daune morale și pentru cheltuieli și pentru convertirea în zloți polonezi (PLN) la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 16 iulie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte
QUATRIÈME SECTION
SUCHECKI c. POLOGNE (n
o
1)
(
Requête n
o
20166/07)
ARRÊT
16 juillet 2009
16/10/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Suchecki c. Pologne (n
o
1),
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 juin 2009,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
20166/07) dirigée contre la République de Pologne et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Adam Suchecki («
le requérant
»), a saisi la Cour le 17 avril 2007 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
3.
Le 13 mai 2008, le président de la quatrième section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le requérant est né en 1963 et réside à Rychtal.
5.
Le requérant fut partie à une procédure devant le tribunal de district de Kepno, engagée le 1er décembre 1992, tendant à délimiter sa propriété de celle de sa voisine.
6.
La première audience eut lieu le 3 mars 1993. Lors de l’audience suivante du 13 avril 1993, le tribunal désigna l’expert. Le 19 mai celui-ci présenta ses conclusions et fut ensuite entendu par le tribunal le 6 septembre 1993.
7.
Le 2 novembre 1993, le tribunal désigna le second expert. Étant donné que ce dernier n’avait pas présenté de conclusions dans le délai imparti, le 5
août 1994, le tribunal lui infligea une amende.
8.
Le 7 décembre 1994, le tribunal tint une séance.
9.
Le 26 janvier 1995, à la demande des parties le tribunal suspendit la procédure. Celle-ci fut reprise le 26 octobre 1995. L’audience du 15
novembre 1995 fut ajournée dans l’attente des conclusions d’un autre expert.
10.
Après que l’audience du 30 janvier 1996 ait été ajournée en raison de la non-comparution de l’expert, lors de la séance du 21 févier 1996 le requérant pria le tribunal d’effectuer une visite des lieux. Celle-ci eut lieu le 8 mai 1996. Les séances suivantes se tinrent les 9 octobre et 6 novembre 1996.
11.
Entre le 7 mai 1997 et le 10 novembre 1998, la procédure fut apparemment suspendue.
12.
Le 26 janvier 1999, le tribunal commissionna le nouvel expert. Les séances des 10 et 18 novembre 1999 furent ajournées en raison de la non-comparution de certains participants à la procédure.
13.
Le 26 janvier 2000, le tribunal demanda aux experts de compléter leurs conclusions. Les séances suivantes se tinrent les 12 avril et 8 juin 2000. A cette dernière date, le tribunal commissionna l’expert géomètre.
14.
Ce dernier s’étant récusé, le 24 avril 2001, le tribunal le remplaça par un autre qui présenta ses conclusions le 5 novembre 2001. Les 20 et 28
novembre 2001, le tribunal tint une séance. A l’issue de cette dernière séance, le tribunal accueillit une demande formulée par les parties et ajourna l’examen de l’affaire jusqu’au 12 mars 2002.
15.
Le 17 avril 2002, le tribunal effectua une visite des lieux et le 12 juin 2002 il tint sa séance. Lors de l’audience du 22 octobre 2002, le tribunal entendit l’expert et par la suite en commissionna un autre.
16.
L’expert présenta ses conclusions le 14 avril 2003. L’audience du 14
mai 2003 fut ajournée, le requérant ayant sollicité à être exempté du paiement des frais de justice. L’audience du 11 décembre 2003 fut reportée en raison de la non-comparution des experts.
17.
Lors des séances tenues les 21 janvier, 18 mars et 13 juillet 2004, le tribunal entendit les parties, les experts et les témoins.
18.
Par une ordonnance du 19 juillet 2004, le tribunal de district procéda à la délimitation des propriétés. Toutefois, le 4 février 2005, le tribunal régional annula l’ordonnance en question et renvoya l’affaire pour reconsidération.
19.
Le 9 janvier 2006, le tribunal de district procéda une nouvelle fois à
la délimitation des propriétés, décision confirmée en appel le 26 mai 2006 par le tribunal régional. Le 28 novembre 2006, la Cour suprême refusa d’examiner le pourvoi en cassation formé par le requérant.
20.
Le 5 juin 2006, le tribunal régional de Kalisz statuant sur la plainte du requérant reconnut une durée, excessive de la procédure et lui octroya 5
000 zlotys polonais au titre d’indemnité. Le tribunal releva que les séances n’avaient pas été tenues à des intervalles régulières et que les mesures appropriées censées permettre une solution rapide de l’affaire n’avaient pas été appliquées. Le tribunal considéra qu’au vu de la nature de l’affaire dont la solution avait nécessité la désignation de nombreux experts, la somme octroyée constituait une réparation suffisante.
I.
SUR LA DEMANDE DU GOUVERNEMENT DE RAYER LA REQUETE DU ROLE EN APPLICATION DE L’ARTICLE 37 DE LA CONVENTION
21.
Par une lettre du 12 février 2009, le Gouvernement a invité la Cour à
rayer l’affaire du rôle et a joint le texte d’une déclaration unilatérale similaire à celle présentée dans les affaires
Tahsin Acar c. Turquie
((question préliminaire) [GC], n
o
Haran c. Turquie
, ((radiation du rôle) n
o
25754/94, 26 mars 2002) et autres. Dans ladite déclaration, il a reconnu qu’il y avait eu, dans la présente affaire, violation de l’article 6 § 1 de la Convention du fait de la durée excessive de la procédure. Le Gouvernement a de surcroît proposé de verser la somme de 10
000 PLN au titre de la satisfaction équitable et a invité la Cour à rayer la requête du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
22.
Le requérant s’est opposé à l’offre du Gouvernement et a prié la Cour de statuer par un arrêt.
23.
La Cour estime que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive. Ce seront toutefois les circonstances particulières de la cause qui permettront de déterminer si la déclaration unilatérale offre une base suffisante pour que la Cour conclue que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de l’affaire (voir
Tahsin Acar,
précité, § 75;
Melnic
c. Moldova
, n
o
6923/03, §
22, 14 novembre 2006).
24.
La Cour note que dans de nombreuses affaires dont elle avait eu à
connaître, elle a défini la nature et l’étendue des obligations que la Convention fait peser sur l’État défendeur au regard de l’article 6 de la Convention s’agissant du droit à un jugement dans un délai raisonnable (voir, parmi beaucoup d’autres,
Kuśmierek c. Pologne
, n
o
10675/02, 21
septembre 2004
; Zynger c. Pologne
, n
o
66096/01, 13 juillet 2004). En règle générale, en cas de constat de violation du droit en question, elle a
jugé opportun d’allouer aux requérants une somme au titre de la satisfaction équitable, dont le montant était déterminé en fonction des circonstances particulières d’une affaire donnée.
25.
La Cour observe que le Gouvernement a accepté de dire, dans sa déclaration unilatérale, que la durée de la procédure était excessive. Cependant, pour autant qu’il s’agisse du montant de la satisfaction équitable proposée par le Gouvernement, la Cour estime qu’au vu des sommes qu’elle a octroyé à ce titre dans des affaires similaires, en l’occurrence, le montant proposé ne saurait constituer une réparation adéquate, même si l’on tient compte de l’indemnisation accordée au niveau interne.
26.
La Cour considère que le respect des droits de l’homme exige la poursuite de l’examen de l’affaire, conformément à la dernière phrase de l’article 37 § 1 de la Convention. La requête ne peut donc être rayée du rôle en vertu de l’alinéa c) de l’article 37 de la Convention, la déclaration n’offrant pas une base suffisante pour que la Cour puisse dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de l’affaire.
27.
En conclusion, elle rejette la demande du Gouvernement tendant à la radiation de la requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention et va en conséquence poursuivre l’examen de la recevabilité et du fond de l’affaire.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
28.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le
principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
29.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
30.
La période à considérer a débuté le 1
er
décembre 1992 et s’est terminée le 28 novembre 2006. Toutefois, eu égard à sa compétence
ratione temporis
, la Cour ne peut prendre en compte que la période d’environ quatorze années qui s’est écoulée depuis le 1
er
mai 1993, date de la prise d’effet de la reconnaissance par la Pologne du droit de recours individuel, même si elle aura égard au stade qu’avait atteint la procédure à cette date (voir, par exemple,
Kudla c. Pologne
[GC], n
o
‑
XI).
A.
Sur la recevabilité
31.
La Cour constate que le grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
32.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
33.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
34.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
35.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
III.
36.
Citant l’article 6 de la Convention, le requérant affirme que la procédure suivie en l’espèce n’a pas été équitable. Il dénonce l’issue de celle-ci et conteste la façon dont les juridictions internes ont procédé à l’appréciation des éléments de fait et de droit. Enfin, citant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint qu’en raison de la durée de la procédure, il n’a pu disposer librement de son bien.
37.
Au vu des éléments en sa possession, la Cour estime que cette partie de la requête ne fait apparaître aucune violation de la Convention. Dès lors, elle conclut que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
IV.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
38.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
39.
Le requérant réclame 16
650 zlotys polonais (PLN) au titre du préjudice matériel et moral qu’il aurait subi.
40.
Le Gouvernement n’a pas pris position à cet égard.
41.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 3 200 euros (EUR) au titre du préjudice moral.
B.
Frais et dépens
42.
Le requérant demande également 9
475,41 zlotys polonais pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et devant la Cour.
43.
Le Gouvernement n’a pas pris position à cet égard.
44.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des documents en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens de la procédure nationale. En revanche, elle estime qu’il y lieu d’accorder au requérant 100 euros (EUR) pour la procédure suivie à Strasbourg.
C.
Intérêts moratoires
45.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Rejette
la demande du Gouvernement de rayer l’affaire du rôle
;
2.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
3.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 3 300 EUR (trois mille trois cent euros) pour dommage moral et pour frais et dépens, à convertir en zlotys polonais (PLN) au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 juillet 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président