AFFAIRE PEHLİVANOĞLU c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

21.07.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE PEHLİVANOĞLU c. TURQUIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ PEHL Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Iș La 8 decembrie 2005, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 14 mai 2008, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 4 martie 1980, a fost arestat și reținut și apoi reținut provizoriu. La 27 octombrie 1981, a fost eliberat. La 23 mai 1983, a fost achitat de instanța de judecată a lui Samsun. La 3 iunie 1998, el a luat în custodie instanța de asediu a lui a Ankara cu o acțiune împotriva Trezoreriei Publice în scopul despăgubirii prejudiciilor rezultate din deținerea sa și aceasta, în temeiul legii nr. 466 privind acordarea de despăgubiri persoanelor arestate sau deținute în mod ilegal. La 17 aprilie 2000, instanța de judecată a fost parțial îndreptățită la cererea de despăgubire a reclamantului și a condamnat Trezoreria să-i plătească o sumă de 1 500 000 000 de lire turcești (TRL) [aproximativ 2 642 EUR). În acest scop, Comisia a constatat că dosarul procedurii penale în litigiu nu era găsit astfel încât să nu fie posibil să se stabilească dacă hotărârea a fost notificată reclamantului; situația trebuie să fie interpretată în beneficiul reclamantului. 10. Atât reclamantul, cât și Trezoreria s-au ocupat de casare. 11. La 9 iulie 2001, Curtea de Casație a infirmat hotărârea de primă instanță. 12. La 26 noiembrie 2001, instanța de judecată a făcut din nou parte din dreptul la cererea reclamantului și a condamnat Trezoreria să-i plătească o sumă de 1 500 000 000 TRL 13. Reclamantul și Trezoreria s-au ocupat de această decizie. 14. La 22 decembrie 2003, Curtea de Casație a constatat că dosarul cauzei în discuție de către instanța de judecată a lui Samsun nu a fost găsit, așa că nu a fost posibil să se determine data la care hotărârea de achitare a reclamantului a devenit definitivă; cu toate acestea, aceasta a constatat că acesta din urmă a introdus o acțiune în despăgubire mai mult de 15 la ani după această judecată. Ea este imamă că a fost nu a putut fi considerat ca ignorând existența instanței pentru o astfel de perioadă de timp atât de lungă și că, în consecință, el nu a mai putut fi considerat ca depus cererea sa în termenul cerut. Curtea de Casație infirmă, prin urmare, Tribunalul de Primă Instanță. 15. La 21 mai 2004, instanța de judecată, care se pronunță asupra trimiterii, a respins cererea de despăgubire a reclamantului pentru obligație. 16. La 17 iunie 2004, reclamantul s-a ocupat de casare. Subliniind că data la care hotărârea sa devenise definitivă nu putea fi determinată, el nu putea fi considerat forțat să acționeze. 17. La 29 mai 2006, Curtea de Casație l-a decăzut pe reclamant de recurs și a confirmat decizia de primă instanță. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 19. . . 20. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 3 iunie 1998 și s-a încheiat la 29 iunie 1998 Mai 2006. Prin urmare, a durat aproximativ șapte ani și unsprezece luni, cu două grade de jurisdicție. Fiecare instanță a cunoscut, de asemenea, de trei ori cazul reclamantului. Cu privire la admisibilitate 21. Curtea constată că respondența nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe fond 22. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43 CEDH 2000 VII). 23. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). 24. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În schimb, guvernul contestă aceste pretenții. 28. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 1 000 EUR pentru prejudiciul moral. Prospături și cheltuieli 29. Reclamantul solicită, de asemenea, 2 000 EUR pentru cheltuielile de judecată ale avocaților angajați în instanțele interne și 3 540 EUR pentru cei angajați în fața Curții; de asemenea, solicită 1 350 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții; acesta prezintă, ca justificare, tabelul onorariilor de referință ale avocaților în baroul din Ankara. 30. Guvernul contestă aceste pretenții. 31. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și având în vedere insuficiența documentelor aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea reclamantului. Interese moratoriu 32. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 1 000 EUR (mii de euro), care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Înmânat în limba franceză și comunicat în scris la 21 iulie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dollé Françoise Tulkens Modulul Președinte