Secțiunea a treia Cerere nr. 6932/03 prezentată de Ana SÂRBU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 25 august 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemela, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 decembrie 2002, având în vedere declarația din 27 ianuarie 2009, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol, După ce a deliberat, pronunța următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentei, dl Ana Sârbu, este un resortisant român, născut în 1946 și rezident în Oradea. Ea este reprezentată în fața Curții de către M. Kolozsi, avocat în Oradea. Guvernul român este reprezentat de agentul său, dl Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Până în 2000, reclamanta era agent al poliției de frontieră și avea statutul de militar. La 31 martie 2000, aceaceasta a fost repartizată armatei de rezervă și pensionată anticipată. La alocarea către rezervă, reclamantei i s-a acordat o alocație corespunzătoare a douăzeci de solduri brute, în conformitate cu art. 31 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999 privind salariile și alte drepturi ale militarilor. Potrivit acestui articol, alocația nu a fost impozabilă. În plus, în temeiul articolului 80 din Legea nr. 56 din 4 iunie 2002 ( În ceea ce privește alocarea prevăzută la art. 31 alineatul (1) din Legea nr. 138/99, la data la care a fost plătită taxa pe venit, Ministerul landurilor despăgubește suma impozitului pe venit, calculată în conformitate cu dispozițiile din Ordonanța nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit (precum și hotărârea nr. 73/1999), reținând astfel o sumă de 35 164 În ceea ce privește ajutorul financiar acordat în temeiul Legii nr. 56/1992, Ministerul a calculat-o în funcție de soldul net, care a constat în faptul că expresia "sold" se referă la soldul net și nu la soldul brut. Recurenta consideră că a fost privată de o sumă de 31 709 820 ROL, adică aproximativ 1 710 EUR, corespunzător impozitului pe venit calculat în conformitate cu dispozițiile din ordonanța nr. 73/99. Recurenta sesizează tribunalul județ din Bihor cu privire la o acțiune împotriva Ministerului de Interne, prin rambursarea impozitului pe care l-a încasat pe care l-a reținut în mod eronat, în măsura în care legile nr. 138/99 și 56/1992 ar exonera de plata impozitului pe profit și pe ajutorul financiar la care avea dreptul. De asemenea, aceasta a solicitat majorarea acestor sume pentru a ține seama de inflație. Prin hotărârea din 21 iunie 2002, tribunalul a acordat dreptul la acțiune reclamantă și a condamnat ministerul să-i restituie suma reținută în mod eronat în temeiul impozitului. Instanța a considerat că alocațiile prevăzute de legile menționate anterior erau scutite de impozit. Ministerul a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri, susținând că alocațiile la care reclamanta avea dreptul fuseseră supuse la plata impozitului în conformitate cu Ordonanța 73/99. Prin hotărârea definitivă din 25 octombrie 2002, Curtea din Oradea a dat dreptul la recursul Ministerului și a respins acțiunea recurentei. În ceea ce privește alocarea prevăzută la art. 31 din Legea nr. 138/99, instanța a statuat că, în momentul în care reclamanta a fost pensionată, ordinul nr. 73/1999 era, de asemenea, în vigoare și că, deși alocarea în litigiu era calculată în funcție de soldul lunar brut, suma trebuia să fie supusă impozitului, întrucât ordonanța nr. 73/99 menționa soldul net. În ceea ce privește ajutorul financiar plătit în temeiul Legii nr. 56/1992, Curtea a considerat că În realitate, legea menționată anterior era soldul lunar net, nu soldul lunar brut, așa cum o susținea reclamanta, și că această sumă nu a fost supusă impozitului. Dreptul și practica internă relevantă Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Driha c. România 29556/02, §§ 19-26, 21 februarie 2008). La art. 80 alin. (3) din Legea nr. 56 din 4 iunie 1992 privind granița la ë , astfel cum a fost modificată prin ordonanța guvernului nr. 8/1999, este astfel formulată. Angajații poliției române de frontieră care și-au pierdut complet capacitatea de muncă în timpul și în legătură cu munca beneficiază, în afara drepturilor care decurg din pensionare, de un ajutor financiar de 12 ori mai mare decât soldul total al ultimei luni de activitate. GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, luată în mod individual și combinată cu art. 14 din Convenție, recurenta declară că alocațiile percepute la pensionare au fost supuse în mod ilegal impozitului și că a fost supusă unui tratament discriminatoriu față de alți colegi militari ale căror alocații nu au fost supuse impozitării. Legea nr. 138/99 privind impozitarea alocației în temeiul Legii nr. 138/99, precum și tratamentul discriminatoriu aplicat altor colegi militari. 1 la Convenție, luată separat și combinată cu art. 14 din Convenție. Aceste articole sunt astfel formulate art. 1 din Protocolul n Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 14 Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, aparținând unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Prin scrisoarea din 27 ianuarie 2009, guvernul a informat Curtea că va face o declarație unilaterală în vederea rezolvării problemelor ridicate de cerere. În plus, guvernul a invitat Curtea să șteargă cauza rolului în temeiul articolului 37 din convenție. Guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, recunoaște existența unei încălcări a art. 1 din primul protocol la Convenție și art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Guvernul declară că este pregătit să plătească părții solicitante, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 2 300 EUR, suma pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă niciunui impozit. Aceasta va fi plătită în lei românești la rata aplicabilă la data plății în contul bancar indicat de reclamantă, în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa decontării în termenul menționat, Ö Õ se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că continuarea procedurii de investigare a cererii nu mai este justificată și să o șteargă de la rolul său în temeiul articolului Õ 1 litera (c) din Convenție. Recurenta nu a dorit să prezinte comentarii cu privire la această declarație. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din acest articol. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv pe care [ea] îl consideră existența sa, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, ea poate șterge o cerere din rolul în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În acest caz, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care decurg din jurisprudența sa, în special din hotărârea Tahsin Acar Turcia ([GC], nr 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o. o. c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Curtea ia notă de faptul că prezenta cauză se referă la impozitarea care nu este prevăzută de lege a unei alocații acordate recurentei, militare, în momentul atribuirii acesteia rezervei, precum și la tratamentul discriminatoriu pe care l-a suportat în raport cu alți colegi militari ale căror drepturi nu au fost supuse impozitului. Aceasta a avut deja ocazia, într-un număr mare de cauze, să abordeze aceleași aspecte ca cele ridicate în prezenta cauză și-a stabilit practica privind obiecțiunile, cum ar fi cele ridicate de reclamantă (a se vedea în special Hotărârea Driha menționată anterior, dar și, printre altele, Țara Lungă c. România, nr. 26831/03, 8 iulie 2008, Tehleanu c. România, 1578/03, 16 septembrie 2008 și Zăinescu c. România, n 26822/03, 23 septembrie 2008. Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și valoarea de landuri propuse, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție]. În plus, având în vedere cele de mai sus și, în special, existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la chestiunea formulată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impun ca aceasta să nu fie supusă examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) în fine] În sfârșit, Curtea amintește că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipovic c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, această parte a cauzei ar trebui eliminată din rol. Recurenta care se referă la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, luat în mod individual și combinat cu art. 14 din Convenție, pentru a denumi art. 14 din Convenție, de a denumi obligația de a impune o alocație în temeiul Legii nr. 56/1992 în momentul pensionării sale, precum și tratamentul discriminatoriu pe care l-a suferit față de alți colegi militari. Curtea constată că a fost prevăzută prin lege impunerea unei alocații de către reclamantă în temeiul Legii nr. 56/1992, cum ar fi interpretarea de către instanțele naționale. Spre deosebire de alocarea de către reclamantă în temeiul Legii nr. 138/99, acest ajutor nu a ridicat o jurisprudență contradictorie la nivelul Curții Supreme de Justiție. Curtea nu consideră că reclamanta poate pretinde că are un cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care le conține hotărăște , în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, să șteargă cauza din rol în măsura în care aceasta se referă la t ă ț ii reținute de la plata alocației de către reclamantă în temeiul Legii nr. 138/99 Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Santiago Quesago Quesada Josep Casadevall grefier Președinte
Requête n
o
6932/03
présentée par Ana SÂRBU
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 25 août 2009 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 6 décembre 2002,
Vu la déclaration du 27 janvier 2009 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Ana Sârbu, est une ressortissante roumaine, née en 1946 et résidant à Oradea. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Kolozsi, avocat à Oradea. Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Jusqu’en 2000, la requérante était agente de la police des frontières et bénéficiait du statut de militaire. Le 31 mars 2000, elle fut affectée à l’armée de réserve et mise à la retraite anticipée.
Lors de son affectation à la réserve, la requérante se vit accorder une allocation correspondant à vingt soldes brutes, en application de l’article 31 de la loi n
o
138 du 20 juillet 1999 sur les salaires et les autres droits des militaires. Selon cet article, l’allocation n’était pas imposable.
De plus, en vertu de l’article 80 de la loi n
o
56 du 4 juin 2002 («
la loi n
o
56/1992
») relative à la frontière de l’Etat, telle que modifiée par l’ordonnance du Gouvernement n
o
80/1999, la requérante perçut une aide financière égale à douze fois la «
solde intégrale
» du dernier mois d’activité.
S’agissant de l’allocation prévue par l’article 31 § 1 de la loi n
o
138/1999, au moment du versement de celle-ci, le ministère de l’Intérieur en déduisit le montant de l’impôt sur le revenu, calculé selon les
dispositions de l’ordonnance n
o
73 du 27 août 1999 relative à l’impôt sur le revenu («
l’ordonnance n
o
73/1999
»), retenant ainsi un montant de 35
164
680 anciens lei roumains (ROL), soit environ 1
897 euros (EUR).
Pour ce qui est de l’aide financière accordée en vertu de la loi n
o
56/1992, le ministère la calcula en fonction de la solde nette, estimant que l’expression «
solde intégrale
» mentionnée dans ladite loi concernait la
solde nette et non la solde brute. La requérante estime avoir ainsi été privée d’un montant de 31
709
820 ROL, soit environ 1
710 EUR, correspondant à l’impôt sur le revenu calculé selon les dispositions de l’ordonnance n
o
73/1999.
La requérante saisit le tribunal départemental de Bihor d’une action contre le ministère de l’Intérieur, en remboursement de l’impôt perçu qu’elle estimait avoir été retenu à tort, dans la mesure où les lois n
os
138/1999 et 56/1992 exonéraient d’impôt l’allocation et l’aide financière auxquelles elle avait droit. Elle demanda aussi la majoration de ces sommes pour tenir compte de l’inflation.
Par un jugement du 21 juin 2002, le tribunal fit droit à l’action de la
requérante et condamna le ministère à lui restituer la somme retenue à tort au titre de l’impôt. Le tribunal estima que les allocations prévues par les lois précitées étaient exonérées d’impôt.
Le ministère forma un recours contre ce jugement, en faisant valoir que les allocations auxquelles la requérante avait droit avaient été soumises à l’impôt conformément à l’ordonnance
n
o
73/1999.
Par un arrêt définitif du 25 octobre 2002, la cour d’appel d’Oradea fit droit au recours du ministère et rejeta l’action de la requérante. Concernant l’allocation prévue par l’article 31 de la loi n
o
138/1999, la cour estima qu’au moment où la requérante avait été mise à la retraite, l’ordonnance n
o
73/1999 était également en vigueur et que, même si l’allocation litigieuse était calculée en fonction de la solde mensuelle brute, le montant devait être soumis à l’impôt, puisque l’ordonnance n
o
73/1999 mentionnait la solde nette.
Pour ce qui était de l’aide financière versée en vertu de la loi n
o
56/1992, la cour considéra que «
la solde intégrale
» mentionnée par ladite loi était en réalité la solde mensuelle nette, et non la solde mensuelle brute, comme le soutenait la requérante, et que cette somme n’avait pas été soumise à l’impôt.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Les dispositions légales et la jurisprudence interne pertinentes sont décrites dans l’arrêt
Driha c. Roumanie
(n
o
29556/02, §§
19-26, 21
février
2008).
L’article 80 § 3 de la loi n
o
56 du 4 juin 1992 relative à la frontière de l’Etat, telle que modifiée par l’ordonnance du Gouvernement n
o
80/1999, est ainsi libellé
:
«
Les salariés de la Police roumaine des frontières qui ont perdu totalement leur capacité de travail pendant et en liaison avec le travail bénéficient, en dehors des droits qui découlent de la mise à la retraite, d’une aide financière équivalente à douze fois leur solde intégrale du dernier mois d’activité.
»
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, pris isolément et combiné avec l’article 14 de la Convention, la requérante allègue que les allocations perçues lors de son départ à la retraite ont été illégalement soumises à l’impôt et qu’elle a subi un traitement discriminatoire par rapport à d’autres collègues militaires dont les
allocations n’ont pas été soumises à l’imposition.
A.
L’imposition de l’allocation perçue en vertu de la loi n
o
138/1999
La requérante dénonce l’illégalité de l’imposition de l’allocation perçue en vertu de la loi n
o
138/1999 lors de son départ à la retraite, ainsi que le traitement discriminatoire subi par rapport à d’autres collègues militaires. Elle invoque l’article
1 du Protocole n
o
1 à la Convention, pris isolément et combiné avec l’article 14 de la Convention. Ces articles sont ainsi libellés
:
Article 1 du Protocole n
o
1
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
Article 14
«
La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la
langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.
»
Par une lettre du 27 janvier 2009, le Gouvernement a informé la
Cour qu’il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre les questions soulevées par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît l’existence d’une violation des articles 1 du premier Protocole à la Convention et de l’article 14 de la Convention, combiné avec l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser à la partie requérante au titre de satisfaction équitable la somme de 2
300 EUR, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la
Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article
37
»
La requérante n’a pas souhaité présenter de commentaires sur cette déclaration.
La Cour rappelle que l’article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En
particulier, l’article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque
:
«
pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
».
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le
requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se
dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l’arrêt
Tahsin
Acar
c.
Turquie
([GC], n
o
WAZA Spółka z o. o. c.
Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03).
La Cour note que la présente affaire porte sur l’imposition non prévue par la loi d’une allocation octroyée à la requérante, militaire, lors de son affectation à la réserve, ainsi que sur le traitement discriminatoire qu’elle a subi par rapport à d’autres collègues militaires dont les allocations n’ont pas été soumises à l’impôt. Elle a déjà eu l’occasion, dans un grand nombre d’affaires, de traiter les mêmes questions que celles soulevées dans la présente affaire et a établi sa pratique concernant des griefs tels que ceux soulevés par la requérante (voir notamment l’arrêt
Driha
précité, mais également, parmi d’autres,
Țară Lungă
c. Roumanie
, n
o
26831/03, 8
juillet
2008,
Tehleanu
c. Roumanie
, n
o
1578/03, 16 septembre 2008 et
Zăinescu c. Roumanie
, n
o
26832/03, 23 septembre 2008).
Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l’indemnité proposée, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37 § 1 c) de la Convention).
En outre, eu égard à ce qui précède, et en particulier à l’existence d’une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l’espèce, elle considère que le respect des droits de l’homme garantis par la
Convention et ses protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Enfin, la Cour rappelle que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipovic c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
Dès lors, il y a lieu de rayer cette partie de l’affaire du rôle.
B.
L’imposition de l’allocation perçue en vertu de la loi n
o
56/1992
La requérante invoque l’article
1 du Protocole n
o
1 à la Convention, pris isolément et combiné avec l’article 14 de la Convention pour dénoncer l’illégalité de l’imposition de l’allocation perçue en vertu de la loi n
o
56/1992 lors de son départ à la retraite, ainsi que le traitement discriminatoire subi par rapport à d’autres collègues militaires.
La Cour constate que l’imposition de l’allocation perçue par la
requérante en vertu de la loi n
o
56/1992 était prévue par la loi, telle qu’interprétée par les juridictions nationales. Contrairement à l’allocation régie par la loi n
o
138/1999, cette aide n’a pas suscité une jurisprudence contradictoire au niveau de la cour suprême de justice. La Cour n’estime pas que la requérante puisse prétendre avoir un «
bien
», au sens de la Convention, quant à la somme qu’elle prétend avoir été illégalement retenue en vertu de la loi n
o
56/1992.
Il s’ensuit que ce grief est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention et doit être rejetée en application de l’article
35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu’elle comporte
;
Décide
, en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne le grief tiré de l’imposition de l’allocation perçue par la requérante en vertu de la loi n
o
138/1999
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président