CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 41536/08 de către Janusz BARTOSIEWICZ împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 1 septembrie 2009 ca Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 1 septembrie 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 24 martie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Janusz Bartosiewicz, este un național polonez care s-a născut în 1969 și trăiește în Warszawa. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală împotriva reclamantului La o dată neespecificată în 2004 au fost inaunțate proceduri penale împotriva reclamantului. La 29 iunie 2005, Procurorul districtului de Varșovia a depus un proiect de pronunțare împotriva reclamantului la Curtea de district din Varșovia. El a fost acuzat de furt. La 15 mai 2008, instanța a programat prima audiere în acest caz. Procedura în temeiul Legii din 2004 La o dată neespecificată, reclamantul a formulat o plângere în favoarea Curții Regionale de Varșovia în temeiul Legii din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki („Legea din 2004”). El a susținut că procedura penală pe care se așteaptă în fața Curții Regionale de Varșovia a depășit un timp „razonabil” și a solicitat în continuare 10 000 de zloți polonezi (PLN) în compensare. La 29 iulie 2008, Curtea Regională de Varșovia a recunoscut că procedurile din cauza reclamantului au fost nejustificate și au atribuit întârzieri la continuarea inactivității instanței. Curtea a respins cererea reclamantului de compensare financiară. Legea și practica interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurilor judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Legii din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sådowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea din 2004”), sunt stabilite în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 23, CEDO 2005-V și Ratajczyk c. Polonia (dec.), nr. 11215/02, CEDO 2005-VIII, și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 6144/00, §§ 34-46, CEDO 2005-V. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 din Convenție că durata procedurii în cazul său nu a fost rezonabilă și s-a plâns în continuare, se bazează pe aceeași dispoziție, în legătură cu diferite deficiențe procedurale în cadrul procedurii în curs de desfășurare. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea unei acuzații penale împotriva lui, fiecare are dreptul la o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 24 martie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea faptului că durata procedurii penale ale reclamantului nu a fost compatibilă cu o cerință de „tempă rațională” cu sensul articolului 6 § 1 din Convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului cuantumul de 9 000 PLN [1] pe care îl consideră rezonabil în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la rata egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică socoteala din cauza Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. (...)” Într-o scrisoare din 4 mai 2009, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți din cerere (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Deoarece procedurile în cauză sunt încă în așteptare în fața instanțelor interne, hotărârea de grevare a Curții nu aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere pentru obținerea unei soluții pentru orice întârziere în cadrul procedurii care poate avea loc după data prezentei decizii. Reclamantul s-a mai plângut de diferite deficiențe procedurale în cadrul procedurii penale împotriva acestuia, care se bazează pe art. 6 din Convenție. Cu toate acestea, Curtea remarcă faptul că procedura relevantă este în curs de întârziere. Rezultă că plângerea reclamantului este prematură și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția pentru neepuizare a căilor de recurs interne. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind durata procedurii penale și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului [1] Aproximativ 2.000 de euro (EUR)
Application no. 41536/08
by Janusz BARTOSIEWICZ
against Poland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 1
September 2009 as a Chamber composed of:
Nicolas Bratza,
President,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 1 September 2008,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 24 March 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Janusz Bartosiewicz, is a Polish national who was born in 1969 and lives in Warszawa. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
a.
Criminal proceedings against the applicant
On an unspecified date in 2004 criminal proceedings were instituted against the applicant.
On 29 June 2005 the Warsaw District Prosecutor filed a bill of indictment against the applicant with the Warsaw District Court. He was charged with theft.
On 15 May 2008 the court scheduled the first hearing in the case. It transpires that the criminal proceedings are currently pending.
b.
Proceedings under the 2004 Act
On an unspecified date the applicant made a complaint to the Warsaw Regional Court under the Law of 17 June 2004 on complaints about a
breach of the right to a trial within a reasonable time (
Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki
(“the 2004 Act”). He alleged that the criminal proceedings pending before the Warsaw Regional Court had exceeded a
“reasonable” time. He further requested 10,000 Polish zlotys (PLN) in compensation.
On 29 July 2008 the Warsaw Regional Court admitted that the proceedings in the applicant’s case had been unreasonably lengthy and attributed the delays to the continued inactivity of the court. The court rejected the applicant’s request for financial compensation.
B.
Relevant domestic law and practice
The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings, in particular the applicable provisions of the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time (
Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki
) (“the 2004 Act”), are set out in the Court’s decisions in the cases of
Charzyński v. Poland
(dec.), no. 15212/03, §§
12
‑
23, ECHR 2005-V and
Ratajczyk v. Poland
(dec.), no. 11215/02, ECHR 2005-VIII, and the judgment in the case of
Krasuski v. Poland
, no. 61444/00, §§ 34-46, ECHR 2005-V.
The applicant complained under Article 6 of the Convention that the length of the proceedings in his case had been unreasonable. He further complained, relying on the same provision, about various procedural shortcomings in the pending proceedings.
A.
Length of proceedings
The applicant complained about the length of the proceedings. He relied on Article 6 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
Article 6 § 1
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
By letter dated 24 March 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“The Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – its acknowledgment of the fact that the length of applicant’s criminal proceedings was not compatible with a “reasonable time” requirement with the meaning of Article 6 § 1 of the Convention.
In these circumstances, and having regard to the particular facts of the case, the Government declare that they offer to pay to the applicant the amount of PLN 9,000
[1]
which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case-law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention of Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at the rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points.
The Government would respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1(c) of the Convention.
(...)”
In a letter of 4 May 2009 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v.
France
[GC], no.
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no.
‑
....;
Majewski v.
Poland
, no.
52690/99, 11 October 2005; and
Wende and Kukówka v.
Poland
, no.
56026/00, 10 May 2007).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
Since the proceedings concerned are still pending before the domestic courts, the Court’s strike-out decision is without prejudice to use by the applicant of other remedies to obtain redress for any delay in the proceedings which may occur after the date of this decision.
B.
Complaint under Article 6 of the Convention
The applicant further complained of various procedural shortcomings in the criminal proceedings against him, relying on Article 6 of the Convention.
However, the Court observes that the relevant proceedings are currently pending. It follows that the applicant’s complaint is premature and must be rejected under Article
35 §§
1 and
4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention regarding the length of the criminal proceedings and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Fatoș Aracı
Nicolas Bratza
Deputy Registrar
President
[1]
Approximately 2,000 euros (EUR)