WACHOWICZ v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
WACHOWICZ v. POLAND (CtEDO, 2009)
Cea decizia nr. 11262/08 de Robert WACHOWICZ împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința din decembrie 2009 în calitate de cameră compusă din: Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 12 februarie 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 27 august 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Robert Wachowicz, este un național polonez care s-a născut în 1974 și trăiește în Wołomin. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 februarie 2004, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor că a comis mai multe infracțiuni împotriva proprietăților, inclusiv furturi de autovehicule, manipularea proprietăților furate și ajutarea vânzării de mașini furate, în timp ce acționează într-un grup criminal organizat. În aceeași dată, Curtea de district din Varșovia (Sīd Rejonowy ) a ordonat detenția sa în reținere. Se bazează pe suspiciunile rezonabile că reclamantul a comis infracțiunile în cauză. Curtea a considerat, de asemenea, că detenția reclamantului este justificată de severitatea pedepsei pe care le-a confruntat și de riscul ca acesta să modifice dovezile. Acesta a subliniat complexitatea cauzei, numărul mare de co-acuzați și necesitatea de a La 8 aprilie 2004, Curtea Regională de Varșovia ( Sād Okręgowy ) a susținut hotărârea de primă instanță. În special, s-a bazat pe complexitatea cauzei referitoare la un grup criminal organizat. Detenția anterioară a reclamantului a fost prelungită ulterior prin deciziile Curții de district din Varșovia pronunțate la 10 mai, 28 iulie, 3 Noiembrie și 28 decembrie 2004. Ulterior, detenția reclamantului a fost prelungită prin hotărârile Curții de Apel din Varșovia ( Sād Apelacyjny ) pronunțate la 15 februarie, 29 iulie, 30 decembrie 2005, 25 iulie și 28 decembrie 2006, 23 februarie și 19 iunie 2007. Între timp, la 20 decembrie 2006, procurorul regional din Varșovia ( Prokurator Okręgowy. ) a depus un proiect de pronunțare împotriva reclamantului și a altor două persoane. În mai multe ocazii, reclamantul a solicitat eliberarea sa și a apelat împotriva hotărârilor de prelungire a detenției anterioare. La 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel din Varșovia a prelungit detenția până la 27 mai 2008. La 7 martie 2008, Curtea de Apel din Varșovia a ridicat detenția reclamantului, susținând că riscul ca reclamantul să obstrucționeze ancheta nu mai este justificat. Legea și practica internă relevantă Legea și practica internă relevantă privind impunerea detenției în reținere (aresztowanie tymczasowe ), motivele pentru prelungirea, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte, așa-numite „mesure preventive” (ś rodki zapobiegawcze ) sunt prezentate în hotărârile Curții în cazurile Gołek v. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski v. Polonia , nr. 17584/04 , §§ 22-23, 4 august 2006. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata detenției anterioare. DREPTUL Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata detenției anterioare. El s-a bazat pe art. 5 § 3 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: art. 5 § 3 „Toată persoana arestat sau reținut în conformitate cu dispozițiile alineatului (3) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Prin scrisoarea din 27 august 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea faptului că durata detenției preliminare a reclamantului a depășit un „tempo rațional” în sensul art. 5 § 3 din Convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului 4000 PLN care consideră că este rezonabil în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la Rata egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de nerambursare plus trei puncte procentuale. (...) Guvernul ar sugera cu respect că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din convenție. ...” Reclamantul nu și-a exprimat opinia cu privire la declarația Guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din această listă din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”, reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza articolului 37 alineatul (1) Declarația unilaterală a unui guvern contestat chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia, [GC], nr. 26307/95, §§§ 75-77, CEDH 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec. nr. 28953/03). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practică sa privind plângerile în temeiul art. 5 § 3 din Convenție privind durata detenției preliminare (a se vedea Kauczor c. Polonia , nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată cererea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului