Cea decizia nr. 18765/08 a Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la ianuarie 2010 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 28 martie 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 28 septembrie 2009, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Jacek Wasiak, este un național polonez care s-a născut în 1967 și care trăiește în Çódש. Guvernul polonez („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Primul set de proceduri penale împotriva reclamantului La 21 ianuarie 2004, reclamantul a fost acuzat de conducerea unui grup criminal organizat și de numeroase conturi de fraudă și falsificare comise de acest grup. La 22 ianuarie 2004, el a fost arestat și la 24 ianuarie 2004 reținut în reținere prin decizia Curții de district Zgierz. Curtea și-a bazat ordinul de detenție pe o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis infracțiunile și pe gravitatea pedepsei probabile, ceea ce a provocat teamă că va induce martorii să-și schimbe mărturiile și să împiedice conducerea corectă a procedurii. În plus, Comisia a susținut că problemele familiale ale reclamantului au fost luate în considerare, după cum a decis Curtea de district Zgierz, la 23 ianuarie 2004, cu privire la custodia copiilor săi. Curtea nu a constatat niciun motiv special, astfel cum se prevede la art. 259 § 1 din Codul de Procedură Penală, care ar justifica ridicarea detenției și impunerea unei măsuri mai puțin severe. Instanțele au justificat decizia lor de prelungire a detenției reclamantului în retragere și refuzul lor de a-l elibera prin necesitatea de a auzi acuzații și martorilor, complexitatea cauzei, numărul semnificativ de persoane implicate, documentația voluminoasă adunătă în acest caz, existența unei suspiciuni rezonabile că reclamantul a comis infracțiunile și prin severitatea pedepsei anticipate. Aceste considerații au condus instanțele să presupună că, dacă reclamantul ar fi eliberat, ar putea manipula probele, ar induce martorii să își schimbe mărturiile și să obstrucționeze cursul corect al procedurii. Instanțele au constatat în mai multe ocazii că nu există motive speciale, astfel cum se prevede la art. 259 § 1 din Codul de Procedință Penală, care ar justifica ridicarea detenției și impunerea unei măsuri mai puțin severe. Ei au subliniat, de asemenea, că reclamantul a primit asistență medicală adecvată în închisoare. La 5 februarie 2008, Curtea de District a condamnat reclamantul și l-a condamnat la șase ani de închisoare. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii. În aprilie 2008, reclamantul și un alt co-acusat – D.P. – au depus plângeri la Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva. Reclamantul susține că și-au trimis plângerile separat, în două plicuri. La 9 mai 2008, reclamantul a primit un plic Oficiul Națiunilor Unite de la autoritățile închisoare, care conține scrisori atât pentru el, cât și pentru co-acusat. La 2 martie 2009, Curtea Regională a anulat hotărârea de primă instanță și a remis cazul. În aceeași dată, reclamantul a fost eliberat din închisoare. Procedurile sunt în prezent în așteptare în fața instanței de primă instanță. Al doilea set de proceduri penale împotriva reclamantului La 2 februarie 2006, reclamantul a fost acuzat, printre altele, de către La 2 martie 2006, Curtea de District a ordonat detenția sa în reținere. Curtea și-a bazat ordinul de detenție pe o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis infracțiunile și pe severitatea sentinței anticipate, ceea ce a provocat o teamă că va manipula probele. Acesta a remarcat faptul că, deși reclamantul a fost deja reținut într-un alt set de proceduri penale, ordinul de detenție ar fi putut fi ridicat în orice moment. Instanțele au justificat decizia lor de prelungire a detenției reclamantului în reținere prin existența unei suspiciuni rezonabile de faptul că reclamantul a comis infracțiunile și prin severitatea pedepsei anticipate. Aceste considerații au condus instanța să presupună că, în cazul în care reclamantul a eliberat, ar putea manipula probele și ar împiedica cursul corect al procedurii. Curtea a remarcat că, deși reclamantul a fost, din 22 ianuarie 2004, reținut în reținere în altă serie de proceduri penale, ar fi putut fi reținută în orice moment. Instanța a subliniat faptul că reclamantul nu a solicitat asistență medicală suplimentară în afara închisoarei și că nu există motive care să justifice ridicarea deținerii și impunerea unei măsuri mai puțin severe. Apelurile interlocutive ale reclamantului împotriva deciziilor de prelungire a detenției sale nu au avut succes. Reclamantul susține că detenția sa a fost ridicată la 2 martie 2008. Se pare că procedura este încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. La 26 iunie 2008, reclamantul a depus o plângere la Curtea Regională privind o încălcare a dreptului său la un proces într-un termen rezonabil în ceea ce privește primul set de proceduri penale împotriva acestuia și a solicitat satisfacție. El s-a bazat pe Legea din 17 iunie 2004 privind plângeri privind o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil. (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki) („Legea 2004”), care a intrat în vigoare la septembrie 2004. La 26 august 2008, Curtea regională a respins plângerea ca nefondată. Curtea a susținut că, având în vedere circumstanțele cauzei, în special numărul de persoane acuzate (47) și documentația voluminoasă colectată în cadrul procedurii (49 de acte în momentul în care a fost depusă o declarație de inculpare și 81 de acte în momentul examinării plângerii), procedurile au fost desfășurate într-un timp rezonabil. Acesta a subliniat, de asemenea, faptul că, de la 18 octombrie 2005 până la 5 februarie 2008, Curtea de district Zgierz a organizat 81 de audieri și că procedurile au fost desfășurate cu o diligență corectă. aresztowanie tymczasowe ), motivele pentru prelungirea sa , eliberarea de la detenție și norme care reglementează alte , așa-numite „ măsuri preventive” ( środki zapobiegawcze ) sunt prezentate în hotărârile Curții în cazurile Gołek c. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04 , §§ 22-23, 4 august 2006. Remediile pentru lungimea excesivă a procedurii Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt stabilite în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§§ 12-23, CEDO 2005 V și Ratajczyk c. Polonia (dec.), nr. 11215/02, CEHR 2005-VIII și hotărârea sa în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 6144/00 , §§ 34-46, CEHR 2005-V. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că durata deținerii sale înainte de judecată a fost excesivă. El s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a ambelor seturi de proceduri penale. În sfârșit, reclamantul a afirmat, în fond, în temeiul articolului 8 din Convenție, că corespondența sa cu Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva a fost censurată, astfel cum scrisorile adresate acestuia și co-acuzate au fost livrate într-un singur plic. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata detenției sale anterioare în primul set de proceduri penale împotriva acestuia. El s-a bazat pe art. 5 3 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: art. 5 „Toată lumea arestat sau reținut în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții de a apărea pentru proces.” El se plâng în continuare cu privire la durata primului set de proceduri penale împotriva acestuia. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: "În determinarea de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ... " Prin scrisoarea din 28 septembrie 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor ridicate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul dorește, prin urmare, să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că detenția anterioară a reclamantului nu a fost compatibilă cu o cerință de „tempo rațional” cu [în] sensul articolului 5 § 3 din Convenție și recunoașterea acesteia a duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului 11 000 PLN, pe care îl consideră rezonabil în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și nepecuniare, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de incumprire plus trei puncte procentuale. (...) Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice soarta din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. ...” Într-o scrisoare din 26 octombrie 2009, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 alineatul (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata deținerii anterioare (a se vedea Kauczor c. Polonia , nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe și a abordat, de asemenea, în numeroase cazuri, plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în concordanță cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Deoarece procedurile în cauză sunt încă în așteptare în fața instanțelor interne, hotărârea Curții nu aduce atingere utilizării de către solicitant a altor măsuri de remediere pentru obținerea unei soluții pentru orice întârziere în cadrul procedurii care poate avea loc după data prezentei decizii. 3 din Convenție, despre lungimea necorespunzătoare a detenției sale anterioare în al doilea set de proceduri penale împotriva lui. În ceea ce privește al doilea set de proceduri penale, Curtea constată că reclamantul a fost reținut timp de doi ani (de la 2 martie 2006 până la 2 martie 2008). El a fost acuzat de numeroase conturi de extorcare predatorie și fraudă comise într-un grup criminal organizat. Potrivit jurisprudenței bine stabilite a Curții (a se vedea, printre altele, Bāk v. Polonia , nr. 7870/04, §§§§ 56-65, 16 ianuarie 2007; Chruściński c. Polonia , nr. 22755/04, §§ 34-42, 6 noiembrie 2007; și Tomecki c. Polonia , nr. 47944/06, § 29-37, 20 mai 2008) și având în vedere gravitatea acuzațiilor și faptul că cazul a avut legătură cu un membru al unui grup criminal organizat, nu se poate spune că durata detenției reclamantului a fost excesivă. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § § § 3 și 4 din Convenție. În plus, reclamantul s-a plâns cu privire la lungimea excesivă a celui de-al doilea set de proceduri penale împotriva acestuia. Cu toate acestea, Curtea remarcă că, în acest sens, reclamantul nu a depus o plângere în temeiul legii din 2004 cu privire la dreptul său la un proces într-un termen rezonabil, rezultând că această parte a cererii este inadmisibilă pentru neextenuarea recourslor interne și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § § 1 și 4 din Convenție. În sfârșit, în baza articolului 8 din Convenție, reclamantul a susținut că corespondența sa cu Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva a fost censurată, deoarece scrisorile adresate acestuia și co-acuzate au fost livrate într-un singur plic. Având în vedere toate materialele în posesia sa și, în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea consideră că această plângere este inadmisibilă pentru lipsa de fondare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea este în unanimitate ia act de termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerile în temeiul articolelor 5 3 și 6 1 din convenție privind primul set de proceduri penale împotriva reclamantului și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva convenție; în ceea ce privește plângerile de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului
Application no. 18765/08
by Jacek WASIAK
against Poland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on
12
January 2010 as a Chamber composed of:
Nicolas Bratza,
President,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Mihai Poalelungi,
Nebojša Vučinić,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 28 March 2008,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 28 September 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Jacek Wasiak, is a Polish national who was born in 1967 and lives in Łódź. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
1.
First set of criminal proceedings against the applicant
On 21 January 2004 the applicant was charged with leading an organised criminal group and numerous counts of fraud and forgery committed by that group.
On 22 January 2004 he was arrested and on 24 January 2004 detained on remand by a decision of the Zgierz District Court. The court based its detention order on a reasonable suspicion that the applicant had committed the offences and on the severity of the likely penalty, which gave rise to a fear that he would induce witnesses to change their testimonies and obstruct the proper conduct of the proceedings. It further held that the applicant’s family issues were taken care of, as the Zgierz District Court had decided, on 23 January 2004, on custody of his children. The court found no special grounds, as specified in Article 259 §
1 of the Code of Criminal Procedure, that would justify lifting the detention and imposing a less severe measure.
The applicant’s detention was subsequently extended.
The courts justified their decisions prolonging the applicant’s detention on remand and their refusals to release him by the need to hear the accused and witnesses, the complexity of the case, the significant number of persons involved, the voluminous documentation gathered in the case, the existence of a reasonable suspicion that the applicant had committed the offences and by the severity of the anticipated sentence. These considerations led the courts to assume that the applicant, if released, could tamper with evidence, induce the witnesses to change their testimonies and obstruct the proper course of the proceedings. The courts found on several occasions that there were no special grounds, as specified in Article 259 §
1 of the Code of Criminal Procedure, that would justify lifting the detention and imposing a less severe measure. They also stressed that the applicant received adequate medical care in prison.
The applicant’s interlocutory appeals against the decisions prolonging his detention and his request to have the detention lifted and a more lenient preventive measure imposed were dismissed by the domestic courts.
On 5 February 2008 the Łódź District Court convicted the applicant and sentenced him to six years’ imprisonment. The applicant appealed against the judgment.
In April 2008 the applicant and another co-accused – D.P. – lodged complaints with the United Nations Office at Geneva. The applicant claims that they sent their complaints separately, in two envelopes. On 9 May 2008 the applicant received a United Nations Office envelope from the prison authorities, containing letters to both him and his co-accused.
On 2 March 2009 the Łódź Regional Court quashed the first instance judgment and remitted the case. On the same date the applicant was released from prison.
The proceedings are currently pending before the first-instance court.
2.
Second set of criminal proceedings against the applicant
On 2 February 2006 the applicant was charged with,
inter alia
, numerous counts of predatory extortion and fraud committed in an organised criminal group.
On 2 March 2006 the Łódź District Court ordered his detention on remand. The court based its detention order on a reasonable suspicion that the applicant had committed the offences and on the severity of the anticipated sentence, which gave rise to a fear that he would tamper with evidence. It noted that although the applicant had already been detained in another set of criminal proceedings, that detention order could have been lifted at any time.
The applicant’s pre-trial detention was subsequently extended. The courts justified their decisions prolonging the applicant’s detention on remand by the existence of a reasonable suspicion that the applicant had committed the offences and by the severity of the anticipated sentence. These considerations led the courts to assume that the applicant, if released, could tamper with evidence and obstruct the proper course of the proceedings. The courts noted that although the applicant has been, since 22
January 2004, detained on remand in another set of criminal proceedings, that pre-trial detention could have been lifted at any time. The courts stressed that the applicant did not require additional medical care outside prison and that there were no grounds that would justify lifting the detention and imposing a less severe measure.
The applicant’s interlocutory appeals against the decisions prolonging his detention were unsuccessful.
The applicant submits that his detention was lifted on 2 March 2008.
It appears that the proceedings are still pending before the first-instance court.
3.
Proceedings under the 2004 Act
On 26 June 2008 the applicant lodged a complaint with the Łódź Regional Court about a breach of his right to a trial within a reasonable time in respect of the first set of criminal proceedings against him and asked for just satisfaction. He relied on the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time
(Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki)
(“the 2004 Act”), which entered into force on
17
September 2004.
On 26 August 2008 the Łódź Regional Court dismissed his complaint as unfounded. The court held that in the light of the circumstances of the case, particularly the number of persons accused (47) and the voluminous documentation gathered in the proceedings (49 acts at the time a bill of indictment was lodged and 81 acts at the time the complaint was examined) the proceedings had been conducted within a reasonable time. It further stressed that from 18 October 2005 until 5 February 2008 the Zgierz District Court had held 81 hearings and that the proceedings were being conducted with due diligence.
B.
Relevant domestic law and practice
1.
Preventive measures, including pre-trial detention
The relevant domestic law and practice concerning the imposition of detention on remand
during judicial proceedingson remand
(
aresztowanie tymczasowe
), the grounds for its extension
prolongation
, release from detention and rules governing other
,
, so-called “preventive measures” (
środki zapobiegawcze
) are presented in the Court’s judgments in the cases of
Gołek v.
Poland
, no.
31330/02, §§ 27-33, 25
April 2006 and
Celejewski v. Poland
, no.
17584/04, §§
22-23, 4
August 2006.
2.
Remedies for the excessive length of proceedings
The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings, in particular the applicable provisions of the 2004 Act, are set out in the Court’s decisions in the cases of
Charzyński v.
Poland
(dec.), no.
15212/03, §§
‑
V and
Ratajczyk v.
Poland
(dec.), no.
11215/02, ECHR 2005-VIII, and its judgment in the case of
Krasuski v.
Poland
, no.
61444/00, §§
1.
The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention that the length of his pre-trial detention had been excessive.
2.
He further complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of both sets of criminal proceedings.
3.
Lastly, the applicant alleged, in substance under Article 8 of the Convention, that his correspondence with the United Nations Office in Geneva had been censored, as letters addressed to him and his co-accused had been delivered in a single envelope.
A.
The length of pre-trial detention in the first set of criminal proceedings and the length of first set of criminal proceedings
The applicant complained about the length of his pre-trial detention in the first set of criminal proceedings against him. He relied on Article 5
§
3 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
Article 5
§
3
“Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph
1
(c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”
He further complained about the length of the first set of criminal proceedings against him. He relied on Article 6 §
1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
Article 6
§
1
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
By letter dated 28 September 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“...the Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – its acknowledgement of the fact that the applicant’s pre-trial detention was not compatible with a “reasonable time” requirement with [in] the meaning of Article 5 § 3 of the Convention and its acknowledgement of the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved.
In these circumstances, and having regard to the particular facts of the case, the Government declare that they offer to pay to the applicant the amount of PLN 11,000, which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points. (...)
The Government would respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. ...”
In a letter of 26 October 2009 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or part thereof out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints under Article 5 § 3 of the Convention about the length of pre-trial detention (see
Kauczor v. Poland
, no. 45219/06, 3
February
2009 with further references). It has also addressed, in numerous case, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v.
France
[GC], no.
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no.
‑
....;
Majewski v.
Poland
, no.
52690/99, 11 October 2005; and
Wende and Kukówka v.
Poland
, no.
56026/00, 10 May 2007).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
Since the proceedings concerned are still pending before the domestic courts, the Court’s strike-out decision is without prejudice to use by the applicant of other remedies to obtain redress for any delay in the proceedings which may occur after the date of this decision.
B.
Remaining complaints
The applicant complained, invoking Article 5
§
3 of the Convention, about the unreasonable length of his pre-trial detention in the second set of criminal proceedings against him.
As regards the second set of criminal proceedings, the Court notes that the applicant was detained for two years (from 2 March 2006 until 2 March 2008). He was charged with numerous counts of predatory extortion and fraud committed in an organised criminal group. According to the well
‑
established case law of the Court (see, among other authorities,
Bąk v.
Poland
, no. 7870/04, §§
56-65, 16 January 2007;
Chruściński v. Poland
, no. 22755/04, §§ 34-42, 6 November 2007; and
Tomecki v. Poland
, no.
47944/06, §§ 29-37, 20 May 2008) and in view of the seriousness of the accusations and the fact that the case concerned a member of an organised criminal group, it cannot be said that the length of the applicant’s detention had been excessive.
It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
Further, the applicant complained about the excessive length of the second set of criminal proceedings against him.
The Court notes however, that in this respect the applicant failed to lodge a complaint under the 2004 Act about his right to a trial within a reasonable time. It follows that this part of the application is inadmissible for non
‑
exhaustion of domestic remedies and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.
Lastly, relying on Article 8 of the Convention, the applicant alleged that his correspondence with the United Nations Office at Geneva had been censored, as letters addressed to him and his co-accused had been delivered in a single envelope.
Having regard to all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court considers that this complaint is inadmissible for want of substantiation.
It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaints under Articles 5
§
3 and 6
§
1 of the Convention concerning the first set of criminal proceedings against the applicant and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complains in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Fatoș Aracı
Nicolas Bratza
Deputy Registrar
President