CHABAUTY c. FRANCE

4 septembrie 2009 CINCEA SECȚIUNEA CIMILLE CHABAUTY împotriva Franței, introdusă la 19 noiembrie 2008 EXPOSAT DE FAPTĂ, recurentul, Camille Chabautty, este un cetățean francez, născut în 1934 și rezident în Airvault. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Génreau, avocat la Poitiers. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul deține două parcele de teren situate în departamentul celor două sevre și a căror suprafață totală reprezintă aproximativ 10 hectare. Aceste parcele sunt supuse acțiunii unei asociații comune de vânătoare autorizate (ACCA), al cărei scop este de a asigura o bună organizare tehnică a vânătorii, în special prin includerea tuturor terenurilor cu o suprafață mai mică de 20 de hectare situate pe teritoriul comunei, pentru a delimita un perimetru de vânătoare.

Printr-o plângere din 12 august 2002, reclamantul a solicitat prefectului să își retragă parcelele de la mai puțin de 6 februarie 2004 deoarece nu a primit niciun răspuns, reclamantul a formulat o a doua cerere la 17 decembrie 2003. Comisarul i-a opus un refuz prin scrisoarea din 6 februarie 2004 pe motiv că reclamantul însuși deținea un permis de vânătoare. La 23 martie 2004, reclamantul a introdus o acțiune grațioasă la prefectura celor două sevre. Tăcerea prefectului a dat naștere unei decizii implicite de respingere pe care reclamantul o va deferi cenzurii Tribunalului Administrativ din Poitiers, susținând că regimul impus vânătorilor proprietari de parcele mai mici de 20 de hectare era discriminatoriu comparativ cu cel al celor mai mari proprietari de terenuri.

Prin hotărârea din 23 martie 2005, Tribunalul a anulat decizia implicită de respingere. Comitetul consideră că, în timp ce tratamentul diferit al persoanelor aflate într-o situație comparabilă poate fi justificat de interesul general, care rezultă în special din necesitatea de a asigura o gestionare cinegetică coerentă și eficientă, nu înseamnă că motivele obiective și rezonabile justifică obligarea proprietarilor, care nu doresc acest lucru, să adere la CCCA, prin intermediul unei implicări forțate ; (d) diferența de tratament dintre marii și micii proprietari este contrară art. 1 din Protocolul nr 1 coroborat cu art. 14 din Convenție. Lacca a făcut apel la această hotărâre în fața Curții Administrative din Bordeaux.

Curtea a respins recursul la 18 iulie 2006 pe motiv că semnatarul deciziei din 6 februarie 2004 era incompetent în acest sens. Printr-o hotărâre din 16 iunie 2008, Consiliul a anulat cele două hotărâri pronunțate de judecătorii din fond și a considerat, printre altele, că diferența de tratament între micii și marii proprietari ai legii este stabilită în interesul vânătorilor de terenuri mici care pot astfel să se regrupeze pentru a dispune de un teritoriu de vânătoare mai mare ; (w) Această diferență de tratament este obiectivă și rezonabilă și, din moment ce proprietarii de parcele mici au întotdeauna posibilitatea de a-și folosi terenul conform alegerii lor de conștiință, sistemul în cauză nu ignoră dispozițiile articolului 1 Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale coroborate cu cele de la art. 14 din aceeași convenție.

Dreptul intern relevant Codul mediului este astfel redactat Articolul L422-2 Asociațiile comune și intercomunale de vânătoare autorizate au drept scop de a asigura o bună organizare tehnică a vânătorii. Acestea promovează pe teritoriul lor dezvoltarea vânatului și a faunei sălbatice, respectându-se un echilibru agro-silvo-cinegetic real, educația cinegetică a membrilor lor, reglementarea animalelor dăunătoare și asigură respectarea planurilor de vânătoare prin alocarea, printre altele, a unor hărți de vânătoare temporare. De asemenea, acestea au ca obiect să contribuie vânătorii la conservarea habitatelor naturale, a faunei și florei sălbatice. Activitățile lor sunt în conformitate cu proprietățile, culturile și recoltele și sunt coordonate de Federația departamentului vânătorilor.

Asociațiile comune și intercomunale de vânătoare autorizate cooperează cu toți partenerii din mediul rural. art. 422-9 La cererea asociației comune, se consideră că aporturile [de teren în zona de vânătoare] sunt realizate în mod legal pentru o perioadă de cinci ani, dacă, în termen de trei luni de la data la care a fost introdusă asocierea municipală prin afișare în primărie și prin scrisoare recomandată cu solicitare de aviz de primire adresată oricărui proprietar sau titular de drepturi de vânătoare care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul L. 422-13, persoanele menționate în art. 3 și 5 din art. L. 422-10 nu au făcut cunoscut prin scrisoare recomandată, cu solicitare de aviz de primire, opoziția lor justificată la adresa teritoriului lor de vânătoare.

Art. 422-10 La asociația comunală [de vânătoare autorizată] este constituită pe alte terenuri decât cele (...) Întrucât au făcut obiectul unei opoziții din partea proprietarilor sau deținătorilor de drepturi de vânătoare pe suprafețe ale unei suprafețe care depășește suprafețele minime menționate în art. L. 422-13 (...) Întrucât au făcut obiectul unei opoziții din partea proprietarilor, în unanimitate, a coproprietarilor indivizi care, în numele convingerilor personale opuse practicării vânătorii, interzic, inclusiv pentru ei înșiși, desfășurarea vânătorii asupra bunurilor lor, fără a aduce atingere consecințelor legate de răspunderea proprietarului, în special pentru daunele care ar putea fi cauzate de vânatul provenit din fondurile sale.

(...) art. 422-13 Pentru a fi admisibil, opoziția proprietarilor sau deținătorilor de drepturi de vânătoare menționați la art. 3 din art. L. 422-10 trebuie să se refere la un singur teren care ține și are o suprafață minimă de 20 de hectare. (...) art. 422 din art. L. 422-10 este admisibil cu condiția ca această opoziție să se refere la toate terenurile care aparțin proprietarilor sau coproprietarilor în cauză. Această opoziție este echivalentă cu renunțarea la exercitarea dreptului de vânătoare pe aceste terenuri (...) GRIEF Invouche la art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborat cu art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge de o discriminare bazată pe mărimea proprietăților funciare.

Acesta susține în special că proprietarii de parcele mai mari de 20 de hectare pot solicita să nu adere la ACCA și, prin urmare, să nu își aducă terenul în zona de vânătoare, în timp ce proprietarii de parcele cu o suprafață mai mică de 20 de hectare nu pot solicita această retragere decât dacă se opun practicii de vânătoare, ceea ce nu este cazul. El precizează că această situație nu împiedică închirierea terenurilor sale cu o suprafață mai mică de 20 de hectare pentru a efectua o vânătoare privată, pe lângă faptul că deține un permis de vânătoare. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Reclamantul a fost victima, în exercitarea dreptului său de a-și respecta bunurile, a unei discriminări contrare art. 1 din Protocolul nr. 1 și 14 din Convenția combinată?

În special, în lumina hotărârii Chassagnou și a altor c. Franța [GC], n 25088/94, 28331/95 și 28445/95, CEDH 1999-III, diferența de tratament între proprietari, bazată pe dimensiunea parcelelor lor, se bazează pe o justificare obiectivă și rezonabilă

4 septembre 2009

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 57412/08 présentée par Camille CHABAUTY contre la France introduite le 19 novembre 2008

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT Le requérant, M. Camille Chabauty, est un ressortissant français, né en 1934 et résidant à Airvault. Il est représenté devant la Cour par M e C. Gendreau, avocat à Poitiers. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le requérant est propriétaire de deux parcelles de terre situées dans le département des Deux-Sèvres et dont la superficie totale représente environ dix hectares. Ces parcelles sont soumises à l’action d’une association communale de chasse agréée (ACCA) dont le but est d’assurer une bonne organisation technique de la chasse en regroupant notamment tous les terrains d’une superficie inférieure à vingt hectares situés sur le territoire de la commune afin de délimiter un périmètre de chasse.

Par réclamation du 12 août 2002, le requérant demanda au préfet de retirer ses parcelles de l’emprise de l’ACCA. N’ayant pas reçu de réponse, le requérant formula une seconde demande en date du 17 décembre 2003. Le préfet lui opposa un refus par lettre du 6 février 2004 au motif que le requérant était lui-même titulaire d’un permis de chasse. Le 23 mars 2004, le requérant introduisit un recours gracieux auprès de la préfecture des Deux-Sèvres. Le silence du préfet fit naître une décision implicite de rejet que le requérant déféra à la censure du tribunal administratif de Poitiers, en faisant valoir que le régime imposé aux chasseurs propriétaires de parcelles de moins de vingt hectares était discriminatoire comparé à celui des plus grands propriétaires fonciers.

Par un jugement du 23 mars 2005, le tribunal annula la décision implicite de rejet. Il considéra que si le fait de traiter différemment des personnes placées dans une situation comparable peut être justifié par l’intérêt général résultant notamment de la nécessité d’assurer une gestion cynégétique cohérente et efficace, il n’apparaît pas que des raisons objectives et raisonnables justifient de contraindre, par la voie de l’apport forcé, les propriétaires, qui ne le souhaitent pas, à adhérer aux ACCA ; qu’ainsi, la différence de traitement opérée entre les grands et les petits propriétaires est contraire à l’article 1 du Protocole n o 1 combiné avec l’article 14 de la Convention. L’ACCA interjeta appel de ce jugement devant la cour administrative d’appel de Bordeaux.

La cour rejeta le recours le 18 juillet 2006 au motif que le signataire de la décision du 6 février 2004 était incompétent pour ce faire. Elle n’examina pas le fond de l’affaire. L’ACCA se pourvut en cassation. Par un arrêt du 16 juin 2008, le Conseil d’Etat annula les deux décisions rendues par les juges du fond.

Il considéra notamment que la différence de traitement entre les petits et les grands propriétaires qu’opère la loi est instituée dans l’intérêt des chasseurs propriétaires de petites parcelles qui peuvent ainsi se regrouper pour disposer d’un territoire de chasse plus grand ; qu’ainsi cette différence de traitement est objective et raisonnable, et, dès lors que les propriétaires de petites parcelles ont toujours la possibilité d’affecter leur terrain à usage conforme à leur choix de conscience, le système en cause ne méconnaît pas les stipulations de l’article 1 er du Protocole additionnel à la Convention européenne des droits de l’homme et des libertés fondamentales combiné avec celles de l’article 14 de cette même Convention.

B. Le droit interne pertinent Le code de l’environnement est ainsi rédigé : Article L422-2 « Les associations communales et intercommunales de chasse agréées ont pour but d’assurer une bonne organisation technique de la chasse. Elles favorisent sur leur territoire le développement du gibier et de la faune sauvage dans le respect d’un véritable équilibre agro-sylvo-cynégétique, l’éducation cynégétique de leurs membres, la régulation des animaux nuisibles et veillent au respect des plans de chasse en y affectant les ressources appropriées en délivrant notamment des cartes de chasse temporaire. Elles ont également pour objet d’apporter la contribution des chasseurs à la conservation des habitats naturels, de la faune et de la flore sauvages.

Leur activité s’exerce dans le respect des propriétés, des cultures et des récoltes, et est coordonnée par la fédération départementale des chasseurs. Les associations communales et intercommunales de chasse agréées collaborent avec l’ensemble des partenaires du monde rural. » Article 422-9 « A la demande de l’association communale, [l]es apports [de terrains au domaine de chasse] sont réputés réalisés de plein droit pour une période renouvelable de cinq ans, si dans le délai de trois mois qui suit l’annonce de la constitution de l’association communale par affichage en mairie et par lettre recommandée avec demande d’avis de réception adressée à tout propriétaire ou détenteur de droits de chasse remplissant les conditions prévues à l’article L. 422-13, les personnes mentionnées aux 3 o et 5 o de l’article L. 422-10 n’ont pas fait connaître par lettre recommandée avec demande d’avis de réception leur opposition justifiée à l’apport de leur territoire de chasse.

» Article 422-10 « L’association communale [de chasse agréée] est constituée sur les terrains autres que ceux : (...) 3 o Ayant fait l’objet de l’opposition des propriétaires ou détenteurs de droits de chasse sur des superficies d’un seul tenant supérieures aux superficies minimales mentionnées à l’article L. 422-13 ; (...) 5 o Ayant fait l’objet de l’opposition de propriétaires, de l’unanimité des copropriétaires indivis qui, au nom de convictions personnelles opposées à la pratique de la chasse, interdisent, y compris pour eux-mêmes, l’exercice de la chasse sur leurs biens, sans préjudice des conséquences liées à la responsabilité du propriétaire, notamment pour les dégâts qui pourraient être causés par le gibier provenant de ses fonds.

(...) » Article 422-13 « Pour être recevable, l’opposition des propriétaires ou détenteurs de droits de chasse mentionnés au 3 o de l’article L. 422-10 doit porter sur des terrains d’un seul tenant et d’une superficie minimum de vingt hectares. (...) » Article 422-14 « L’opposition mentionnée au 5 o de l’article L. 422-10 est recevable à la condition que cette opposition porte sur l’ensemble des terrains appartenant aux propriétaires ou copropriétaires en cause. Cette opposition vaut renonciation à l’exercice du droit de chasse sur ces terrains (...) » GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 combiné avec l’article 14 de la Convention, le requérant se plaint d’une discrimination fondée sur la taille des propriétés foncières.

Il fait notamment valoir que les propriétaires de parcelles supérieures à vingt hectares peuvent demander à ne pas adhérer aux ACCA, et donc à ne pas apporter leur terrain à la zone de chasse, tandis que les propriétaires de parcelles dont la superficie est inférieure à vingt hectares ne peuvent solliciter ce retrait que s’ils sont opposés à la pratique de la chasse, ce qui n’est pas son cas. Il précise que cette situation l’empêche de louer ses parcelles d’une superficie inférieure à vingt hectares pour y pratiquer une chasse privée, puisqu’il est, par ailleurs, titulaire d’un permis de chasse.

QUESTION AUX PARTIES

Le requérant a-t-il été victime, dans l’exercice de son droit au respect de ses biens, d’une discrimination contraire aux articles 1 du Protocole n o 1 et 14 de la Convention combinés ? En particulier, à la lumière de l’arrêt Chassagnou et autres c. France [GC], n os 25088/94, 28331/95 et 28443/95, CEDH 1999-III, la différence de traitement entre les propriétaires, fondée sur la taille de leurs parcelles, repose-t-elle sur une justification objective et raisonnable ?