SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA PUNCȚIEI nr. 2500/08 prezentată de către L Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la [de stabilit], Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentei, la mai mult, Asociația de salvgardare a Valei de la Choisille, este o persoană juridică cu sediul în Saint-Cyr-sur-Loire. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul B. Busson, avocat la Paris. Guvernul francez (atlée) este reprezentat de agentul său, dl Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta este o asociație cu scopul de a conserva Valea Alegerii, un spațiu natural privilegiat situat la nord de lacuna de Tours. În 2003, departament d'Indre și Loire a decis să construiască o secțiune de două ori mai mult decât două căi, Pe teritoriul comunelor La Riche, Fondettes și Saint-Cyr-sur-Loire, care implică traversarea văii menționate anterior. Prin decretul din 18 noiembrie 2005, publicat în Jurnalul Oficial la 19 noiembrie 2005, Ministerul Afacerilor Interne și al Amenajării Teritoriului a declarat proiectul de interes public. Acest aviz a fost adoptat după avizul Secțiunii pentru Afaceri Interne a Consiliului de Stat. Lucrările au început în primăvara anului 2006. Printr-o ordonanță de rejudecare din 9 noiembrie 2006, Consiliul a respins cererea. Prin intermediul unei cereri pe fond, recurenta a solicitat anularea decretului în litigiu. Ea a susținut că aprecierea sumară a cheltuielilor aferente operațiunii planificate a fost redusă în mod voluntar, cu scopul de a se sustrage dezbaterii publice, care este obligatorie în cazul în care costul operațiunii este mai mare de 300 de milioane de euro sau lungimea sa depășește 40 de km. Aceasta a susținut insuficiența dosarului de investigație publică și a estimărilor slabe ale acestuia și s-a plâns, de asemenea, de erori din studiul de impact, în special în ceea ce privește nivelul sonor evaluat și impactul proiectului asupra apei și mediului acvatic. În cele din urmă, aceasta a susținut o încălcare nejustificată a proprietății private, a sănătății și a mediului populației văii. Prin hotărârea din 15 iunie 2007, Consiliul depeat a respins cererea în anulare. El a constatat că asociația nu înțelegea în ce măsură importanța proiectului autoritar ar fi fost redusă cu scopul de a evita dezbaterea publică, acesta fiind obligatoriu din moment ce proiectul atinge o anumită sumă. El a considerat că studiul de impact a fost suficient în ceea ce privește documentele depuse la dosar și că proiectul prezintă un caracter de interes public care justifică costul financiar, încălcarea dreptului de proprietate asupra mediului și alte dezavantaje, cum ar fi poluarea fonică. GRIFS Invocând art. 2 din Convenție, recurenta se plânge de efectele negative (poluare, zgomote etc.) ale proiectului autoutier asupra sănătății locuitorilor văii de la Coisille. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta se plânge de dubla intervenție a Consiliului de Stat, având în vedere că secțiunea de la Õ a emis un aviz cu privire la decretul din 18 În noiembrie 2005, înainte de intrarea în vigoare a acestuia și când o secțiune din litigiu a pronunțat ulterior asupra cererii recurentei împotriva aceluiași decret, aceasta se plânge, de asemenea, de respingerea acțiunii sale de către înalta instanță administrativă, care hotărăște mai întâi cu privire la cauza și apoi cu privire la fond. Invocând art. 8 din Convenție, recurenta consideră că acest proiect autoritar dăunează în mod grav mediului înconjurător și bunăstării locuitorilor din Valea Păsării. Invocând art. 14 din Convenție, consideră că proiectul duce la discriminare între cetățenii văii în cauză, aceștia fiind mai mult sau mai puțin expuși la neplăceri. În cele din urmă, invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta susține că dreptul persoanelor vizate de a se bucura de un aer nepoluat, sănătos și respirabil a fost ignorat. În ceea ce privește invocarea articolelor 2, 6 alineatul (1), 8 și 14 din Convenție, precum și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge de dubla intervenție a Consiliului de Stat și de mai multe obiecii legate de proiectul de autoretiere. În observațiile sale din 2 iulie 2010, guvernul invită Curtea să respingă acest aspect pentru nerespectarea termenului de șase luni. Curtea va examina în primul rând problema datei de introducere a cererii. Curtea arată că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni, începând cu decizia internă definitivă. Curtea consideră că trebuie să țină seama de practica Curții în această privință, potrivit căreia data la care a fost introdusă o cale de atac este cea a primei scrisori prin care reclamantul formulează, chiar și pe scurt, aspectele pe care intenționează să le ridice (a se vedea în special Gaillard France (dec.), nr 47337/99, 11 iulie 2000). În speță, Curtea arată că reclamanta nu și-a ridicat obiecțiunile din perspectiva convenției, chiar și în esență, în prima sa scrisoarea primită de grefă la 8 decembrie 2007, recurenta se limita la denunțarea, în termeni foarte generali, a poluării, a poluării sonore și a discriminării sociale pe care le-ar implica proiectul de autoreglementare, fără a invoca nicio dispoziție a convenției. Curtea constată că aceste obiecțiuni au fost invocate pentru prima dată în formularul său de cerere din 18 decembrie 2007. iulie 2008, adică la 13 luni de la ultima decizie internă definitivă. În aceste condiții, Curtea consideră că este necesar să se stabilească la 18 iulie 2008 data de introducere a cererii n 2500/08. lunile prevăzute în art. 35 alin. (1) din Convenție. În consecință, cererea este inadmisibilă în temeiul art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Mark Villiger Modululr Adjunct Președinte
de la requête n
o
2500/08
présentée par L’ASSOCIATION DE SAUVEGARDE DE LA VALLEE DE LA CHOISILLE
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 7 décembre 2010 en un comité composé de
:
Mark Villiger,
président,
Karel Jungwiert,
Isabelle Berro-Lefèvre,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier adjoint de section.
Vu la requête susmentionnée introduite le [à déterminer],
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, l’Association de sauvegarde de la Vallée de la Choisille, est une personne morale ayant son siège à Saint-Cyr-sur-Loire.
Elle est représentée devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
E.
Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
La requérante est une association ayant pour but de préserver la vallée de la Choisille, espace naturel privilégié situé au nord de l’agglomération de Tours.
En 2003, le département d’Indre et Loire décida de faire construire une section à deux fois deux voies, dite «
section nord-ouest du boulevard périphérique de l’agglomération tourangelle
» sur le territoire des communes de La Riche, Fondettes et Saint-Cyr-sur-Loire, impliquant la traversée de la vallée précitée.
Par un décret du 18 novembre 2005, publié au Journal Officiel le 19
novembre 2005, le ministère de l’Intérieur et de l’Aménagement du territoire déclara le projet d’utilité publique. Cet avis fut pris après avis de la section de l’Intérieur du Conseil d’Etat. Les travaux débutèrent au printemps 2006.
Par une requête en référé du 9 novembre 2006, l’association requérante demanda au Conseil d’Etat d’ordonner la suspension du décret du 18
novembre 2005.
Par une ordonnance de référé du 9 novembre 2006, le Conseil d’Etat rejeta la requête.
Par une requête au fond, la requérante sollicita l’annulation du décret litigieux. Elle allégua que l’appréciation sommaire des dépenses de l’opération projetée avait été volontairement minorée, dans le but de se soustraire au débat public, lequel est obligatoire dès lors que le coût de l’opération est supérieur à 300 millions d’euros ou sa longueur supérieure à 40
km. Elle fit valoir l’insuffisance du dossier d’enquête publique et des mauvaises estimations retenues dans celui-ci. Elle se plaignit également d’erreurs intervenues dans l’étude d’impact, notamment concernant le niveau sonore évalué et de l’impact du projet sur l’eau et le milieu aquatique. Enfin, elle allégua une atteinte injustifiée à la propriété privée, à la santé et à l’environnement des habitants de la vallée.
Par un arrêt en date du 15 juin 2007, le Conseil d’Etat rejeta la requête en annulation. Il constata que l’association ne démontrait pas en quoi l’importance du projet autoroutier aurait été minorée dans le but d’éviter le débat public, celui-ci étant obligatoire dès lors que le projet atteint un certain montant. Il considéra que l’étude d’impact était suffisante au regard des pièces versées au dossier et que le projet présentait un caractère d’intérêt public justifiant le coût financier, les atteintes au droit de propriété, à l’environnement, et autres inconvénients tels que les nuisances sonores.
Invoquant l’article 2 de la Convention, la requérante se plaint des effets néfastes (pollution, nuisances sonores, etc.) du projet autoroutier sur la santé des habitants de la vallée de la Choisille.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de la double intervention du Conseil d’Etat, étant donné que la section de l’Intérieur a rendu un avis sur le décret du 18
novembre 2005, antérieurement à l’entrée en vigueur de celui-ci, et qu’une section du contentieux a ensuite statué sur la requête de la requérante à l’encontre du même décret. Elle se plaint également du rejet de son recours par la Haute juridiction administrative, statuant d’abord en référé puis au fond.
Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante estime que ce projet autoroutier porte une atteinte grave à l’environnement et au bien-être des habitants de la vallée de la Choisille.
Invoquant l’article 14 de la Convention, elle estime que le projet entraîne une discrimination entre les citoyens de la vallée concernée, ceux-ci étant plus ou moins exposés aux nuisances.
Enfin, invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, la requérante allègue que le droit des personnes concernées de jouir d’un air non pollué, sain et respirable a été méconnu.
Invoquant les articles 2, 6 § 1, 8 et 14 de la Convention, ainsi que l’article
1 du Protocole n
o
1, la requérante se plaint de la double intervention du Conseil d’Etat et de plusieurs griefs liés au projet autoroutier.
Le Gouvernement soulève une exception d’irrecevabilité concernant le grief tiré de l’article 6 de la Convention, seul communiqué au Gouvernement. Dans ses observations du 2 juillet 2010, le Gouvernement invite la Cour à rejeter ce grief pour non-respect du délai de six mois.
La Cour examinera en premier lieu la question de la date d’introduction de la requête.
La Cour relève qu’en vertu de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie que «
(...) dans le délai de six mois, à partir de la décision interne définitive.
»
La Cour estime devoir tenir compte de la pratique de la Cour en la matière, selon laquelle la date de l’introduction d’une requête est celle de la première lettre par laquelle le requérant formule, ne serait-ce que sommairement, les griefs qu’il entend soulever (voir, notamment,
Gaillard
c.
France
(déc.), n
o
47337/99, 11 juillet 2000).
En l’espèce, la Cour relève que la requérante n’avait pas soulevé ses griefs sous l’angle de la Convention, même en substance, dans sa première
lettre reçue par le greffe le 8 décembre 2007. La requérante se bornait à dénoncer, en des termes très généraux, la pollution, les nuisances sonores et la discrimination sociale qu’entraînerait le projet autoroutier, sans invoquer la moindre disposition de la Convention. La Cour constate que ces griefs ont été soulevés pour la première fois dans son formulaire de requête du 18
juillet 2008, c’est-à-dire treize mois après la dernière décision interne définitive.
Dans ces conditions, la Cour considère qu’il y a lieu de fixer au 18
juillet 2008 la date d’introduction de la requête n
o
2500/08.
Elle observe que la requête n’est pas introduite dans le délai de six
mois prévu par l’article 35 § 1 de la Convention. Il s’ensuit que la requête est irrecevable en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Stephen Phillips
Mark Villiger
Greffier adjoint
Président