GUNES v. TURKEY

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 1991/04 de Ali GÜNEȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 15 septembrie 2009 ca Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președintele, Ireneu Cabral Barreto, Vladimir Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 26 septembrie 2003, având în vedere decizia parțială din 18 noiembrie 2008, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Ali Güneș, este un cetățean turc născut în 1957 și este în prezent reținut în închisoarea de tip Kahramanmaraș E. El este reprezentat în fața Curții de către dl F. Kılınç, avocat care practică în Kahramanmaraș. Guvernul turc (“ Guvernul”) este reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 10 aprilie 1993, fratele reclamantului a omorât un anumit A.D. în aceeași zi, reclamantul a fost condus în custodie de poliție pe suspect că a invitat fratele său să ucidă A.D. La 12 aprilie 1993, un singur judecător la Curtea Pazarcık Magistrate a ordonat detenția anterioară a reclamantului și a emis un mandat de arestare în absenție în ceea ce privește fratele reclamantului, care a fost abscondat. La 30 aprilie 1993, procurorul public principal Kahramanmaraș a depus o declarație de acuzare împotriva reclamantului și a fratelui său, acuzând că a comis o crimă și a fostul incitant la crimă. La 10 iunie 1993, Curtea Kahramanmaraș Assize a inițiat procesul și la 12 august 1993 a ordonat eliberarea reclamantului în așteptarea procesului. De la 14 septembrie 1993 până la 12 august 2002, tribunalul de primă instanță a avut aproximativ cincizeci de audieri, dar nu a luat nici o hotărâre în așteptarea arestării fratelui fugar al reclamantului. La 9 septembrie 2002, reclamantul a fost arestat, după arestarea fratelui său la 12 august 2002. La 16 septembrie 2002, Curtea Kahramanmaraș Assize a constatat că reclamantul și fratele său au fost vinovați ca fiind acuzați și condamnați la amândoi la moarte, au comutat la închisoare pe viață. La 28 aprilie 2003, Curtea de casă a susținut hotărârea instanței de primă instanță. În cererea sa inițială, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenția cu privire la o condamnare greșită, de fapt și la lege, precum și la durata procedurii penale împotriva sa. HOTĂRÂREA La 18 noiembrie 2008, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului plângerea privind durata procedurii penale. Prin scrisoarea din 27 martie 2009 observațiile guvernului au fost trimise reprezentantului reclamantului, care a fost solicitat să prezinte orice observații în răspuns până la 7 mai 2009. La 4 mai 2009, reclamantul a trimis personal Curții o scrisoare, declarând că și-a depus cererea pentru a se plânge de condamnarea sa neloială și nu de durata procedurii. Curtea remarcă că plângerea reclamantului cu privire la condamnarea sa eronată a fost deja examinată și declarată inadmisibilă la 18 Noiembrie 2008 fiind, vădit nefondat în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Curtea reține în continuare scrisoarea reclamantului din 4 mai 2009, în care a afirmat într-un mod fără ambiguitate că nu dorește să se plângă în legătură cu durata procedurii. Având în vedere această declarație neechilibrată, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să se plângă de lungimea procedurii și, prin urmare, să urmărească acest aspect rămas al cererii sale, astfel cum a fost înțeles la art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să ia restul cererii din lista sa de cauze. Sally Dolle Françoise Tulkens Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 1991/04

by Ali GÜNEȘ

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 15

September 2009 as a Chamber composed of:

Françoise Tulkens,

President,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

judges,

and Sally Dollé,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 26 September 2003,

Having regard to the partial decision of 18 November 2008,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Ali Güneș, is a Turkish national who was born in 1957 and is currently detained in the Kahramanmaraș E-type prison. He is represented before the Court by Mr F. Kılınç, a lawyer practising in Kahramanmaraș. The Turkish Government (“the Government”) are represented by their Agent.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 10 April 1993 the applicant’s brother allegedly killed a certain A.D.

On the same day, the applicant was taken into police custody on suspicion of having incited his brother to kill A.D.

On 12 April 1993 a single judge at the Pazarcık Magistrate’s Court ordered the applicant’s pre-trial detention and issued an arrest warrant

in absentia

in respect of the applicant’s brother, who had absconded.

On 30 April 1993 the Kahramanmaraș Principal Public Prosecutor filed a bill of indictment against the applicant and his brother, accusing the latter of committing murder and the former of incitement to murder.

On 10 June 1993 the Kahramanmaraș Assize Court commenced the proceedings and on 12 August 1993 it ordered the applicant’s release pending trial.

From 14 September 1993 until 12 August 2002, the first-instance court held approximately fifty hearings but did not take any decisions pending the arrest of the applicant’s fugitive brother.

On 9 September 2002 the applicant was arrested, following his brother’s arrest on 12 August 2002.

On 16 September 2002 the Kahramanmaraș Assize Court found the applicant and his brother guilty as charged and sentenced them both to death, commuted to life imprisonment.

On 28 April 2003 the Court of Cassation upheld the judgment of the first-instance court.

COMPLAINT

In his original application, the applicant complained under Article 6 of the Convention of an erroneous conviction in fact and law, as well as the length of the criminal proceedings against him.

THE LAW

On 18 November 2008 the Court declared the application partly inadmissible and decided to communicate to the Government the complaint concerning the length of the criminal proceedings.

By letter dated 27 March 2009 the Government’s observations were sent to the applicant’s representative, who was requested to submit any observations in reply by 7

May 2009.

On 4 May 2009 the applicant personally sent a letter to the Court, stating that he had lodged his application with a view to complaining about his unfair conviction and not about the length of proceedings.

The Court notes that the applicant’s complaint regarding his erroneous conviction has already been examined and declared inadmissible on 18

November 2008 as being manifestly ill-founded pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. The Court further notes the applicant’s letter of 4 May 2009, in which he states in an unambiguous manner that he does not wish to complain about the length of the proceedings.

In the light of this unequivocal declaration, the Court concludes that the applicant no longer wishes to complain of the length of the proceedings and, thus, to pursue this remaining aspect of his application, as understood by Article 37 § 1 (a) of the Convention.

Furthermore, in accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the remainder of the application out of its list of cases.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Registrar

President