WEGRZYNSKI (SUSKA) c. POLOGNE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 20405/08 prezentată de Adam W.GRZY 2015/17SKI (SUSKA) împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 15 septembrie 2009 într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučić, judecători, și Fatoș Arac La 16 aprilie 2008, având în vedere declarațiile formale de acceptare a unei soluționări a cauzei. După ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Adam Węgrzyński (Suska), este cetățean polonez, născut în 1978 și rezident în Koszalin. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-78/08-C-82/08, ECLI:EU:C:2006:318, punctul 66. În temeiul unei hotărâri pronunțate la 11 martie 2004 de către Tribunalul Districtual Koszalin, reclamantul a fost pus în detenție preventivă în cadrul unei proceduri penale intentate împotriva sa. El a fost suspectat de a fi condamnat de către Tribunalul Districtual Koszalin a cărui activitate ar consta, printre altele, într-o serie de jafuri, cu utilizarea armelor la incendiu, comis în magazine de bijuterii din Germania. Detenția reclamantului a fost prelungită ulterior la intervale regulate. Pentru a-și justifica deciziile de a-l menține pe reclamant în detenție, autoritățile s-au bazat în special pe suspiciuni, susținute de elemente ale dosarului, că acesta a fost autorul faptelor incriminate, care au făcut obiectul unei pedepse cu închisoarea ridicată. Autoritățile s-au bazat, de asemenea, pe existența riscului de coluziune din partea reclamantului și a complicilor săi, precum și pe faptul că reclamantul ar putea încerca să creeze sigilare. În plus, acestea pun accentul pe complexitatea anchetei, în special din cauza faptului că activitățile reclamantului și ale complicilor săi se întindeau dincolo de teritoriul polonez, ceea ce impunea autorităților care continuau să solicite cooperarea omologilor lor străini. La 7 martie 2006, Tribunalul Regional din Koszalin a prelungit detenția reclamantului până la 30 iunie 2006 pe motiv că aplicarea acestei măsuri preventive era încă indispensabilă pentru a garanta buna desfășurare a procedurii. La 23 octombrie 2006, invocând motivele similare, Tribunalul Regional a prelungit detenția reclamantului la 30 noiembrie 2006. Între timp, printr-o hotărâre din 14 noiembrie 2006, tribunalul regional l-a recunoscut pe reclamant și pe cei trei complici ai săi vinovați de infracțiunile care le-au fost reproșate. Cu toate acestea, la 23 octombrie 2007, instanța de apel din Slovensk a anulat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță cu privire la reclamant și la doi dintre complicii săi și a pronunțat cauza pentru reconsiderare. La 30 octombrie 2007, instanța de apel a prelungit detenția reclamantului până la 31 ianuarie 2008, considerând că acest lucru era indispensabil din punctul de vedere al intereselor justiției. La 14 noiembrie 2007, instanța de apel a respins cererea prin care reclamantul solicitase eliberarea sa. Prin ordonanțele din 23 ianuarie și 15 aprilie 2008, instanța de apel a hotărât să mențină reclamantul în detenție preventivă până la 30 aprilie și, respectiv, 31 august 2008. Între timp, la 12 martie 2008, instanța de apel a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva ordonanței din 23 ianuarie. În pofida faptului că, în speță, detenția reclamantului a fost prelungită semnificativ, având în vedere gravitatea și amploarea activităților inculpaților, această situație în sine nu putea justifica eliberarea de la Õ , cu atât mai mult cu cât autoritățile investigau cazul cu diligența corespunzătoare. La 22 august 2008, Tribunalul a prelungit din nou detenția reclamantului pentru o perioadă de trei luni, adică până la 30 noiembrie 2008, la 17 septembrie 2008, acțiunea formulată de reclamant împotriva ordonanței instanței de apel a fost respinsă. Din dosar reiese că, la 26 martie 2009, a fost pronunțată o hotărâre de condamnare împotriva recurentului în temeiul căreia acesta din urmă avea dreptul să impună o pedeapsă de opt ani și șase luni de detenție penală. Citând art. 6 din convenție, reclamantul contestă durata procedurii penale îndreptate împotriva sa. ÎN JUST la 6 iulie 2009, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului Eu, subsemnatul Jakub Wołąsiewicz, agent guvernamental, declară că guvernul polonez îi oferă domnului Adam Wegrzynski (Suska), suma de 440 de zloți polonezi [1] în vederea unei soluționări amiabile a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi scutită de orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. La 16 iunie 2009, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamantă, subsemnatul Adam Wegrzynski (Suska), recurentul, remarcă faptul că guvernul polonez este pregătit să-mi plătească suma de 440 de zloți polonezi în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea sus-menționată pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi scutită de orice taxă aplicabilă eventual și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. În plus, accept această propunere și renunț la orice altă pretenție împotriva Poloniei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri și declar că cazul a fost soluționat definitiv. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului așa cum sunt recunoscute de Convenție și de protocoalele sale și nu are nici un motiv să continue examinarea cererii [art. 37 alineatul (1) în fine din Convenție]. În consecință, trebuie eliminată cauza rolului. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Fatoș Arac

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

20405/08

présentée par Adam WĘGRZYŃSKI (SUSKA)

contre la Pologne

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 15 septembre 2009 en une chambre composée de

:

Nicolas Bratza,

président,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Mihai Poalelungi,

Nebojša Vučinić,

juges,

et de Fatoș Aracı,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 16 avril 2008,

Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Adam Węgrzyński (Suska), est un ressortissant polonais, né en 1978 et résidant à Koszalin. Le gouvernement polonais («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

En vertu d’une ordonnance prononcée le 11 mars 2004 par le tribunal de district de Koszalin, le requérant fut placé en détention préventive dans le cadre d’une procédure pénale intentée contre lui. Il était soupçonné de s’être rendu coupable du délit d’association de malfaiteurs dont les activités consisteraient notamment à une série de vols, avec le recours aux armes à

feu, commis dans des magasins de joaillerie en Allemagne.

La détention du requérant fut prolongée par la suite à des intervalles réguliers. Pour motiver leurs décisions de maintenir le requérant en détention les autorités se fondèrent en particulier sur des soupçons, étayés par des éléments du dossier, que celui-ci avait été l’auteur des faits incriminés, passibles d’une peine d’emprisonnement élevée. Les autorités se fondèrent également sur l’existence du risque de collusion de la part du requérant et de ses complices tout comme celui d’entraves au bon déroulement de l’enquête que le requérant pourrait tenter de créer s’il était libéré. En outre, elles mirent l’accent sur la complexité de l’enquête résultant notamment du fait que les activités du requérant et de ses complices s’étendaient au-delà du territoire polonais, ce qui obligeait les autorités poursuivantes de solliciter la coopération de leurs homologues étrangers.

Le 7 mars 2006, le tribunal régional de Koszalin prolongea la détention du requérant jusqu’au 30 juin 2006 au motif que l’application de cette mesure préventive était toujours indispensable pour garantir le bon déroulement de la procédure. Le 23 octobre 2006, invoquant les motifs similaires, le tribunal régional prolongea la détention du requérant au 30

novembre 2006.

Entretemps, par un arrêt du 14 novembre 2006, le tribunal régional reconnut le requérant et ses trois complices coupables des infractions qui leur étaient reprochées. Le requérant se vit infliger une peine de neuf années de réclusion criminelle.

Toutefois, le 23 octobre 2007, la cour d’appel de Szczecin annula l’arrêt du tribunal de première instance à l’égard du requérant et de deux de ses complices et renvoya l’affaire pour reconsidération.

Le 30 octobre 2007, la cour d’appel prolongea la détention du requérant jusqu’au 31 janvier 2008, estimant que cela était indispensable du point de vue des intérêts de la justice.

Le 14 novembre 2007, la cour d’appel rejeta la demande par laquelle le requérant avait sollicité sa libération.

Par les ordonnances des 23 janvier et 15 avril 2008, la cour d’appel décida de maintenir le requérant en détention préventive respectivement jusqu’au 30 avril et 31 août 2008. La cour d’appel se fonda sur les motifs essentiellement similaires à ceux invoqués antérieurement.

Entretemps, le 12 mars 2008, la cour d’appel rejeta le recours formé par le requérant à l’encontre de l’ordonnance du 23 janvier. Elle estima qu’en dépit du fait qu’en l’espèce, la détention du requérant s’était prolongée significativement, au vu de la gravité et l’ampleur des activités des inculpés, cette circonstance en elle seule ne pouvait justifier la libération de l’intéressé, d’autant plus que les autorités instruisaient l’affaire avec la diligence appropriée.

Le 22 août 2008, une nouvelle fois la cour d’appel prolongea la détention du requérant pour une période de trois mois, soit jusqu’au 30 novembre 2008. Le 17 septembre 2008, le recours formé par le requérant à l’encontre de l’ordonnance de la cour d’appel fut rejeté.

Il ressort du dossier que le 26 mars 2009, un jugement de condamnation fut prononcé à l’égard du requérant en vertu duquel ce dernier s’était vu infliger une peine de huit années et six mois de réclusion criminelle. Le requérant interjeta appel.

GRIEFS

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la longueur de sa détention préventive.

Citant l’article 6 de la Convention, le requérant conteste la durée de la procédure pénale dirigée contre lui.

EN DROIT

Le 6 juillet 2009, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante

:

«

Je soussigné, Jakub Wołąsiewicz, agent du Gouvernement, déclare que le gouvernement polonais offre de verser à M. Adam Wegrzynski (Suska), la somme de 4 540 zlotys polonais

[1]

en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme.

Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

»

Le 16 juin 2009, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la partie requérante

:

«

Je soussigné, Adam Wegrzynski (Suska), le requérant, note que le gouvernement polonais est prêt à me verser la somme de 4 540 zlotys polonais en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme.

Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Pologne à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

»

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1

in fine

de la Convention). En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Greffière adjointe

Président

[1]

approx. 1

060 euros