UNIVERTURS-LIDER-LOGISTIC v. SERBIA

DECIZIA nr. 19735/05 a UNIVERTS-LIDER-LOGISTIC împotriva Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 15 septembrie 2009 în calitate de Cameră compusă de: Françoise Tulkens, Președintele, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 17 mai 2005, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 22 octombrie 2008, care solicită Curții să elimine cererea din lista sa de cauze și răspunsul reclamantului la aceasta, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, Univerturs-Lider-Logistic este o companie cu scaun în Serbia, Novi Beograd. Este reprezentat în fața Curții de către dl J. Stojković, un avocat care practică în Novi Beograd. Guvernul sârb (“Guvernul”) este reprezentat de dl S. Carić, agent. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 octombrie 1992, reclamantul a depus o cerere de daune împotriva celorlalte două societăți. În urma a două remiteri, cazul pare să fie încă în așteptare în primă instanță. COMPLAINTE Respectând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii impugnate, precum și absența unui remediu intern eficace pentru întârziere procedurală. HOTĂRÂREA Cererea a fost comunicată guvernului în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție. Prin scrisoarea din 10 octombrie 2008, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de reclamant. Au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, semnată de agentul guvernamental, cu condiția ca: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei este pregătit să accepte că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 13 din Convenție și să ofere reclamantului să plătească suma de 2.500 de euro exgratie în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 19735/05 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont ... [specific] de către solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data livrării [deciziei] de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la introducerea prezentei cereri.” În două cereri ulterioare din data de 24 februarie și 19 mai 2009, reclamantul a solicitat Curtea să decidă asupra declarației guvernului, încercând să fie acordată o sumă adecvată de daune. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că aceasta poate decide, în orice etapă a procedurii, să excludă o cerere din lista de cazuri. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curții să elimine o procedură din lista sa dacă constată că „nu mai este justificat să continue examinarea cererii”, iar aceasta a făcut-o în trecut pe baza anumitor declarații unilaterale ale guvernelor contestate, chiar dacă reclamanții își menținuseră cauzele. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația făcută de Guvern în acest caz, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea constată că în mai multe cazuri a precizat natura și extinderea obligațiilor care iese pentru un stat parte în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție privind dreptul la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, CEDH 2006; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000 XI; Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, 9 Octombrie 2007). În cazul în care Curtea a constatat o încălcare a acestor articole, a acordat satisfacție echitabilă, a căror sumă depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura concesiunilor conținute în declarația unilaterală a guvernului în acest caz, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuițiile Curții în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că numai cinci ani și șase luni ale procedurii încurcate intră în competența Curții. ratione temporis , Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004), Curtea constată că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus; Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002). Curtea este, de asemenea, convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile acestuia, nu solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Având în vedere că procedurile încurcate par să fie încă în suspensie, trebuie remarcat faptul că hotărârea Curții nu aduce atingere meritelor cererii interne ale reclamantului sau, într-adevăr, abilitatea acesteia de a obține o redresare pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii. În cele din urmă, Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, Comitetul de Miniștri este competent să supravegheze executarea hotărârilor sale finale numai. Cu toate acestea, în cazul în care Statul pârât nu respectă termenii declarației sale unilaterale în acest caz, cererea ar putea fi restaurată la lista Curții în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 Alții c. Rusia (dec.), nr. 750025/01, CEDH, 23 martie 2006). Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Președintele grefierului Sally Dolle Françoise Tulkens

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 19735/05

by UNIVERTURS-LIDER-LOGISTIC

against Serbia

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 15

September 2009 as a Chamber composed of:

Françoise Tulkens,

President,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

judges,

and Sally Dollé,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 17 May 2005,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 22 October 2008 requesting the Court to strike the application out of its list of cases and the applicant’s reply thereto,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Univerturs-Lider-Logistic is a company with seat in Serbia, Novi Beograd. It is represented before the Court by Mr J. Stojković, a lawyer practising in Novi Beograd. The Serbian Government (“the Government”) are represented by Mr S. Carić, Agent.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 15 October 1992 the applicant filed a claim for damages against two other companies. Following two remittals, the case appears to be still pending at first instance.

COMPLAINTS

Relying on Articles 6 and 13 of the Convention, the applicant complained about the length of the impugned proceedings, as well as the absence of an effective domestic remedy for procedural delay.

THE LAW

The application had been communicated to the Government under Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention.

By letter dated 10 October 2008, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the applicant. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration, signed by the Government’s Agent, provided as follows:

“I declare that the Government of the Republic of Serbia is ready to accept that there had been a violation of the applicant’s rights under Article 6 paragraph 1 and Article 13 of the Convention and offer to pay the applicant the amount of EUR 2,500

ex gratia

in respect of the application registered under no. 19735/05 before the European Court of Human Rights.

This sum, which covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value, free of any taxes that may be applicable and to an account ... [specified] ... by the applicant. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the [decision] by the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.

The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.”

In two later submissions dated 24 February and 19 May 2009 the applicant requested the Court to decide upon the Government’s declaration, seeking to be awarded an appropriate amount of damages.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may, at any stage of the proceedings, decide to strike an application out of its list of cases. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if it finds that “it is no longer justified to continue the examination of the application”, and it has done so in the past on the basis of certain unilateral declarations by respondent Governments even if the applicants had maintained their cases.

To this end, the Court will carefully examine the declaration made by the Government in the present case in the light of the principles emerging from its case-law (see

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).

The Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for a State Party under Articles 6 and 13 of the Convention concerning the right to a hearing within a reasonable time (see, among many others,

Cocchiarella

v. Italy

[GC], no. 64886/01, ECHR

2006;

Kudła v. Poland

[GC], no. 30210/96, ECHR 2000

‑

XI;

Ilić v. Serbia

, no.

30132/04, 9

October 2007). Where the Court has found a breach of these Articles it has awarded just satisfaction, the amount of which has depended on the particular features of the case.

Having regard to the nature of the concessions contained in the Government’s unilateral declaration in the present case, as well as the amount of compensation proposed (which can be considered reasonable in comparison with the Court’s awards in similar cases, when account is taken of the fact that only five years and six months of the impugned proceedings fall within the Court’s competence

ratione temporis

, Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004), the Court finds that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c) of the Convention; see, for the relevant principles,

Tahsin Acar

, cited above;

Haran v.

Turkey

, no. 25754/94, judgment of 26 March 2002).

The Court is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, it should be struck out of the list.

Since the impugned proceedings appear to be still pending, it is to be noted that the Court’s strike-out decision is without prejudice to the merits of the applicant’s domestic claim or, indeed, its ability to obtain redress for any additional procedural delay which may occur after the date of the present decision.

Finally, the Court recalls that, in accordance with Article 46 § 2 of the Convention, the Committee of Ministers is competent to supervise the execution of its final judgments only. However, should the respondent State, fail to comply with the terms of its unilateral declaration in the present case, the application could be restored to the Court’s list pursuant to Article 37 § 2 of the Convention (see

Aleksentseva and 28 Others v. Russia

(dec.), no. 75025/01, ECHR, 23 March 2006).

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Sally Dollé

Françoise

Tulkens

Registrar

President