CtEDO 22.09.2009 AI

AFFAIRE GOKSEL TUTUN TICARET VE SANAYI A.S. c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
22.09.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE GOKSEL TUTUN TICARET VE SANAYI A.S. c. TURQUIE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

CAUZA

(Cerere nr. 32600/03)

22 septembrie 2009

01/03/2010

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 § 2 al Convenției. Poate suferi corecturi formale.

În cauza Göksel Tütün Ticaret ve Sanayi A.Ș. c. Turcia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secție), în ședință în camera alcătuită din:

Françoise Tulkens, președintă,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Ișıl Karakaș, judecători,

și Sally Dollé, grefieră de secție,

După deliberare în ședință de consiliu la 25 august 2009,

Pronunță hotărârea adoptată la această dată:

FAPTE

I.

II.

I.

II.

III.

1.

Declară

, cu majoritate, cererea admisibilă privind excepția tirata din art. 6 § 1 al Convenției și inadmisibilă pentru rest;

2.

Spune

, în unanimitate, că a avut loc violare a articolului 6 § 1 al Convenției;

3.

Spune

, în unanimitate,

a)

că Statul pârât trebuie să verseze reclamantei, în termen de trei luni de la data în care hotărârea va deveni definitivă în virtutea articolului 44 § 2 al Convenției, 4.000 EUR (patru mii euro), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru prejudiciul moral, și 1.000 EUR (o mie euro), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit de către reclamanta, pentru cheltuieli și costuri, a fi convertite în noi lire turce la cursul aplicabil la data reglementării;

b)

că de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte procentuale;

4.

Respinge,

în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.

Făcut în limba franceză și comunicat în scris la 22 septembrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Grefieră

Președintă

La prezenta hotărâre se găsește anexată, conform articolului 45 § 2 al Convenției și articolului 74 § 2 al Regulamentului, expunerea opiniei disidente parțiale a judecătorilor Popović și Sajó.

F.T.

S.D.

În cauza de care avem să ne ocupăm aici, proprietarul unui teren a fost privat de proprietatea sa pretins într-un scop de utilitate publică. Or guvernul pârât nu a dovedit această utilitate publică, și rămân serioase motive de a crede că exproprierea a servit mai ales interesele unui singur particular. În același timp, Statul nu a despăgubit reclamanta potrivit valorii pieți complete a bunului din care a fost lipsit, dar Guvernul consideră că ea va obține un beneficiu din folosirea publică care se face din această fracțiune din terenul ei și că, ținând seama de beneficiul obținut, nu trebuie să primească o indemnizație financiară pentru 31% din suprafața terenului pe care l-a pierdut. Guvernul invocă legislația internă în susținerea tezei sale.

Trebuie să ne punem două întrebări privind circumstanțele evocate mai sus. În primul rând, a fost menținut un echilibru just în specie între, pe de o parte, interesul public și, pe de altă parte, interesul privat și, în al doilea rând, legislația internă nu acordă oare administrației un putere excesivă atunci când aceasta urmărește să exproprieze bunuri?

Privind prima întrebare, trebuie observat că principiul general al despăgubirii a fost enunțat în cauza Lithgow și alții c. Regatul Unit (8 iulie 1986, § 121, seria A nr. 102), unde Curtea a spus că art. 1 al Protocolului nr. 1 „nu garantează (...) în toate cazurile dreptul la o compensație completă". Vom pleca de la ipoteza, pur teoretică, că în specie trebuia să se dorească doar să se caute un echilibru just și nu o compensație completă și că circumstanțele luate în considerare în cauza Lithgow se găsesc reunite. Rămâne că Curtea pune limite la scăderea compensației sub valoarea pieți complete, pentru că spune la §122 al aceleiași hotărâri că marja de apreciere de care dispune un Stat membru pentru a stabili modalitățile despăgubirii nu trebuie să se dovedească „în mod evident lipsită de bază rezonabilă".

Este exact aici că intră în joc a doua întrebare pusă mai sus. Pare evident că legislația turcă în materie nu răspunde criteriului unei „baze rezonabile". Permite administrației să spună ce parte din o proprietate imobiliară (până la 35% din totalitate) nu dă naștere la nicio indemnizație și compensează restul, adică 65%, la un preț mai mic decât valoarea pieți fără a indica limita sub care această sumă nu trebuie să scadă. Se simte că administrației i se conferă într-o oarecare măsură un putere arbitrară care în sine este derozonabilă. Mai mult, Guvernul nu ne-a convinși că în prezenta cauză administrația a menținut un echilibru just și deci a reușit să scape de o decizie arbitrară și deci derozonabilă în opinia noastră, care se abate în mod manifest de la jurisprudența constantă a Curții, fără niciun motiv.

Prezenta cauză a fost tranșată pe baza deciziei Seyhan c. Turcia ((decizie), nr. 45810/99, 20 mai 2008) și a hotărârii Papachelas c. Grecia ([GC], nr. 31423/96, § 54, CEDH 1999-II)). Principiul invocat în aceste cauze este că în caz de expropriere pentru motiv de „utilitate publică", dacă partea expropriată obține un beneficiu din expropriere, acest beneficiu poate intra în calculul pentru fixarea compensației. Aceasta nu privește, cu toate acestea, obligația de a cerceta dacă un echilibru just a fost într-adevăr menținut. În specie, nu a fost pusă în practică deloc această analiză. De altfel, spre deosebire de cauzele citate, nu apare clar în prezenta cauză că reclamanta ar fi obținut vreun beneficiu din expropriere. În cauza Seyhan, terenul proprietarului fusese reclasificat de la rural la „urban" și lucrări de infrastructură fuseseră efectuate în el, ceea ce nu este cazul în specie; în cauza Papachelas, proprietarii beneficiaseră de deschiderea unui nou drum național, în timp ce în specie proprietara avea deja o legătură suficientă cu drumul. (Nu se poate concepe că manufactura de tutun a proprietărei ar fi obținut un beneficiu din spațiul verde proiectat.) În fine, în toate cauzele citate, beneficiul pentru public a fost evaluat și considerat ca o parte din compensație, dar aceasta nu permitea să se ocolească analiza echilibrului just. Abordarea echilibrului just a fost aplicată în acele cauze compensației însăși: o dată ce beneficiul a fost dedus, reclamanții au primit o compensație mai mică pe bază unei evaluări reale menținând echilibrul just dorit.

În specie, Curtea consideră că, dat fiind că proprietara a fost privată de mai puțin de 31% din suprafață și că ea va fi obținut personal beneficiul invocat, nu este necesar să se determine dacă pierderea valorii (care ar putea să depășească cu ușurință în proporție reducerea suprafeței) a fost într-adevăr și în mod just echilibrată de beneficiul invocat. Este jurisprudență constantă că prezumțiile irefrabile (cum este cea acceptată în specie privind beneficiile derivate) sunt contrare Convenției. La §53 al hotărârii Papachelas citate mai sus, Marea Cameră s-a exprimat în acești termeni:

„Curtea observă că, în sistemul aplicat în specie, indemnizația este, în toate cazurile, redusă cu o sumă echivalentă cu valoarea unei benzi de cincisprezece metri, fără ca proprietarilor interesați să li se permită să facă valabil că în realitate lucrările în cauză au efectul, fie să le procure nici un avantaj sau un avantaj mai mic, fie să le facă să sufere un prejudiciu mai mult sau mai puțin important. (italic adăugat de noi)

De o rigiditate excesivă, acest sistem, care nu ține seama deloc de diversitatea situațiilor, prin a neglija diferențele rezultând în special din natura lucrărilor și din configurația locurilor, a determinat deja Curtea să concluzioneze la violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 în două cauze similare (a se vedea hotărârile Katikaridis și alții c. Grecia din 15 noiembrie 1996, Colecția 1996-V, pp. 1688-1689, § 49, și Tsomtsos și alții c. Grecia din 15 noiembrie 1996, Colecția 1996-V, pp. 1715-1716, § 40)."

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2010-01-26
0,96
AFFAIRE GÖKÇEK ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE GÖKÇEK ET AUTRES c. TURQUIE ( Requête n o 6219/04) ARRÊT STRASBOURG 26 janvier 2010 DÉFINITIF 21/02/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 c) de la Convention. Il peut subir des retouches d
CtEDO 2009-03-10
0,96
AFFAIRE TEMEL CONTA SANAYİ VE TİCARET A.Ș. c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE TEMEL CONTA SANAYİ VE TİCARET A.Ş. c. TURQUIE (Requête n o 45651/04) ARRÊT (fond) STRASBOURG 10 mars 2009 DÉFINITIF 10/06/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l'affaire Temel Conta Sanayi Ve Ticaret
CtEDO 2010-09-21
0,96
AFFAIRE GULIZAR TUNCER c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE GÜLİZAR TUNCER c. TURQUIE (Requête n o 23708/05) ARRÊT STRASBOURG 21 septembre 2010 DÉFINITIF 21/12/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de f
CtEDO 2009-12-01
0,96
AFFAIRE YUSUF GEZER c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE YUSUF GEZER c. TURQUIE (Requête n o 21790/04) ARRÊT STRASBOURG 1 er décembre 2009 DÉFINITIF 01/03/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de for
CtEDO 2009-10-13
0,96
AFFAIRE SAĞNAK c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE SAĞNAK c. TURQUIE (Requête n o 45465/04) ARRÊT STRASBOURG 13 octobre 2009 DÉFINITIF 13/01/2010 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
Sursă