LIBIC v. SLOVAKIA

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 27644/05 de către Milan LIBIČ împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 22 septembrie 2009 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președinte, Giovanni Bonello, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 9 iulie 2005, având în vedere declarația depusă de Guvernul în cauză care solicită Curții să lovească o parte din cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Milan Libič, este un cetățen slovac născut în 1953 și trăiește în Michalovce. Guvernul slovac („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumat după cum urmează. La 28 aprilie 1986, reclamantul a depus o acțiune civilă pentru distribuția proprietății matrimoniale împotriva fostei sale soții. În 1989, tribunalele obișnuite au hotărât într-o parte a cererilor. În momentul în care recunoașterea fostei Republici Federale Cehe și Slovace, la care Slovacia este unul dintre statele succesoare, a dreptului unei cereri individuale a intrat în vigoare (18 martie 1992), Curtea de District Vranov nad Top δou se ocupă de cererile rămase privind posesia unui colier de aur și plata echivalentului de 170 de euro La 12 aprilie 2005, Curtea de District a acordat o parte din cererea reclamantului și a respins partea rămasă. Decizia a fost susținută de Curtea Regională Prešov și a devenit finală la 23 decembrie 2005. Aprilie 2005 și 23 august 2006 Curtea Constituțională a declarat inadmisibil cele două plângeri ale reclamantului cu privire la durata procedurii referitoare la acțiunea sa din 1986. 2. El s-a plâns, de asemenea, că, din cauza lungii procedurii, nu era posibil ca acesta să fie pus în aplicare hotărârea și să își bucure de proprietatea. În acest sens, el a invocat art. 17 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era contrară articolului 6 § 1 din Convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” La 25 iunie 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei legate de lungimea plângerii de procedură și a solicitat în continuare Curții să elimine această parte a cererii în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște atât statutul reclamantului de victimă în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul propune să plătească exgrația pentru solicitant, dl Milan Libič, suma de 3000 EUR (trei mii de euro). Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și orice costuri și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției. Guvernul ar sugera că informațiile de mai sus sunt acceptate de Curte ca „un alt motiv” care justifică socoteala din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Reclamantul a susținut că datorită lungii procedurilor pe care le-a suferit traumatisme psihologice și starea sa de sănătate s-a deteriorat. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); Sindicatul Suedia a muncitorilor de transport ((striking out), nr. 53507/99, 18 iulie 2006) și Van Houten v. Țările de Jos ((striking out), nr. 25149/03, ECHR 2005-IX). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDO 2006-...). În plus, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil în cazurile împotriva Republicii Slovace (a se vedea, de exemplu, Kuril Slovakia , nr. 63959/00, §§ 35-43, 3 octombrie 2006, Rapoš v. Slovacia , nr. 25763/02, §§ 27-34, 20 mai 2008, sau Bič v. Slovacia , nr. 23865/03 , §§ 33-41, 4 noiembrie 2008). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei plângeri (art. 37 § 1 litera (c))) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar după cum se menționează mai sus; și, de asemenea, Haran c. Turcia , nr. 25754/94 , hotărârea a 26 În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune ca acesta să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în liniile de plângere rămase În baza articolului 13 din Convenție, reclamantul a susținut că nu dispune de un remediu eficace pentru plângerea sa cu privire la durata procedurii. El s-a plâns în continuare în conformitate cu art. 17 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 care, din cauza lungii lor, nu era posibil ca acesta să fie pus în aplicare hotărârile și să se bucure de proprietatea sa. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele deținute în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale (a se vedea, de asemenea, Töviš c. Slovacia (dec.), nr. 35316/05, 4 decembrie 2007). În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; în ceea ce privește prelungirea plângerii în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 27644/05

by Milan LIBIČ

against Slovakia

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 22

September 2009 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Giovanni Bonello,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 9 July 2005,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike part of the application out of the list of cases and the applicant’s reply thereto,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Milan Libič, is a Slovak national who was born in 1953 and lives in Michalovce. The Slovak Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 28 April 1986 the applicant lodged a civil action for distribution of matrimonial property against his former wife.

In 1989 the ordinary courts decided on a part of the claims.

At the time when the recognition by the former Czech and Slovak Federal Republic, to which Slovakia is one of the successor States, of the right of individual petition took effect (18 March 1992), the Vranov nad Topľou District Court was dealing with the remaining claims concerning possession of a gold necklace and payment of the equivalent of

170

euros

(EUR). These claims were hived off into a separate set of

proceedings in 1987.

On 12 April 2005 the District Court granted a part of the applicant’s claim and dismissed the remaining part. The decision was upheld by the Prešov Regional Court and became final on 23 December 2005.

On 7

April 2005 and 23 August 2006 the Constitutional Court declared inadmissible the applicant’s two complaints about the length of the proceedings concerning his action of 1986.

COMPLAINTS

THE LAW

A.

Length of proceedings

The applicant complained that the length of the proceedings had been contrary to Article 6 § 1 of the Convention, the relevant part of which provides:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

On 25 June 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the length of proceedings complaint. They further requested the Court to strike out this part of the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows:

“The Government acknowledge both the applicant’s status of the victim within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved.

I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government offer to pay

ex gratia

to the applicant Mr Milan Libič the sum of EUR 3,000 (three thousand euros). This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of his right under the Convention.

The Government would suggest that the above information is accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

In the event of the Court’s decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within the three months from the date of notification of the decision. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final settlement of the case.”

The applicant argued that due to the length of the proceedings he had suffered psychological trauma and his state of health had deteriorated.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

The Court also recalls that under certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular

the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

Meriakri v.

Moldova

((striking out), no. 53487/99, 1

March 2005);

Swedish Transport Workers Union v.

Sweden

((striking out), no.

53507/99, 18 July 2006) and

Van Houten v. the Netherlands

((striking out), no.

25149/03, ECHR

2005-IX).

The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a

reasonable time (see, for example,

Frydlender v. France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella

v. Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006-....). Furthermore, it has already had occasion to address complaints related to alleged breach of one’s right to a

hearing within a reasonable time in cases against the Slovak Republic (see, for example,

Kuril

v.

Slovakia

, no.

63959/00, §§ 35-43, 3

October

2006,

Rapoš v. Slovakia

, no. 25763/02, §§ 27-34, 20 May 2008, or

Bič v. Slovakia

, no. 23865/03,

§§ 33-41, 4 November 2008).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed (which is consistent with the amounts awarded in similar cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this complaint (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles,

Tahsin Acar

as cited above; and also

Haran v.

Turkey

, no. 25754/94, judgment of 26

March 2002). Moreover, in the light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

B.

Remaining complaints

Relying on Article 13 of the Convention the applicant claimed that he did not have at his disposal an effective remedy for his complaint about the length of the proceedings. He further complained under Article 17 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 that due to their length it was impossible for him to have the judgments enforced and to enjoy his property.

However, in the light of all the materials in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols (see also

Töviš v. Slovakia

(dec.), no. 35316/05, 4 December 2007).

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it concerns the length of the proceedings complaint under Article 6 § 1 of the Convention, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Registrar

President