KONIARIK v. SLOVAKIA

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 1285/05 de Jaroslav KONIARIK împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 3 noiembrie 2009 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 10 decembrie 2004, având în vedere declarația depusă de Guvernul în cauză care solicită Curții să lovească o parte din cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Jaroslav Koniarik, este un cetățen slovac născut în 1934 și trăiește în Žilina. Guvernul slovac („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 februarie 1995, reclamantul a depus o acțiune civilă la Curtea de districtă Považská Bystrica împotriva peste 30 de acuzați, cerând soluționarea judiciară a litigiilor de proprietate. La 13 octombrie 2003, Curtea Constituțională a constatat încălcarea dreptului reclamantului în temeiul art. 48 § 2 din Constituție la o audiere fără întârziere nejustificată. Echivalentul de 242 euro (EUR) în acel moment în ceea ce privește prejudiciile morale și a ordonat rambursarea costurilor reclamantului. La 16 martie 2006, Curtea de District a constatat împotriva reclamantului. Decizia a fost susținută de Curtea Regională Trenčín la 20 februarie 2007. La 16 decembrie 2008, Curtea Supremă a declarat recursul reclamantului asupra punctelor de drept inadmisibil. La 9 martie 2009, Curtea de District a solicitat reprezentanților reclamantului să precizeze costurile pentru reprezentarea lor juridică. 2. Reclamantul s-a bazat, de asemenea, pe art. 6 § 3 litera (d) din Convenție și s-a plâns că tribunalele nu au auzit martori importanți. 3. În conformitate cu art. 14 din Convenție, art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 12 s-a plâns în continuare că instanțele obișnuite nu au respectat ordinul Curții Constituționale de a continua cazul. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era contrară articolului 6 § 1 din Convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” La 30 iulie 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei legate de lungimea plângerii de procedură și a solicitat în continuare Curții să elimine această parte a cererii în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște atât statutul reclamantului de victimă în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul propune să plătească exgrația pentru solicitant, dl Jaroslav Konirik, suma de 5 500 EUR (cincă mii cinci sute de euro). Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice costuri și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției. Guvernul ar dori să propună ca informațiile de mai sus să fie acceptate de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cazul din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul în care Curtea decide să adopte o decizie în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Reclamantul își reiterează plângerea, iar Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); Sindicatul Suedia a muncitorilor de transport ((striking out), nr. 53507/99, 18 iulie 2006) și Van Houten v. Țările de Jos ((striking out), nr. 25149/03, ECHR 2005 IX). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006-V). În plus, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil în cazurile împotriva Republicii Slovace (a se vedea, printre altele, Bič c. Slovacia , nr. 23865/03, §§ 33-41, 4 noiembrie 2008). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei plângeri (art. 37 alineatul (1) litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, astfel cum s-a menționat mai sus; și, de asemenea, Haran v. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002 . În plus , având în vedere considerentele de mai sus și în special având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile din aceasta, nu impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă în conformitate cu articolul § 1 litera (c) din Convenție. Rămânarea plângerilor privind art. 13 din Convenție, reclamantul a susținut că nu a avut la dispoziție un remediu eficace pentru plângerea sa cu privire la durata procedurii. De asemenea, în temeiul articolului 6 § 3 litera (d) din Convenție, el se plângea că instanțele nu au auzit martori importanți și că instanțele obișnuite nu au respectat ordonanța Curții Constituționale de a procedura și au presupus o încălcare a articolului 14 din Convenție, a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 12. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele deținute în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale (a se vedea, de asemenea, Šidlová v.Slovakia , nr. 50224/99, § 77, 26 septembrie 2006 și Sika Slovacia (dec.), nr. 2132/02, 10 mai 2005). În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește durata plângerii în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; ia act de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; Restul cererii sunt inadmisibile. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 1285/05

by Jaroslav KONIARIK

against Slovakia

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 3

November 2009 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Mihai Poalelungi,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 10 December 2004,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike part of the application out of the list of cases and to the applicant’s reply,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Jaroslav Koniarik, is a Slovak national who was born in 1934 and lives in Žilina. The Slovak Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 1 February 1995 the applicant lodged a civil action with the Považská Bystrica District Court against more than 30 defendants, seeking judicial settlement of property disputes.

On 13 October 2003 the Constitutional Court found a violation of the applicant’s right under Article 48 § 2 of the Constitution to a hearing without unjustified delay. It ordered the District Court to proceed with the case, awarded the applicant 10,000 Slovakian korunas (SKK) (the

equivalent of 242 euros (EUR) at that time) in respect of non-pecuniary damage and ordered the reimbursement of the applicant’s costs.

On 16 March 2006 the District Court found against the applicant. The

decision was upheld by the Trenčín Regional Court on 20

February

2007.

On 16 December 2008 the Supreme Court declared the applicant’s appeal on points of law inadmissible.

On 9 March 2009 the District Court asked the applicant’s representatives to specify the costs for their legal representation.

COMPLAINTS

THE LAW

A.

Length of proceedings

The applicant complained that the length of the proceedings had been contrary to Article 6 § 1 of the Convention, the relevant part of which provides:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

On 30 July 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the length of proceedings complaint. They further requested the Court to strike out this part of the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows:

“The Government acknowledge both the applicant’s status of the victim within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved.

I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government offer to pay

ex gratia

to the applicant Mr Jaroslav Koniarik the sum of EUR 5,500 (five thousand five hundred euros). This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of his right under the Convention.

The Government would like to suggest that the above information be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Provided the Court decides to adopt a decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within the three months from the date of notification of the decision. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final settlement of the case.”

The applicant reiterated his complaint.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

The Court also recalls that under certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular

the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

Meriakri v.

Moldova

((striking out), no. 53487/99, 1

March 2005);

Swedish Transport Workers Union v.

Sweden

((striking out), no.

53507/99, 18 July 2006) and

Van Houten v. the Netherlands

((striking out), no.

25149/03, ECHR

2005

‑

IX).

The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a

reasonable time (see, for example,

Frydlender v. France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella

v. Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006-V). Furthermore, it has already had occasion to address complaints related to alleged breach of one’s right to a

hearing within a reasonable time in cases against the Slovak Republic (see, among others,

Bič v. Slovakia

, no. 23865/03,

§§ 33-41, 4

November

2008).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed (which is consistent with the amounts awarded in similar cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this complaint (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles,

Tahsin Acar

as cited above; and also

Haran v.

Turkey

, no. 25754/94, judgment of 26

March 2002). Moreover, in the light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

It should therefore be struck out of the list in accordance with Article

37

B.

Remaining complaints

Relying on Article 13 of the Convention the applicant claimed that he had not had at his disposal an effective remedy for his complaint about the length of the proceedings. He also complained under Article 6 § 3 (d) of the Convention that the courts had failed to hear important witnesses. He further complained that the ordinary courts had not respected the Constitutional Court’s order to proceed with the case and alleged a violation of Article 14 of the Convention, Article 1 of Protocol No. 1 and Article 1 of Protocol No.

12.

However, in the light of all the materials in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols (see also

Šidlová

v.Slovakia

, no. 50224/99, § 77, 26 September 2006 and

Sika

v.

Slovakia

(dec.),

no. 2132/02, 10 May 2005).

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it concerns the length of the proceedings complaint under Article 6 § 1 of the Convention, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Deputy Registrar

President