TSARKNIAS c. GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
TSARKNIAS c. GRECE (CtEDO, 2009)
1 SECȚIA ÎNTÂI
2 DECIZIE
3 CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATE
4 a cererii nr.
5 o
6 24598/06
7 prezentată de Nikolaos-Nikodimos TSARKNIAS
8 împotriva Greciei
9 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția întâi), reunindu-se la 24 septembrie 2009 într-o cameră compusă din
10 :
11 Nina Vajić,
12 președintă,
13 Christos Rozakis,
14 Anatoly Kovler,
15 Elisabeth Steiner,
16 Khanlar Hajiyev,
17 Giorgio Malinverni,
18 George Nicolaou,
19 judecători,
20 și André Wampach,
21 grefier adjunct de secție
22 ,
23 Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 9 iunie 2006,
24 Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate în răspuns de reclamant,
25 După deliberare, pronunță următoarea decizie
26 :
27 ÎN FAPT
28 Reclamantul, dl Nikolaos-Nikodimos Tsarknias, este cetățean grec, născut în 1942 și având reședința în Pella. El este reprezentat în fața Curții de
29 dna
30 I.
31 Kourtovik, avocată în Atena. Guvernul grec («
32 Guvernul
33 ») este reprezentat de delegații agentului său, dl
34 S.
35 Spyropoulos, asesor pe lângă Consiliul juridic al Statului, și
36 dna
37 S.
38 Trekli, auditor pe lângă Consiliul juridic al Statului.
39 A.
40 Circumstanțele speței
41 Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
42 În 1973, reclamantul a fost hirotonit preot al Bisericii Ortodoxe a Greciei. În 1992, el s-a alăturat Bisericii Ortodoxe a Macedoniei, care este Biserica oficială a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei. Ulterior, Biserica Ortodoxă a Greciei l-a destituit din slujirea sa.
43 Începând cu 1997, reclamantul a solicitat în mai multe rânduri ministrului Educației și Cultelor autorizația de a ridica o casă de rugăciune sub numele de «
44 Aghia Zlata
45 », o martiră a Bisericii Macedoniei, pentru a satisface nevoile religioase ale celor care «
46 aparțin națiunii macedonenilor
47 » și pentru a putea celebra cultul în limba lor maternă, și anume macedoneana. Cererile sale (din 28 aprilie și 15
48 iulie
49 1997, 14
50 iunie
51 1999, 2 februarie 2000, 8 august 2002) au fost fie respinse, fie au rămas fără răspuns. Deciziile de respingere se întemeiau pe faptul că ordinea juridică greacă nu recunoștea o «
52 minoritate națională macedoneană
53 » (ci numai comunități religioase având o dogmă diferită de cea a religiei predominante), că reclamantul fusese destituit din slujirea sa în Biserica Ortodoxă pentru încălcări grave ale dreptului canonic și că nu obținuse autorizația autorității ecleziastice competente (mitropolitul Tesalonicului în speță).
54 În 1999, reclamantul a construit o casă pe un teren al cărui proprietar era. Obținuse anterior o autorizație care îi permitea să construiască un depozit agricol cu subsol, care a fost ulterior transformată în autorizație pentru loc de întâlnire.
55 Potrivit reclamantului, subsolul locuinței sale a fost utilizat ocazional ca loc de întâlnire al membrilor familiei sale pentru a se dedica laudelor și rugăciunilor în limba macedoneană și conform ritualului dogmei ortodoxe.
56 La 28 august 2003, au fost inițiate urmăriri penale împotriva reclamantului în temeiul articolului 1 din legea nr.
57 o
58 1363/1938, modificată prin legea nr.
59 o
60 1672/1939. În special, i s-a reproșat că a «
61 creat și deservit o casă de rugăciune pentru ceremoniile religioase ale adepților unei alte confesiuni și în special ale «
62 Bisericii autonome de Ohrida și Macedonia
63 », instituție nerecunoscută de celelalte Biserici
64 ».
65 Audierea a avut loc la 11 mai 2004. Reclamantul a invocat în fața tribunalului corecțional din Aridaia că subsolul locuinței sale nu constituia un «
66 templu
67 », că rugăciunile și laudele erau destinate doar cercului restrâns al familiei sale și că nu fusese niciodată surprins ținând o ceremonie religioasă.
68 În aceeași zi, tribunalul corecțional din Aridaia l-a condamnat la trei
69 luni de închisoare convertibilă într-o sancțiune pecuniară de 4,40
70 euro pe zi (hotărârea nr.
71 o
72 492/2004). Tribunalul a hotărât că reclamantul transformase depozitul în loc de cult, fără a fi obținut autorizația necesară.
73 Reclamantul a declarat apel, iar data audierii în fața curții de apel din Edessa a fost stabilită la 14
74 decembrie 2005.
75 La 16 iunie 2005, Parlamentul grec a adoptat legea nr.
76 o
77 3346/2005. La 13
78 decembrie 2005, în temeiul articolului 32 din această lege (a se vedea mai jos «
79 Dreptul intern pertinent
80 »), pedeapsa aplicată reclamantului a fost prescrisă, iar cauza a fost clasată.
81 B.
82 Dreptul și practica internă pertinente
83 Articolul 32 din legea nr.
84 o
85 3346/2005 are următorul cuprins
86 :
87 «
88 1.
89 Pedepsele de până la șase luni de închisoare și aplicate în temeiul hotărârilor pronunțate până la publicarea prezentei legi, dacă nu au devenit irevocabile (
90 αμετάκλητες
91 ) și nu au fost executate până la publicarea prezentei legi, sunt prescrise și nu sunt executate, cu condiția ca persoana condamnată să nu săvârșească, în termen de optsprezece luni de la publicarea prezentei legi, o nouă infracțiune săvârșită cu intenție, pentru care să fie condamnată definitiv la orice dată la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de șase
92 luni. În acest caz, condamnatul execută cumulativ, după noua pedeapsă, pedeapsa neexecutată (...).
93 2.
94 Hotărârile neexecutate în temeiul primului paragraf sunt clasate prin act al procurorului (...)
95 »
96 În circulara din 5 iulie 2005 adresată procurorilor de pe lângă curțile de apel și tribunalele de primă instanță, procurorul adjunct de pe lângă Curtea de Casație preciza că dacă persoana era condamnată irevocabil pentru o nouă infracțiune, procedura penală clasată în temeiul articolului
97 32
98 §
99 1 ar fi continuată, «
100 fără nicio privare a drepturilor acuzatului, începând de la stadiul procedural în care cauza se afla la 17
101 iunie
102 2005 [ziua următoare intrării în vigoare a noii legi]
103 ».
104 Într-o scrisoare din 22 noiembrie 2007 adresată Consiliului juridic al Statului, procurorul de pe lângă curtea de apel din Larissa nota că dacă cel condamnat săvârșise în termenul prevăzut de articolul 32 § 1 o nouă infracțiune săvârșită cu intenție, cauza penală clasată ar fi retrasă din arhive
105 ; dacă cel condamnat a declarat apel înainte de clasarea cauzei sale, acesta ar fi introdus în fața instanțelor de apel pentru a fi examinat.
106 Ansamblul reglementării introduse prin legea nr.
107 o
108 3346/2005 este combinat cu măsuri mai generale de politică penală și penitenciară. Mai precis, articolele 31 și 32 prevăd prescripția sub condiție a infracțiunilor legate de criminalitatea măruntă în scopul degrevării rolului tribunalelor corecționale, accelerării procedurii penale și reducerii populației din închisori. Potrivit informațiilor furnizate de Guvern, creșterea îngrijorătoare a contenciosului penal în anii anteriori adoptării legii risca să aducă atingere drepturilor fundamentale ale acuzaților, în special din cauza imposibilității de a trata cauzele într-un termen rezonabil.
109 Articolul 574 din codul de procedură penală prevede
110 :
111 «
112 1.
113 (...) cazierul judiciar este alcătuit din buletine.
114 2. În fiecare buletin al cazierului judiciar sunt înscrise
115 :
116 (...)
117 b)
118 Deciziile sau ordonanțele de condamnare irevocabile (...)
119 3.
120 În buletinele cazierului judiciar sunt de asemenea înscrise
121 :
122 a)
123 Grațierea cu ridicarea consecințelor condamnării, prescripția faptei sau a pedepsei în temeiul unei legi speciale, suspendarea executării pedepsei sub condiții în temeiul unei legi speciale (...)
124 »
125 Într-o scrisoare din 30 martie 2007 adresată ministrului Justiției, procurorul adjunct de pe lângă Curtea de Casație preciza că numai deciziile de condamnare irevocabile sunt înscrise în buletinele cazierului judiciar și că, prin urmare, era eronat să se susțină că deciziile de condamnare neirevocabile, clasate în temeiul legii nr.
126 o
127 3346/2005, ar fi în orice caz înscrise în cazierul judiciar, chiar dacă persoana nu săvârșise o nouă infracțiune cu intenție în termenul de optsprezece
128 ‑
129
130 luni de la publicarea acestei legi. Această opinie a fost exprimată și de procurorul de pe lângă curtea de apel din Larissa, în scrisoarea sa din 22
131 noiembrie 2007 (a se vedea paragraful 19 de mai sus
132 ; a se vedea de asemenea ordonanța nr.
133 o
134 82/2006, prin care procurorul de pe lângă tribunalul corecțional din Atena a declarat nulitatea și a ordonat radierea înscrierii în cazierul judiciar a unei decizii de condamnare, pronunțată în primă instanță, apoi clasată în temeiul legii nr.
135 o
136 3346/2005).
137 Articolul 1 din legea nr.
138 o
139 1363/1938 (modificată prin legea nr.
140 o
141 1672/1939) prevede:
142 «
143 Ridicarea sau deservirea de temple ale oricărei confesiuni este supusă autorizării autorității ecleziastice recunoscute și a ministerului Educației Naționale și Cultelor, care se acordă potrivit modalităților precizate în decretul regal care va fi adoptat la propunerea ministrului Educației Naționale și Cultelor.
144 Începând cu publicarea decretului regal citat la alineatul precedent, templele sau alte case de rugăciune care vor fi ridicate sau deservite fără respectarea dispozițiilor decretului menționat (...) vor fi închise și sigilate de autoritățile de poliție, iar funcționarea lor va fi interzisă
145 ; cei care le-au ridicat sau deservit vor fi pedepsiți cu o amendă de până la 50 000 drahme și cu o pedeapsă cu închisoarea de la două la șase luni, neconvertibilă în sancțiune pecuniară.
146 (...)
147 Termenul «
148 templu
149 » în sensul prezentei legi (...) cuprinde orice fel de edificiu public consacrat cultului unei divinități (parohial sau nu, capele și altare)
150 ».
151 C.
152 Hotărârea Manoussakis și alții împotriva Greciei, din 26 septembrie 1996
153 În cauza
154 Manoussakis și alții împotriva Greciei
155 (hotărâre din 26
156 septembrie
157 1996,
158 Culegere de hotărâri și decizii
159 1996-IV), Curtea a respins, în primul rând, o excepție preliminară a Guvernului care susținea că reclamanții nu epuizaseră căile de recurs interne, în lipsa sesizării de două ori a Consiliului de Stat cu privire la refuzul tacit al ministrului Educației Naționale și Cultelor de a le acorda autorizația solicitată. Curtea s-a exprimat astfel
160 :
161 «
162 Curtea consideră, de asemenea, că, presupunând chiar că persoanele în cauză ar fi sesizat cu succes Consiliul de Stat, nimic nu permite să se considere că ar fi obținut autorizația solicitată, administrația neaplicând întotdeauna în practică hotărârile Consiliului de Stat. Exemplul citat de reclamanți în memoriul lor cu privire la hotărârea din 29 octombrie 1985 (nr.
163 o
164 4260/1985) a Consiliului de Stat este semnificativ în această privință
165 : Consiliul de Stat anulase o decizie a ministrului Educației Naționale și Cultelor prin care se refuza unor martori ai lui Iehova autorizația de a deservi o casă de rugăciune și trimisese cauza la administrație pentru ca aceasta să cerceteze dacă condițiile prevăzute de lege pentru acordarea unei astfel de autorizații erau îndeplinite. La 7 ianuarie 1986, persoanele în cauză au depus la ministrul menționat o nouă cerere la care anexaseră o copie a hotărârii Consiliului de Stat. La 3
166 iulie
167 1986, ministrul i-a informat că nu era „în măsură să le acorde autorizația solicitată". O a doua cerere, din 20 ianuarie 1987, a fost din nou respinsă de ministru în următorii termeni: „(...) persistăm în răspunsul dat anterior în scrisoarea (...) din 3 iulie 1986."
168 34.
169 În aceste condiții, un recurs împotriva pretinsului refuz implicit al administrației nu poate fi considerat efectiv. Persoanele în cauză având epuizate căile de recurs interne, se impune respingerea excepției.
170 »
171 Ulterior, Curtea a concluzionat că a existat o încălcare a articolului 9 din Convenție în următorii termeni
172 :
173 «
174 51.
175 Curtea notează totuși că atât parchetul din Heraklion, atunci când i-a urmărit pe reclamanți (paragraful 12 de mai sus), cât și tribunalul corecțional din Heraklion, judecând în apel, în hotărârea sa din 15 februarie 1990 (paragraful 15 de mai sus), s-au întemeiat în mod explicit pe lipsa autorizației episcopului în plus față de cea a ministrului Educației Naționale și Cultelor. Or, acesta din urmă, solicitat de cinci ori de către reclamanți, între 25 octombrie 1983 și 10 decembrie 1984, a răspuns că examina dosarul lor. Până în prezent, după cunoștința Curții, persoanele în cauză nu au primit răspuns expres. De altfel, la ședință, un reprezentant al Guvernului însuși a calificat comportamentul ministrului ca neloial și l-a atribuit unei eventuale dificultăți a acestuia de a motiva în mod legal o decizie expresă de refuz sau temerii de a oferi persoanelor în cauză posibilitatea de a ataca în fața Consiliului de Stat un act administrativ explicit.
176 52.
177 În aceste condiții, Curtea consideră că Guvernul nu poate invoca neîndeplinirea de către reclamanți a unei formalități a legii pentru a justifica condamnarea aplicată acestora. Cuantumul pedepsei contează puțin.
178 53.
179 Asemenea Comisiei, Curtea consideră că condamnarea litigioasă afectează atât de direct libertatea religioasă a reclamanților încât nu poate fi considerată proporțională cu scopul legitim urmărit și nici, prin urmare, necesară într-o societate democratică.
180 »
181 D.
182 Rezoluția ResDH(2005)87
183 privind condamnarea unor martori ai lui Iehova pentru înființarea unei case de rugăciune fără autorizație administrativă prealabilă în cauza Manoussakis și alții împotriva Greciei
184 La cea de-a 940
185 -a
186 reuniune a Delegaților Miniștrilor din 26
187 octombrie
188 2005, Comitetul de Miniștri a adoptat Rezoluția ResDH(2005)87 privind executarea hotărârii
189 Manoussakis și alții împotriva Greciei
190 citată anterior.
191 În partea privind măsurile de ordin general, Comitetul de Miniștri se exprima astfel
192 :
193 «
194 În urma hotărârii Curții Europene, practica Guvernului în materie de exercitare a puterii sale discreționare în temeiul legilor menționate anterior a fost imediat pusă în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, ceea ce atestă efectul direct recunoscut în dreptul grec Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții Europene. În urma hotărârii Curții, controlul ministerului Educației și Cultelor a vizat exclusiv condițiile formale stabilite prin decretul menționat anterior (a se vedea paragraful
195 47 din hotărârea Curții Europene). În consecință, în urma acestei hotărâri, administrația a acordat autorizația în toate cauzele similare, cu excepția uneia privind scientologi, a căror cerere a fost respinsă din motive pur procedurale și nu a făcut niciodată obiectul unui recurs în fața Consiliului de Stat.
196 Delegații Miniștrilor s-au felicitat de stabilitatea acestei practici administrative ca urmare a hotărârii Curții Europene, ceea ce a împiedicat efectiv săvârșirea de noi încălcări.
197 Această situație a fost confirmată de instanțele grecești. Astfel, întemeindu-se pe hotărârea Curții Europene în cauza
198 Manoussakis și alții
199 , Curtea de Casație a hotărât în unanimitate la 6
200 decembrie 2001 (hotărârea nr.
201 o
202 20/2001), în contextul unei cauze penale privind deschiderea ilegală a unui loc de cult în 1994, că «
203 puterea discreționară absolută
204 » recunoscută administrației prin articolul
205 1, paragrafele
206 1(c) și 3, din Decretul regal din 20
207 mai/2
208 iunie 1939 constituia «
209 o limitare intolerabilă a libertății de credință religioasă, ceea ce era contrar articolului
210 13, paragrafele
211 1 și 2, din Constituție și articolului
212 9, paragrafele
213 1 și
214 2, din Convenția europeană a drepturilor omului
215 ».
216 Efectivitatea controlului acestei noi practici de către Consiliul de Stat s-a îmbunătățit considerabil astăzi, inclusiv aplicarea în mod judicios a cerințelor pur formale care trebuie încă respectate la solicitarea unei autorizații de construire sau de funcționare a unui loc de cult. Deși este adevărat că Curtea Europeană apreciase la momentul faptelor că acest control era insuficient prin raportare la Convenția europeană, Guvernul subliniază că procedura a devenit considerabil mai rapidă astăzi (a se vedea Rezoluția finală ResDH(2005)65 privind cauza Pafitis și alții împotriva
217 Greciei și alte cauze, iar respectarea deplină de către administrație a deciziilor Consiliului de Stat a fost asigurată (a se vedea Rezoluția finală ResDH(2004)81 privind cauza
218 Hornsby împotriva Greciei
219 și alte cauze). Acest lucru a eliminat de asemenea posibilitatea ca deciziile administrative să sufere întârzieri, inclusiv examinarea judiciară a acestora pe o perioadă excesiv de lungă.
220 »
221 CAPETE DE CERERE
222 Invocând articolele 6 § 1 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță.
223 Invocând articolul 9 din Convenție, reclamantul se plânge de o atingere adusă dreptului său la libertatea religiei.
224 ÎN DREPT
225 1.
226 Invocând articolele 6 § 1 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge că, în temeiul noii legislații, a fost privat de dreptul de a-și prezenta cauza în fața curții de apel. Ar fi fost astfel privat de dreptul său de a solicita reexaminarea cauzei sale, rămânând stigmatizat pentru totdeauna ca vinovat. El vede în aceasta și o încălcare a articolului 13 din Convenție.
227 Curtea observă mai întâi că, chiar dacă reclamantul invocă articolul
228 6
229 §
230 1 din Convenție, el se plânge în esență de o încălcare a dreptului de a formula apel în materie penală, drept consacrat de articolul 2 din Protocolul
231 nr.
232 o
233 7. Ea va examina deci acest capăt de cerere din perspectiva acestui articol care prevede
234 :
235 «
236 1.
237 Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune penală de către o instanță are dreptul de a obține examinarea de către o instanță superioară a declarației de vinovăție sau a condamnării. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care poate fi exercitat, sunt reglementate prin lege.
238 2.
239 Acest drept poate face obiectul unor excepții pentru infracțiuni minore, astfel cum sunt definite prin lege, sau atunci când persoana în cauză a fost judecată în primă instanță de cea mai înaltă instanță sau a fost declarată vinovată și condamnată ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.
240 »
241 Guvernul subliniază că articolul 32 din legea nr.
242 o
243 3346/2005 prevede că, în cazul unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă cu închisoarea de până la șase luni, care nu este definitivă și nu a fost executată până la intrarea în vigoare a legii, cauzele sunt clasate de procuror. Legiuitorul a avut drept scop să facă inoperante anumite hotărâri de condamnare care, având în vedere caracterul limitat al sancțiunii pronunțate, nu păreau importante. Această reglementare nu poate fi în niciun caz calificată
244 sui generis
245 drept suspendare a executării unei pedepse pentru optsprezece
246 ‑
247
248 luni, astfel cum susține reclamantul, deoarece nu este vorba despre efectul suspensiv al unei pedepse, ci despre prescripția acesteia. Pedeapsa nu trebuia executată decât în cazul în care o condamnare în condițiile prevăzute de lege ar fi intervenit înainte de 17 decembrie 2006, adică într-un termen de optsprezece
249 ‑
250
251 luni de la publicarea legii.
252 Or, această măsură nu aduce atingere dreptului reclamantului la dublu grad de jurisdicție, deoarece caracterul punibil al faptei dispare și din aceasta nu rezultă nicio consecință pentru viața privată a acuzatului. Pedeapsa nefiind executată și condamnarea nefiind înscrisă în cazierul judiciar, articolul 2 din Protocolul nr.
252 o
253 7 nu se poate aplica. Chiar presupunând că este aplicabil, nu există nicio încălcare deoarece, dacă persoana în cauză săvârșește o nouă infracțiune, în termen de optsprezece luni de la publicarea legii, procedura va relua din punctul în care s-a oprit, cu posibilitate de a declara apel.
255 Reclamantul susține că reglementarea articolului 32 din legea
256 nr.
257 o
258 3346/2005 nu are nicio legătură cu cea cuprinsă în Constituție privind amnistia sau grațierea prezidențială. Această reglementare îl plasează într-o situație defavorabilă, deoarece îl privează de dreptul său de a fi judecat de un al doilea grad de jurisdicție și prevede întotdeauna posibilitatea ca persoana în cauză să execute pedeapsa în cazul în care o altă pedeapsă ar fi pronunțată ulterior. Interpretarea articolului 32 dată prin circulara procurorului de pe lângă Curtea de Casație ar fi contrară literei acestui articol și ar demonstra preocuparea procurorului de a rectifica de fapt conținutul acestui articol, care este contrar articolului 2 din Protocolul nr.
259 o
260 7.
261 Reclamantul reproșează noii legi că se aplică din oficiu și că nu îi oferă opțiunea acuzatului. Astfel, el este obligat să suporte până astăzi efectele sale nefaste. De fapt, intrarea în vigoare a legii a cristalizat «
262 legitimitatea
263 » urmăririlor împotriva sa, a contribuit la menținerea, pe plan moral, a unei condamnări care privea exercitarea drepturilor fundamentale, fără să poată demonstra că aceasta era nedreaptă, precum și la alarmarea celorlalți membri ai comunității religioase.
264 Curtea reamintește că Statele contractante dispun, în principiu, de o putere discreționară pentru a decide modalitățile de exercitare a dreptului prevăzut de articolul 2 din Protocolul nr.
265 o
266 7. Astfel, examinarea unei declarații de vinovăție sau a unei condamnări de către o instanță superioară poate viza atât chestiuni de fapt, cât și de drept, sau se poate limita la chestiunile de drept
267 ; pe de altă parte, în anumite țări, justițiabilul care dorește să sesizeze autoritatea de recurs trebuie, în anumite cazuri, să solicite o autorizație în acest sens. Cu toate acestea, limitările aduse prin legislațiile interne dreptului de recurs menționat de această dispoziție trebuie, prin analogie cu dreptul de acces la instanță consacrat de articolul 6 din Convenție, să urmărească un scop legitim și să nu aducă atingere însăși substanței acestui drept (
268 Haser
269 c.
270 Elveția
271 (dec.), nr.
272 o
273 33050/96, 27 aprilie 2000).
274 Curtea observă de la bun început că, potrivit elementelor dosarului, legea
275 nr.
276 o
277 3346/2005 profită, în principiu, persoanelor condamnate în primă
278 instanță sau în apel la pedepse de până la șase
279 luni de închisoare, în special în măsura în care aceste pedepse nu sunt nici executate, nici înscrise în cazierul lor judiciar. Cu privire la acest din urmă punct, Curtea acordă o pondere deosebită opiniei exprimate în mod concordant de către procurorii din țară cu privire la interdicția de a înscrie în cazierul judiciar o condamnare precum cea aplicată reclamantului. În plus, Curtea admite că noua lege urmărește un scop legitim, și anume accelerarea justiției penale prin degrevarea rolului instanțelor de cauzele mai puțin importante.
280 În ceea ce privește cazul personal al reclamantului, rămâne deci Curții să determine dacă clasarea cauzei sale penale a avut alte consecințe negative, ceea ce i-ar fi putut conferi un interes legitim de a vedea cauza sa judecată din nou de un grad de jurisdicție superior.
281 Este adevărat că menținerea, chiar sub condiție, a posibilității de a relua urmăririle în caz de săvârșire a unei noi infracțiuni (a se vedea mai sus), creează îndoieli cu privire la drepturile acuzatului. Cu toate acestea, Curtea reamintește că, în cauzele rezultate dintr-o cerere individuală, ea nu are sarcina de a controla în abstract legislația în litigiu
282 ; ea trebuie să se limiteze, pe cât posibil, la examinarea problemelor ridicate de cazul cu care a fost sesizată (a se vedea, printre multe altele,
283 Padovani
284 c.
285 Italiei,
286 26
287 februarie
288 1993, § 24, seria A nr.
289 o
290 257-B). Or, în speță, Curtea constată că reclamantul în mod evident nu a săvârșit o infracțiune în cele optsprezece
291 ‑
292
293 luni de la publicarea noii legi și că, prin urmare, cauza sa penală nu mai poate fi niciodată retrasă din arhive și opusă acestuia (
294 Panou împotriva Greciei
295 , nr.
296 o
297 44058/05, 8 ianuarie 2009 și
298 Patsouris
299 c.
300 Greciei
301 , nr.
302 o
303 44062/05, 8 ianuarie 2009).
304 Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în circumstanțele particulare ale prezentei cauze, aplicarea dispozițiilor legii
305 nr.
306 o
307 3346/2005 a avut efecte care pot fi comparate cu o scoatere din cauză. Prin urmare, Curtea concluzionează că clasarea cauzei penale a reclamantului în temeiul noii legi nu a ridicat nicio problemă din perspectiva dreptului la dublu grad de jurisdicție, chiar dacă, într-un stadiu inițial, reclamantul fusese condamnat pentru o infracțiune care era pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea (
308 Panou împotriva Greciei
309 citată anterior, § 38).
310 Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
311 2.
312 Reclamantul se plânge că condamnarea sa de către tribunalul corecțional din Aridaia i-a încălcat libertatea religiei, garantată de articolul
313 9 din Convenție care prevede
314 :
315 «
316 1.
317 Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie
318 ; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerile, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în privat, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.
319 2.
320 Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranța publică, protecția ordinii, sănătății sau moralei publice ori pentru protecția drepturilor și libertăților altora.
321 »
322 Fără a ridica în mod formal o excepție de inadmisibilitate, Guvernul subliniază în observațiile sale că reclamantul nu a formulat niciun recurs în fața Consiliului de Stat împotriva deciziilor ministrului prin care se respingeau cererile de autorizare a ridicării sau deservirii unei case de rugăciune. Pare astfel să sugereze că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne.
323 Potrivit reclamantului, orice recurs în justiție privind populația vorbitoare de limbă macedoneană în Grecia ar fi inutil, deoarece instanțele au o atitudine negativă față de toate cauzele legate de probleme privind minoritățile.
324 Curtea reamintește că, în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție, ea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne. În această privință, subliniază că orice reclamant trebuie să fi oferit instanțelor interne ocazia pe care articolul 35 § 1 are drept finalitate să o asigure, în principiu, Statelor contractante
325 : să evite sau să remedieze încălcările pretinse împotriva lui (
326 Cardot împotriva
327 Franței
328 , 19 martie 1991, §
329 36, seria A nr.
330 o
331 200). Această regulă se întemeiază pe ipoteza că ordinea internă oferă un recurs efectiv cu privire la încălcarea pretinsă (a se vedea, de exemplu,
332 Selmouni
333 c.
334 Franței
335 [MC], nr.
336 o
337 25803/94, § 74, CEDO 1999-V).
338 Cu toate acestea, dispozițiile articolului 35 § 1 nu prescriu decât epuizarea căilor de recurs care sunt totodată legate de încălcările pretinse, disponibile și adecvate. Ele trebuie să existe la un grad suficient de
339 certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, fără de care le lipsesc efectivitatea și accesibilitatea
340 necesare
341 ; revine Statului pârât să demonstreze că aceste cerințe sunt îndeplinite (a se vedea, printre multe altele,
342 Vernillo împotriva Franței
343 , 20 februarie 1991, seria A nr.
344 o
345 198, §
346 27, și
347 Dalia împotriva Franței
348 , 19 februarie 1998, § 38,
349 Culegere
350 1998-I).
351 Curtea reamintește de asemenea că în cauza
352 Manoussakis și alții
353 c.
354 Greciei
355 citată anterior, în care Guvernul ridicase o excepție similară, ea a hotărât că, în acest tip de cauze, un recurs în fața instanțelor administrative nu poate fi considerat efectiv, deoarece chiar dacă Consiliul de Stat dă câștig de cauză persoanelor interesate, administrația refuză să se conformeze hotărârilor acestuia.
356 Cu toate acestea, Curtea observă că situația a evoluat în Grecia de atunci. În Rezoluția lor ResDH(2005)87 privind executarea hotărârii
357 Manoussakis și alții,
358 Delegații Miniștrilor au constatat că în urma hotărârii Curții din 26 septembrie 1996, controlul ministerului Educației și Cultelor a vizat exclusiv condițiile formale stabilite prin Decretul regal din 20
359 mai/2
360 iunie 1939 și că administrația a acordat autorizația în toate cauzele similare, cu excepția uneia privind scientologi, a căror cerere fusese respinsă din motive pur procedurale și nu făcuse niciodată obiectul unui recurs în fața Consiliului de Stat. Această situație a fost confirmată de instanțele grecești. Astfel, întemeindu-se pe hotărârea Curții, Curtea de Casație a hotărât în unanimitate la 6
361 decembrie
362 2001 (hotărârea
363 nr.
364 o
365 20/2001), în contextul unei cauze penale privind deschiderea ilegală a unui loc de cult în 1994, că puterea discreționară absolută
366 » recunoscută administrației prin articolul
367 1, paragrafele
368 1(c) și 3, din Decretul regal din 20
369 mai/2
370 iunie 1939 constituia «
371 o limitare intolerabilă a libertății de credință religioasă, ceea ce era contrar articolului
372 13, paragrafele
373 1 și 2, din Constituție și articolului
374 9, paragrafele
375 1 și 2, din Convenție.
376 Delegații subliniau de asemenea că procedura devenise considerabil mai rapidă astăzi. Acest lucru eliminase de asemenea posibilitatea ca deciziile administrative să sufere întârzieri, inclusiv examinarea judiciară a acestora pe o perioadă excesiv de lungă.
377 În aceste condiții, Curtea consideră că recursul în fața Consiliului de Stat constituia un recurs disponibil și adecvat care trebuia să fie încercat de reclamant.
378 Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă pentru neepuizarea
379 ‑
380 căilor de recurs interne, în aplicarea articolului
381 35
382 §§ 1 și 4 din Convenție.
383 Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
384 Declară
385 cererea inadmisibilă.
386 André Wampach
387 Nina Vajić
388 Grefier adjunct
389 Președintă