PASSARIS c. GRECE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 53344/07 prezentată de Konstantinos PASSARIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 24 septembrie 2009 într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinte, Christos Rozakis, Khanlar hagiev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolau, judecători și Andrei Wampach, Grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 13 noiembrie 2007, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul Konstantinos Passaris, este un resortisant grec, născut în 1975 și în prezent încarcerat la închisoarea din Craiova, România. Este reprezentat în fața Curții de către dl V. Chirdaris, avocat la Atena. Guvernul grec ( Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul a fost încarcerat la Craiova începând cu 27 noiembrie 2001. La 30 iulie 2003, a fost condamnat de o hotărâre definitivă a Tribunalului Penal din București la o sentință de condamnare pe viață pentru intrare ilegală pe teritoriu, asociație de răufăcători, încălcare a legii privind armele și muniția, jaf armat și omucidere voluntară cu premeditare. Reclamantul a fost, de asemenea, acuzat de mai multe infracțiuni în Grecia, în cazul în care acesta este considerat inamicul public numărul unu. procedurile sunt în prezent pendinte. El a făcut deja obiectul mai multor hotărâri judiciare pentru diferite infracțiuni și infracțiuni, inclusiv hotărârea 2003/99 a Tribunalului de apel penal dai-l condamnat la o pedeapsă de 10 ani, cinci luni și cincisprezece zile, și trei în termen de o lună de închisoare, hotărârea 372002/1996 a tribunalului corecțional dalte îl condamnă la o sentință de paisprezece luni de închisoare și sentința de 67978/2005 a aceleiași instanțe, condamnându-l la o pedeapsă de închisoare de douăzeci și doi de ani. Reclamantul saevada, la 16 februarie 2001, din închisoarea elenă în care era deținut. Cele trei proceduri în litigiu La o dată nespecificată, reclamantul a fost trimis înapoi la tribunalul de apel penal da'i pentru a răspunde la crima de jaf armat comisă la 30 august 2005, a fost amânată până la 29 mai 2006 și apoi la 19 martie 2007, pe motiv că reclamantul, deținut în România, nu putea fi citat. La 11 ianuarie 2008, aceeași instanță a amânat procedura pe baza articolului 435 din Codul de procedură penală și a dispus arestarea și detenția provizorie a reclamantului. La o altă dată, de asemenea nespecificat, reclamantul a fost retrimis în fața Tribunalului de apel penal din mai, pentru a răspunde la crima de jaf armat comisă la 23 iunie 2001 L . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Printr-o decizie 2868/2002 a camerei de acuzare a instanței judecătorești, reclamantul a fost retrimis în fața instanței judecătorești de apel infracțional dai pentru a fi judecat pentru infracțiunile comise de asociațiile de răufăcători și deținerea ilegală de arme și muniție, desfășurată la Atena între 16 februarie și 1 august 2001. Inițial prevăzută la 4 ianuarie 2003, Tribunalul a fost amânat la 19 martie 2007 și apoi la 27 noiembrie 2009, pe motiv că reclamantul, deținut în România, nu putea fi citat. Cererile de transfer ale reclamantului Pentru a putea să execute aceste pedepse și să apară în toate aceste proceduri, reclamantul a solicitat, la 5 noiembrie 2003, prin intermediul avocatului său român, să fie transferat în Grecia pentru a ispăși restul pedepsei impuse de instanța română. Prin decizia din 14 ianuarie 2004, ministrul justiției din Grecia a refuzat transferul, în conformitate cu art. 4 din Convenția europeană privind transferul persoanelor condamnate (21 martie) 1983). El a precizat că reclamantul a avut posibilitatea de a depune o nouă cerere după ce și-a ispășit o parte din pedeapsa sa într-o închisoare românească. La 14 decembrie 2004, instanța de apel din București a primit o cerere de extrădare a reclamantului formulată de procurorul districtual aproape de curtea de apel a statului. Cu toate acestea, extrădarea a fost amânată. La 26 iunie 2006, reclamantul a depus o nouă cerere prin intermediul avocatului său român. La 16 februarie 2007, ministrul justiției din Grecia a respins din nou cererea, pe baza articolelor c) și 5 alineatul (4) din Convenția europeană menționată anterior, și pe baza faptului că a trebuit să își execute încă o mare parte din pedeapsă. La 11 iulie 2007, avocatul grec al reclamantului a formulat o nouă cerere de transfer. Acesta a subliniat faptul că prezumția de nevinovăție a reclamantului a fost încălcată de caracterul de pericol și de vinovăție care a fost fabricat de mass-media și că respectarea dreptului său de acces la o instanță face necesară transferul, astfel încât toate procedurile împotriva sa să poată continua. La 1 august 2007, Ministerul Justiției a acuzat primirea cererii, precizând că aceasta era în curs de examinare. La data depunerii cererii în fața Curții, reclamantul nu primise niciun răspuns din partea Ministerului. În temeiul legislației elene, după trei luni, tăcerea administrației înseamnă un refuz tacit. Dreptul intern relevant la art. 432 alineatul (1) din Codul de procedură penală dispunea În cazul în care persoana care a fost rejudecată pentru crimă este absentă de la locul de domiciliu și reședința sa este necunoscută, și atunci când nu este prezentată sau arestată în termen de o lună de la notificarea hotărârii care îl repune în judecată (...), instanța este suspendată printr-o hotărâre a procurorului districtual în apropierea instanței de apel, până la arestarea sau arestarea acuzatului. (...) La art. 435 din același cod se citește astfel Când reținerea provizorie a celui care a fost rejudecat în judecată a fost ridicată sau înlocuită cu alte măsuri (...) și acuzatul nu se prezintă la sonda sau nu este reprezentat de un avocat (...), instanța își revoca decizia de ridicare sau de înlocuire a detenției și dispune suspendarea dezbaterilor. Tribunalul procedează în același mod atunci când arestarea și arestarea provizorie a acuzatului nu au fost pronunțate. Convenția europeană privind transferul persoanelor condamnate din 21 martie 1983 Articolele relevante ale Convenției dispun de art. 3 O transferare nu poate avea loc în temeiul prezentei convenții decât în următoarele condiții, condamnatul trebuie să fie resortisant al statului membru al statului membru al executării judecata trebuie să fie definitivă perioada de condamnare pe care o mai are în continuare condamnatul să o suporte trebuie să fie de cel puțin șase luni la data primirii cererii de transfer sau să fie nedeterminată condamnatul sau, în cazul în care, din cauza vârstei sale sau a stării sale fizice sau mentale, unul dintre cele două state consideră necesar, reprezentantul său trebuie să consimtă la transfer actele sau omisiunile care au dus la condamnare trebuie să constituie o infracțiune în temeiul dreptului statului membru de executare sau ar trebui să constituie un siloz pe teritoriul său; și În cazuri excepționale, părțile pot conveni asupra unui transfer chiar dacă durata condamnării pe care o mai are de suportat este mai mică decât cea prevăzută la alineatul (1).c. (...) art. 5 Cererile de transfer și răspunsurile trebuie formulate în scris. Cererile trebuie adresate de către Ministerul Justiției din statul solicitant la Ministerul Justiției din statul solicitat. Răspunsurile trebuie comunicate pe aceleași căi. Orice parte poate, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, să indice că o parte va utiliza alte căi de comunicare. Statul solicitat trebuie să informeze statul solicitant, în cel mai scurt timp, cu privire la decizia sa de a accepta sau de a refuza transferul solicitat. Potrivit raportului explicativ privind Convenția, aceasta se limitează la furnizarea cadrului procedural pentru transferuri. Ea nu implică obligația statelor contractante de a acorda dreptul la o cerere de transfer. C Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță din cauza refuzului autorităților elene de a consimți la transferul său în Grecia pentru a fi judecat în Grecia și de posibilitatea de a ispăși pedeapsa la care a fost condamnat în Grecia. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata anumitor proceduri care sunt încă în curs de desfășurare. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii în ceea ce privește executarea a trei hotărâri (2003/1999, 372002/1996 și 67978/2005) condamnându-l la anumite pedepse cu închisoarea. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge de absența unei căi de atac eficiente pentru a se plânge de durata procedurii. ÎN 2009 în fața tribunalului de apel criminal da .n. a fost neconform cu condiția de judecată într-un termen rezonabil . Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. Pe baza articolelor 432 și următoarele din Codul de procedură penală, guvernul susține că reclamantul nu putea fi judecat fără ca acesta să fie prezent, ceea ce era imposibil din cauza faptului că a fost deținut din 2001 în România pentru a executa o pedeapsă pe viață impusă printr-o hotărâre judecătorească. În temeiul Codului de procedură penală și al jurisprudenței relevante a Curții de Casație în astfel de cazuri, prescrierea infracțiunilor este suspendată până când pârâtul poate să apară și să fie judecat. Din acest motiv, termenul rezonabil al procedurilor împotriva reclamantului nu depindea în speță de autoritățile judiciare elene și nu putea fi apreciat de Curte în această etapă, motiv pentru care Tribunalul nu putea să îl judece prin intermediul legii. Reclamantul subliniază în mod clar că infracțiunile care i-au fost reproșate au fost săvârșite în 2001, audierile au fost stabilite inițial în 2003, 2005 și 2006 și au fost amânate pentru 2007 și 2009. O astfel de perioadă nu poate fi considerată rezonabilă și nu i se poate imputa, deoarece la 11 iulie 2007, a solicitat ministrului justiției transferul său în Grecia pentru a fi judecat în cadrul procedurilor pendinte. Curtea arată că reclamantul, încarcerat în România începând cu 27 noiembrie 2001 a depus la autoritățile române și elene mai multe cereri de transfer în temeiul Convenției europene privind transferul persoanelor condamnate. El dorește să fie transferat în Grecia pentru a ispăși restul pedepsei care i-a fost impusă de instanțele române, precum și pentru a fi judecat de instanțele grecești pentru diverse infracțiuni și quel a comis în Grecia. Cu toate acestea, în timp ce instanța de apel din București a primit, la 14 decembrie 2004, o cerere din partea reclamantului, ministrul de justiție grec a respins toate cererile, considerând că recurentul mai trebuie să își execute o parte din pedeapsa sa în România în această privință, Curtea reamintește că, în conformitate cu termenii raportului explicativ privind Convenția privind transferul persoanelor condamnate, aceasta se limitează la furnizarea cadrului procedural pentru transferuri. Aceasta nu implică nicio obligație a statelor contractante de a acorda dreptul la o cerere de transfer. În consecință, autoritățile elene nu au fost obligate să dea curs cererilor repetate ale reclamantului și, prin urmare, nu se poate considera că răspunderea pentru statul grec este angajată de întârzierile în procedurile pendinte în Grecia, care decurg din posibilitatea de a-l cita din cauza încarcerării sale în România. Prin urmare, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod clar nefondat. Reclamantul se plânge de lipsa unei căi de atac eficiente pentru a se plânge de durata procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea amintește că art. 13 a fost interpretat ca necesitând o acțiune în dreptul intern că, în ceea ce privește obiecțiunile care pot fi considerate ca fiind reprobabile, conform Convenției (a se vedea, printre altele, Boyle și Rice Regatul Unit , 21 iunie 1988, § 52, seria A n 131). Având în vedere concluziile sale menționate anterior pentru t ă ț ile mfie n i o n a t e la art. 1, Curtea consideră că reclamantul nu a avut nici un motiv să pledeze. Prin urmare, acest aspect trebuie, de asemenea, respins ca fiind în mod vădit nefondat, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Recurentul invocă o dublă încălcare a dreptului de acces la o instanță, pe de o parte, din cauza refuzului succesive al Ministerului Justiției Grecești de a consimți la transferul acestuia în Grecia pentru a fi judecat în cadrul procedurilor pendinte și, pe de altă parte, pentru a ispăși pedepsele la care a fost condamnat prin hotărârile instanțelor elene. Această imposibilitate de a ispăși pedeapsa cu închisoarea deja pronunțată ar duce, de asemenea, la o încălcare a termenului rezonabil, respectiv la unsprezece ani, opt ani și doi ani de la data hotărârilor 373002/1996, 2003/99 și 67978/2005. În ceea ce privește cauza privind încălcarea dreptului de acces la o instanță din cauza refuzului de a consimți la transferul reclamantului în Grecia pentru a fi judecat, Curtea a statuat deja că, în cazul în care dreptul de acces nu se limitează la dreptul de a iniția o procedură, dar include dreptul de a obține o decizie a instanței (a se vedea, printre multe altele, Kutićc. Croația, nr 48778/99, 1 martie 2002 EHR 2002-II), acest principiu se referă la partea civilă a articolului 6. În speță, nu este vorba despre o chestiune de acces la judecător, deoarece reclamantul, acuzat, acuzat în mod penal, fusese deja rejudecat în instanță, spre deosebire de faptul că procedura fusese amânată din cauza imposibilității sale de a se prezenta, deoarece executa o pedeapsă în România. În sensul Convenției, o încălcare a dreptului său de acces, cu atât mai mult cu cât precizează în cererea sa că victimele celor care au comis infracțiunile au suferit din cauza acestei situații, deoarece justiția nu a fost încă făcută în privința lor. Curtea consideră că trebuie să respingă din același motiv obiecțiile referitoare la încălcarea dreptului de acces și la depășirea termenului rezonabil, din cauza faptului că nu a putut încă să execute pedepsele la care a fost condamnat în Grecia. Reclamantul susține că neexecutarea unei pedepse impuse de instanțe constituie un aspect al dreptului de acces la o instanță, deoarece acest drept nu se limitează numai la desfășurarea procedurii, ci și la efectele acesteia și ale hotărârii judecătorești. Curtea nu poate subscrie acestei analize. Comisia consideră că prezenta cauză nu poate fi tratată în același mod ca și cazul Assanidez Georgia 71503/01, 8 aprilie 2004), în care Curtea a statuat că, în cazul în care administrația unui stat ar putea refuza sau omite executarea unei hotărâri de executare sau ar întârzia sau nu ar face acest lucru, garanțiile prevăzute la art. 6 de care persoana achitată a beneficiat anterior în timpul fazei judiciare a procedurii ar deveni parțial iluzorii (§ 183). Or, în speță, recurentul invocă acest raționament, dar a opus . Cu toate acestea, din avizul Curții, reclamantul, care în prezent execută în România o pedeapsă cu închisoarea pronunțată de instanțele române, nu poate să se pronunțe în acest sens, deoarece nu poate să ispășească pedeapsa cu închisoarea care i-a fost impusă în Grecia. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind incompatibilă rațional personae cu Convenția, în aplicarea art. 3 și 4 din aceasta. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, pronunță cererea inadmisibilă. André Wampach Nina Vaj

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

53344/07

présentée par Konstantinos PASSARIS

contre la Grèce

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 24 septembre 2009 en une chambre composée de

:

Nina Vajić,

présidente,

Christos Rozakis,

Khanlar Hajiyev,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

Giorgio Malinverni,

George Nicolaou,

juges,

et de André Wampach,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 13 novembre 2007,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Konstantinos Passaris, est un ressortissant grec, né en

1975 et actuellement incarcéré à la prison de Craïova, en Roumanie. Il est représenté devant la Cour par M

e

V. Chirdaris, avocat à Athènes. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par les délégués de son agent, M. G. Kanellopoulos, assesseur auprès du Conseil juridique de l’Etat, et M. I. Bakopoulos, auditeur auprès du Conseil juridique de l’Etat.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

1.

Le contexte de l’affaire

Le requérant est incarcéré à Craïova depuis le 27 novembre 2001. Il fut condamné, le 30 juillet 2003, par un jugement définitif du tribunal pénal de Bucarest à une peine de réclusion à perpétuité pour entrée illégale sur le territoire, association de malfaiteurs, violation de la loi relative aux armes et munitions, vol à main armée et homicide volontaire avec préméditation.

Le requérant fut également poursuivi pour plusieurs infractions en Grèce où il est considéré comme l’ennemi public numéro un. Dix

‑

huit

procédures sont actuellement pendantes. Il fit déjà l’objet de plusieurs décisions judiciaires pour différents crimes et délits, dont le jugement 2003/1999 de la cour d’appel criminelle d’Athènes le condamnant à une peine de réclusion de dix ans, cinq mois et quinze jours, et trois

mois d’emprisonnement, le jugement 372002/1996 du tribunal correctionnel d’Athènes le condamnant à une peine de quatorze mois d’emprisonnement et le jugement 67978/2005 du même tribunal le condamnant à une peine d’emprisonnement de vingt

‑

deux ans.

Le requérant s’évada, le 16 février 2001, de la prison grecque où il était détenu.

2.

Les trois procédures litigieuses

A une date non précisée, le requérant fut renvoyé devant la cour d’appel criminelle d’Athènes pour répondre du crime de vol à main armée commis le 30 août 2001. L’audience, initialement fixée au 29

février

2005, fut reportée au 29 mai 2006 puis au 19 mars 2007, au motif que le requérant, détenu en Roumanie, ne pouvait être cité à comparaître. Le 11 janvier 2008, la même cour ajourna la procédure sur le fondement de l’article 435 du code de procédure pénale, et ordonna l’arrestation et la détention provisoire du requérant.

A une autre date, également non précisée, le requérant fut renvoyé devant la cour d’appel criminelle d’Athènes pour répondre du crime de vol à main armée commis le 23 juin 2001. L’audience, initialement fixée au 29

février

2005, fut reportée au 29 mai 2006 puis au 19 mars 2007, au motif que le requérant était détenu en Roumanie, et finalement au 27

novembre

2009.

Par une décision 2868/2002 de la chambre d’accusation de la cour d’appel d’Athènes, le requérant fut renvoyé devant la cour d’appel criminelle d’Athènes pour être jugé des crimes d’associations de malfaiteurs et possession illégale d’armes et munitions, commis à Athènes entre le 16

février et le 1

er

août 2001. Initialement prévue le 4

janvier

2003, l’audience fut reportée au 19 mars 2007 puis au 27 novembre 2009, au motif que le requérant, détenu en Roumanie, ne pouvait être cité à comparaître.

3.

Les demandes de transfèrement du requérant

Afin de pouvoir purger ces peines et comparaître dans toutes ces procédures, le requérant demanda, le 5 novembre 2003, par l’intermédiaire de son avocat roumain, à être transféré en Grèce pour purger le restant de la peine imposée par la juridiction roumaine.

Les autorités roumaines notifièrent la demande précitée par voie diplomatique aux autorités grecques. Par une décision du 14 janvier 2004, le ministre de la Justice grec refusa ce transfert, en application de l’article

5

§

4 de la Convention européenne relative au transfèrement des personnes condamnées (21

mars

1983). Il précisa que le requérant avait la possibilité de déposer une nouvelle demande après avoir purgé une partie de sa peine dans une prison roumaine.

Le 14 décembre 2004, la cour d’appel de Bucarest accueillit une demande d’extradition du requérant formulée par le procureur près la cour d’appel d’Athènes. Toutefois, l’extradition fut reportée.

Le 26 juin 2006, le requérant déposa une nouvelle demande par l’intermédiaire de son avocat roumain. Le 16 février 2007, le ministre de la Justice grec rejeta à nouveau la demande, en se fondant sur les articles

3

§

1

c) et 5 § 4 de la Convention européenne précitée, et sur le fait qu’il devait encore purger une grande partie de sa peine.

Le 11 juillet 2007, l’avocat grec du requérant formula une nouvelle demande de transfèrement. Il soulignait que la présomption d’innocence du requérant avait été bafouée par l’image de dangerosité et de culpabilité qui avait été fabriquée par les médias et que le respect de son droit d’accès à un tribunal rendait nécessaire le transfèrement afin que toutes les procédures à son encontre puissent se poursuivre. Il relevait que toutes les conditions requises par la Convention européenne étaient remplies.

Le 1

er

août 2007, le ministère de la Justice accusa réception de la demande en précisant qu’elle était en cours d’examen.

A la date d’introduction de la requête devant la Cour, le requérant n’avait reçu aucune réponse de la part du ministère. En vertu de la législation grecque, au-delà de trois mois, le silence de l’administration équivaut à un refus tacite.

B.

Le droit interne pertinent

L’article 432 § 1 du code de procédure pénale dispose

:

«

Lorsque celui qui a été renvoyé en jugement pour crime est absent du lieu de son domicile et sa résidence est inconnue, et lorsqu’il ne s’est pas présenté ni arrêté dans le délai d’un mois à compter de la notification de la décision le renvoyant en jugement (...), l’audience est suspendue par décision du procureur près la cour d’appel, jusqu’à l’arrestation ou la comparution de l’accusé. (...)

»

L’article 435 du même code se lit ainsi

:

«

Lorsque la détention provisoire de celui qui a été renvoyé en jugement a été levée ou remplacée par d’autres mesures (...) et l’accusé ne comparaît pas à l’audience ou n’est pas représenté par un avocat (...), le tribunal révoque sa décision levant ou remplaçant la détention et ordonne la suspension des débats. (...) Le tribunal procède de la même manière lorsque l’arrestation et la détention provisoire de l’accusé n’ont pas été ordonnées.

»

C.

La Convention européenne sur le transfèrement des personnes condamnées, du 21 mars 1983

Les articles pertinents de la Convention disposent

:

Article 3 – Conditions du transfèrement

«

1.

Un transfèrement ne peut avoir lieu aux termes de la présente Convention qu’aux conditions suivantes

:

a)

le condamné doit être ressortissant de l’Etat d’exécution

;

b)

le jugement doit être définitif

;

c)

la durée de condamnation que le condamné a encore à subir doit être au moins de six

mois à la date de réception de la demande de transfèrement, ou indéterminée

;

d)

le condamné ou, lorsqu’en raison de son âge ou de son état physique ou mental l’un des deux Etats l’estime nécessaire, son représentant doit consentir au transfèrement

;

e)

les actes ou omissions qui ont donné lieu à la condamnation doivent constituer une infraction pénale au regard du droit de l’Etat d’exécution ou devraient en constituer une s’ils survenaient sur son territoire

; et

f)

l’Etat de condamnation et l’Etat d’exécution doivent s’être mis d’accord sur ce transfèrement.

2.

Dans des cas exceptionnels, des Parties peuvent convenir d’un transfèrement même si la durée de la condamnation que le condamné a encore à subir est inférieure à celle prévue au paragraphe

1.c.

(...)

»

Article 5 – Demandes et réponses

«

1.

Les demandes de transfèrement et les réponses doivent être formulées par écrit.

2.

Les demandes doivent être adressées par le ministère de la Justice de l’Etat requérant au ministère de la Justice de l’Etat requis. Les réponses doivent être communiquées par les mêmes voies.

3.

Toute Partie peut, par une déclaration adressée au Secrétaire Général du Conseil de l’Europe, indiquer qu’elle utilisera d’autres voies de communication.

4.

L’Etat requis doit informer l’Etat requérant, dans les plus brefs délais, de sa décision d’accepter ou de refuser le transfèrement demandé.

»

Selon le rapport explicatif sur la Convention, celle-ci se limite à fournir le cadre procédural aux transferts. Elle n’implique aucune obligation pour les Etats contractants de donner droit à une demande de transfèrement. C’est pourquoi il n’était pas nécessaire d’indiquer des motifs de refus, ni de demander à l’Etat requis de motiver son refus d’autoriser un transfèrement demandé.

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit d’accès à un tribunal en raison du refus des autorités grecques de consentir à son transfèrement en Grèce pour y être jugé et de l’impossibilité de purger en Grèce les peines auxquelles il a été condamné dans ce pays.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de certaines procédures qui sont encore pendantes.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure en ce qui concerne l’exécution de trois

jugements (2003/1999, 372002/1996 et 67978/2005) le condamnant à certaines peines d’emprisonnement.

Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence d’un recours effectif pour se plaindre de la durée de la procédure.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint que la durée de trois procédures pénales, dans lesquelles les audiences ont été fixées aux 11 janvier 2008 et 27

novembre

2009 devant la cour d’appel criminelle d’Athènes, n’était pas compatible avec la condition de jugement dans un «

délai raisonnable

». Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, dont la partie pertinente se lit ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

Se fondant sur les articles 432 et suivants du code de procédure pénale, le Gouvernement soutient que le requérant ne pouvait être jugé sans qu’il soit présent, ce qui était impossible du fait qu’il était détenu depuis

2001 en Roumanie pour purger une peine à perpétuité imposée par une décision judiciaire. En vertu du code de procédure pénale et de la jurisprudence pertinente de la Cour de cassation dans de tels cas, la prescription des infractions est suspendue jusqu’à ce que l’accusé puisse comparaître et être jugé. Il en ressort que le délai raisonnable des procédures à l’encontre du requérant ne dépendait pas en l’espèce des autorités judiciaires grecques et ne pouvait pas être apprécié par la Cour à ce stade, la cour d’appel criminelle ne pouvant pas le juger de par l’effet de la loi.

Le requérant souligne qu’alors que les infractions qui lui étaient reprochées avaient été commises en 2001, les audiences ont été initialement fixées en 2003, 2005 et 2006, puis ajournées pour 2007 et 2009. Une telle période ne saurait être considérée comme raisonnable ni lui être imputable car le 11 juillet 2007, il sollicita du ministre de la Justice son transfèrement en Grèce afin d’y être jugé dans le cadre des procédures pendantes.

La Cour relève que le requérant, incarcéré en Roumanie depuis le 27

novembre

2001, a déposé auprès des autorités roumaines et grecques plusieurs demandes de transfèrement, sur le fondement de la Convention européenne relative au transfèrement des personnes condamnées. Il souhaite être transféré en Grèce pour purger le restant de la peine qui lui a été imposée par les juridictions roumaines, ainsi que pour être jugé par les juridictions grecques pour divers crimes et délits qu’il avait commis en Grèce. Toutefois, alors que la cour d’appel de Bucarest a accueilli, le 14

décembre

2004, une demande du requérant, le ministre de la Justice grec a rejeté toutes les demandes, estimant que le requérant devait encore purger une partie de sa peine en Roumanie

A cet égard, la Cour rappelle que selon les termes mêmes du rapport explicatif sur la Convention sur le transfèrement des personnes condamnées, celle-ci se limite à fournir le cadre procédural aux transferts. Elle n’implique aucune obligation pour les Etats contractants de donner droit à une demande de transfèrement. C’est pourquoi il n’est pas nécessaire pour l’Etat requis de motiver son refus d’autoriser un transfèrement demandé.

Il en ressort que rien n’obligeait les autorités grecques à donner une suite favorable aux demandes répétées du requérant. Dès lors, on ne saurait considérer que la responsabilité de l’Etat grec est engagée par les retards intervenus dans les procédures pendantes en Grèce, découlant de l’impossibilité de le faire comparaître en raison de son incarcération en Roumanie.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

2.

Le requérant se plaint de l’absence d’un recours effectif pour se plaindre de la durée de la procédure. Il invoque l’article 13 de la Convention qui dispose

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

La Cour rappelle que l’article 13 a été interprété comme n’exigeant un recours en droit interne que s’agissant de griefs pouvant passer pour «

défendables

» selon la Convention (voir, entre autres,

Boyle et Rice

c.

Royaume-Uni

, 21 juin 1988, § 52, série A n

o

131).

Compte tenu de ses conclusions précitées pour le grief tiré de l’article

6

§

1, la Cour estime que le requérant n’a aucun grief défendable.

Il s’ensuit que ce grief doit être également rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

3.

Le requérant allègue une double violation du droit d’accès à un tribunal, d’une part, en raison des refus successifs du ministère de la Justice grec de consentir à son transfèrement en Grèce afin d’y être jugé dans le cadre des procédures pendantes et, d’autre part, afin de purger les peines auxquelles il a été condamné par les jugements des juridictions grecques.

Cette impossibilité de purger les peines d’emprisonnement déjà prononcées entraînerait également une violation du délai raisonnable, puisqu’il s’est écoulé respectivement onze ans, huit ans et deux ans depuis la date des jugements 373002/1996, 2003/1999 et 67978/2005.

Quant au grief relatif à la violation du droit d’accès à un tribunal en raison du refus de consentir au transfèrement du requérant en Grèce pour y être jugé, la Cour a déjà jugé que si le droit d’accès ne se limite pas au droit d’engager une procédure, mais inclut le droit d’obtenir une décision du tribunal (voir, parmi beaucoup d’autres,

Kutić c. Croatie

, n

o

48778/99, 1

er

mars

2002, ECHR 2002-II), ce principe vise le volet civil de l’article

victime

», au sens de la Convention, d’une violation de son droit d’accès, d’autant qu’il précise dans sa requête que ce sont les victimes des infractions qu’il avait commises qui souffrent de cette situation car justice n’a pas encore été faite à leur égard.

La Cour estime devoir rejeter par le même motif les griefs relatifs à la violation du droit d’accès et au dépassement du délai raisonnable, en raison du fait qu’il n’a pas encore pu purger les peines auxquelles il a été condamné en Grèce. Le requérant soutient que la non-exécution d’une peine infligée par des tribunaux constitue un aspect du droit d’accès à un tribunal car ce droit ne se limite pas seulement au déroulement de la procédure mais s’étend aussi aux effets de celle-ci et de la décision judiciaire. La Cour ne peut pas souscrire à cette analyse. Elle considère que la présente affaire ne peut pas être traitée de la même manière que l’affaire

Assanidzé

c.

Géorgie

(n

o

71503/01, 8 avril 2004), dans laquelle la Cour avait jugé que si l’administration d’un Etat pouvait refuser ou omettre de faire exécuter une décision d’acquittement, ou encore tarder ou manquer à le faire, les garanties de l’article 6 dont la personne acquittée a auparavant bénéficié pendant la phase judiciaire de la procédure deviendraient partiellement illusoires (§ 183). Or, en l’espèce, le requérant invoque ce raisonnement mais

a contrario

. Toutefois, de l’avis de la Cour, le requérant, qui purge actuellement en Roumanie une peine d’emprisonnement prononcée par les juridictions roumaines, ne saurait se prétendre «

victime

» du fait qu’il ne peut pas purger les peines d’emprisonnement qui lui ont été infligées en Grèce.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme incompatible

ratione personae

avec la Convention, en application de l’article

35

§§

3 et 4 de celle-ci.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

André Wampach

Nina Vajić

Greffier adjoint

Présidente