SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 40443/07 prezentată de Marek ZMALIASKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 29 septembrie 2009, într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători, și Lawrence Early; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 septembrie 2005, având în vedere declarația din 4 noiembrie 2008, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Marek Zmaliński, este cetățean polonez, născut în 1957 și rezident în Tychy. Guvernul polonez ( mai mult decât) este reprezentat de agentul său, dl Jakub Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 aprilie 2000, reclamantul a inițiat o acțiune de anulare a unei rezoluții a cooperativei care a avut loc la locul de muncă și a reintegrat la locul de muncă în aceasta. La 23 iunie 2003, instanța regională a decis să anuleze o anumită sumă și a respins cererea pentru surplus. La 27 februarie 2004, instanța de apel a anulat decizia anterioară, retrimițând problema plăților restante ale salariilor pentru reexaminare și respingând recursul pentru surplus. La 28 iunie 2004, reclamantul a introdus un recurs în casație împotriva părții din decizie în ceea ce privește fondul care respingea recursul. La 3 februarie 2005, Curtea Supremă a respins recursul. La 31 ianuarie 2005, reclamantul s-a plâns Curții Supreme de durata excesivă a întregii proceduri. La 24 februarie 2005, Curtea Supremă a împărtășit întreaga procedură în două părți distincte. Aceasta a declarat inadmisibilă partea privind procedura în fața instanței de recurs, deoarece a fost introdusă în mod direct și nu prin intermediul unui avocat. Curtea a trimis partea cu privire la procedură în fața instanței regionale la tribunal, competentă în acest sens, în opinia sa. La 6 mai 2005, instanța judecătorească de trimitere-a declarat inadmisibilă partea plângerii pe durata excesivă a procedurii în fața instanței regionale, precizând incompetența sa în măsura în care aceasta era Ö înainte de intrarea în vigoare a legii din 2004 Õ de introducere a plângerii. La 18 octombrie 2005, Tribunalul Regional a statuat asupra părții de fond a litigiului revocat pentru reexaminarea din 27 februarie 2004 de către instanța de apel, în ceea ce privește o anumită sumă în la . BRIEFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul denunță durata procedurii. Afirmând că nu a avut la dispoziția sa nicio acțiune efectivă prin care să se fi putut plânge de această durată, el a declarat, de asemenea, încălcarea articolului 13 din Convenție. În cele din urmă, citez art. 6 din Convenție, reclamantul în cauză nu a fost îndreptățit să dea curs procedurii, precum și rezultatul litigiului. Durata procedurii și absența oricărei acțiuni efective în acest sens Reclamantul denunță durata procedurii și declară că nu a avut la dispoziție nici o acțiune efectivă pentru a se adresa Poloniei. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 O persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Prin scrisoarea din 4 noiembrie 2008, guvernul a informat Curtea că va face o declarație unilaterală în vederea rezolvării problemei ridicate de această parte a cererii. În plus, guvernul a invitat Curtea să șteargă cauza din rolul în temeiul articolului 37 din convenție. recunoaște durata excesivă a procedurii interne inițiate de solicitant; guvernul recunoaște, de asemenea, că, în ceea ce privește durata excesivă a procedurii de contestație, reclamantul nu a beneficiat, în circumstanțele speciale ale prezentei cauze, în ordinea internă a unei detenții adecvate, așa cum ar impune art. 13 din Convenție. Guvernul declară că este pregătit să plătească reclamantului cu titlu de satisfacție echitabilă suma de 6 100 PLN [1] , sumă pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă niciunui impozit. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. .... Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că continuarea procedurii de investigare a cererii de rejudecare nu mai este justificată și să o elimine din rolul său în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Prin scrisoarea din 3 decembrie 2008, reclamantul a informat că suma oferită de guvern în declarația sa părea inacceptabilă și a solicitat Curții să continue examinarea cererii sale. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din acest articol. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv pe care [ea] îl consideră existență, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate anula o cerere de participare în întregime sau parțial în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea sau o parte din aceasta din rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (cc.), n 28953/03. Curtea a stabilit într-o serie de cauze, în special cauze îndreptate împotriva Poloniei, practica sa privind obiecțiunile referitoare la încălcarea dreptului de a fi audiat într-un termen rezonabil și la lipsa unei căi de atac efective care să permită de la acesta să obțină redresarea (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII, Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, §§ 69-98, CEDO 2006-....., Majewski c. Polonia, n 52690/99, 11 octombrie 2005, Wende și Kukówka c. Polonia, n 56026/00, 10 mai 2007, Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, CEDO 2000-IX, §§ ... și Charzyński c. Polonia (dec.) n 15212/03, CEDH 2005-..., §§..). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei de judecată propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare. În plus, având în vedere cele de mai sus, în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la problema formulată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să fie examinată pe marginea acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) în fine]. În consecință, trebuie eliminată din rol. Citând art. 6 din Convenție, reclamantul afirmă că procedura urmată nu a fost echitabilă. El a pronunțat la sfârșitul acesteia și contestă modul în care instanțele interne au procedat la aprecierea elementelor de fapt și de drept. Având în vedere elementele aflate în posesia sa, Curtea consideră că această parte a cererii nu face să apară nicio încălcare a convenției. Prin urmare, aceasta concluzionează că această parte a cererii este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de faptul că termenii declarației guvernului pârât în ceea ce privește obiecțiile formulate în art. 6 alin. (1) (durata procedurii) și 13 din Convenție și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor pe care le conține aceasta decid, în conformitate cu art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție, să șteargă cauza din rol, cu condiția ca aceasta să se refere la obiecțiile menționate mai sus; cererea inadmisibilă pentru surplus. Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer președinte [1] aprox. 1 420 EUR
de la requête n
o
40443/07
présentée par Marek ZMALIŃSKI
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 29 septembre 2009 en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 septembre 2005,
Vu la déclaration du 4 novembre 2008 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse du requérant à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Marek Zmaliński, est un ressortissant polonais, né en 1957 et résidant à Tychy. Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 14 avril 2000, le requérant engagea une action tendant à annuler une résolution de la coopérative qui l’employait et une réintégration au travail dans celle-ci. Neuf audiences eurent lieu.
Le 23 juin 2003, le tribunal régional octroya à l’intéressé une certaine somme et rejeta la demande pour le surplus.
Le 27 février 2004, la cour d’appel annula la décision précédente en renvoyant la question de paiement des arriérés des salaires pour réexamen et rejeta l’appel pour le surplus.
Le 28 juin 2004, le requérant introduisit un pourvoi en cassation à
l’encontre de la partie de la décision quant au fond rejetant l’appel. Le 3
février 2005, la Cour suprême rejeta le pourvoi.
Le 31 janvier 2005, le requérant se plaignit auprès de la Cour suprême de la durée excessive de l’ensemble de la procédure. Le 24 février 2005, la Cour suprême partagea l’ensemble de la procédure en deux parties distinctes. Elle déclara irrecevable la partie concernant la procédure devant la cour d’appel car introduite par le requérant directement et non par le biais d’un avocat. La Cour renvoya la partie concernant la procédure devant le tribunal régional à la cour d’appel, compétente selon elle en la matière.
Le 6 mai 2005, la cour d’appel- juridiction de renvoi- déclara irrecevable la partie de la plainte pour durée excessive de la procédure devant le tribunal régional en précisant son incompétence dans la mesure où celle-ci s’était déroulée avant l’entrée en vigueur de la loi de 2004 introduisant la plainte.
Le 18 octobre 2005, le tribunal régional statua sur la partie du fond du litige renvoyée pour réexamen le 27 février 2004 par la cour d’appel en octroyant une certaine somme à l’intéressé.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce la durée de la procédure.
2.
Affirmant n’avoir eu à sa disposition aucun recours effectif au travers duquel il aurait pu se plaindre de cette durée, il allègue par ailleurs la violation de l’article 13 de la Convention.
3.
En dernier lieu, citant l’article 6 de la Convention, le requérant conteste l’absence d’équité de la procédure ainsi que l’issue du litige.
A.
La durée de la procédure et l’absence de tout recours effectif à cet égard
Le requérant dénonce la durée de la procédure et allègue n’avoir eu à leur disposition aucun recours effectif pour s’en plaindre en Pologne. Il invoque l’article 6 § 1 et l’article 13 de la Convention, dont les passages pertinents en l’espèce disposent
:
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Article 13
« Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
Par une lettre du 4 novembre 2008, le Gouvernement a informé la Cour qu’il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
«
Le gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale
‑
qu’il reconnaît la durée excessive de la procédure interne engagée par le requérant. Le Gouvernement reconnaît également qu’en ce qui concerne le grief relatif à la durée excessive de la procédure litigeuse, le requérant n’a pas bénéficié, dans les circonstances particulières de la présente affaire, dans l’ordre interne d’un redressement adéquat, comme l’exigerait l’article 13 de la Convention.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser au requérant au titre de la satisfaction équitable la somme de 6
[1]
, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera payable dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
....
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article 37
1.(c) de la Convention. »
(...)
Par une lettre du 3 décembre 2008, le requérant a fait savoir que la somme offerte par le Gouvernement dans sa déclaration lui paraissait inacceptable et a prié la Cour de poursuivre l’examen de sa requête.
La Cour rappelle que l’article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l’article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque
:
«
pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
».
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle dans sa totalité ou en partie en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête ou une partie de celle-ci du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
[GC], n
o
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, notamment des affaires dirigées contre la Pologne, sa pratique concernant les griefs relatifs à la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable et à l’absence de recours effectifs permettant d’en obtenir le redressement (voir, par exemple,
Frydlender c. France
[GC], n
o
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
Majewski c. Pologne
, n
o
52690/99, 11 octobre 2005,
Wende et Kukówka c. Pologne
, n
o
56026/00, 10 mai 2007,
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
30210/96, CEDH 2000-IX, §§ ..., et
Charzyński c. Pologne
(déc.) n
o
Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l’indemnité proposée – qui cadre avec les sommes octroyées dans des affaires analogues – la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie de la requête (article
37 § 1 c) de la Convention).
En outre, eu égard à ce qui précède, et en particulier à l’existence d’une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l’espèce, elle considère que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
). En conséquence, il convient de la rayer du rôle.
B.
Autres griefs
Citant l’article 6 de la Convention, le requérant affirme que la procédure suivie ne l’espèce n’a pas été équitable. Il dénonce l’issue de celle-ci et conteste la façon dont les juridictions internes ont procédé à l’appréciation des éléments de fait et de droit.
Au vu des éléments en sa possession, la Cour estime que cette partie de la requête ne fait apparaître aucune violation de la Convention. Dès lors, elle conclut que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur en ce qui concerne les griefs tirés des articles 6 § 1 (durée de la procédure) et 13 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu’elle comporte
;
Décide
, en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne les griefs ci-dessus;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président
[1]
approx. 1 420 euros