MIANOWICZ c. ALLEMAGNE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 23056/09 prezentate de Tomasz MIANOWICZ împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 29 septembrie 2009 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, Judecătorii, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 aprilie 2009, după ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Tomasz Mianowicz, este un resortisant polonez, născut în 1955 și rezident la München. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cauzei La 16 martie 1983, reclamantul a început să lucreze ca editor la radioul american Radio Free Europe/Radio Liberty (denumit în continuare RFE/ RL 22 Ca 2079/88). În cursul procedurii, RFE/RL a solicitat rezoluția judiciară a contractului de muncă de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Concedierea a fost anulată definitiv de către instanța de apel la locul de muncă la 25 septembrie 1998. Această procedură a făcut obiectul unei hotărâri a judecătorului Mianowicz c. Germania din 18 octombrie 2001 (n 42505/95) prin care Curtea a ajuns la concluzia că a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție cu privire la durata acestei proceduri și a alocat reclamantului sumele de 15 000 DEM (aproximativ 7 500 EUR) pentru daune morale și 5 000 DEM pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. La 14 iulie 1989, reclamantul a vizitat grefa Tribunalului Social din München și a atribuit RFE/RL pentru a obține plata de 113,31 DEM (aproximativ 57 EUR) pentru plăți suplimentare la asigurările de sănătate pentru perioada 20 februarie-27 martie 1988. La 16 august 1989, RFE/RL a informat instanța socială că o procedură era pendinte în fața tribunalului muncii din München, al cărui efect avea asupra prezentului litigiu. Instanța socială a solicitat atunci părților dacă au consimțit la suspendarea procedurii. La 20 iunie 1991, tribunalul social l-a informat pe reclamant că nu putea pronunța o decizie decât dacă procedura în fața instanțelor de muncă era încheiată și l-a invitat pe reclamant să ia o hotărâre în instanță. Ulterior, reclamantul și-a reformulat revendicările pe care le-a extins între timp și a solicitat plata în valoare de aproximativ 560 EUR plus 9,96 % da ui i. La 31 iulie 1991, Tribunalul Social a suspendat procedura până la sfârșitul procedurii prud' . La 17 octombrie 1991, a emis o altă decizie de suspendare. La 22 noiembrie 1991, reclamantul sesizează instanța de apel social cu privire la o acțiune împotriva suspendării procedurii. La 3 aprilie 1992, aceasta din urmă a declarat că motivul suspendării procedurii părea să fie ridicat și că a solicitat instanței sociale să reia procedura. La 5 mai 1992, instanța socială și-a retras decizia de suspendare și a solicitat părților informații cu privire la situația procedurii prudale. La 23 ianuarie 1997, după ce a ținut o audiență și a avut loc un avocat, instanța socială a declarat soluționarea cererii în măsura în care RFE/RL a fost declarată pregătită să plătească suma corespunzătoare perioadei 20 februarie-27 martie 1988 (50 EUR) și l-a costat pe reclamant din restul cererii sale. La 4 decembrie 1997, în cursul unei ședințe în fața Tribunalului de apel social, judecătorul raportor al cauzei l-a invitat pe reclamant să își retragă apelul, deoarece cererile de plată nu puteau fi efectuate decât în cazul în care un contract de muncă ar fi existat în perioada în cauză, ceea ce instanța de apel a negat. La 18 martie 1999, după obținerea acordului părților, instanța de apel social a dispus suspendarea procedurii. Aceasta a precizat că procedura putea fi reluată la cerere sau ex officio La 9 ianuarie 2003, procedura a reînceput la cererea reclamantului. Prin hotărârea din 20 octombrie 2005, după ce a ținut o audiere, instanța socială din Bavaria a primit cererea reclamantului, în măsura în care RFE/RL la l a recunoscut (47,06 EUR) și a respins restul apelului (3774,58). La 10 februarie 2006, reclamantul a solicitat Curții Federale Sociale să îi acorde asistență judiciară în vederea depunerii unei cereri de autorizare a recursului în recurs împotriva acestei hotărâri. La 16 martie 2006, el a făcut observații cu privire la șansele de a se pronunța asupra recursului avut în vedere. În cele din urmă, la 15 iunie 2007, Curtea Constituțională Federală a declarat inadmisibilă o acțiune constituțională (n 1 BvR 1200/07) al recurentului împotriva hotărârii președintelui Tribunalului de apel social de a lua măsuri disciplinare cu privire la președintele Camerei a 4-a acestei instanțe. La 18 octombrie 2006, reclamantul a solicitat Curții Federale Sociale să elimine obligarea cererii de autorizare a recursului în casație. La 2 noiembrie 2006, Curtea Federală Socială a dispus ridicarea obligației cererii și a precizat că aceasta nu putea stabili un termen limită de motivare în această privință, întrucât s-ar pronunța asupra acestei chestiuni la examinarea temeiniciei cererii, ținând cont de divergențele jurprudențiale ale diferitelor cursuri federale în această privință. La 28 noiembrie 2006, avocatul reclamantului a prezentat motivarea recursului. Prin decizia din 31 iulie 2007, Curtea Federală Socială, compusă din trei judecători profesioniști, a declarat inadmisibilă cererea reclamantului de a autoriza recursul în casație și a impus reclamantului cheltuielile de judecată. Aceasta a considerat, printre altele, că reclamantul nu a avut suficient de expus în ce măsură procedura în fața instanței de apel social a fost excesivă și că întârzierile în fața instanței sociale au fost efectuate până în cadrul procedurii de apel. La 17 septembrie 2007, reclamantul sesizează Curtea Constituțională Federală cu privire la o acțiune constituțională (n 1 BvR 2387/07). El s-a plâns, printre altele, de refuzul Curții Federale Sociale de a autoriza recursul în Casație și de durata procedurii. La 8 octombrie 2008, o cameră de trei judecători ai Curții Constituționale Federale a declarat inadmisibilă acțiunea. Comisia a observat că reclamantul a omis să sesizeze Curtea Federală Socială cu privire la o acțiune în cadrul unei audieri în timp ce: se plângea, printre altele, de încălcarea dreptului său de a fi audiat în instanță în fața Curții Federale Sociale. În ceea ce privește încălcarea dreptului de a fi ascultat în instanță, aceasta a avut drept consecință faptul că acțiunea constituțională nu a fost inadmisibilă numai în ceea ce privește cauza întemeiată pe încălcarea dreptului de a fi audiat în justiție, ci în totalitate în cazul în care încălcarea în cauză avea un impact asupra întregului litigiu în fața instanțelor sociale. GRIFS 1. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul 1, reclamantul se plânge de durata procedurii. 2. De asemenea, denunță absența, în dreptul german, a unei căi de atac efective pentru a se plânge de durata procedurii. (3) În plus, reclamantul ridică o serie de obiecții din art. 6 alin. (1), (13) și (14), 17 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1. - că instanța de apel social i-ar fi impus amenzi, n - că a fost împiedicat să introducă un recurs în casație și că Curtea Federală Socială nu a fost un tribunal stabilit prin lege, deoarece judecătorul raportor și judecătorii în cauză nu au participat la examinarea cererii sale - că motivele pe care Curtea Constituțională Federală le-a dat pentru a-și justifica decizia de a nu admite acțiunea constituțională nu erau în conformitate cu jurisprudența acesteia, că interpretarea obiecțiilor sale de către Curtea Constituțională Federală era eronată în măsura în care se plângea de introducerea de către Curtea Federală Socială a unui nou criteriu de admisibilitate în ceea ce o privește și că nu a invocat o încălcare a dreptului său de a fi audiat în justiție - judecătorii care decid asupra unei căi de atac în cadrul audierii sunt aceiași ca cei care au pronunțat decizia atacată de această acțiune - pe care nu a recurs efectiv la dispoziția sa pentru a se plânge de încălcări ale dreptului comunitar - pe care le-a făcut obiectul discriminării față de resortisanții germani. Acesta se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. Curtea consideră că acest aspect trebuie examinat în mod direct din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea, de exemplu, Karácsonyi c. Ungaria, nr 37494/02, ê 14, 18 aprilie 2006, cu alte referințe) a cărei parte relevantă este astfel formulată. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Cu toate acestea, în stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. (2) Reclamantul se plânge, de asemenea, de absența, în dreptul german, a unei căi de atac efective pentru a se putea plânge de durata excesivă a unei proceduri. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. (3) În ceea ce privește celelalte obiecții, ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și presupunând chiar epuizarea căilor de atac interne în formele și termenele prevăzute de reglementarea internă (Fáber c. Republica Cehă, 35883/02, § 54, 17 mai 2005) și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu constată nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. În consecință, aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe durata procedurii și pe lipsa unei acțiuni efective în această privință Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen green președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

23056/09

présentée par Tomasz MIANOWICZ

contre l’Allemagne

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 29 Septembre 2009 en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président,

Karel Jungwiert,

Rait Maruste,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Zdravka Kalaydjieva,

juges,

et de Claudia Westerdiek,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 22 avril 2009,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Tomasz Mianowicz, est un ressortissant polonais, né en 1955 et résidant à Munich.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

A.

Le contexte de l’affaire

Le 16 mars 1983, le requérant commença à travailler comme rédacteur à la radio américaine Radio Free Europe/Radio Liberty (ci-après «

RFE/RL

»). En 1988, à la suite de son licenciement, le requérant engagea une action relative à la protection contre le licenciement devant le tribunal du travail de Munich (n

o

22 Ca 2079/88). Au cours de la procédure, RFE/RL demanda la résolution judiciaire du contrat de travail de l’intéressé en raison des observations polémiques de l’avocat de celui-ci.

Cette procédure connut plusieurs passages devant la cour d’appel du travail et la Cour fédérale du travail, laquelle, le 7 mars 2002, rejeta en dernier ressort la demande de résolution judiciaire du contrat de travail.

Le licenciement avait été annulé de manière définitive par la cour d’appel du travail le 25

septembre 1998. Cette procédure a fait l’objet de l’arrêt

Mianowicz c. Allemagne

du 18

octobre 2001 (n

o

42505/98) par lequel la Cour a conclu à la violation de l’article

6 § 1 de la Convention quant à la durée de cette procédure et a alloué au requérant les sommes de 15

000

DEM (environ 7

500 EUR) pour dommage moral et 5

000 DEM pour frais et dépens.

B.

La procédure litigeuse

Le 14 juillet 1989, le requérant se rendit au greffe du tribunal social de Munich et assigna RFE/RL en vue d’obtenir le paiement de 113,31 DEM (environ 57 EUR) au titre de versements supplémentaires à l’assurance maladie pour la période du 20 février au 27 mars 1988.

Le 16 août 1989, RFE/RL informa le tribunal social qu’une procédure était pendante devant le tribunal du travail de Munich dont l’issue avait des incidences sur le présent litige. Le tribunal social demanda alors aux parties si elles consentaient à la suspension de la procédure. Le requérant s’y opposa.

Le 20 juin 1991, le tribunal social informa le requérant qu’il ne pouvait rendre une décision que si la procédure devant les juridictions du travail s’était achevée et invita le requérant à l’informer s’il souhaitait néanmoins la tenue d’une audience. Par la suite, le requérant reformula ses prétentions qu’il avait entre-temps étendus et demanda désormais le paiement d’environ 560 EUR assortis de 9,96 % d’intérêts.

Le 31 juillet 1991, après avoir tenu une audience, le tribunal social suspendit la procédure en attendant l’issue de la procédure prud’homale.

Le 17 octobre 1991, il rendit une autre décision de suspension.

Le 22 novembre 1991, le requérant saisit la cour d’appel sociale de Bavière d’un recours contre la suspension de la procédure. Le 3 avril 1992, celle-ci l’informa que la raison de suspendre la procédure semblait être levée et l’invita à demander au tribunal social de reprendre la procédure. Elle ajouta qu’elle s’enquerrait auprès du tribunal social si celui-ci n’entendait pas reprendre la procédure d’office.

Le 5 mai 1992, le tribunal social annula sa décision de suspension et demanda aux parties des renseignements quant à l’état de la procédure prud’homale.

Le 23 janvier 1997, après avoir tenu une audience et commis au requérant un avocat, le tribunal social déclara réglée la demande dans la mesure où RFE/RL s’était déclarée prête à payer la somme correspondant à la période du 20 février au 27 mars 1988 (50 EUR) et débouta le requérant du restant de sa demande.

Le requérant interjeta appel.

Le 4 décembre 1997, au cours d’une audience devant la cour d’appel sociale, le juge rapporteur de l’affaire invita le requérant à retirer son appel car les demandes de paiement ne pouvaient aboutir que si un contrat de travail avait existé pendant la période en question, ce que la cour d’appel du travail avait nié. Le requérant refusa la proposition en indiquant qu’il avait introduit une demande en nullité contre l’arrêt de la cour d’appel du travail.

Le 18 mars 1999, après avoir obtenu l’accord des parties, la cour d’appel sociale ordonna la suspension de la procédure. Elle précisa que la procédure pouvait être reprise sur demande ou

ex officio

.

Le 9 janvier 2003, la procédure reprit sur demande du requérant.

Par un arrêt du 20 octobre 2005, après avoir tenu une audience, la cour sociale d’appel de Bavière accueillit la demande du requérant dans la mesure où RFE/RL l’avait reconnue (47,06 EUR) et rejeta le restant de l’appel (3774,58).

Le 10 février 2006, le requérant demanda à la Cour fédérale sociale de lui accorder l’aide judiciaire en vue d’introduire une demande tendant à l’autorisation du pourvoi en cassation contre cet arrêt. Le 16 mars 2006, il fit des observations quant aux chances d’aboutir du pourvoi envisagé.

Par la suite, la cour d’appel sociale rejeta la demande de rectification du requérant concernant le procès-verbal de l’audience et accueillit partiellement celle concernant l’arrêt. Ultérieurement, le 15 juin 2007, la Cour constitutionnelle fédérale déclara irrecevable un recours constitutionnel (n

o

1 BvR 1200/07) du requérant contre l’omission du président de la cour d’appel sociale de prendre des mesures disciplinaires à l’égard du président de la 4

ème

chambre de cette juridiction.

Le 18 octobre 2006, le requérant demanda à la Cour fédérale sociale de lever la forclusion de la demande d’autorisation du pourvoi en cassation.

Le 2 novembre 2006, la Cour fédérale sociale ordonna le relèvement de la forclusion de la demande. Elle précisa qu’elle ne pouvait fixer un délai de motivation à cet égard car elle se prononcerait sur cette question lors de l’examen du bien-fondé de la demande, compte tenu des divergences jurisprudentielles des différentes cours fédérales sur ce point.

Le 28 novembre 2006, l’avocate du requérant présenta la motivation du recours.

Par une décision du 31 juillet 2007, la Cour fédérale sociale, composée de trois juges professionnels, déclara irrecevable la demande du requérant tendant à l’autorisation du pourvoi en cassation et imposa au requérant les frais de justice. Elle considéra entre autres que le requérant n’avait pas suffisamment exposé en quoi la procédure devant la cour d’appel sociale avait été excessive et que d’éventuels retards devant le tribunal social s’étaient répercutés jusque dans la procédure en appel.

Le 17 septembre 2007, le requérant saisit la Cour constitutionnelle fédérale d’un recours constitutionnel (n

o

1 BvR 2387/07). Il se plaignit notamment du refus de la Cour fédérale sociale d’autoriser le pourvoi en cassation et de la durée de la procédure.

Le 8 octobre 2008, une chambre de trois juges de la Cour constitutionnelle fédérale déclara irrecevable le recours. Elle observa que le requérant avait omis de saisir la Cour fédérale sociale d’un recours en audition alors qu’il se plaignait entre autres de la violation de son droit à être entendu en justice devant la Cour fédérale sociale. L’omission d’introduire ce recours avait pour conséquence que le recours constitutionnel n’était pas seulement irrecevable en ce qui concerne le grief tiré de la violation du droit à être entendu en justice, mais dans sa totalité dès lors que la violation alléguée avait des répercussions sur l’ensemble du litige devant les juridictions sociales.

GRIEFS

o

- que la cour d’appel sociale lui aurait imposé des amendes, n’aurait pas examiné l’absence alléguée d’une procuration valable de l’avocat de RFE/RL et n’aurait pas donné de raisons pourquoi elle a rejeté les demandes du requérant

;

- qu’il a été empêché d’introduire un pourvoi en cassation et que la Cour fédérale sociale n’était pas un tribunal établi par la loi car le juge rapporteur et les juges assesseurs n’ont pas participé à l’examen de sa demande

;

- que les raisons que la Cour constitutionnelle fédérale a données pour motiver sa décision de ne pas admettre le recours constitutionnel n’étaient pas en conformité à la jurisprudence de celle-ci, que l’interprétation de ses griefs par la Cour constitutionnelle fédérale était erronée dans la mesure où il s’était plaint de l’introduction par la Cour fédérale sociale d’un nouveau critère de recevabilité à son égard et qu’il n’avait pas invoqué une violation de son droit à être entendu en justice

;

- que les juges qui décident sur un recours en audition sont les mêmes que ceux qui ont rendu la décision attaquée par ce recours

;

- qu’il n’a pas eu de recours effectif à sa disposition pour se plaindre des violations alléguées

;

- qu’il a fait l’objet d’une discrimination par rapport à des ressortissants allemands.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint de la durée de la procédure principale.

Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 1 du Protocole n

o

1.

La Cour estime que ce grief doit être examiné sous l’angle de l’article 6

§

1 de la Convention (voir, p.ex.

Karácsonyi c. Hongrie

, n

o

37494/02, §

14, 18 avril 2006, avec d’autres références) dont la partie pertinente est ainsi libellée

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Cependant, en l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur, conformément à l’article

54

§

2

b) de son règlement.

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

2

b) de son règlement.

Fáber c. République tchèque

, n

o

35883/02, § 54, 17 mai 2005), et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.

Il s’ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs du requérant tirés de la durée de la procédure et de l’absence d’un recours effectif à cet égard

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Greffière

Président