STEPHAN AND ROHRIG v. GERMANY

CINTIMEA SECȚIUNE PARTICIPALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 3237/06 de Dieter STEPHAN și Beate RÖHRIG împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cincimea Secțiune), ședința la 29 septembrie 2009 ca Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători, și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 13 ianuarie 2006, după ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamanții, dl Dieter Stephan și dna Beate Röhrig, sunt resortisanți germani născuți în 1951 și, respectiv, 1952 și trăiesc în Röstrath. Ele sunt reprezentate în fața Curții de dl R. Heindl și dna A. Mertens, avocați care practică în Overath. Circumstanțele cauzei Pot fi rezumate după cum urmează. 1. Contextul cazului și prima plângere constituțională Reclamanții sunt proprietarii unei case și un apartament din Röstrath-Forsbach, situat la câțiva kilometri la nord-est de Aeroportul Köln Bonn. Începând cu anul 1993 pentru plângeri ale persoanelor care locuiesc într-o altă comunitate aproape de aeroport, Comisia responsabilă pentru consultarea Biroului Federal de Aviație ( Luftverkehrsbundesamt ) în ceea ce privește poluarea zgomotului ( Fluglärmkommission, denumită în continuare „Comisia”) a identificat alte posibile căi de zbor. De la 10 noiembrie 1994 la 26 octombrie 1995, în vederea obținerii unor date suplimentare, s-au utilizat o serie de noi rute de zbor, ceea ce a determinat numeroase proteste din partea comunităților afectate atunci. La 26 octombrie 1995, Oficiul Federal al Aviației a redefinit rutele de zbor pentru traficul aerian care vin și se desfășoară din nord-est – prin intermediul unei modificări la cel de-al cincilea decret al Ordinei 147 de punere în aplicare a Ordinei Aviației (Fünfte Verordnung zur Änderung der Hundertsiebenundvierzigsten Durchführungsverordnung zur Luftverkehrs-Ordnung La 11 noiembrie 1996, reclamanții au depus o plângere constituțională împotriva acestui decret. La 23 aprilie 1997, Curtea Constituțională Federală a refuzat să admită plângerea constituțională din cauza faptului că reclamanții au fost în primul rând să solicite protecție în fața instanțelor administrative. 2. Procedințe în fața instanțelor administrative La 23 octombrie 1997, reclamanții au depus o cerere împotriva decretului la Curtea Administrativă de Apel Nordrhein-Westfalen. În cursul acestor proceduri, Biroul Federal al Aviației, pe recomandarea Comisiei, a modificat în mod repetat decretul, modificând astfel rutele de zbor. La 19 august 1999, după două audieri, Curtea Administrativă Nordrhein-Westfalen a respins reclamația ca fiind inadmisibilă. La 28 iunie 2000, Curtea Administrativă Federală a anulat această decizie și a remis cazul. La 4 martie 2002, după două audieri, Curtea Administrativă Nordrhein-Westfalen a respins reclamația ca fiind nefondată. Acesta a constatat, în special, că decretul a fost rezultatul unei serii de investigații și studii și o parte a unui proces de dezvoltare în curs de desfășurare, că are ca scop reducerea impactului asupra unei zone rezidențiale cu o populație ridicată și că rezultatul obținut – că impactul principal a fost acum pe o pădure – nu a putut fi criticat deoarece nu există o alternativă reală la aceasta. Curtea a refuzat, de asemenea, concediul de recurs. La 16 decembrie 2002, Curtea Administrativă Federală a respins recursul reclamanților împotriva refuzului de licență de recurs, constatând că au criticat doar decizia în termeni generali, fără însă să justifice orice motiv care justifică concedierea de licență de recurs, conform articolului 133 § 3 Codul Federal de Procedințe Administrative (a se vedea mai jos „Legea internă relevantă”). 3. Procedura în fața Curții Constituționale Federale La 6 februarie 2003, reclamanții au depus o plângere constituțională. La 30 august 2005, Curtea Constituțională Federală a refuzat să admită plângerea constituțională. Legea internă relevantă În temeiul articolului 133 § 3 alin. (3) Codul Federal de Procedințe Administrative, o plângere împotriva refuzului de concediu la recurs trebuie să stabilească fie importanța fundamentală a chestiunii, să indice decizia cu care decizia impugnată nu respectă sau să indice presupusele deficiențe procedurale. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 8 din Convenție cu privire la rezultatul procedurii. Invocând art. 13 din Convenție, ei se plângeau că nu existau remedii eficace împotriva modificărilor rutelor aeriene. În sfârșit, în temeiul articolului 6 din Convenție, ei se plângeau cu privire la durata pentru care procedurile erau pe calea Curții Constituționale Federale. 1. Reclamanții se plângea că durata procedurii dinaintea Curții Constituționale Federale era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. (2) În ceea ce privește încălcarea plângerii, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamanților cu privire la durata procedurii în fața Curții Constituționale Federale; declara restul cererii inadmisibilă. Claudia Westerdiek Președintele grefierului Peer Lorenzen

FIFTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 3237/06

by Dieter STEPHAN and Beate RÖHRIG

against Germany

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on

29 September 2009 as a Chamber composed of:

Peer Lorenzen,

President,

Renate Jaeger,

Karel Jungwiert,

Rait Maruste,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

judges,

and Claudia Westerdiek,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 13 January 2006,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Mr Dieter Stephan and Mrs Beate Röhrig, are German nationals who were born in 1951 and 1952 respectively and live in Rösrath. They are represented before the Court by Mr R. Heindl and Mrs A. Mertens, lawyers practising in Overath.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

The applicants are the owners of a house and a flat in Rösrath-Forsbach, which is situated a few kilometres northeast of the Köln Bonn Airport.

As of 1993 on account of complaints from people living in another community close to the airport the Commission responsible for consulting the Federal Aviation Office (

Luftverkehrsbundesamt

) with regard to noise pollution (

Fluglärmkommission,

hereinafter referred to as “the Commission”) identified other possible flight paths.

From 10 November 1994 to 26 October 1995, still in order to obtain further data, a number of the new flight routes were used. This resulted in numerous protests on the part of the then affected communities.

On 26 October 1995 the Federal Aviation Office re-determined the flight routes for air traffic coming and going from the northeast – by means of an amendment to the Fifth Decree of the 147

th

Order implementing the Aviation Order (

Fünfte Verordnung zur Änderung der Hundertsiebenundvierzigsten Durchführungsverordnung zur Luftverkehrs-Ordnung

).

On 11 November 1996 the applicants lodged a constitutional complaint against this decree.

On 23 April 1997 the Federal Constitutional Court refused to admit the constitutional complaint on the ground that the applicants were first to seek protection before the administrative courts.

On 23 October 1997 the applicants lodged a claim against the decree with the Nordrhein-Westfalen Administrative Court of Appeal.

In the course of these proceedings the Federal Aviation Office, on the recommendation of the Commission, repeatedly amended the decree, thereby changing the flight routes.

On 19 August 1999, following two hearings, the Nordrhein-Westfalen Administrative Court of Appeal rejected the claim as inadmissible.

On 28 June 2000 the Federal Administrative Court quashed that decision and remitted the case.

On 4 March 2002, following two hearings, the Nordrhein-Westfalen Administrative Court of Appeal rejected the claim as unfounded. It found in particular that the decree was the result of a series of investigations and studies and part of an ongoing development process, that it aimed at reducing the impact on a residential area with a high population and that the result achieved – that the main impact was now on a forest – could not be criticised because there was no real alternative to it. The court also refused leave to appeal.

On 16 December 2002 the Federal Administrative Court rejected the applicants’ appeal against the refusal for leave to appeal. It found that they merely criticised the decision in general terms without, however, substantiating any reason justifying leave to appeal as required by section 133 § 3 Federal Code of Administrative Proceedings (see “Relevant domestic law” below).

On 6 February 2003 the applicants lodged a constitutional complaint.

On 30 August 2005 the Federal Constitutional Court refused to admit the constitutional complaint. It found that the applicants had failed to comply with the requirement to exhaust domestic remedies in accordance with the formal requirements laid down in domestic law.

B.

Relevant domestic law

Under section 133 § 3 s. 3 Federal Code of Administrative Proceedings a complaint against a refusal for leave to appeal must lay down either the fundamental importance of the matter, indicate the decision with which the impugned decision does not comply or indicate the alleged procedural shortcomings.

COMPLAINTS

The applicants complained under Article 8 of the Convention about the outcome of the proceedings. Invoking Article 13 of the Convention,

they complained that there were no effective remedies against changes to air routes. Finally, under Article 6 of the Convention, they complained about the length of time for which the proceedings were pending before the Federal Constitutional Court.

THE LAW

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicants’ complaint concerning the length of the proceedings before the Federal Constitutional Court;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Registrar

President