Stephan și Rohrig împotriva Germaniei

Reclamanții, dl Dieter Stephan și dna Beate Röhrig, sunt resortisanți germani născuți în 1951 și, respectiv, 1952 și trăiesc în Röstrath. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl R. Heindl, un avocat care practică în Overath. Guvernul german (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dna A. Wittling-Vogel, Ministerialdireigentin, a Ministerului Federal al Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt proprietarii unei case și un apartament din Röstrath-Forsbach, situat la câțiva kilometri la nord-est de aeroportul Köln Bonn. Începând cu 1993, Comisia responsabilă pentru consultarea Biroului Federal al Aviației în ceea ce privește poluarea zgomotului (Fluglärmkommission des Luftverkehrsbundesamts), denumită în continuare „Comisia”, a identificat alte posibile căi de zbor.

De la 10 noiembrie 1994 la 26 octombrie 1995, încă pentru a obține date suplimentare, s-au folosit o serie de rute de zbor noi, ceea ce a determinat numeroase proteste din partea comunităților afectate. La 26 octombrie 1995, Oficiul Federal al Aviației a redefinit rutele de zbor pentru traficul aerian care vin și se desfășoară din nord-est – prin intermediul unei modificări la a cincea decret a 147-a Ordine de punere în aplicare a Ordinei Aviației (Fünfte Verordnung zur Änderung der Hundertsiebenundvierzigsten Durchführungsverordnung zur Luftverkehrs Ordnung). La 11 noiembrie 1996, reclamanții au depus o plângere constituțională împotriva acestui decret. La 23 aprilie 1997, Curtea Constituțională Federală a refuzat să admită plângerea constituțională din cauza faptului că reclamanții au fost în primul rând să solicite protecție în fața instanțelor administrative.

La 23 octombrie 1997, reclamanții au depus o cerere împotriva decretului la Curtea Administrativă de Apel Nordrhein-Westfalen. La 19 august 1999, Curtea Administrativă Nordrhein-Westfalen a respins reclamația ca fiind inadmisibilă. La 28 iunie 2000, Curtea Administrativă Federală a anulat decizia și a remis cazul. La 4 martie 2002, Curtea Administrativă Nordrhein-Westfalen a respins reclamația ca fiind nefondată și a refuzat, de asemenea, să recurgă. La 16 decembrie 2002, Curtea Administrativă Federală a respins recursul reclamanților împotriva refuzului de concediu de recurs. Acesta a constatat că au criticat doar decizia în termeni generali fără, totuși, să justifice orice motiv care justifică permisiunea de recurs conform articolului 133 § 3 Codul Federal de Procedințe Administrative (a se vedea „Legea internă relevantă” de mai jos).

La 7 februarie 2003, reclamanții au depus o plângere constituțională. La 30 august 2005, Curtea Constituțională Federală a refuzat să recunoască plângerea constituțională și a constatat că reclamanții nu au respectat cerința de evacuare a remediilor interne în conformitate cu cerințele formale prevăzute în legislația internă. Reclamanții au primit decizia la 5 septembrie 2005. În temeiul articolului 133 § 3 s. 3 Codul Federal al Procedințelor Administrative o plângere împotriva refuzului de concediu de recurs trebuie să stabilească fie importanța fundamentală a chestiunii, să indice decizia cu care decizia impugnată nu respectă sau să indice presupusele deficiențe procedurale.

The applicants, Mr Dieter Stephan and Mrs Beate Röhrig, are German nationals who were born in 1951 and 1952 respectively and live in Rösrath. They were represented before the Court by Mr R. Heindl, a lawyer practising in Overath. The German Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs A. Wittling-Vogel, Ministerialdirigentin, of the Federal Ministry of Justice. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicants are the owners of a house and a flat in Rösrath-Forsbach, which is situated a few kilometres northeast of the Köln Bonn Airport. As of 1993, on account of complaints from people living in another community close to the airport, the Commission responsible for consulting the Federal Aviation Office with regard to noise pollution (Fluglärmkommission des Luftverkehrsbundesamts), hereinafter referred to as “the Commission”) identified other possible flight paths.

From 10 November 1994 to 26 October 1995, still in order to obtain further data, a number of the new flight routes were used. This resulted in numerous protests on the part of the then affected communities. On 26 October 1995 the Federal Aviation Office re-determined the flight routes for air traffic coming and going from the northeast – by means of an amendment to the Fifth Decree of the 147th Order implementing the Aviation Order (Fünfte Verordnung zur Änderung der Hundertsiebenundvierzigsten Durchführungsverordnung zur Luftverkehrs Ordnung). On 11 November 1996 the applicants lodged a constitutional complaint against this decree. On 23 April 1997 the Federal Constitutional Court refused to admit the constitutional complaint on the ground that the applicants were first to seek protection before the administrative courts.

On 23 October 1997 the applicants lodged a claim against the decree with the Nordrhein-Westfalen Administrative Court of Appeal. On 19 August 1999 the Nordrhein-Westfalen Administrative Court of Appeal rejected the claim as inadmissible. On 28 June 2000 the Federal Administrative Court quashed that decision and remitted the case. On 4 March 2002 the Nordrhein-Westfalen Administrative Court of Appeal rejected the claim as unfounded. It also refused leave to appeal. On 16 December 2002 the Federal Administrative Court rejected the applicants’ appeal against the refusal for leave to appeal. It found that they merely criticised the decision in general terms without, however, substantiating any reason justifying leave to appeal as required by section 133 § 3 Federal Code of Administrative Proceedings (see “Relevant domestic law” below).

On 7 February 2003 the applicants lodged a constitutional complaint. On 30 August 2005 the Federal Constitutional Court refused to admit the constitutional complaint. It found that the applicants had failed to comply with the requirement to exhaust domestic remedies in accordance with the formal requirements laid down in domestic law. The applicants received the decision on 5 September 2005. Under section 133 § 3 s. 3 Federal Code of Administrative Proceedings a complaint against a refusal for leave to appeal must lay down either the fundamental importance of the matter, indicate the decision with which the impugned decision does not comply or indicate the alleged procedural shortcomings.