Daab împotriva Poloniei

Cea decizia nr. 39150/06 de către Sebastian DAAB împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (Quatrième Secțiune), care așezează la septembrie 2009 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 5 septembrie 2006, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 5 august 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Sebastian Daab, este un național polonez care s-a născut în 1981 și trăiește în Varșovia.

Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 octombrie 2004, reclamantul a fost arestat de poliție. La 13 octombrie 2004, Curtea de district Zamość (Sād Rejonowy) ) a hotărât să-l dețină în reținere, având în vedere suspiciunile rezonabile că a comis un jaf armat cu ajutorul complicilor. Detenția reclamantului a fost prelungită la 29 decembrie 2004 de Curtea Regională Zamość (SÜd Okręgowy ). Curtea se bazează pe suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului și asupra severității pedepsei care ar putea fi impuse.

La 31 martie 2005, reclamantul și 8 co-accusate au fost inculpate în fața Curții Regionale Zamość. Ulterior, detenția reclamantului a fost prelungită în mai multe ocazii. Curtea de judecată a avut prima audiere la 17 mai 2005. În 2005 a avut loc în total 5 audieri. La 31 ianuarie 2006, a avut loc o altă audiere și la 7 februarie 2006, Curtea Regională Zamość a pronunțat o hotărâre în acest caz. Reclamantul a fost condamnat ca fiind acuzat și condamnat la 6 ani de închisoare. Reclamantul și procurorul au depus fiecare recurs. La 11 iulie 2006, Curtea de Apel Lublin ( Sād Apelacyjny ) a desfășurat o audiere. La 18 iulie 2006, a anulat hotărârea instanței de primă instanță ca Respectând condamnarea reclamantului și remiterea cazului.

La 26 iulie 2006, detenția reclamantului la înaintare a fost extinsă în continuare de Curtea de Apel. Curtea a justificat aceasta prin probabilitatea că o sentință severă ar putea fi impusă reclamantului, ceea ce a făcut probabil ca acesta să obstrugă procedura. În audierile din 5 decembrie 2006 și 6 februarie 2007 s-a prelungit detenția reclamantului și a altor co-acusări. Curtea de judecată a reiterat motivele date anterior și a constatat că acuzatul nu a dovedit că există circumstanțe care justifică eliberarea lor. La 3 aprilie 2007, Curtea Regională Zamość a prelungit detenția reclamantului. În plus față de motivele prezentate în ocazii anterioare, instanța de judecată a făcut trimitere la etapa avansată a procedurii.

La 25 aprilie 2007, Curtea Regională Zamość a pronunțat o hotărâre. Reclamantul a fost condamnat în calitate de acuzat și condamnat la 5 ani de închisoare. Procurorul a depus un recurs împotriva hotărârii și procedurii sunt în așteptare în fața Curții de Apel din Lublin. Reclamantul a fost eliberat de la detenție la 21 septembrie 2007. Legea și practicile interne relevante privind impunerea deținutului anterior la judecată ( arsetowanie tymczasowe ), motivele pentru extinderea sa , eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ) sunt exprimate în hotărârile Curții în cazurile Gołek c. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04, §§ 22-23, 4 august 2006. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a detenției anterioare.

El s-a plâns în continuare că procesul său a fost nedrept. Lungimea de detenție anterioară Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata detenție anterioară. se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele dispoziții: art. 5 § 3 „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (c) din prezentul articol are ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Prin scrisoarea din 5 august 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Declarația prevăzută după cum urmează: „..1. Prin prezenta Guvernul dorește să exprese – prin intermediul unei declarații unilaterale – recunoașterea faptului că detenția pretrailă a reclamantului nu a fost compatibilă cu o cerință de „tempă rațională” în sensul articolului 5 § 3 din Convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice ale cazului, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma PLN 9 000 (nouă mii de zloți polonezi), pe care ei consideră că sunt rezonabili în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile.

Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârea luată de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus este acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică izbucnirea din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție…

în conformitate cu declarația unilaterală a Guvernului, Guvernul a acceptat să plătească reclamantului suma de 9.000 PLN în cazul în care Curtea izbucnește cazul din lista sa… ” Într-o scrisoare din 24 august 2009, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernamentală este inacceptabil scăzută și a invitat Curtea să examineze cererea sa cu privire la fondul său Curtea remarcă că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa în cazul în care: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

În anumite circumstanțe, Curtea poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește examinarea cauzei să continue. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03).

Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile de încălcare a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski v. Polonia, nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007 . De asemenea, a abordat în numeroase cazuri împotriva Poloniei în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție durata deținerii preliminare ( Kauczor c. Polonia , nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe . având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului , precum și cuantumul compensației propuse care este în conformitate cu sumele atribuite în cazuri similare, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c)]. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă.

Denumirea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție Reclamantul s-a mai plângut în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura penală împotriva acestuia a fost nedrept. Cu toate acestea, Curtea remarcă că procedura împotriva reclamantului este în așteptare în fața Curții de Apel din Lublin, în urma recursului depus de procuror. Prin urmare, reclamantul poate, și ar trebui, să pună substanța plângerii în fața autorităților naționale și să ceară o soluție adecvată. Prin urmare, această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenția privind neepuizarea recoursurilor interne.

Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care Se referă la plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție; se declară inadmisibil restul cererii. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 39150/06 by Sebastian DAAB against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 29 September 2009 as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judges, and Lawrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 5 September 2006, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 5 August 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Sebastian Daab, is a Polish national who was born in 1981 and lives in Warsaw.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 11 October 2004 the applicant was arrested by the police. On 13 October 2004 the Zamość District Court ( Sąd Rejonowy ) decided to detain him on remand in view of the reasonable suspicion that he had committed an armed robbery with the help of accomplices. The applicant’s detention was extended on 29 December 2004 by the Zamość Regional Court ( Sąd Okręgowy ). The court relied on the reasonable suspicion against the applicant and on the severity of the penalty that might be imposed.

On 31 March 2005 the applicant and 8 co-accused were indicted before the Zamość Regional Court. Subsequently, the applicant’s detention was extended on several occasions. The trial court held the first hearing on 17 May 2005. In 2005 it held in total 5 hearings. On 31 January 2006 another hearing was held and on 7 February 2006 the Zamość Regional Court gave a judgment in the case. The applicant was convicted as charged and sentenced to 6 years’ imprisonment. The applicant and the prosecutor each lodged an appeal. On 11 July 2006 the Lublin Court of Appeal ( Sąd Apelacyjny ) held a hearing. On 18 July 2006 it quashed the first-instance court’s judgment as regards the applicant’s conviction and remitted the case.

On 26 July 2006 the applicant’s detention on remand was further extended by the Court of Appeal. The court justified it by the probability that a severe sentence might be imposed on the applicant, which made it likely that he would obstruct the proceedings. At the hearings held on 5 December 2006 and 6 February 2007 the detention of the applicant and other co-accused was extended. The trial court reiterated the grounds given previously and found that the accused had not proved that there were circumstances justifying their release. On 3 April 2007 the Zamość Regional Court extended the applicant’s detention. In addition to the grounds given on previous occasions the trial court referred to the advanced stage of the proceedings.

On 25 April 2007 the Zamość Regional Court gave a judgment. The applicant was convicted as charged and sentenced to 5 years’ imprisonment. The prosecutor lodged an appeal against the judgment and the proceedings are pending before the Lublin Court of Appeal. The applicant was released from detention on 21 September 2007. B. Relevant domestic law and practice The relevant domestic law and practice concerning the imposition of pre ‑ trial detention ( aresztowanie tymczasowe ), the grounds for its extension, release from detention and the rules governing other “preventive measures” ( środki zapobiegawcze ) are stated in the Court’s judgments in the cases of Gołek v. Poland , no. 31330/02, §§ 27-33, 25 April 2006, and Celejewski v. Poland , no. 17584/04, §§ 22-23, 4 August 2006. COMPLAINTS The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention about the unreasonable length of his pre-trial detention.

He further complained that his trial had been unfair. THE LAW A. Length of pre-trial detention The applicant complained about the length of his pre-trial detention. He relied on Article 5 § 3 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows: Article 5 § 3 “Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph 1 (c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.” By a letter dated 5 August 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application.

They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “...1. The Government hereby wish to express – by way of a unilateral declaration – their acknowledgement of the fact that the applicant’s pre-trail detention was not compatible with a ‘reasonable time’ requirement within the meaning of Article 5 § 3 of the Convention. 2. In these circumstances, and having regard to the particular facts of the case, the Government declare that they offer to pay to the applicant the amount of PLN 9,000 (nine thousand Polish zlotys), which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case-law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, will be free from any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention for the Protection of Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The Government would respectfully suggest that the above declaration be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

( ... ) as transpires from the Government’s unilateral declaration, the Government accepted paying to the applicant the sum of PLN 9,000 in the event of the Court’s striking the case out of its list… ” In a letter of 24 August 2009 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low and invited the Court to examine his application on the merits . The Court notes that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

In certain circumstances, the Court may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints of a violation of the right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ … ; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; and Wende and Kukówka v. Poland , no. 56026/00, 10 May 2007). It has also addressed in numerous cases against Poland under Article 5 § 3 of the Convention the length of pre-trial detention ( Kauczor v. Poland , no. 45219/06, 3 February 2009 with further references).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed ‑ which is consistent with the amounts awarded in similar cases ‑ the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list.

B. Complaint under Article 6 § 1 of the Convention The applicant further complained under Article 6 § 1 of the Convention that the criminal proceedings against him had been unfair. However, the Court observes that the proceedings against the applicant are pending before the Lublin Court of Appeal following the appeal lodged by the prosecutor. It will thus be open to the applicant to lodge a cassation appeal with the Supreme Court. Accordingly, the applicant still can, and should, put the substance of the complaint before the domestic authorities and ask for appropriate relief. It follows that this complaint must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.

For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 5 § 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Declares the remainder of the application inadmissible. Lawrence Early Nicolas Bratza Registrar President