SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE TEVFİK OKUR v. TURKEY (Declarația nr. 2843/05) HOTĂRÂREA Strasburg 29 septembrie 2009 FINAL 29/12/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Tevfik Okur v. Turcia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președinte Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători, și Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 8 septembrie 2009, eliberează următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 2843/05) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un cetățen turc, dl Tevfik Okur („reclamantul”), la 3 decembrie 2004. Reclamantul a fost reprezentat de dl C. Çalıș, un avocat care practică în Ankara. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. La 23 septembrie 2008, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a hotărât să comunice guvernului plângerile referitoare la lipsa accesului reclamantului la documentele clasificate prezentate Curții Supreme de Administrație Militară și la necomunicarea reclamantului avizului scris al procurorului principal. De asemenea, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul, care s-a născut în 1970 și trăiește în Nevșehir, a fost un funcționar al Forțelor Armate Turce în momentul evenimentelor care dau naștere acestei cereri. La 10 septembrie 2003, Consiliul Suprem de Disciplina al Ministerului Apărării a hotărât să respingă reclamantul de la serviciu pentru încălcare în funcție după condamnarea sa de către o instanță de drept marțial. Reclamantul a solicitat ulterior anularea deciziei de concediere de la Curtea Supremă de Administrație Militară. În răspunsul său la cererile reclamantului, Ministerul Apărării a declarat că reclamantul a fost respins în conformitate cu dispozițiile relevante ale Legii nr. 657 privind funcționarii publici și cu regulamentul privind consiliile disciplinare și superiorii privind funcționarii publici angajati în forțele armate turce ( Türk Silahlı Kuvvetlerinde Görevli Devlet Memurları Disiplin Kurulları ve Disiplin Amirleri Yönetmeliği ). De asemenea, Ministerul Apărării a prezentat anumite documente și informații Curții Supreme de Administrație Militară, care au fost clasificate drept „documente secrete” în temeiul art. 52 alin. (4) din Legea nr. 1602 privind Curtea Supremă de Administrație Militară. Aceste documente nu au fost comunicate reclamantului. La 24 iunie 2004, Curtea Supremă de Administrație Militară a respins cererea reclamantului. Avizul scris de către procurorul public principal la Curtea Supremă de Administrație Militară în timpul procedurii nu a fost comunicat reclamantului. La 16 septembrie 2004, Curtea Supremă de Administrație Militară a respins cererea de rectificare a reclamantului. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în decizia Karayiğit c. Turcia (dec.), nr. 45874/05, 23 septembrie 2008). PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 10. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că principiul egalității armelor a fost încălcat din cauza lipsei de acces la documentele clasificate și informațiile transmise de Ministerul Apărării Curții Supreme de Administrație Militară și necomunicarea cu el avizului scris al principalului procuror public atașat acestei instanțe. Admisibilitatea 11. Guvernul a solicitat Curții să respingă plângerea referitoare la necomunicarea avizului scris al procurorului public principal pentru neepuziune în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție. Guvernul a susținut în acest sens că reclamantul nu a adus această plângere la atenția Curții Supreme de Administrație Militară și nu a răspuns la avizul procurorului public principal atunci când a fost citit în timpul ședinței. 12. Curtea observă că a respins o obiecție preliminară similară în cazul Miran c. Turcia Prin urmare, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, în sensul articolului 35 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie să fie declarată admisibilă. Guvernul a susținut că motivul lichidării de serviciu a reclamantului a fost clar declarat în hotărârea Curții Supreme de Administrație Militară și că documentele prezentate în temeiul articolului 52 alineatul (4) din Legea nr. 1602 nu au avut nici o importanță pentru rezultatul procedurii. 15. Curtea constată că a examinat anterior plângeri similare și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Güner Çorum c. Turcia , nr. 59739/00 , §§ 24-31, 31 octombrie 2006; Aksoy (Eroğlu) c. Turcia , nr. 59741/00 , §§ 24-31, 31 octombrie 2006; Miran citat mai sus §§ 13 și 14; Topal c. Turcia , nr. 3055/04 , §§§ 16 și 17, 21 aprilie 2009). Curtea nu constată nicio circumstanță specifică în cazul instantaneu care ar cere să se îndepărteze de această jurisprudență. Curtea constată în special că acuzațiile guvernului cu privire la insignificanța documentelor secrete depuse Curții Supreme de Administrație Militară neexaminează reclamantului cu atât mai mult injustificabil în ceea ce privește echitatea procedurii. 16. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei de acces al reclamantului la documentele clasificate prezentate Curții Supreme de Administrație Militară. Necomunicarea avizului scris al procurorului public principal 17. Guvernul a susținut că reclamantul a avut posibilitatea de a examina dosarul, care include avizul scris al procurorului public principal, în orice moment. În plus, au susținut că opinia procurorului public principal nu a avut nici un efect asupra deciziei instanței în cadrul procedurilor administrative. 18. Curtea subliniază că a examinat anterior plângeri similare și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Meral c. Turcia , nr. 33446/02 , §§ 32-39, 27 noiembrie 2007, și Miran , citat mai sus §§ 15-18). Consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument în cazul instantanez care ar solicita să se depărteze de concluziile sale anterioare. 19. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza necomunicarea avizului scris al principalului procuror public la solicitant. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚII Daune și costuri și cheltuieli 20. Reclamantul a solicitat 50.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material, care era suma totală a salariilor pe care ar fi primit-o până la retragerea sa, dar pentru concedierea sa, și 25 000 EUR pentru prejudiciu moral. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 5.000 EUR pentru costuri și cheltuieli, fără a depune documente în sprijinul cererii sale. 21. Guvernul a contestat aceste afirmații. 22. Curtea nu dispune de nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse (a se vedea Kingsley c. Regatul Unit [GC], nr. 35605/97, § 40, CEDO 2002 În consecință, aceasta respinge această afirmație. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unor prejudicii morale pe care concluziile unei încălcări ale convenției din prezenta hotărâre nu sunt suficiente pentru a remedia, decizia în mod echitabil, în conformitate cu art. 41, acordă reclamantului 6,500 EUR (a se vedea Güner Çorum , citat mai sus, § 39; Aksoy (Eroğlu) , citat mai sus, § 39; Miran , citat mai sus, § 22; Topal , citat mai sus, § 23). În ceea ce privește costurile și cheltuielile, Curtea nu face nicio atribuire în temeiul acestui cap, deoarece reclamantul nu a justificat creanțele sale.Drectul implicit 23. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit restul cererii admisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 6 500 EUR (sex mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care va fi transformat în lira turcă la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe valoarea de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; respinge [în mod unanim] restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 septembrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
TEVFİK OKUR v. TURKEY
(Application no. 2843/05)
29 September 2009
FINAL
29/12/2009
This judgment may be subject to editorial revision.
In the case of Tevfik
Okur v. Turkey
,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
judges,
and Françoise Elens-Passos,
Deputy Section Registrar
,
Having deliberated in private on 8 September 2009,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 2843/05) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Turkish national, Mr Tevfik Okur (“the applicant”), on 3 December 2004. The applicant was represented by Mr C. Çalıș, a lawyer practising in Ankara. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
2.
On 23 September 2008 the Court declared the application partly inadmissible and decided to communicate the complaints concerning the applicant’s lack of access to classified documents submitted to the Supreme Military Administrative Court and the non-communication to the applicant of the principal public prosecutor’s written opinion to the Government. It also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 § 3).
I.
3.
The applicant, was born in 1970 and lives in Nevșehir, was a civil servant working for the Turkish Armed Forces at the time of the events giving rise to this application.
4.
On 10 September 2003 the Supreme Disciplinary Council of the Ministry of Defence decided to dismiss the applicant from service for misconduct in office following his criminal conviction by a martial law court.
5.
The applicant subsequently requested the annulment of the dismissal decision from the Supreme Military Administrative Court.
6.
In its reply to the submissions of the applicant, the Ministry of Defence stated that the applicant had been dismissed in accordance with the relevant provisions of Law no. 657 on Civil Servants and the regulation on disciplinary councils and superiors concerning civil servants employed in the Turkish Armed Forces (
Türk Silahlı Kuvvetlerinde Görevli Devlet Memurları Disiplin Kurulları ve Disiplin Amirleri Yönetmeliği
). The Ministry of Defence also submitted certain documents and information to the Supreme Military Administrative Court, which were classified as “secret documents” under Article 52 (4) of Law no. 1602 on Supreme Military Administrative Court. These documents were not disclosed to the applicant.
7.
On 24 June 2004 the Supreme Military Administrative Court rejected the applicant’s request. The written opinion submitted by the principal public prosecutor to the Supreme Military Administrative Court during the proceedings was not communicated to the applicant.
8.
On 16 September 2004 the Supreme Military Administrative Court dismissed the applicant’s rectification request.
II.
9.
A description of the relevant domestic law can be found in the decision of
Karayiğit v. Turkey
((dec.), no. 45874/05, 23 September 2008).
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
10.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the principle of equality of arms had been infringed on account of his lack of access to the classified documents and information submitted by the Ministry of Defence to the Supreme Military Administrative Court and the non-communication to him of the written opinion of the principal public prosecutor attached to this court.
A.
Admissibility
11.
The Government asked the Court to dismiss the complaint regarding the non-communication of the written opinion of the principal public prosecutor for failure to exhaust domestic remedies under Article 35 § 1 of the Convention. The Government maintained in this regard that the applicant had not brought this complaint to the attention of the Supreme Military Administrative Court nor had he replied to the opinion of the principal public prosecutor when it was read out during the hearing.
12.
The Court observes that it dismissed a similar preliminary objection in the case of
Miran v. Turkey
(no. 43980/04, § 12, 21 April 2009). It sees no reason to do otherwise in the present case and therefore rejects the Government’s objection.
13.
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
1.
Lack of access to classified documents
14.
The Government contended that the reason for the applicant’s dismissal from service was clearly stated in the judgment of the Supreme Military Administrative Court and that the documents submitted under Article
52 (4) of Law no. 1602 had no significance for the outcome of the proceedings.
15.
The Court notes that it has previously considered similar complaints and found a violation of Article 6 § 1 of the Convention (see
Güner Çorum v.
Turkey
, no. 59739/00, §§ 24-31, 31 October 2006;
Aksoy (Eroğlu) v.
Turkey
, no. 59741/00, §§ 24-31, 31 October 2006;
Miran
,
cited above, §§
13 and 14;
Topal v. Turkey
, no. 3055/04, §§ 16 and 17, 21
April 2009). The Court finds no particular circumstances in the instant case which would require it to depart from this jurisprudence. The Court notes particularly that the Government’s allegations concerning the insignificance of the secret documents submitted to the Supreme Military Administrative Court makes their non-disclosure to the applicant all the more unjustifiable in terms of fairness of the proceedings.
16.
There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of the applicant’s lack of access to the classified documents submitted to the Supreme Military Administrative Court.
2.
Non-communication of the principal public prosecutor’s written opinion
17.
The Government argued that the applicant had the opportunity of examining the case file, which included the written opinion of the principal public prosecutor, at any time. They further argued that the opinion of the principal public prosecutor had no effect on the decision of the court in administrative proceedings.
18.
The Court points out that it has previously examined similar complaints and found a violation of Article 6 § 1 of the Convention (see
Meral v. Turkey
, no. 33446/02, §§ 32-39, 27 November 2007, and
Miran
, cited above, §§ 15-18). It considers that the Government have not put forward any fact or argument in the instant case which would require it to depart from its previous findings.
19.
There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of the non-communication of the written opinion of the principal public prosecutor to the applicant.
II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
A.
Damage and costs and expenses
20.
The applicant claimed 50,000 euros (EUR) in respect of pecuniary damage, which was the total amount of salaries he would have received until his retirement but for his dismissal, and EUR 25,000 for non-pecuniary damage. The applicant also claimed EUR 5,000 for costs and expenses, without submitting any documents in support of his claim.
21.
The Government contested these claims.
22.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged (see
Kingsley v. the United Kingdom
[GC], no. 35605/97, § 40, ECHR 2002
‑
IV). It therefore rejects this claim. The Court considers, however, that the applicant must have suffered non-pecuniary damage which the findings of a violation of the Convention in the present judgment do not suffice to remedy. Ruling on an equitable basis, in accordance with Article 41, it awards the applicant EUR
6,500 (see
Güner Çorum
, cited above, § 39;
Aksoy (Eroğlu)
, cited above, § 39;
Miran
, cited above, § 22;
Topal
, cited above, § 23). As regards the costs and expenses, the Court makes no award under this head as the applicant failed to substantiate his claims.
B.
Default interest
23.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the remainder of the application admissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
3.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44 § 2 of the Convention, EUR 6,500 (six thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of settlement;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
4.
Dismisses
[unanimously] the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 29 September 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Deputy Registrar
President