SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE CĂHANGÜL v. TURKEY (Documentul nr. 44292/04) JUDGMENT STRASBOURG 29 septembrie 2009 FINAL 29/12/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Cihangül v. Turcia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători, și Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 8 septembrie 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 44292/04) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dl Erol Cihangül („reclamantul”), la 25 octombrie 2004. Reclamantul a fost reprezentat de dl. Çelen, avocat practicant la Ankara. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. La 29 noiembrie 2007, președintele secțiunii a doua a hotărât să notifice cererea guvernului. De asemenea, s-a decis să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1980 și trăiește la Istanbul. La 5 martie 2003, el a fost expulsat dintr-o academie militară, deoarece a fost considerat nepotrivit să fie student acolo după o anchetă secretă de securitate efectuată asupra lui și a familiei sale. Reclamantul a solicitat Curții Supreme de Administrație Militară să anuleze decizia de expulzare. În timpul procedurii, el nu a avut acces la documentele clasificate și la informațiile transmise de Ministerul Apărării Curții Supreme de Administrație Militară în sprijinul deciziei sale de a-l expulsa din academia militară. La 25 februarie 2004, Curtea Supremă de Administrație Militară a respins cererea reclamantului și a declarat că informațiile și documentele a căror confidențialitate este necesară și necesită îndeplinirea serviciului militar nu pot fi divulgate reclamantului. Curtea a subliniat, de asemenea, că nu a fost obligată de clasificarea efectuată de administrație și că a efectuat propria sa evaluare în ceea ce privește dacă confidențialitatea documentelor a fost justificată în fiecare caz. Avizul scris prezentat de procurorul public la Curtea Supremă de Administrație Militară în timpul procedurii nu a fost comunicat reclamantului. Reclamantul a solicitat ulterior rectificarea hotărârii Curții Supreme de Administrație Militară, susținând că incapacitatea sa de a accesa rezultatele anchetei de securitate din cauza caracterului lor presupus confidențial l-a împiedicat să se apăre în mod corespunzător. La 20 mai 2004, Curtea Supremă de Administrație Militară a respins cererea de rectificare a reclamantului. II. HOTĂRÂREA RELEVANTĂ O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în decizia Karayiğit c. Turcia (dec.), nr. 45874/05, 23 septembrie 2008). Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că principiul egalității armelor a fost încălcat din cauza lipsei de acces la documentele clasificate și informațiile transmise de Ministerul Apărării Curții Supreme de Administrație Militară și necomunicarea lui a opinie scrisă a procurorului public prezentat acestei instanțe. 10. Referindu-se în principal la jurisprudența Pellegrin v. France ([GC], nr. 28541/95, CEDO 1999 VIII), Guvernul a susținut că art. 6 § 1 din convenție nu este aplicabil în cazul instantaneu, având în vedere relația specială care exista între reclamant și statul. 11. Curtea constată că și-a revizuit recent jurisprudența privind aplicabilitatea articolului 6 § 1 la litigiile dintre stat și funcționarii publici în hotărârea Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei ([GC], nr. 63235/00, § 62, CEDO 2007 IV). Având în vedere noile criterii adoptate în cazul menționat anterior, Curtea constată că Guvernul nu a demonstrat, în primul rând, că reclamantul nu a avut dreptul de a avea acces la o instanță în temeiul dreptului național și, în al doilea rând, că orice excludere a drepturilor prevăzute la art. 6 pentru reclamant a fost justificată de subiectul litigiului. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că art. 6 § 1 este aplicabil în cazul instantaneu și, prin urmare, respinge obiecția preliminară a Guvernului (a se vedea Miran c. Turcia , nr. 43980/04 , §§ 9-12, 21 aprilie 2009, și Topal c. Turcia , nr. 3055/04 §§ 12-15, 21 aprilie 2009). 12. Curtea constată în continuare că aceste plângeri nu sunt manifestamente bolnave întemeiat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că acestea nu sunt inadmisibile din alte motive. Această parte a cererii trebuie, prin urmare, declarată admisibilă. Comunicarea avizului scris al procurorului principal, guvernul a susținut că reclamantul a avut posibilitatea de a examina dosarul, care include avizul scris al procurorului principal, în orice moment. Ei au susținut, de asemenea, că avizul procurorului principal nu a avut nici un efect asupra hotărârii instanței în cadrul procedurilor administrative. În ceea ce privește plângerea privind lipsa de acces la documente clasificate, Guvernul a susținut că această confidențialitate este necesară pentru motive de interes public. 14. Curtea constată că a examinat anterior plângeri similare și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Güner Çorum c. Turcia , nr. 59739/00 , §§ 24-31, 31 octombrie 2006; Aksoy (Eroğlu) c. Turcia , nr. 59741/00, §§ 24-31, 31 octombrie 2006; Meral v. Turcia , nr. 33446/02 , §§ 32-39, 27 noiembrie 2007; Miran , citat mai sus §§ 18; Topal , citat mai sus §§ 16 și 17). Curtea nu constată nicio circumstanță specială în cazul instantanez care ar solicita să se depărteze de această jurisprudență. 15. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei de acces al reclamantului la documentele clasificate prezentate Curții Supreme de Administrație Militară și necomunicarea avizului scris al principalului procuror public la solicitant. II. ALTE VIOLAȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 16. Reclamantul s-a plâns, în primul rând, că i s-a refuzat o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial, în încălcarea articolului 6 § 1, deoarece Curtea Supremă de Administrație Militară a fost compusă din judecători militari și că a acționat ca o instanță de primă și unică instanță. El a susținut în continuare, în temeiul acestei dispoziții, că decizia Curții Supreme de Administrație Militară nu a avut raționament și că nu a fost posibil să știe în prealabil care cameră a acestei instanțe va examina cazul. În cele din urmă, el a susținut o încălcare a articolelor 13, 17 și 18 din Convenție. 17. Având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea nu constată că aceste plângeri dezvăluie orice apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale (în ceea ce privește plângerea privind independența și imparțialitatea Curții Supreme de Administrație Militară, a se vedea Yavuz și alții c. Turcia (dec.), nr. 29870/96, 25 mai 2000; în ceea ce privește plângerea privind lipsa procedurii de recurs împotriva deciziilor Curții Supreme de Administrație Militară și imposibilitatea de a ști care cameră a acestei instanțe va examina un caz, a se vedea Yavuz Selim Karayigit c. Turcia (dec.), nr. 45874/05, 23 septembrie 2008). 18. Rezultă că această parte a cererii ar trebui respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL DIN CONVENȚIUNII Daune și Costuri și Cheltuieli 19. Reclamantul a solicitat 30 000 de euro (EUR) ca prejudiciu material pentru pierderea veniturilor pe care le-a fost privat în timpul petrecut la academia militară și în urma expulzării sale în timp ce căuta un loc de muncă. El a solicitat, de asemenea, 20.000 EUR pentru prejudiciu moral și EUR pentru prejudiciu moral Reclamantul nu a prezentat nici o justificare pentru susținerea cererilor sale, toate ale căror guvernul a contestat. 20. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse (a se vedea Kingsley c. Regatul Unit [GC], nr. 35605/97, § 40, CEDO 2002 În consecință, aceasta respinge această afirmație. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unor prejudicii morale pe care concluziile unei încălcări ale convenției din prezenta hotărâre nu sunt suficiente pentru a remedia, decizia în mod echitabil, în conformitate cu art. 41, acordă reclamantului 6,500 EUR (a se vedea Güner Çorum , citat mai sus, § 39; Aksoy (Eroğlu) , citat mai sus, § 39; Miran , citat mai sus, § 22; Topal , citat mai sus, § 23). În ceea ce privește costurile și cheltuielile, Curtea nu face nicio atribuire în temeiul acestui cap, deoarece reclamantul nu a justificat cererile sale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL DECIZIE DECIZIE PENTRU UNANIMOUS, plângerile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind lipsa accesului reclamantului la documentele clasificate prezentate Curții Supreme de Administrație Militară și necomunicarea reclamantului avizului scris al principalului procuror public admisibil și a restului cererii inadmisibil; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei de acces a reclamantului la documentele clasificate prezentate Curții Supreme de Administrație Militară și necomunicarea reclamantului avizului scris al principalului procuror public; Deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 6,500 EUR (sex mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie transformat în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 septembrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
CİHANGÜL v. TURKEY
(Application no. 44292/04)
29 September 2009
FINAL
29/12/2009
This judgment may be subject to editorial revision.
In the case of
Cihangül v. Turkey
,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
judges,
and Françoise Elens-Passos,
Deputy Section Registrar
,
Having deliberated in private on 8 September 2009,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 44292/04) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Turkish national, Mr Erol Cihangül (“the applicant”), on 25 October 2004. The applicant was represented by Mr
O.
Çelen, a lawyer practising in Ankara. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
2.
On 29 November 2007 the President of the Second Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article
29 § 3).
I.
3.
The applicant was born in 1980 and lives in Istanbul. On 5
March 2003 he was expelled from a military academy as he was found unsuitable to be a student there following a secret security investigation conducted on him and his family. The applicant was not notified of the specific reasons for his expulsion.
4.
Subsequently, the applicant asked the Supreme Military Administrative Court to annul the expulsion decision. During the proceedings, he did not have access to the classified documents and information submitted by the Ministry of Defence to the Supreme Military Administrative Court in support of its decision to expel him from the military academy.
5.
On 25 February 2004 the Supreme Military Administrative Court rejected the applicant’s request. It stated that information and documents the confidentiality of which was required and necessitated for the performance of military service could not be disclosed to the applicant. The court further emphasised that it was not bound by the classification made by the administration and that it made its own assessment as to whether the confidentiality of the documents was justified in each case. The written opinion submitted by the public prosecutor to the Supreme Military Administrative Court during the proceedings was not communicated to the applicant.
6.
The applicant subsequently requested the rectification of the Supreme Military Administrative Court’s decision, arguing that his inability to access the results of the security investigation due to their allegedly confidential nature precluded him from duly defending himself.
7.
On 20 May 2004 the Supreme Military Administrative Court rejected the applicant’s rectification request.
II.
8.
A description of the relevant domestic law can be found in the decision of
Karayiğit v. Turkey
((dec.), no. 45874/05, 23 September 2008).
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
9.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the principle of equality of arms had been infringed on account of his lack of access to the classified documents and information submitted by the Ministry of Defence to the Supreme Military Administrative Court and the non-communication to him of the written opinion of the public prosecutor submitted to this court.
A.
Admissibility
10.
Relying mainly on the jurisprudence of
Pellegrin v. France
([GC], no.
‑
VIII), the Government argued that Article 6 §
1 of the Convention was not applicable in the instant case on account of the special relationship that existed between the applicant and the State.
11.
The Court notes that it has recently revised its case-law concerning the applicability of Article 6 § 1 to disputes between the State and civil servants in its
Vilho Eskelinen and Others v. Finland
judgment ([GC], no.
‑
IV). Having regard to the new criteria adopted in the aforementioned case, the Court notes that the Government failed to demonstrate, first, that the applicant did not have a right of access to a court under national law and, secondly, that any exclusion of the rights under Article 6 for the applicant was justified by the subject matter of the dispute. In these circumstances, the Court considers that Article 6 § 1 is applicable in the instant case and it therefore dismisses the Government’s preliminary objection (see
Miran v. Turkey
, no. 43980/04, §§ 9-12, 21
April 2009, and
Topal v. Turkey
, no. 3055/04, §§ 12-15, 21 April 2009).
12.
The Court further notes that these complaints are not manifestly ill
‑
founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and that they are not inadmissible on any other grounds. This part of the application must therefore be declared admissible.
B.
Merits
13.
As regards the applicant’s complaint concerning the non
‑
communication of the principal public prosecutor’s written opinion, the Government argued that the applicant had the opportunity of examining the case file, which included the written opinion of the principal public prosecutor, at any time. They further argued that the opinion of the principal public prosecutor had no effect on the decision of the court in administrative proceedings. As for the complaint concerning lack of access to classified documents, the Government argued that such confidentiality was required for public interest reasons.
14.
The Court notes that it has previously considered similar complaints and found a violation of Article 6 § 1 of the Convention (see
Güner Çorum v.
Turkey
, no. 59739/00, §§ 24-31, 31 October 2006;
Aksoy (Eroğlu) v.
Turkey
, no. 59741/00, §§ 24-31, 31 October 2006;
Meral v.
Turkey
, no.
33446/02, §§ 32-39, 27 November 2007;
Miran
, cited above, §§
13
‑
18;
Topal
, cited above, §§ 16 and 17). The Court finds no particular circumstances in the instant case which would require it to depart from this jurisprudence.
15.
There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of the applicant’s lack of access to the classified documents submitted to the Supreme Military Administrative Court and the non-communication of the written opinion of the principal public prosecutor to the applicant.
II.
16.
The applicant complained, in the first place, that he had been denied a fair hearing by an independent and impartial tribunal in violation of Article
6 § 1 as the Supreme Military Administrative Court had been composed of military judges and that it had acted as a first and only instance court. He further maintained under this provision that the decision of the Supreme Military Administrative Court had lacked reasoning and that it had not been possible to know in advance which chamber of this court would examine the case. Lastly, he alleged a violation of Articles 13, 17 and 18 of the Convention.
17.
In the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court does not find that these complaints disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols (as regards the complaint concerning the independence and impartiality of the Supreme Military Administrative Court, see
Yavuz and Others v. Turkey
(dec.), no.
29870/96, 25 May 2000; as for the complaint concerning the lack of appeal procedure against decisions of the Supreme Military Administrative Court and the impossibility of knowing which chamber of this court will examine a case, see
Yavuz Selim Karayigit v. Turkey
(dec.), no.
45874/05, 23
September 2008).
18.
It follows that this part of the application should be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
A.
Damage and Costs and Expenses
19.
The applicant claimed 30,000 euros (EUR) as pecuniary damage for the loss of income he had been deprived of during the time he spent at the military academy and subsequent to his expulsion while he was looking for a job. He also claimed EUR 20,000 for non
‑
pecuniary damage and EUR
3,000 for costs and expenses. The applicant did not submit any justification in support of his claims, all of which the Government contested.
20.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged (see
Kingsley v. the United Kingdom
[GC], no. 35605/97, § 40, ECHR 2002
‑
IV). It therefore rejects this claim. The Court considers, however, that the applicant must have suffered non-pecuniary damage which the findings of a violation of the Convention in the present judgment do not suffice to remedy. Ruling on an equitable basis, in accordance with Article 41, it awards the applicant EUR
6,500 (see
Güner Çorum
, cited above, § 39;
Aksoy (Eroğlu)
, cited above, § 39;
Miran
, cited above, § 22;
Topal
, cited above, § 23). As regards the costs and expenses, the Court makes no award under this head as the applicant failed to substantiate his claims.
B.
Default interest
21.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the complaints under Article 6 § 1 of the Convention concerning the applicant’s lack of access to classified documents submitted to the Supreme Military Administrative Court and the non
‑
communication to the applicant of the written opinion of the principal public prosecutor admissible and the remainder of the application inadmissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of the applicant’s lack of access to classified documents submitted to the Supreme Military Administrative Court and the non-communication to the applicant of the written opinion of the principal public prosecutor;
3.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44 § 2 of the Convention, EUR 6,500 (six thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of settlement;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
4.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 29 September 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Deputy Registrar
President