CtEDO 06.10.2009 Auto

TASKIN (1) c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
06.10.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TASKIN (1) c. TURQUIE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 5289/06 prezentate de Hüseyin Habip TAȘKIN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 6 octombrie 2009 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintă, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, Nona Tsotsori, Ișil Karakas, Kristina Pardalos, judecători; Francoise Elens-Passos, ginere adjunctă de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 27 ianuarie 2009, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Hüseyin Habip Tașken, este un cetățean turc, născut în 1960 și rezident în Izmir. El este reprezentat în fața Curții de către dl Kuru, avocată la Izmir. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: Procesul-verbal al arestării și percheziției corporale din 9 iulie 2002 întocmit de polițiștii din secția antiterorism din cadrul conducerii securității d mail Izzmir și semnat de reclamant indică faptul că acesta a fost arestat la intrarea în spitalul Dokuz Eylül (Izmir). Poliția a introdus cinci numere ale revistei Ekmekve adalet. În aceeași zi, poliția a percheziționat casa reclamantului. Procesul verbal de percheziție întocmit de poliție și semnat de concubina reclamantului, F.T., menționează sechestrarea a douăzeci și trei de numere ale revistei Raportul medical din 9 iulie 2002 întocmit la ora 16:15 de spitalul universitar Atatürk din Yeșilyurt arată că nu există urme recente de lovituri și răni pe corpul reclamantului. Raportul medical din 11 iulie 2002 întocmit la ora 15:30 de același spital constată că a reieșit dintr-o examinare externă pe care reclamantul o avea pe mijloc, pe partea stângă și în partea inferioară a corpului un fel de hiperemie. La 11 iulie 2002, reclamantul a fost ascultat de poliție. În declarația sa, el a recunoscut faptele care i-au fost reproșate. În procesul-verbal din 12 iulie 2002, ora 12:10, reclamantul a fost consultat de un avocat din baroul Izmir. Reclamantul i-ar fi spus că nu are nevoie de nimic în mod special și că dorește să fie reprezentat de avocatul familiei sale, dl H.D. La 12 iulie 2002, în jurul orei 18:00, avocatul reclamantului și alți doi avocați au solicitat să se întâlnească cu reclamantul aflat în arest, în zadar. Raportul medical din 13 iulie 2002 întocmit la ora 10:47 de același spital ca anterior a remarcat lipsa unor noi urme de lovituri și răni pe corpul reclamantului. La 13 iulie 2002, reclamantul a fost audiat de un judecător al tribunalului corecțional și ar fi raportat abuzurile pe care le-ar fi suferit în timpul custodiei sale. La 13 iulie 2002, avocatul reclamantului și alți doi avocați i-au spus procurorului republicii să se întâlnească cu reclamanta, să se întâlnească cu acești avocați timp de câteva minute, dar în prezența polițiștilor, în aceeași zi a fost ascultat de judecător și pus în detenție. La 21 ianuarie 2003, reclamantul a fost eliberat. La 7 august 2003, el a trimis o cerere Grupului pentru prevenirea torturii în baroul d'Izmir cu privire la acuzațiile sale de abuz suferite în timpul custodiei sale în perioada 9-13 iulie 2002. La 11 noiembrie 2004, Fundația Drepturilor Omului D'Izmir a întocmit un raport medical la cererea reclamantului. Medicii diagnostacici au dereglementat stresul post-traumatic, precum și o epicriză medicală (t abbi epikriz Plângerea depusă împotriva polițiștilor pentru maltratări La 27 ianuarie 2005, reclamantul a depus o plângere împotriva polițiștilor responsabili de arestarea sa în perioada 9-13 iulie 2002 pentru rele tratamente. El a precizat că, după ce a citit declarația sa obținută în timpul detenției, reclamantul a confirmat exactitatea sa și a declarat că nu a fost torturat în timpul detenției sale. El a fost dus la spitalul în care medicii diagnostique au declarat că el a avut o problemă cu inima. Parchetul a precizat, de asemenea, că a citit declarația făcută în fața judecătorului care susținea că nu a fost tratat rău în timpul arestării sale. La 2 mai 2005, reclamantul a contestat ordinul de nejudiciare în fața președintelui Tribunalului de Justiție al lui Karșeyaka (Izmir). Reclamantul și-a contestat depozițiile obținute în timpul arestării sale, în fața Parchetului și a judecătorului. La 3 iunie 2005, președintele Tribunalului de Instanță al lui Karșiyaka a confirmat ordonanța de nejudiciare atacată. Această decizie a fost notificată reclamantului la 2 august 2005. La 6 septembrie 2002, Parchetul a intentat o acțiune penală împotriva, printre altele, a reclamantului pentru ajutor și apartenență la organizația ilegală numită Partidul bolșeu al Irakului de Nord/Turcia (BP/KKT). În timpul procesului din 24 octombrie 2002 care a avut loc în fața Curții de Securitate a Țării lui Izmir, reclamantul și-a contestat declarațiile obținute în timpul custodiei sale, precum și declarațiile făcute în fața tribunalului și a judecătorului. El a explicat că polițiștii au făcut presiuni asupra lui amenințând-o și injurând-o pe soția sa, care se afla și în sediul poliției. El a susținut că ar fi avut un atac de cord și că ar fi fost dus la spitalul universitar Atatürk din Yeșilyurt. Medicul care a examinat ar fi declarat polițiștilor că ar fi trebuit să-l țină sub supraveghere. Dar polițiștii l-ar fi amenințat pe reclamant spunând că soția lui era în mâinile lor și că ar fi mai bine să-i însoțească la secție. Prin hotărârea din 24 iulie 2003, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a Tribunalului de Justiție a Uniunii Europene (Izmir) și l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani și două luni, precum și la o amendă penală pentru ajutor și apartenență la o organizație ilegală. Dosarul nu conține o hotărâre a Curții de Casație. GRIFS Invocând articolele 1 și 3 din convenție, reclamantul susține că ar fi fost supus unor tratamente abuzive în custodie. Invocând art. 13 din Convenție, luat în nume propriu sau combinat cu art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de insuficiență și de inadecvanța investigației penale desfășurate de autoritățile interne cu privire la acuzațiile sale de maltratare. Invocând art. 5 alineatul (2) din Convenție, reclamantul a declarat că nu a fost informat cu privire la motivele arestării sale. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (a), (b), (c) și (d) din convenție, reclamantul susține că nu a fost asistat de un avocat în timpul custodiei sale. El susține că, deși a putut consulta un avocat după interogatoriu, condițiile nu au fost satisfăcătoare pentru pregătirea apărării sale. În această privință, el susține că și-a semnat declarația obținută în timpul custodiei fără a fi citit. ÎN Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (a), (b), (c) și (d) din Convenție, reclamantul susține că nu a fost asistat de un avocat în timpul reținerii sale. Curtea consideră că trebuie să se examineze într-o etapă ulterioară a procedurii obiecțiile recurentei numai din unghiul articolului 6 1 și al articolului 3 litera (c) din Convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de relele tratamente pe care le-a suferit în timpul custodiei sale. Curtea reamintește că acuzațiile de rele tratamente în conformitate cu art. 3 trebuie să fie susținute de elemente de probă corespunzătoare (Hüsniye Tekin c. Turcia, n 50971/99, § 43, 25 octombrie 2005, Martinez Sala și alții c. Spania, n 58438/00, § 121, 2 noiembrie 2004 În speță, Curtea constată că rapoartele medicale din 9 și 13 iulie 2002 indicau lipsa unor noi urme de lovituri și răni pe corpul său, în timp ce raportul medical din 11 iulie 2002 preciza că reclamantul prezenta un fel de hiperemie. Cu toate acestea, numai acest ultim raport medical nu permite Curții să constate sau să constate că reclamantul ar fi fost supus unor tratamente contrare articolului 3 din convenție în timpul custodiei sale. În continuare, Curtea arată că reclamantul contestă fiabilitatea examinărilor medicale; cu toate acestea, din elementele dosarului nu reiese că a contestat aceste rapoarte medicale sau că el însuși a făcut demersuri pentru a consulta un medic imediat după ce a fost eliberat la 21 ianuarie 2003. Este adevărat că reclamantul prezintă Curții un bilanț medical întocmit la 11 noiembrie 2004 de Fundația Drepturilor Omului d'Izmir. Cu toate acestea, în ceea ce privește aprecierea probelor, aceasta are un rol subsidiar de jucat și trebuie să fie prudentă înainte de a se angaja într-o instanță de primă instanță chemată să cunoască fapte, în cazul în care circumstanțele unei anumite cauze nu îi impun acest lucru ( mutatis mutandis Frik c. Turcia, nr. 45443/99, § 29, 20 septembrie 2005 și Seyhan c. Turcia, nr. 33384/96, § 81, 2 noiembrie 2004). În cele din urmă, Curtea constată că reclamantul, care a fost eliberat la 21 noiembrie 2004 În ianuarie 2003, nu a depus o plângere penală la Parchetul competent decât la 27 ianuarie 2005. În acest sens, este cel puțin surprinzător faptul că reclamantul a așteptat mai mult de doi ani de la data eliberării sale pentru a depune o plângere penală împotriva polițiștilor responsabili de arestarea sa. Curtea a examinat cu atenție elementele supuse evaluării sale. Aceasta consideră că cele de care dispune în ceea ce privește declarația de maltratare în timpul reținerii nu oferă de natură să susțină o astfel de concluzie. Prin urmare, acest fapt este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge de absența unei căi de atac efective pentru a-și exercita competența în temeiul articolului 3 din Convenție. Curtea reamintește că art. 13 din Convenție garantează existența în dreptul intern a unei acțiuni care permite invocarea drepturilor și libertăților consacrate de Convenție. Cu toate acestea, această dispoziție nu se aplică decât obiecțiilor care pot fi invocate în temeiul Convenției ( Boyle și Rice c. Regatul Unit, Hotărârea din 27 aprilie 1988, seria A n 131, p. 23 § 52). Curtea amintește că, în speță, pe baza dovezilor prezentate în fața sa, Curtea a respins f un c ț i o n are a reclamantului întemeiat pe art. 3 din Conven ț ia pentru neajunsuri vădite de temei, în aplicarea articolului 35 3 și 4 din Conven ț i on at i e. În c. Turcia, n 50971/99, § 55, 25 octombrie 2005 și Muzaffer Sünük c. Turcia (dec.), n 9610/03, 27 noiembrie 2007). Prin urmare, rezultă că această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiilor reclamantului întemeiate pe lipsa de informații cu privire la motivele arestării [art. 5 alineatul (2) din convenție] și la lipsa unui avocat în timpul custodiei [art. 6 alineatele (1) și (3) litera (c) din convenție] Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens adjunct președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă