CtEDO 06.10.2009 Auto

CASE OF YÜCEL DOĞAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
06.10.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF YÜCEL DOĞAN v. TURKEY (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE YÜCEL DOCĂAN v. TURKEY (Depunerea nr. 24647/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 6 octombrie 2009 FINAL 06/01/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Yücel Doğan v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca o cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul de secțiune care a deliberat în privat la 15 septembrie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 24647/04) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 24647/04) de un național turc, dl Yücel Doğan (nr. 8 iunie 2004). Guvernul turc (nr. „Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. La 11 martie 2008, președintele celei de-a doua secțiuni a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a hotărât să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1969 și trăiește în İzmir. La 7 iunie 1997, reclamantul a adoptat un examen pentru postul unui gardian de securitate privat și a fost ulterior angajat pentru Etibank, o societate de stat. Cu toate acestea, rezultatele examenului au fost anulate ulterior pe baza unui raport elaborat de inspectori care au găsit o serie de nedreptăți în cadrul examinării. Contractul de muncă al reclamantului a fost încheiat. La 27 noiembrie 1997, reclamantul a interzis o acțiune în fața șaptea Camera a Curții Administrative din Ankara, provocând anularea rezultatelor examinării. El a cerut, de asemenea, să fie transferat la postul său. Curtea administrativă din Ankara a hotărât, la 9 decembrie 1997, că nu are competența de a examina cazul și a transmis dosarul la Curtea Administrativă din Konya. La 5 martie 1998, Curtea Konya a hotărât că, de asemenea, nu are competența de a examina cazul și a trimis dosarul Curții Supreme de Administrație care, la 15 iunie 1998, a hotărât că Curtea de Administrație din Ankara are competența de competență. La 14 aprilie 1999, Curtea de Administrație din Ankara a avut 7 Camera Curții Administrative din Ankara a hotărât în favoarea reclamantului și a fost reintegrat în postul său anterior. Curtea a constatat că anularea examenului nu ar fi trebuit să afecteze candidații de succes care, prin îndeplinirea criteriilor necesare, au trecut examenul în mod corespunzător. Băncii au apelat împotriva deciziei la 28 iunie 1999. La 15 noiembrie 2001, Curtea Supremă Administrativă a anulat decizia. Curtea a constatat că raportul elaborat de inspectorii conține motive suficiente pentru anularea examenului. Curtea Supremă Administrativă a atașat greutatea gravității greșelilor menționate în raportul respectiv și a concluzionat că ocuparea personalului prin intermediul unui astfel de examen nu ar fi corectă. La 26 iunie 2002, reclamantul a fost respins din nou din slujba sa. 10. La 18 septembrie 2002, camera 7 a Curții Administrative din Ankara a urmat decizia Curții Supreme de Administrație și a respins cererea reclamantului. La 3 decembrie 2002, reclamantul a apelat. 11. La 29 decembrie 2003, Curtea Administrativă Supremă a susținut decizia din 18 septembrie 2002.Decizia finală a fost comunicată reclamantului la 10 mai 2004. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 13. Guvernul a contestat acest argument. 14. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 27 noiembrie 1997 și s-a încheiat la 29 decembrie 2003. Astfel, a durat peste șase ani pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 15. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, conform articolului 35 § 1 din Convenție, deoarece el nu a ridicat substanța plângerii sale în fața instanțelor naționale. 16. Curtea a examinat și respins deja obiecții similare ale Guvernului în ceea ce privește presupusul epuizare a căilor de recurs interne (a se vedea, în special, Karakullucçu c. Turcia , nr. 49275/99 §§ 28, 22 Noiembrie 2005). Curtea nu constată nicio circumstanță specifică în cazul instantaneu, ceea ce ar solicita să se depărteze de concluziile sale în cererea menționată anterior, respingând astfel obiecția Guvernului. 17. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a susținut că durata procedurii nu a depășit cerințele de timp rezonabil, susținând că cazul reclamantului a fost complex. 19. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000 VII. Curtea reiterează că este necesară o diligență specială în litigiile privind ocuparea forței de muncă (Ruotolo c. Italia, 27 februarie 1992, § 17, Serie A nr. 230 D). 20. În acest caz, Curtea observă, în special, că primul recurs depus de reclamant nu a fost determinat de Curtea Supremă de Administrație pentru o perioadă de aproape doi ani și jumătate (a se vedea punctele 9 de mai sus). 21. Curtea a constatat în mod frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile în care se ridică chestiuni similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender). După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în prezenta cerere. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 23. Având în vedere art. 6 din Convenție, reclamantul s-a mai plângut că avizul discordant al unuia dintre judecători nu a fost motivat în mod corespunzător. 24. Curtea a examinat această plângere. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care plângerea intră în competența sa, Curtea constată că nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 25. Rezultă că această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 27. În consecință, Curtea consideră că nu există nici un apel pentru a-l atribui pe acest cont. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea cu privire la lungimea excesivă a procedurii admisibile și la restul cererii; că a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 6 octombrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă