Perinati împotriva Italiei

La originea cauzei se află o cerere (nr. 8073/05) îndreptată împotriva Republicii Italiene și prin care un cetățean al acestui Stat, dl. Giovanni Perinati («reclamantul»), a sesizat Curtea la 28 februarie 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («Convenția»).

Reclamantul este reprezentat de avocații A. Casalini și G. Greppi, avocați la Casale Monferrato. Guvernul italian («Guvernul») este reprezentat de agentul său, dna E. Spatafora, și de coagentul său, N. Lettieri.

La 14 februarie 2006, președintele secției a treia a decis să comunice cererea Guvernului. Așa cum permite articolul 29 § 3 din Convenție, s-a decis în plus că camera se va pronunța simultan asupra admisibilității și a fondului. ÎN FAPT

Era proprietarul unui teren construibil de 20.850 metri pătrați, situat la Vercelli și înregistrat în cadastru, foaia 32, parcelele 45, 50, 386 și 387.

Printr-un decret din 4 februarie 1985, consiliul municipal din Vercelli a aprobat un proiect de construire a locuințelor cu chirie modestă pe terenul reclamantului.

Printr-un act din 26 ianuarie 1988, notificat reclamantului la 26 ianuarie 2006, municipalitatea din Vercelli a ordonat ocuparea de urgență a terenului în vederea exproprierii sale.

La 12 iunie 1991, reclamantul a introdus o acțiune în daune-interese în fața tribunalului din Vercelli împotriva municipalității din Vercelli, susținând ilegalitatea ocupării terenului său.

Printr-un decret din 22 februarie 1993, municipalitatea a decretat exproprierea terenului reclamantului. La 23 februarie 1993, a oferit reclamantului suma de 218.769.940 ITL cu titlu de indemnizație de expropriere.

Printr-un act de citare notificat la 20 septembrie 1993, reclamantul a introdus în fața curții de apel din Torino o acțiune vizând contestarea cuantumului indemnizației de expropriere oferite de municipalitate.

În cursul procedurii, o expertiză a fost depusă la grefă. Expertul a evaluat la 1.563.750.000 ITL, adică 807.609,48 EUR, valoarea de piață a terenului reclamantului în 1993, și la 783.178.115 ITL, adică 404.477,74 EUR, cuantumul indemnizației de expropriere calculate conform articolului 5 bis din Legea nr. 359 din 1992.

Printr-o hotărâre depusă la grefă la 6 decembrie 2000, curtea de apel din Torino a obligat municipalitatea din Vercelli să plătească reclamantului suma de 404.477,74 EUR cu titlu de indemnizație de expropriere calculată conform articolului 5 bis din Legea nr. 359 din 1992.

Printr-o hotărâre depusă la grefă la 4 septembrie 2004, Curtea de Casație a respins recursul municipalității din Vercelli. ÎN DREPT

Guvernul contestă această teză.

Curtea constată că capătul de cerere nu se opune niciun motiv de inadmisibilitate înscris la articolul 35 din Convenție. Trebuie deci să fie declarat admisibil.

În ceea ce privește fondul, Curtea notează mai întâi că părțile sunt de acord să spună că a avut loc un transfer de proprietate în beneficiul administrației.

Apoi, ea constată că cel interesat a fost privat de terenul său conform legii și că exproprierea urmărea un scop legitim de utilitate publică (Mason și alții c. Italiei, citată anterior, § 57; Scordino c. Italiei (nr. 1) [MC], nr. 36813/97, § 81, CEDO 2006-... (nr. 1)). De altfel, este vorba de un caz de expropriere izolat, care nu se situează într-un context de reformă economică, socială sau politică și nu se leagă de nicio altă circumstanță particulară.

Curtea face trimitere la hotărârea Scordino c. Italiei (nr. 1) citată anterior (§§ 93-98) pentru recapitularea principiilor relevante și pentru o prezentare a jurisprudenței sale în materie.

Ea constată că despăgubirea acordată reclamantului a fost calculată în funcție de articolul 5 bis din Legea nr. 359 din 1992. Cuantumul definitiv al despăgubirii a fost stabilit la 404.477,74 EUR, în timp ce valoarea de piață a terenului estimată la data exproprierii era de 807.609,48 EUR.

Rezultă că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină disproporționată și excesivă care nu poate fi justificată printr-un interes general legitim urmărit de autorități.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1.

Reiterând argumentele sale în cauza Scordino c. Italiei (nr. 1), citată anterior (§§ 118-125), Guvernul se opune.

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și nu se opune niciun alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci să fie declarat admisibil.

În ceea ce privește fondul, ea observă că a tratat deja cauze ridicând întrebări similare cu cele din speță și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție (Scordino c. Italiei (nr. 1) citată anterior, §§ 126-133; Gigli Costruzioni S.r.l. c. Italiei, nr. 10557/03, §§ 59-61, 1 aprilie 2008). Curtea a examinat acest capăt de cerere și consideră că Guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să poată duce la o concluzie diferită în cazul prezent. Ea apreciază deci că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

Inspirându-se din criteriile generale enunțate în jurisprudența sa relativă la articolul 1 din Protocolul nr. 1 (Scordino c. Italiei (nr. 1) citată anterior, §§ 93-98; Stornaiuolo c. Italiei, nr. 52980/99, § 61, 8 august 2006; Mason și alții c. Italiei (satisfacție echitabilă), nr. 43663/98, § 38, 24 iulie 2007), Curtea apreciază că indemnizația de expropriere adecvată în speță ar fi trebuit să corespundă valorii de piață a bunului la momentul privării de acesta.

În consecință, ea acordă o sumă corespunzând diferenței între valoarea terenului la momentul exproprierii, astfel cum reiese din elementele dosarului, și indemnizația de expropriere obținută la nivel național, plus indexare și dobânzi susceptibile să compenseze, cel puțin în parte, lungul interval de timp care s-a scurs de la deposedarea terenului. În ochii Curții, aceste dobânzi trebuie să corespundă dobânzii legale simple aplicate asupra capitalului reevaluat progresiv. Ținând cont de aceste elemente și statuând în echitate, Curtea apreciază rezonabil să acorde reclamantului suma de 740.000 EUR, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit asupra acestei sume, pentru prejudiciu material.

În plus, ea apreciază că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert pe care constatările de încălcare nu l-au reparat suficient. Statuând în echitate, ea alocă 5.000 EUR cu acest titlu.

În sfârșit, Curtea amintește că un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. Ținând cont de circumstanțele cauzei, Curtea alocă reclamantului 5.000 EUR pentru cheltuielile expuse la Strasbourg. C. Dobânzi moratorii

Curtea consideră potrivit să alinieze rata dobânzilor moratorii la rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă; 2. Hotărăște că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1; 3. Hotărăște că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; 4. Hotărăște a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 740.000 EUR (șapte sute patruzeci de mii de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciu material; (ii) 5.000 EUR (cinci mii de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciu moral; (iii) 5.000 EUR (cinci mii de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit de reclamant, pentru cheltuieli și costuri; b) că, începând de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă pe parcursul acestei perioade, majorată cu trei puncte procentuale; 5. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Întocmită în franceză, apoi comunicată în scris la 6 octombrie 2009, în temeiul articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulament. S. Dollé Françoise Tulkens Grefier Președintă

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 8073/05) dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant de cet Etat, M. Giovanni Perinati (« le requérant »), a saisi la Cour le 28 février 2005 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

Le requérant est représenté par M es A. Casalini et G. Greppi, avocats à Casale Monferrato. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me E. Spatafora et par son coagent, N. Lettieri.

Le 14 février 2006, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT I.

Il était propriétaire d'un terrain constructible de 20 850 mètres carrés, sis à Vercelli et enregistré au cadastre, feuille 32, parcelles 45, 50, 386 et 387.

Par un arrêté du 4 février 1985, le conseil municipal de Vercelli approuva un projet de construction d'habitations à loyer modéré sur le terrain du requérant.

Par un acte du 26 janvier 1988, notifié au requérant le 26 janvier 2006, la municipalité de Vercelli ordonna l'occupation d'urgence du terrain en vue de son expropriation.

Le 12 juin 1991, le requérant introduisit une action en dommages-intérêts devant le tribunal de Vercelli à l'encontre de la municipalité de Vercelli, alléguant l'illégalité de l'occupation de son terrain.

Par un arrêté du 22 février 1993, la municipalité décréta l'expropriation du terrain du requérant. Le 23 février 1993, elle offrit au requérant la somme de 218 769 940 ITL à titre d'indemnité d'expropriation.

Par un acte d'assignation notifié le 20 septembre 1993, le requérant introduisit devant la cour d'appel de Turin une action visant à contester le montant de l'indemnité d'expropriation offerte par la municipalité.

Au cours de la procédure, une expertise fut déposée au greffe. L'expert évalua à 1 563 750 000 ITL, soit 807 609,48 EUR, la valeur vénale du terrain du requérant en 1993, et à 783 178 115 ITL, soit 404 477,74 EUR, le montant de l'indemnité d'expropriation calculée aux termes de l'article 5 bis de la loi n o 359 de 1992.

Par un arrêt déposé au greffe le 6 décembre 2000, la cour d'appel de Turin condamna la municipalité de Vercelli à verser au requérant la somme de 404 477,74 EUR à titre d'indemnité d'expropriation calculée aux termes de l'article 5 bis de la loi n o 359 de 1992.

Par un arrêt déposé au greffe le 4 septembre 2004, la Cour de cassation débouta la municipalité de Vercelli de son pourvoi. EN DROIT I.

Le requérant se plaint d'une atteinte à son droit au respect de ses biens, au motif que l'indemnité n'est pas adéquate, et qu'elle a été calculée sur la base de l'article 5 bis de la loi n o 359 de 1992. Il invoque l'article 1 du Protocole n o 1.

Le Gouvernement conteste cette thèse.

La Cour constate que le grief ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité inscrit à l'article 35 de la Convention. Il convient donc de le déclarer recevable.

Quant au fond, la Cour note tout d'abord que les parties s'accordent pour dire qu'il y a eu transfert de propriété au bénéfice de l'administration.

Ensuite, elle relève que l'intéressé a été privé de son terrain conformément à la loi et que l' expropriation poursuivait un but légitime d'utilité publique ( Mason et autres c. Italie , précité, § 57 ; Scordino c. Italie (n o 1) [GC], n o 36813/97, § 81, CEDH 2006-... (n o 1) ). Par ailleurs, il s'agit d'un cas d' expropriation isolé, qui ne se situe pas dans un contexte de réforme économique, sociale ou politique et ne se rattache à aucune autre circonstance particulière.

La Cour renvoie à l'arrêt Scordino c. Italie (n o 1) précité (§§ 93-98) pour la récapitulation des principes pertinents et pour un aperçu de sa jurisprudence en la matière.

Elle constate que l'indemnisation accordée au requérant a été calculée en fonction de l'article 5 bis de la loi n o 359 de 1992. Le montant définitif de l'indemnisation fut fixé à 404 477,74 EUR, alors que la valeur marchande du terrain estimée à la date de l' expropriation était de 807 609,48 EUR.

Il s'ensuit que le requérant a dû supporter une charge disproportionnée et excessive qui ne peut être justifiée par un intérêt général légitime poursuivi par les autorités.

Partant, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n o 1. II.

Réitérant ses arguments dans l'affaire Scordino c. Italie (n o 1) , précité (§§ 118-125), le Gouvernement s'y oppose.

La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention et ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il y a donc lieu de le déclarer recevable.

Quant au fond, elle observe avoir déjà traité d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 § 1 de la Convention ( Scordino c. Italie (n o 1) précité, §§ 126-133 ; Gigli Costruzioni S.r.l. c. Italie, n o 10557/03, §§ 59-61, 1 er avril 2008). La Cour a examiné ce grief et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle estime donc qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention. III.

S'inspirant des critères généraux énoncés dans sa jurisprudence relative à l'article 1 du Protocole n o 1 ( Scordino c. Italie (n o 1) précité, §§ 93-98 ; Stornaiuolo c. Italie , n o 52980/99, § 61, 8 août 2006 ; Mason et autres c. Italie (satisfaction équitable), n o 43663/98, § 38, 24 juillet 2007), la Cour estime que l'indemnité d' expropriation adéquate en l'espèce aurait dû correspondre à la valeur marchande du bien au moment de la privation de celui-ci.

Elle accorde par conséquent une somme correspondant à la différence entre la valeur du terrain à l'époque de l'expropriation, telle qu'elle ressort des éléments du dossier, et l'indemnité d'expropriation obtenue au niveau national, plus indexation et intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps s'étant écoulé depuis la dépossession du terrain. Aux yeux de la Cour, ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué sur le capital progressivement réévalué. Compte tenu de ces éléments, et statuant en équité, la Cour estime raisonnable d'accorder au requérant la somme de 740 000 EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur cette somme, pour préjudice matériel.

En outre, elle estime que le requérant a subi un préjudice moral certain que les constats de violation n'ont pas suffisamment réparé. Statuant en équité elle alloue 5 000 EUR à ce titre.

Enfin, la Cour rappelle qu'un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour alloue au requérant 5 000 EUR pour les frais exposés à Strasbourg. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention ; 4. Dit a) que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes : (i) 740 000 EUR (sept cent quarante mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel ; (ii) 5 000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral ; (iii) 5 000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par le requérant, pour frais et dépens ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 octobre 2009, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente