SECȚIUNEA 2 CAUZA PIEROTTI c. ITALIA (solicitarea nr. 15581/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 ianuarie 2009 DEFINITIVF 20/04/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Pierotti c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, judecători, și Sally Dolle, graffière de section Dupa ce a deliberat în camera consiliului la 16 decembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 15581/05) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Mauro Pierotti și domnul Marisa Pierotti ( în scris. - (PT) (c) lit. (d) și (e) au sesizat Curtea la 19 aprilie 2005, născuți în 1934 și 1940 și, respectiv, reședința la Sorbano del Vescovo și Capannori, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 27 februarie 2006, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, să se examineze, în același timp, admisibilitatea și fondul cauzei. O.L. era proprietarul unui teren de construcție care, la 14 ianuarie 1980, a fost ocupat de urgență de municipalitatea din Lucques pentru a construi locuințe cu chirie moderată. La 20 martie 1981 și 16 iulie 1985, O.L. și municipalitatea din Lucques au încheiat două acorduri de cesiune (cesiunea voluntară) a terenului, prin care exproprierea a fost formalizată. În conformitate cu aceste acorduri de cesiune, municipalitatea Lucques a plătit către O.L. două avansuri pentru plata impozitului pe profit și pierdere, adică 6 606 000 ITL și 17 585 100 ITL, precum și două avansuri pentru plata impozitului pe profit sau pierdere, adică 550 330 ITL și respectiv 5 009 000 ITL, sub rezerva fixării impozitului pe profit și pierdere. În decembrie 1992 și 29 noiembrie 2000, O.L. a introdus în fața Tribunalului din Lucques și a Tribunalului de apel din Florența o acțiune împotriva municipalității din Lucques, în scopul de a obține rețeta de la: în mod definitiv de expropriere, precum și de la locul de muncă final. În timpul procesului, a fost depusă o expertiză la grefare. 229,12 EUR) valoarea de piață a terenului la data de expropriere și la 141 942 000 ITL (și anume 73 306,92 EUR) valoarea de la data de expropriere calculată în conformitate cu art. 5a din Legea nr 359 din 1992. În plus, expertul a evaluat la 29 820 000 ITL (15 400,74 EUR) suma de la locul de muncă. Prin intermediul unei hotărâri depuse la grefa din 14 februarie 2004, care a dobândit puterea lucrului judecat la 29 martie 2005, tribunalul din Florența a condamnat municipiul din Lucques să plătească către O.L. suma globală de 148 067 970 ITL (adică 76 470 EUR), rezultând din suma de la l'înălțare d 359 din 1992 și de la ui de ocupație, astfel cum au fost calculate de către expert, odată ce au fost vărsate sumele deja către O.L. cu titlu de avans. 10. La 24 septembrie 2004, O.L. a decedat, reclamanții fiind moștenitorii săi. ÎN  11. Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de a respecta bunurile lor, pe motiv că nu este adecvat, și că aceaceasta a fost calculată în temeiul articolului 5a din Legea nr 359 din 1992. Ei Curtea constată că cererea nu se referă la niciun motiv în temeiul articolului 35 din Convenție și, prin urmare, ar trebui declarată admisibilă. 14. În ceea ce privește fondul, Curtea constată mai întâi că părțile și-au exprimat punctul de vedere potrivit căruia a avut loc un transfer de proprietate în beneficiul administrației. 15. În al doilea rând, Comisia observă că părțile interesate au fost private de teren în conformitate cu legea și că exproprierea urmărește un scop legitim de interes public (Mason și alții c. Italia, citată anterior, § Spordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, § 53 CEDH 2006 ... Pe de altă parte, este vorba despre un caz izolat de expropriere, care nu se află într-un context de reformă economică, socială sau politică și nu se referă la nicio altă împrejurare specială. 16. Curtea face trimitere la hotărârea Shordino c. Italia (nr. menționat anterior (§ 93-98) pentru recapitularea principiilor relevante și pentru o prezentare generală a jurisprudenței sale în materie. 17. Comisia constată că ajutorul acordat reclamanților a fost calculat în conformitate cu art. 5a din Legea nr 359 din 1992. Valoarea finală a despăgubirii a fost stabilită la 73 306,92 EUR, în timp ce valoarea de piață estimată a terenului la data exproprierii a fost de 146 229,12 EUR. 18. Prin urmare, reclamanții au trebuit să suporte o sarcină disproporționată și excesivă care nu poate fi justificată de un interes general legitim urmărit de autorități. 19. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 20. În ceea ce privește prejudiciul material, reclamanții solicită rambursarea diferenței dintre valoarea de piață a terenului, reevaluată și însoțită de dobânzi, și suma obținută de autoritățile judiciare în temeiul titlului de proprietate. De asemenea, aceștia solicită o sumă de 15 490 EUR. 21. S atrăgând de criteriile generale prevăzute în jurisprudența sa privind art. 1 din Protocolul nr. 1 (Scordino c. Italia (n citată anterior, §§ 93-98; Stornaiuolo c. Italia, n 52980/99, § 61, 8 august 2006 Mason și alții c. Italia (satisfacție echitabilă), n 43663/98, § 38, 24 Iulie 2007), Curtea consideră că ar fi trebuit să corespundă valorii de piață a bunului în momentul privării acestuia. 22. Prin urmare, aceasta acordă o sumă corespunzătoare diferenței dintre valoarea terenului la momentul exproprierii, astfel cum reiese din elementele dosarului, și valoarea terenului de expropriere obținută la nivel național, mai indexată și dobânda care ar putea compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care a trecut de la deposedarea terenului. În opinia Curții, aceste interese trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat asupra capitalului reevaluat progresiv. 23. Având în vedere aceste elemente și hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamanților suma de 340 000 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru prejudicii materiale 24. Întrucât reclamanții nu au solicitat rambursarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată, nu se acordă nici o sumă în acest sens. 25. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii restante pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 1 din Protocolul nr. A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 340 000 EUR (trei sute patruzeci de mii de euro) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamanți de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 20 ianuarie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
PIEROTTI c. ITALIE
(Requête n
o
15581/05)
ARRÊT
20 janvier 2009
20/04/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Pierotti c. Italie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 décembre 2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
15581/05) dirigée contre la République italienne et dont deux ressortissants de cet Etat, M.
Mauro Pierotti et M
me
Marisa Pierotti («
les requérants
»), nés en 1934 et 1940 respectivement et résident à Sorbano del Vescovo et Capannori, ont saisi la Cour les 19 avril 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
C di Grazia, avocat à Lucques. Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
E.
Spatafora et par son coagent adjoint, N. Lettieri.
3.
Le 27 février 2006, le président de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29
§
3 de la Convention, il a en outre été décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
I.
4.
O.L. était propriétaire d’un terrain constructible lequel, le 14 janvier 1980, fut occupé d’urgence par la municipalité de Lucques afin de procéder à la construction des habitations à loyer modéré.
5.
Les 20 mars 1981 et 16 juillet 1985, O.L. et la municipalité de Lucques conclurent deux accords de cession (
cessione volontaria
) du terrain, par lesquels l’expropriation fut formalisée.
6.
En application de ces accords de cession, la municipalité de Lucques versa à O.L. deux acomptes sur l’indemnité d’expropriation, soit respectivement 6
606
000 ITL et 17
585
100 ITL, ainsi que deux acomptes sur l’indemnité d’occupation, soit respectivement 550
330 ITL et 5
009
000
ITL, sous réserve de la fixation de l’indemnité d’expropriation définitive.
7.
Par des actes d’assignation notifiés les 1
er
décembre 1992 et 29 novembre 2000, O.L. introduisit devant le tribunal de Lucques et la cour d’appel de Florence une action à l’encontre de la municipalité de Lucques, en vue d’obtenir le versement de l’indemnité définitive d’expropriation, ainsi que de l’indemnité définitive d’occupation.
8.
Au cours du procès, une expertise fut déposée au greffe. L’expert évalua à 283
141 000 ITL (soit 146
229,12 EUR) la valeur vénale du terrain à la date de l’expropriation et à 141
942
000 ITL (soit 73
306,92 EUR) le montant de l’indemnité d’expropriation calculée aux termes de l’article 5
bis
de la loi n
o
359 de 1992. En outre, l’expert évalua à 29
820
000 ITL (soit 15
400,74 EUR) le montant de l’indemnité d’occupation.
9.
Par un arrêt déposé au greffe le 14 février 2004, ayant acquit la force de la chose jugée le 29 mars 2005, la cour d’appel de Florence condamna la municipalité de Lucques à verser à O.L. le montant global de 148
067
970 ITL (soit 76
470 EUR), résultant de la somme de l’indemnité d’expropriation calculée aux termes de la loi n
o
359 de 1992 et de l’indemnité d’occupation, telles que calculées par l’expert, une fois soustraites les sommes déjà versées à O.L. à titre d’acompte.
10.
Le 24 septembre 2004, O.L. décéda, les requérants étant ses héritiers.
11.
Les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens, au motif que l’indemnité n’est pas adéquate, et qu’elle a été calculée sur la base de l’article 5 bis de la loi n
o
359 de 1992. Ils
invoquent l’article 1 du Protocole n
o
1.
12.
Le Gouvernement conteste cette thèse.
13.
La Cour constate que la requête ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité inscrit à l’article 35 de la Convention. Il convient donc de la déclarer recevable.
14.
Quant au fond, la Cour note tout d’abord que les parties s’accordent pour dire qu’il y a eu transfert de propriété au bénéfice de l’administration.
15.
Ensuite, elle relève que les intéressés ont été privés de leur terrain conformément à la loi et que l’expropriation poursuivait un but légitime d’utilité publique (
Mason et autres c. Italie
, précité, §
57
;
Scordino c.
Italie (n
o
1)
[GC], n
o
36813/97, §
‑
...
(n
o
1)
). Par ailleurs, il s’agit d’un cas d’expropriation isolée, qui ne se situe pas dans un contexte de réforme économique, sociale ou politique et ne se rattache à aucune autre circonstance particulière.
16.
La Cour renvoie à l’arrêt
Scordino c. Italie (n
o
1)
précité (§§
93-98) pour la récapitulation des principes pertinents et pour un aperçu de sa jurisprudence en la matière.
17.
Elle constate que l’indemnisation accordée aux requérants a été calculée en fonction de l’article 5
bis
de la loi n
o
359 de 1992.
Le montant définitif de l’indemnisation fut fixé à 73
306,92 EUR, alors que la valeur marchande du terrain estimée à la date de l’expropriation était de 146
18.
Il s’ensuit que les requérants ont dû supporter une charge disproportionnée et excessive qui ne peut être justifiée par un intérêt général légitime poursuivi par les autorités.
19.
Partant, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
20.
Reste à examiner la question de l’application de l’article 41. Pour le préjudice matériel, les requérants demandent le remboursement de la différence entre la valeur marchande du terrain, réévaluée et assortie d’intérêts, et le montant obtenu par les autorités judiciaires au titre d’indemnité d’expropriation. Ils demandent également une somme à titre d’indemnité d’occupation, à hauteur de 15
21.
S’inspirant des critères généraux énoncés dans sa jurisprudence relative à l’article 1 du Protocole n
o
1 (
Scordino c. Italie (n
o
1)
précité, §§
93-98 ;
Stornaiuolo
c. Italie
, n
o
52980/99, §
61, 8 août 2006
;
Mason et autres c. Italie
(satisfaction équitable), n
o
43663/98, §
38, 24
juillet 2007), la Cour estime que l’indemnité d’expropriation adéquate en l’espèce aurait dû correspondre à la valeur marchande du bien au moment de la privation de celui-ci.
22.
Elle accorde par conséquent une somme correspondant à la différence entre la valeur du terrain à l’époque de l’expropriation, telle que ressort des éléments du dossier, et l’indemnité d’expropriation obtenue au niveau national, plus indexation et intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps s’étant écoulé depuis la dépossession du terrain. Aux yeux de la Cour, ces intérêts doivent correspondre à l’intérêt légal simple appliqué sur le capital progressivement réévalué.
23.
Compte tenu de ces éléments, et statuant en équité, la Cour estime raisonnable d’accorder aux requérants, conjointement, la somme de 340
000
EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme, pour préjudice matériel.
24.
Les requérants n’ayant pas demandé le remboursement des frais et dépens, aucune somme n’est octroyée à ce titre.
25.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 340 000 EUR (trois cent quarante mille euros) pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les requérants
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
20 janvier 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente