CASE OF KASZA v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 5 - Right to liberty and security;Violation of Article 6 - Right to a fair trial
CASE OF KASZA v. POLAND (CtEDO, 2009)
CAUZA DE CAUZĂ A CAZULUI KASZA v. POLONIA (Declarația nr. 45668/06) JUDGMENT STRASBOURG 13 octombrie 2009 FINAL 13/01/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kasza v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), în calitate de Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 22 septembrie 2009, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: Cazul a apărut într-o cerere (nr. 45668/06) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Krzysztof Kasza („reclamantul”), la 26 octombrie 2006. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul a susținut că detenția sa în așteptarea procesului a depășit un „tempo rațional” în sensul articolului 5 § 3 din Convenție și că procedurile în cazul său au durat prea mult timp. La 6 noiembrie 2007, președintele secțiunii a patra a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a decis să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCESLE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1972 și trăiește în Cracovia. Procedura penală împotriva reclamantului și deținerea sa în așteptarea procesului La 5 ianuarie 2000, reclamantul a fost arestat de către poliție. La 7 ianuarie 2000, Curtea de District Katowice ( Sād Rejonowy ) a ordonat detenția sa în așteptarea procesului cu suspiciune de a fi comisă, printre altele , mai multe jafuri armate în timp ce acționează într-o bandă criminală organizată. Curtea de district se bazează pe o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis infracțiunile cu care a fost acuzat și asupra probabilității impunerii unei condamnari severe. În plus, instanța a considerat că reclamantul ar putea viola probele. În cursul anchetei, detenția reclamantului a fost prelungită de mai multe ori. În deciziile lor, tribunalele se bazează pe motivele date anterior și pe probabilitatea că a comis infracțiunile în timp ce acționează într-o bandă criminală organizată. În acest sens, au referit, printre altele, la mărturia unui martor al coroanei (ś wiadek koronny În plus, au menționat complexitatea cazului, nevoia de a obține dovezi suplimentare și faptul că unii dintre suspecții nu au fost încă arestați. În același timp, între 27 septembrie 2000 și 27 septembrie 2002, reclamantul a fost condamnat la închisoare în alte proceduri penale. 10. La 11 iunie 2001, ancheta a fost încheiată și la 18 iunie 2001, reclamantul a fost acuzat în fața Curții Regionale Cracoviei (Sād Okręgowy 11), din cauza faptului că unele dintre acuzate au fost deținute în zona Katowice, la 4 martie 2002, Curtea Regională Cracoviei a interzis Curtea de Apel Katowice (Sād Apelacyjny) La 5 mai 2002, Curtea Supremă, în urma solicitării Curții Regionale Cracoviei, a făcut apel la Curtea Regională Katowice. 12. Prima audiere a fost programată pentru 23 ianuarie 2003, dar nu a avut loc din cauza faptului că unul dintre avocați ai apărării nu a fost bine. 13. La 13 februarie 2003 a început procesul. S-a continuat la 20 martie, 10 aprilie și 15 mai 2003 când instanța de judecată a auzit dovezi de la co-acuzat. La 12 iunie 2003, instanța de judecată a auzit dovezi de la un martor, dar nu a putut continua să audă alte dovezi deoarece un interpret jurat nu a reușit să apară. 14. La o audiere de la 8 iulie 2003, din cei cincizeci de martori, doar trei au apărut în fața instanței de judecată. În mod similar, la 25 septembrie 2003, Curtea Regională Katowice a luat dovada de la un singur martor, în loc de la patru. La audierea ulterioară de la 26 septembrie 2003, șapte martori nu au reușit să apară la judecată, astfel că instanța a auzit dovada de la doar trei martori. Același lucru s-a întâmplat în audierile din 27 noiembrie și 18 decembrie 2003, 6 iunie 2004 și 25 februarie 2005. 15. Între 7 iulie 2004 și 20 ianuarie 2005, tribunalul de judecată a programat șapte audieri. Numai una, programată pentru 29 octombrie 2004, a avut loc. 16. În suma, între 13 februarie 2003 și 25 mai 2005, Curtea Regională Katowice a primit dovada de la doar șapte martori. 17. Se pare că nici o audiere nu a fost programată între 15 iulie și 1 septembrie 2006 deoarece sala de audiere a fost în renovare. 18. Aproximativ 16 din patruzeci și cinci audiții programate de prima audiție instanța a fost anulată din diferite motive, cum ar fi: absența anumitor martori, acuzați și interpreti; nerespectarea poliției de a aduce anumite acuzate la instanță din centrele de detenție; pauza de vară; demisia unuia dintre avocați ai apărării; boala unui judecător laic și a unui judecător profesionist; și nevoia de a notifica unul dintre avocații ai apărării unei audieri. 19. Termenul de detenție al reclamantului în timpul procedurii a fost prelungit ulterior de Curtea Regională Katowice la 25 iunie, 28 septembrie și 28 decembrie 2001, precum și ulterior de Curtea de Apel Katowice la 25 septembrie, 27 octombrie și 10 decembrie 2003; 10 martie, 30 iunie și 10 noiembrie 2004; 16 februarie, 25 mai și 21 septembrie 2005; și 11 În plus față de motivele specificate în hotărârile prezentate în cursul anchetei, instanțele au făcut referire vag la necesitatea continuă de a obține dovezi de martor. Ei au remarcat faptul că nu este posibil să se programeze mai des audieri, deoarece doar o singură sală de audiere care îndeplinea cerințele de siguranță relevante a fost la dispoziția instanței de judecată. Cu toate acestea, Curtea de Apel Katowice în hotărârile sale din 2005 și 2006 de prelungire a detenției reclamantului, recunoscută într-un anumit grad că detenția reclamantului a fost excesivă, a criticat întârzieri în cazul colectării probelor și a ordonat instanței de judecată să accelereze procedurile și să disiplineze avocații apărării. 20. Reclamantul de eliberare și apeluri împotriva prelungirii deținerii sale nu au fost de niciun folos. Instanțele au susținut că motivele de detenție sunt încă valabile. 21. La 13 martie 2007, reclamantul a fost eliberat. Curtea l-a interzis să părăsească țara și a confiscat pașaportul. 22. Acțiunea este în așteptare înaintea instanței de primă instanță. La 23 mai 2005, reclamantul a depus la Curtea de Apel Katowice o plângere în temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki) („Legea 2004”). 24. Reclamantul a solicitat o hotărâre declarând că durata procedurii în fața Curții Regionale de Katowice a fost excesivă și o atribuire a unei juste satisfacții în valoare de 10.000 de zloți polonezi (PLN) (aproximativ 2.500 de euro (EUR)). 25. La 13 iulie 2005, Curtea de apel de Katowice a respins plângerea reclamantului. Într-o anumită măsură, a recunoscut că procedura a fost lungă. Cu toate acestea, în opinia instanței care se datorează unor motive obiective, și anume complexitatea factuală și juridică a cauzei, cum ar fi numărul semnificativ de acuzați, natura acuzațiilor împotriva acestora, faptul că acestea sunt infractori periculoși și necesitatea de a se asigura că procesul a fost desfășurat în condiții de siguranță. Curtea a explicat că, având în vedere că reclamantul a îndeplinit o altă condamnare între 27 septembrie 2000 și 27 septembrie 2002, aceste doi ani nu ar trebui să fie luate în considerare în evaluarea lungii globale a detenției sale. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICĂ 26. Legea și practicile interne relevante privind impunerea deținutului în timpul procedurii judiciare (aresztowanie tymczasowe ), motivele pentru prelungirea, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte „măsuri preventive” (środki zapobiegawcze ) sunt exprimate în hotărârile Curții în cazurile Gołek c. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04 , §§ 22-23, 4 august 2006 27. Datele statistice relevante, amendamentele recente la Codul de Procedință Penală destinate raționalizării procedurilor penale și trimiteri la materialele relevante ale Consiliului Europei, inclusiv Rezoluția 2007 a Comitetului de Miniștri, pot fi găsite în hotărârea Curții în cazul Kauczor (a se vedea Kauczor c. Polonia , nr. 45219/06, §§ 27-28 și 30-35, 3 februarie 2009). 28. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt descrise în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 12-23, ECHR 2005 V și Ratajczyk c. Polonia (dec.), nr. 11215/02, ECHR 2005-VIII, precum și hotărârea sa în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, CEHR 2005-V. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 5 § 3 AL CONVENȚIEI 29. Reclamantul a plâns că durata detenției sale în așteptarea procesului a fost excesivă. El s-a bazat pe art. 5 § 3 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: „Toată lumea arestat sau reținut în conformitate cu dispozițiile alin. (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 30. Guvernul a hotărât să nu facă observații asupra acestei plângeri. Admisibilitate 31. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada de merire care trebuie luată în considerare 32. Detenția reclamantului a început la 5 ianuarie 2000, când a fost arestat pe suspect că a comis mai multe jafuri armate în timp ce a acționat într-o bandă criminală organizată. La 19 martie 2007, reclamantul a fost eliberat. 33. Cu toate acestea, între 27 septembrie 2000 și 27 septembrie 2002 reclamantul a efectuat o condamnare la închisoare care i-a fost impusă în alte proceduri penale. Această termenă, care este reglementată de art. 5 § 1 litera (a), trebuie, prin urmare, scăderea de la perioada de detenție a reclamantului în așteptarea procesului în sensul articolului În consecință, perioada care urmează să fie luată în considerare este de cinci Reclamantul a susținut că durata deținerii sale era clar necorespunzătoare și că nu putea fi justificată din motivele invocate de autoritățile. (b) Guvernul 35. Guvernul a susținut că, având în vedere cazul Curții, Legea privind problema duratei de detenție în cursul procesului, au decis să se abțină de a lua o poziție în această privință. Evaluarea Curții (a) Principiile generale 36. Curtea reiterează că principiile generale referitoare la dreptul la judecată într-un timp rezonabil sau la eliberarea procesului în suspensie, astfel cum sunt garantate de art. 5 § 3 din Convenție, au fost exprimate în o serie de hotărâri anterioare (a se vedea, printre multe alte autorități, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 110 et seq., CEHR 2000 XI și McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, §§ 41-44, CEDO 2006-..., cu alte referințe. (b) Aplicarea principiilor de mai sus în cazul în cauză 37. În deciziile lor de detenție, autoritățile, în plus față de suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului, se bazau în principal pe trei motive, și anume (1) natura gravă a infracțiunilor pe care le-a fost acuzat; (2) severitatea pedepsei la care a fost responsabil; și (3) riscul ca reclamantul să poată viola probele. În ceea ce privește acestea din urmă, acestea se bazează pe complexitatea cazului și pe marele număr de co-acuzați și victime implicate în procedura. 38. Reclamantul a fost acuzat de mai multe conturi de jaf armat comis în timp ce acționează într-un grup criminal organizat și armat (a se vedea punctul 7 de mai sus). În opinia Curții, este necesar să se țină cont de faptul că cazul în cauză se referă la un astfel de grup penal în evaluarea respectării articolului 5 § 3 (a se vedea Bāk c. Polonia , nr. 7870/04, § 57, 16 ianuarie 2007). 39. Curtea acceptă că suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului de a fi comis infracțiuni grave ar putea justifica inițial detenția sa. De asemenea, necesitatea de a obține dovezi voluminoase și de a determina gradul presupusului de responsabilitate al fiecărui acuzat care a acționat într-un grup penal și împotriva căruia au fost puse numeroase acuzații de infracțiuni grave, precum și necesitatea de a asigura conduita corectă a procedurii, în special procesul de obținere a dovezilor de la martori, constituie motive valabile pentru detenția inițială a reclamantului. 40. Într-adevăr, în cazuri cum ar fi actualul cu privire la grupuri criminale organizate, riscul ca un deținut, dacă este eliberat, să aibă presiuni asupra martorilor sau a altor co-acusați sau să obstrucționeze procedura este adesea, prin natura lucrurilor, ridicat. Cu toate acestea, Curtea constată în acest sens că instanțele care prelungesc deținerea nu se referă la niciun exemplu specific de încercări ale reclamantului de a intimida martorii sau orice alt comportament obstructiv. Potrivit autorităților, probabilitatea de a fi impusă unei sentințe severe asupra reclamantului a creat o presupunere că ar obstrucționa procedura. Cu toate acestea, Curtea ar reitera faptul că, în timp ce severitatea sentinței confruntate este un element relevant în evaluarea riscului de absoarbă sau de recidivă, gravitatea acuzațiilor nu poate justifica de el însuși perioade lungi de detenție în așteptarea procesului (a se vedea Michta c. Polonia, nr. 13425/02, §§§ 49, 4 mai 2006). 41. Deși toate factorele de mai sus ar putea justifica chiar și o perioadă relativ lungă de deținere, acestea nu au acordat instanțelor interne o putere nelimitate de a prelungi această măsură. În special, nu s-a explicat Curții de ce doar la 13 martie 2007 instanța a considerat că este sigură să elibereze reclamantul împotriva predarii pașaportului său (a se vedea punctul 21 de mai sus). 42. Având în vedere cele de mai sus, ținând seama chiar de faptul că instanțele au fost confruntate cu sarcina deosebit de dificilă de a încerca un caz care implică un grup criminal organizat, Curtea concluzionează că motivele furnizate de autoritățile interne nu ar putea justifica perioada generală de detenție a reclamantului. În aceste circumstanțe, nu este necesar să se examineze dacă procedurile au fost desfășurate cu o diligență specială. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI ÎN CONTA A LENGIEI EXCESSIVE A PROCEDURILOR CRIMALE 43. Reclamantul s-a plâns în continuare că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În hotărârea ... de orice acuzație penală împotriva lui ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 44. În observațiile lor, Guvernul a hotărât să nu ia o poziție în această privință, menționând totuși complexitatea excepțională a cazului și problemele legate de transportul acuzatului care, în același timp, a fost implicat în mai multe alte seturi de proceduri. Guvernul a susținut, de asemenea, că în momentul în care instanța de judecată avea o singură sală de audiție la dispoziția sa, care îndeplinește cerințele de siguranță referitoare la procedurile împotriva unui grup criminal. 45. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început cel târziu la 5 Ianuarie 2000, când reclamantul a fost arestat și încă nu s-a încheiat. Astfel, a durat peste nouă ani și șase luni, iar procedurile sunt încă în așteptare înaintea instanței de primă instanță. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEHR 2000-VII). 48. Argumentele prezentate de Guvern care reprezintă complexitatea cazului, precum și problemele legate de transport și disponibilitatea unei sali de audiere adecvate nu pot justifica durata excesivă a procedurilor care, până în prezent, au durat mai mult de nouă ani și sunt încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. În acest sens, aceasta reamintește faptul că persoanele deținute în timpul procesului au dreptul la „diligență specială” din partea autorităților în ceea ce privește momentul și organizarea audițiilor. În consecință, în cazurile în care o persoană este reținută în așteptarea hotărârii unei acuzații penale împotriva sa, faptul că deținerea sa este în sine un factor care trebuie luat în considerare în evaluarea dacă a fost îndeplinită cerința unei decizii privind fondurile într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Abdoella c. Olanda, hotărârea din 25 noiembrie 1992, Serie A nr. 248-A, p. 17, § 24; Jabloński v. Polonia , nr. 33492/96, § 102, 21 decembrie 2000; Mõtsnik v. Estonia , nr. 50533/99 , § 40, 29 aprilie 2003 . Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 49. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu constată niciun argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 50. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea concluzionează că s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 46 AL CONVENȚIEI 51. art. 46 din Convenție prevede: „1. Inaltele părți contractante se angajează să respecte hotărârea finală a Curții în orice caz în care sunt părți. Hotărârea finală a Curții se transmite Comitetului de Miniștri, care își supraveghează executarea.” Observațiile părților Reclamantul 52. Reclamantul nu a prezentat nicio observație cu privire la această dispoziție. Guvernul 53. Guvernul a susținut că nu există motive de aplicare a articolului 46 din Convenție și că procedurile în cazul reclamantului au caracteristici excepționale care l-au distins de alte cazuri de detenție în cursul procesului. În consecință, durata detenției reclamantului în cursul procesului nu a dezvăluit existența unei probleme structurale. Acestea se referă în continuare la probleme legate de cazurile care implică grupuri criminale organizate, cum ar fi complexitatea cazului, necesitatea obținerii unor rapoarte de experți sau prelungirea intenționată a procedurii de către acuzați înșiși sau reprezentanții acestora. În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Guvernul a subliniat complexitatea sa excepțională și a susținut că a justificat pe deplin durata deținerii și procesului. 54. Guvernul a subliniat în continuare că legislația poloneză este compatibilă cu standardele articolului 5 § 3 din Convenție. 55. Conținând că numărul de cazuri în care instanța internă a ordonat detenția în timpul procesului care a durat de la douăsprezece luni la doi ani sau mai mult, guvernul a făcut trimitere la datele statistice pentru 2002-2007, pe care le-au prezentat Curtea, subliniind în continuare faptul că conștientizarea instanțelor cu privire la standardele privind durata detenției în cursul procesului a crescut. 56. De asemenea, au sugerat că faptul că Curtea a dat deja multe hotărâri care declară încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție nu ar trebui să conducă la aplicarea automată a articolului 46, așa cum s-a întâmplat în cazul Scordino c. Italia . Autoritățile poloneze au luat multe măsuri generale și individuale pe baza concluziilor care rezultă din hotărârile Curții constatând că durata deținerii în așteptarea procesului a fost excesivă. În special, la 17 mai 2007, Cabinetul a adoptat „Planul de acțiuni al Guvernului pentru executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește Polonia”. 57. Guvernul a concluzionat că, ținând cont de eforturile autorităților poloneze și de reformele legislative care au fost și au fost întreprinse de acestea pentru a rezolva problema duratei de detenție în așteptarea procesului, Polonia nu a putut fi declarată că nu a îndeplinit obligațiile sale în temeiul articolului 46 din Convenția de a respecta hotărârile Curții. Evaluarea Curții 58. Recent, în cazul lui Kauczor v. Polonia (a se vedea Kauczor , citat mai sus § 58 et seq . Curtea a susținut că rezoluția din 2007 a Comitetului de Miniștri adoptată împreună cu numărul de hotărâri deja pronunțate și de cazurile în care s-a întâmpinat o chestiune de detenție excesivă incompatibilă cu art. 5 § 3 a demonstrat că încălcarea dreptului reclamantului în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție s-a originat într-o problemă răspândită care rezultă din disfuncționarea sistemului de justiție penală polonez care a afectat și care poate afecta în continuare în viitor, un număr încă neidentificat, dar potențial considerabil, de persoane acuzate în cadrul procedurilor penale. 59. Este adevărat că acest caz se referă la o persoană implicată într-un grup criminal organizat. Cu toate acestea, după cum se menționează mai sus, în timp ce acest element trebuie luat în considerare în evaluarea respectării articolului 5 § 3 și poate justifica o perioadă mai lungă de detenție decât într-un caz cu privire la un infractor individual, un membru al unui grup criminal organizat are dreptul la protecția împotriva unei detenții nerazonabile de lungă durată acordată de această dispoziție. Ca și în alte numeroase cazuri similare de detenție, autoritățile nu au justificat deținerea continuată a reclamantului din motive relevante și suficiente (a se vedea punctele 37-42 de mai sus). În plus, după cum a demonstrat numărul tot mai mare de hotărâri în care Curtea a constatat că Polonia a încălcat art. 5 § 3 în ceea ce privește reclamanții implicați în criminalitate organizată, acest caz nu este, în niciun caz, un exemplu izolat de impunere a unei detenții nejustificate, ci o confirmare a unei practici care se dovedește contrar convenției (a se vedea, printre multe alte exemple, Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04, 4 mai 2006; Kākol c. Polonia , nr. 3994/03, 6 septembrie 2007; Malikowski c. Polonia , nr. 15154/03, 16 octombrie 2007; și Hilgartner c. Polonia , nr. 37976/06, §§§ 46-48, 3 martie 2009). Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv să se diferențe din concluziile sale făcute în Kauczor În ceea ce privește existența unei probleme structurale și necesitatea ca statul polonez să adopte măsuri pentru remedierea situației (a se vedea Kauczor, citat mai sus, §§ 60-62). IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 60. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 61. Reclamantul a solicitat 150.000 zloti polonezi (PLN) fără a specifica ce parte a acesteia ar trebui să acopere prejudicii materiale și morale. Cu toate acestea, el a susținut că reclamația sa în ceea ce privește prejudicii materiale ar trebui să acopere pierderea profitului în valoare de 1 500 PLN pentru fiecare lună a detenției sale. 62. Guvernul a considerat că nu există nicio legătură cauzală între presupusa încălcare a Convenției și afirmația reclamantului în ceea ce privește prejudiciile materiale. În ceea ce privește afirmația reclamantului în ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a considerat că este „excesiv și irelevant” și a solicitat respingerea acesteia. 63. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul a suferit prejudicii morale care nu este suficient de compensate de constatarea unei încălcări a convenției. Având în vedere circumstanțele cauzei și evaluarea acesteia pe o bază echitabilă, Curtea atribuie reclamantului 7,200 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 64. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere pentru costuri și cheltuieli. Dobânzi implicite 65. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lungii excesive a procedurii penale; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 7,200 EUR (sapte mii două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru a fi transformat în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 13 octombrie 2009, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza