AFFAIRE DIVER c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

13.10.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DIVER c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 DIVER c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 35510/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 octombrie 2009 DEFINITIVF 13/01/2010 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Diver c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 septembrie 2009, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cazului (n 35510/06) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant francez, dl Marius Diver, a sesizat Curtea la 30 august 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul susținea în special încălcarea dreptului său la respectarea proprietăților sale, în măsura în care nu se poate bucura de un apartament a cărui proprietate i-a fost recunoscută de instanțe, din cauza vânzării acestuia de către stat, care nu a avut niciodată un titlu de proprietate valabil. La 5 mai 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului și, după cum permite art. 3 din convenție, s-a decis, în același timp, că admisibilitatea și fondul cauzei vor fi examinate. Guvernul francez, căruia i-a fost comunicată o copie a cererii în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (a) din regulament, nu a dorit să își prezinte punctul de vedere cu privire la cauză. DEFINIȚIA CIRCONSTANȚEI SPĂLĂTORULUI S-a născut în 1927 și locuiește în Bernin, Franța. Părinții reclamantului erau proprietarii apartamentului nr. 8 aflat la etajul 2 Etajul unei clădiri din București, nr 22, strada Nicolae Iorga (fosta stradă Benito Mussolini). La 6 iulie 1965, statul a luat în posesie apartamentul, conform decretului nr 111/1951. La 14 noiembrie 1996, statul a vândut apartamentul soților domnului care îl locuiau ca chiriași. 10. La 31 iulie 2002, reclamantul a introdus, la Tribunalul de Primă Instanță din București, împotriva soților domnul și municipalitatea București, o acțiune în revendicare a apartamentului și în anulare a contractului de vânzare privind acest bun imobil. Prin hotărârea definitivă din 27 martie 2006, Curtea de Apel de la București a recunoscut caracterul abuziv al naționalizarea și, în consecință, dreptul de proprietate al reclamantului, dar a considerat totuși că cumpărătorii dobândiseră apartamentul de bună credință și că, prin urmare, aveau dreptul să-l păstreze. 11. La 3 mai 2001, reclamantul a adresat municipiului București o notificare pentru a-i restitui apartamentul în litigiu în temeiul legii nr. 10/2001. Ca urmare a mai multor demersuri ale reclamantului, municipalitatea București l-a informat, prin scrisoarea din 11 octombrie 2005, pe care a dat-o ca urmare a notificării sale printr-o decizie definitivă din 16 mai 2005. Prin scrisoarea din 14 februarie 2006, aceasta l-a invitat la sediul său pentru a lua cunoștință de această decizie, în conformitate cu care, prin scrisoarea din 14 februarie 2006, municipalitatea a respins restituirea apartamentului și a stabilit indemnizația la 66 124 de dolari (USD), adică 52 425 de euro (EUR). Această compensație nu a fost plătită reclamantului. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 12. Dispozițiile legale (inclusiv cele din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile luate în mod abuziv de către stat între martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și a modificărilor ulterioare ale acesteia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Brumarescu c. România [GC], nr. 28342/95, §§ 31-33, CEDH 1999-VII, Strein și alții c. România, nr. 57001/00, § 26, CEDH 2005-VII, Paduraru c. România, nr. 63252/00, § 53, 1 decembrie 2005 și Tudor c. România 29035/05, ê§ 15 Din observațiile guvernului român furnizate Curții la 8 iulie 2008 în alte cauze referitoare la bunuri imobile scoase din patrimoniul foștilor proprietari prin decrete de naționalizare reiese că măsuri care vizează accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului de investiții mai recent au fost luate de autoritățile naționale, în special în temeiul Ordonanței de urgență a guvernului n 81/2007.În special, guvernul face trimitere la o scrisoare din partea autorităților care conduc fondul menționat anterior, subliniind că acest fond funcționează acum sub forma unei societăți de investiții de tip închis, care va fi înregistrată la Comisia Națională pentru valori mobiliare ca organism de plasament colectiv, după evaluarea activelor care se află în Guvernul susține că persoanele care dețin acțiuni ale fondului au acum două opțiuni, și anume să păstreze plasamentul în acțiuni la fond și să beneficieze de un venit sub formă de dividende, sau să solicite conversia în numerar, sume care pot fi colectate în prezent. Guvernul precizează că la 1 În februarie 2008, au fost înregistrate 2440 de cereri care exprimă astfel de opțiuni, dintre care 855 au fost soluționate, suma totală a indemnizațiilor plătite de acest fond ridicându-se la 72 000 000 de lei românești noi (RON), adică aproximativ 20 400 000 EUR. În plus, începând cu 1 noiembrie 2007, fondul a început să distribuie dividende. 1 La CONVENȚIA 14. Reclamantul declară o încălcare a dreptului său la respectarea proprietății sale, în măsura în care nu se poate bucura de un apartament a cărui proprietate i-a fost recunoscută de instanțe, din cauza vânzării sale de către stat, care nu a avut niciodată un titlu de proprietate valabil. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 15. Guvernul reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Cirstoiu c. România, n 22281/05, § 22, 4 martie 2008). 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea cauzele menționate anterior, în special Strain menționat anterior, § 39, 43 și 59 și Porteanu România, n 4596/03, § 32-35, 16 februarie 2006). 17. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiuni în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către statul bunurilor altora către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al persoanei în cauză, se analizează printr-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vodă Bob România, n 7976/02, § 23, 7 februarie 2008). 18. Cu condiția ca guvernul să susțină că reclamantul poate obține o compensație prin intermediul organismului de plasament colectiv în valori mobiliare. în temeiul Legii nr. 10/2001, pe baza valorii bunului stabilit prin expertiză, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia Fondul Proprietata nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei indemnizații (a se vedea, printre altele, Petrini c. România, nr 3320/05, § 34, 24 februarie 2009). 19. Această concluzie nu aduce atingere niciunei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială în vederea compensării persoanelor care, cum ar fi: Reclamantul a fost recunoscut drept proprietar printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluțiile recente care par să se inițieze în practică și care merg în direcția corectă în această privință (punctul 13 de mai sus 20). Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, eșecul dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului său, combinat cu lipsa totală a despăgubirii, l-a obligat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantate prin art. 1 din protocol Prin urmare, în cazul de față a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 1 DIN CONVENȚIA 21. Invocând art. 6 1 din convenție, reclamantul se plânge de nelegalitatea procedurii, din cauza hotărârilor pronunțate de instanțele naționale în procedura în anulare a contractului de vânzare. Dispozițiile relevante ale articolului 6 1 din Convenție sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 22. 17-20 de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și la temeinicia acestui aspect (a se vedea, mutatis mutandis și, printre altele, Laino Italia [GC], nr 33158/96, § 25, CEDH 1999-I, Zanghio c. Italia , 19 februarie 1991, § 23, seria A n 194-C, Biserica Catolică Canée Grecia , 16 decembrie 1997, § 50, Rec., 1997-VIII, și Denes și alte c. România 25862/03, § 59, 3 martie 2009). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 DIN CONVENȚIA 23. art. 46 din Convenție dispune Înaltele P ă r i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ii în litigiile la care sunt părți. Hotărârea definitivă a Cu r ii este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează executarea acesteia. 24. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea imobilelor naționalizate care au fost vândute de către stat unor terți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze cât mai curând posibil procedura stabilită de legile de reparații (în prezent, legile nr. 10/2001 și 247/2005) astfel încât să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârile Viașu România, nr. 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008, Katz c. România, nr. 29739/03, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită, pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, restituirea apartamentului. În lipsa unei astfel de restituiri, solicită 257 000 EUR (EUR), reprezentând valoarea de piață actuală a apartamentului și 1 400 EUR pe lună, începând cu 27 martie 2006, pentru chiriile nepermise. El prezintă Curții o expertiză a apartamentului stabilită la 9 iunie 2008, precum și mai multe anunțuri imobiliare. De asemenea, solicită 50 000 EUR ca prejudiciu moral. 27. Guvernul estimează valoarea de piață a bunului imobil la 134 405 EUR și oferă avizul unui expert, stabilit în martie 2009, în ceea ce privește lipsa de câștig, se opune acestei pretenții. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu moral, guvernul susține că nu există nicio legătură de cauzalitate între suma solicitată în acest sens și presupusa încălcare a convenției. Curtea amintește că a ajuns la concluzia că a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție din cauza vânzării de către statul de proprietate a reclamantului către terți, combinată cu lipsa totală a despăgubirii. 29. circumstanțele cazului, ar plasa reclamantul cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 30. În caz contrar, statul pârât ar proceda la o astfel de restituire, Curtea decide că va trebui să plătească reclamantului, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 31. În cazul de față, în ceea ce privește valoarea prejudiciului material, ținând seama de informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și de elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea bunului la 181 000 EUR. 32. În ceea ce privește suma solicitată pentru chiriile nerecuperate, Curtea nu poate specula asupra posibilității și randamentului unei închirieri a apartamentului în cauză (Buzătu c. România (satisfacție echitabilă), nr 34642/97, § 18, 27, ianuarie 2005) și respinge acest șef de cerere. 33. În ceea ce privește cererea reclamantului pentru prejudiciul moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini pentru care suma de 1 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă. Comisioane și cheltuieli de judecată 34. Reclamantul solicită aproximativ 1 700 EUR și plătește la dosar dovada onorariilor de avocat, și anume 1 296 EUR, și a cheltuielilor suportate pentru expertiza tehnică a apartamentului, și anume 500 EUR. 35. Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor, cu condiția ca acestea să fie reale, justificate, necesare și rezonabile. El subliniază că reclamantul nu a plătit la dosar contractele care justifică onorariile de avocat și că nu există nicio legătură între acestea și prezenta cauză. 36. În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată numai în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, având în vedere faptul că Curtea a încheiat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1, a elementelor aflate în posesia sa și a criteriilor menționate anterior, aceasta consideră rezonabilă suma de 1 700 EUR și acordă reclamantului. Interese moratorii 37. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. Convenția spune că nu este necesar să se examineze în mod separat admisibilitatea și temeinicia motivului întemeiat din art. 6 alin. (1) din Convenție A spus că statul pârât trebuie să restituie reclamantului apartamentul nr. 8 situat la etajul 2 al clădirii din București, la nr 22, strada Nicolae Iorga, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen de trei luni, 181 000 EUR (o sută optzeci și unu de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru daune materiale că, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen, următoarele sume 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 700 EUR (mii șapte sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată sumele menționate la literele (b) și (c) vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 13 octombrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte