AFFAIRE ANEA ET NITESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

13.10.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ANEA ET NITESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ANEA ȘI NITECU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 45924/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 octombrie 2009 DEFINIF 13/01/2010 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Anea și Nitescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 septembrie 2009, a adoptat hotărârea pe care a adoptat-o la această dată procedura. La originea cauzei se află o cerere (n 45924/06) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Ion Anea și dna Constanta Nitê ( În conformitate cu art. 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, Comisia a examinat dacă, în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și al articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"), Comisia a examinat dacă măsura în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE") în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"), în special art. 108 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE"), în special art. 108 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Hotărârea privind SEE." La 11 octombrie 2007, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului și, așa cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să fie examinată admisibilitatea și fondul cauzei. V.S. era proprietarul unei clădiri și al unui teren conexe situat la București, la nr 27, rue Arhitect Ioan Mincu. Ca urmare a decesului său în octombrie 1962, fiul său adoptiv, recurentul, și sora sa, M.M., au fost recunoscute ca singurii moștenitori ai săi la cote egale. M. a decedat la decembrie 1981, reclamanta fiind recunoscută ca unica sa moștenitoare. În 1950, statul a preluat această clădire în conformitate cu decretul de naționalizare nr. 92/1950. Între 1996 și 1999, compania H, administrator al bunurilor deținute de stat, a vândut patru apartamente ale clădirii la R.V., R.N., N.F., N.S., O.A. și O.V. care o locuiau ca chiriași. La 21 august 2002, reclamanții au introdus o acțiune în revendicare și în anulare a acestor patru contracte de vânzare împotriva municipalității București și a foștilor chiriași, susținând că naționalizarea a fost ilegală și că părțile la contracte erau de rea credință. Prin hotărârea definitivă din 7 iunie 2006, Curtea de Apel de la București a constatat, în motivele sale, ilegalitatea naționalizării și a respins acțiunea prin constatarea bunei credințe a foștilor chiriași la încheierea contractelor și prin declararea inadmisibilă a acțiunii în revendicare, ca urmare a introducerii sale după adoptarea Legii nr. 10/2001. 10. La 10 mai 2001, reclamanții au adresat primăriei din București o notificare pentru a primi înapoierea clădirii în litigiu în temeiul Legii nr. 10/2001. Până în prezent, autoritățile nu au dat curs acestei notificări. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 11. Dispozițiile legale (inclusiv cele ale Legii nr. 10/2001 privind Regimul juridic al bunurilor imobile luate în mod abuziv de stat între martie 1945 și 22 decembrie 1989 și modificările ulterioare ale acestuia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, §§ 31-33, CEDO 1999-VII), Strain și alții c. România 57001/00, § 26, CEDO 2005-VII), Paduraru c. România 63252/00, § 53, 1 1 decembrie 2005) și Tudor c. România 29035/05, §§ 15 25594/06 și 47091/06) privind bunurile imobile scoase din patrimoniul foștilor proprietari prin decrete de naționalizare, că măsurile care vizează accelerarea procedurii de despăgubire prin intermediul fondului de investiții Guvernul face trimitere, în special, la o scrisoare din partea autorităților care conduc fondul menționat, subliniind că fondul funcționează acum sub forma unei societăți de investiții de tip închis și va fi înregistrată la Comisia națională de valori mobiliare ca organism de plasament colectiv, după evaluarea activelor aflate în patrimoniul fondului. Guvernul susține că persoanele care dețin acțiuni ale fondului au în prezent două opțiuni, și anume să păstreze plasamentul în acțiuni la fond și să beneficieze de un venit sub formă de dividende, sau să solicite conversia lor în numerar, sume pe care este acum posibil să le colecteze. Guvernul precizează că la 1 În februarie 2008, au fost înregistrate 2440 de cereri care exprimă astfel de opțiuni, dintre care 855 au fost soluționate, suma totală a indemnizațiilor plătite de acest fond ridicându-se la 72 000 000 de lei românești noi (RON), adică aproximativ 20 400 000 EUR (EUR). În plus, începând cu 1 noiembrie 2007, fondul a început distribuirea dividendelor 13. Practica judiciară și doctrina românească sunt majoritar considerate situații în care motivele unei hotărâri judecătorești dobândesc autoritatea lucrului judecat. S-a subliniat astfel că motivele unei hotărâri pot fi, de asemenea, investite de această autoritate, în măsura în care acestea explică dispozitivul și se reflectă în acesta (a se vedea Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă Editura Național, 1997, p. 271, nota de subsol nr. 941). Motivele dobândesc autoritate asupra lucrului judecat: (a) în cazul în care dispozitivul deciziei nu ar putea fi înțeles în absența acestora; (b) în cazul în care este vorba de motive (a se vedea Hotărârea nr. 34, p. 40). Această abordare a doctrinei se reflectă totuși în hotărârile Curții Supreme de Casație și Justiție (a se vedea, printre altele, Hotărârea nr. 3959 din 28 iunie 2005 al Secțiunii Comerciale a Înaltei Curți). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIEI 14. Reclamanții invocă o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor lor ca urmare a vânzării apartamentelor care constituie proprietatea lor și a refuzului instanțelor naționale de a anula aceste vânzări, deși au recunoscut caracterul ilegal al naționalizării și au invocat art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Cu privire la admisibilitate 15. Guvernul ridică o excepție de incompatibilitate rațională a acestui motiv Într-adevăr, acesta consideră că reclamanții nu dispuneau de un bun, în sensul articolului 1 menționat anterior, în măsura în care Curtea de Apel de la București a recunoscut ilegalitatea naționalizării în temeiul hotărârii pronunțate la 7 iunie 2006 și nu în cadrul acesteia. În dreptul României, numai sistemul unei hotărâri judecătorești beneficiază de autoritatea lucrului judecat. Acesta concluzionează că hotărârea în cauză nu poate conferi reclamanților o speranță legitimă cu privire la restituirea bunului. Potrivit guvernului, situația reclamanților în prezenta cauză este similară cu cea a reclamanților în cauza Pentia Pentia România (dec.) (n 57539/00, 23 martie 2006), care erau doar solicitanți de restituire a bunului lor. 16. Reclamanții se opun acestei teze, susținând că dispun de un bun, deoarece hotărârea definitivă menționată a reținut ilegalitatea naționalizării. Reclamanții consideră că se află în aceeași situație cu reclamanții în cauza Strain și în alte cauze menționate anterior. 17. Curtea consideră că această excepție este strâns legată de această excepție. substanța plângerii pe care reclamanții se întemeiază pe art. 1 din Protocolul 1 la convenție, astfel încât aceasta să fie inclusă pe fond; pe de altă parte, Comisia constată că acest motiv nu este în mod evident întemeiat greșit, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție, și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Cirstoiu c. România, nr. 22281/05, § 22, 4 martie 2008). 19. Reclamanții subliniază că nu au primit nicio compensație în temeiul Legii nr. 10/2001 și că, în orice caz, fondul Proprietatea nu funcționează efectiv până în prezent 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea cauzele menționate anterior, în special Strain menționat anterior, § 39, 43 și 59 și Porteanu România, n 4596/03, § 32-35, 16 februarie 2006 21. Spre deosebire de guvern, Curtea consideră că prezenta cauză este diferită de cauza Pentia și Pentia menționată anterior, în măsura în care, în această din urmă cauză, instanțele naționale au concluzionat că naționalizarea bunurilor era conformă cu legea, iar acest lucru nu este cazul în prezenta cauză. 22. Întradevăr, Curtea arată că Curtea de Apel de la București a stabilit definitiv ilegalitatea naționalizării bunurilor în hotărârea sa din 7 iunie 2006. a avut ca efect recunoașterea indirectă și retroactivă a dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunului în cauză. În plus, Curtea constată că acest drept nu era revocabil și nu a fost nici contestat, nici infirmat până în prezent (a se vedea printre multe alte Strain și altele menționate anterior, § 38, Sebastian Taub România, nr 58612/00, § 37, 12 octombrie 2006, Gabriel România, 35951/02, § 25-26, 8 martie 2007, Aldea România, n 3692/03, § 24, 24 ianuarie 2008). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că argumentul guvernului potrivit căruia ilegalitatea naționalizării nu a fost reținută decât în motivele hotărârii în cauză nu poate motiva o abordare separată în speță (a se vedea Filipescu c. România, n 4839/03, § 19, 30 septembrie 2008 și Prin urmare, după examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, nu poate fi reținută excepția de incompatibilitate materială ridicată de guvern, după ce au examinat toate elementele care i-au fost prezentate, România, nr. 2558/05, § 21 și 22, 13 noiembrie 2008). Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a bunurilor altora către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al persoanei în cauză, se analizează ca privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vodă și Bob c. România, nr. 7976/02, § 23, 7 februarie 2008). 24. Cu condiția ca guvernul să susțină că reclamanții pot obține compensații prin intermediul organismului de plasament colectiv în valori mobiliare. În temeiul Legii nr. 10/2001, Curtea își reiterează constatarea anterioară conform căreia Fondul Proprietata nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri (a se vedea, printre altele, Petrini c. România, n 3320/05, § 34, 24 februarie 2009 25). Această concluzie nu aduce atingere niciunei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială în vederea compensării persoanelor care, precum reclamanții, au fost recunoscute ca proprietari printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluțiile recente care pare să se inițieze în practică și care merge în direcția corectă în această privință (punctul 13 de mai sus). 26. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, eșecul dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor, combinat cu absența totală a despăgubirii, le-a cauzat o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. Prin urmare, în cazul de față a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 27. Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil și la accesul lor la o instanță, din cauza hotărârilor pronunțate de instanțele naționale în procedura de revendicare a clădirii și de anulare a contractelor de vânzare. Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 28. Având în vedere concluziile sale menționate la punctele 23-26 de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra admisibilității și temeiniciei acestor obiecțiuni (a se vedea mutatis mutandis) și, printre altele, Laino Italia [GC], nr 33158/96, § 25, CEDO 1999-I, Zanghegoc. Italia, 19 februarie 1991, § 23, seria A n 194-C, Biserica Catolică Caneea Grecia, 16 decembrie 1997, § 50, Rec. 1997-VIII, și Denes și alții împotriva României, n 25862/03, martie 2009, § 59. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 DIN CONVENȚIE 29. Înaltele P ă r ț i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ț ii în litigiile la care sunt p ă r ț i. Hotărârea definitivă a Cu r ț ii este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează execu ț ia acesteia. 30. Încheierea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind Restituirea clădirilor naionalizate care au fost vândute de stat unor teri. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze în cel mai scurt timp procedura instituită de legile de reparare (în prezent legile nr. 10/2001 și 244/2005), astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârile Viașu c. România, 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008, Katz c. România, n 29739/03, ê § 30 368/37, 20 ianuarie 2009 și Faimblat c. România, nr 23066/02, § 48-54, 13 ianuarie 2009). IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită, în ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, restituirea celor patru apartamente ale clădirii. În lipsa unei astfel de restituiri, aceștia solicită 3 500 000 EUR (EUR) reprezentând valoarea de piață actuală a bunului în litigiu și lipsa de câștig, fără a furniza expertiză tehnică. Guvernul consideră că valoarea de piață a celor patru apartamente vândute terților este de 863 084 EUR și oferă avizul unui expert, stabilit în mai 2008, în ceea ce privește lipsa de câștig, se opune acestei pretenții. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu moral, guvernul susține că nu există o legătură de cauzalitate între suma solicitată în acest sens și presupusa încălcare a convenției. El consideră că această sumă este, în orice caz, excesivă în raport cu jurisprudența Curții în această privință. 34. Curtea amintește că a ajuns la concluzia că a încălcat art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție din cauza vânzării de către stat a bunului reclamanților către terții de bună credință, combinată cu absența totală a despăgubirii. 35. Curtea consideră, în circumstanțele speței, că restituirea bunului în litigiu ar plasa pe cât posibil reclamanții într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla în cazul în care cerințele articolului 1 din Protocolul nr 1 nu ar fi fost ignorate. 36. În caz contrar, statul pârât nu ar proceda la o astfel de restituire, Curtea decide că va trebui să plătească reclamantului, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 37. În cazul de față, în ceea ce privește valoarea prejudiciului material, ținând seama de informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și de elementele furnizate de guvern, Curtea estimează valoarea bunului la 900 000 EUR. 38. În ceea ce privește sumele solicitate pentru chiriile neplătite, Curtea nu poate specula cu privire la posibilitatea și randamentul închirierii apartamentelor în cauză (Buzatu c. România (satisfacție echitabilă), n 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005). 39. În ceea ce privește cererea reclamanților pentru prejudiciul moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la o interferență în dreptul lor la respectarea bunurilor lor, pentru care suma de 2 000 EUR ar reprezenta o despăgubire echitabilă. Comisioane și cheltuieli de judecată 40. Curtea constată că reclamanții nu au solicitat nicio sumă în acest sens. Interese moratoriu 41. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Asociată la fond, excepția preliminară a guvernului privind neaplicarea rațională a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și o respinge Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 afirmă că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A declarat că nu este necesar să se examineze separat nici admisibilitatea, nici temeinicia obiecțiunilor formulate în temeiul articolului 6 1 din convenție A declarat că statul pârât trebuie să restituie reclamanților cei patru Apartamentele imobilului situat în București, la nr 27, rue Arhitect Ioan Mincu, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în același termen de trei luni, 900 000 EUR (9 100 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să le plătească în comun reclamanților, în același termen, 2 000 EUR (două mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale decât sumele menționate la literele (b) și (c) vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului numai de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 13 octombrie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte