AFFAIRE AHMET AKMAN c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 3;Préjudice moral - réparation
AFFAIRE AHMET AKMAN c. TURQUIE (CtEDO, 2009)
1 SECȚIA A DOUA
2 CAUZA
3 AHMET AKMAN împotriva TURCIEI
4 (Cererea nr.
5 o
6 33245/05)
7 HOTĂRÂRE
8 STRASBOURG
9 13 octombrie 2009
10 DEFINITIVĂ
11 13/01/2010
12 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Poate suferi modificări de formă.
13 În cauza Ahmet Akman împotriva Turciei,
14 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a doua), reunită într-o cameră compusă din
15 :
16 Françoise Tulkens,
17 președintă
18 ,
19 Ireneu Cabral Barreto,
20 Vladimiro Zagrebelsky,
21 Danutė Jočienė,
22 Dragoljub Popović,
23 András Sajó,
24 Ișıl Karakaș,
25 judecători
26 ,
27 și Françoise Elens-Passos,
28 grefieră adjunctă de secție
29 ,
30 După deliberare în camera de consiliu la 22
31 septembrie 2009,
32 Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată
33 :
34 PROCEDURA
35 1.
36 La originea cauzei se află o cerere (nr.
37 o
38 33245/05) îndreptată împotriva Republicii Turcia și prin care un resortisant al acestui Stat, dl
39 Ahmet Akman («
40 reclamantul
41 »), născut în 1987 și având reședința în Istanbul, a sesizat Curtea la 23 august 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («
42 Convenția
43 »).
44 2.
45 Reclamantul este reprezentat de
46
47 S. Turan, avocat în Istanbul. Guvernul turc («
48 Guvernul
49 ») este reprezentat de agentul său.
50 3.
51 Reclamantul susține în special că a fost supus relelor tratamente de către poliție în 2003.
52 4.
53 La 9 septembrie 2008, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice Guvernului capetele de cerere întemeiate pe articolele 3 și 13 din Convenție. Astfel cum permite articolul 29 § 3 din Convenție, s-a decis în plus că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și fondului cauzei.
54 ÎN FAPT
55 5.
56 La 26 octombrie 2003, mai multe asociații au organizat la Istanbul o adunare în comemorarea anumitor persoane decedate. Aproximativ 300 de persoane, printre care și reclamantul, s-au întâlnit în cartierul Söğütlüçeșme. Ele au ridicat o baricadă pe stradă prin incendierea unor containere de gunoi. Au refuzat să se conformeze ordinelor poliției și au atacat-o cu pietre și bâte, rănind astfel cinci agenți. Au deteriorat de asemenea un autobuz de transport public, un vehicul al poliției și un vehicul civil.
57 Poliția a intervenit și a plasat șaptesprezece persoane în arest preventiv.
58 6.
59 Potrivit reclamantului, în vârstă atunci de șaisprezece ani, a fost arestat în timpul acestor evenimente de către patru polițiști și a fost brutalizat. În vehiculul care îl conducea către comisariat, polițiștii ar fi continuat să-l lovească cu picioarele, cu pumnii și cu bastonul și l-ar fi insultat.
60 7.
61 La ora 18:
62 h
63 35, reclamantul a fost examinat la spitalul Bakırköy. Plângându-se de rele tratamente, a fost supus la radiografii ale mâinilor și ale abdomenului. Raportul întocmit în consecință face referire la o umflătură de 4 centimetri («
64 cm
65 ») pe 3 deasupra sprâncenei stângi, la o umflătură de 2 cm diametru pe sprânceana dreaptă, la o zgârietură de 1,5 cm în partea din spate a craniului, la o roșeață de 4
66 cm pe 2 sub bărbie, la două leziuni roșiatice de 20-25 cm pe spate și de cincisprezece cm pe partea inferioară stângă a cutiei toracice, la umflături pe al doilea și al patrulea deget de la mâna dreaptă, la o zgârietură de 1 cm pe mâna stângă, la opt sau nouă zgârieturi de 1 cm pe partea externă a piciorului drept, la trei sau patru roșeți pe piciorul stâng, la o umflătură de 4 cm pe 3 pe tibia piciorului drept și la o echimoză de 10 cm pe 4 pe femurul stâng.
67 8.
68 Reclamantul a fost ulterior transferat la direcția siguranței minorilor din Halkalı, împreună cu alți doi minori care se aflau în arest preventiv. Declarația sa a fost luată cu asistența unui avocat.
69 9.
70 A doua zi, în jurul orei 13:
71 , a fost transferat în fața procurorului însărcinat cu minorii. În jurul orei 15:
72 , acesta a dispus eliberarea sa. Reclamantul nu s-a plâns de niciun abuz în fața procurorului.
73 10.
74 În jurul orei 17:
75 , a fost predat tatălui său. Un raport medical, care nu precizează ora examinării, dar care pare a fi fost întocmit chiar înainte de eliberarea persoanei în cauză, reia urmele leziunilor enumerate prin raportul elaborat în ziua precedentă.
76 A.
77 Ancheta penală inițiată împotriva reclamantului
78 11.
79 La 31 decembrie 2003, procurorul de pe lângă tribunalul pentru minori din Istanbul a introdus un act de acuzare împotriva reclamantului pentru ultraj adus forțelor de ordine, deteriorarea bunurilor publice și contravenție la legea
80 nr.
81 o
82 2911 privind manifestările publice.
83 12.
84 La 13 octombrie 2004, această instanță a pronunțat o decizie de necompetență
85 ratione materiae
86 în favoarea tribunalului pentru minori din Bakırköy.
87 13.
88 Reclamantul afirmă că nu a fost informat de eventualele evoluții ulterioare. Guvernul informează Curtea că ultima ședință în această cauză a avut loc la 30
89 aprilie 2009.
90 B.
91 Ancheta penală inițiată împotriva polițiștilor
92 14.
93 În paralel, la 31 octombrie 2003, reclamantul a depus o plângere în fața procurorului Republicii la Istanbul pentru tortură și lovituri și răniri. Printr-o decizie de necompetență
94 ratione loci
95 , acesta a transferat dosarul procurorului din Küçükçekmece.
96 15.
97 La 30 ianuarie 2004, acesta din urmă a luat declarația reclamantului cu privire la plângerea sa.
98 16.
99 Raportul medical, întocmit de facultatea de medicină a universității din Cerrahpașa la 17 decembrie 2004, a confirmat coerența rapoartelor sus-menționate.
100 17.
101 La 18 ianuarie 2005, procurorul a invitat reclamantul la o paradă de identificare. În cadrul confruntării, care a avut loc la 2 februarie 2005, persoana în cauză a afirmat că polițiștii prezenți în sală nu erau cei care îl maltrataseră.
102 18.
103 La 14 februarie 2005, procurorul din Küçükçekmece a pronunțat o ordonanță parțială de neîncepere a urmăririi penale în ceea ce-l privește pe polițistul A.İ., care era în funcție la comisariat pe perioada arestului preventiv al reclamantului.
104 19.
105 La 22 aprilie 2005, opoziția formulată de reclamant a fost respinsă de curtea cu jurați din Eyüp.
106 20.
107 La 4 mai 2005, persoana în cauză a fost convocată de procuror în vederea unei noi examinări medicale, precum și a unei noi încercări de identificare, efectuată de această dată pe baza fișierelor fotografice ale personalului poliției din Istanbul.
108 21.
109 La 11 mai 2005, reclamantul l-a desemnat pe polițistul E.M. ca fiind unul dintre polițiștii care l-au maltratat.
110 22.
111 La 20 mai 2005, reclamantul a fost examinat de medicii institutului medico-legal. Raportul întocmit la 8 august 2005 face referire la dureri la al doilea și al patrulea deget al mâinii drepte și la încheietura mâinii drepte, la o deviație a nasului și la pete negre pe spate datorate paraziților și micozelor. El menționează de asemenea că persoana în cauză prezenta o cicatrice de tăietură pe zona lombară și o alta sub claviculă, pentru care ar fi afirmat că este vorba despre răni care datau de șapte ani, și că se plângea de asemenea de somnolență. În final, raportul concluzionează că sechelele constatate în rapoartele din 26 și 27 octombrie 2003 sus-menționate puteau proveni, pentru unele, din lovituri administrate cu obiecte dure și, pentru altele, dintr-o căzătură sau un șoc, cu sau fără efecte exterioare. Precizează în final că era imposibil din punct de vedere medical să se concluzioneze că aceste sechele proveneau din acte comise în mod deliberat asupra reclamantului.
112 23.
113 La 21 noiembrie 2005, procurorul a considerat că rapoartele medicale elaborate la începutul și la sfârșitul arestului preventiv erau coerente și a concluzionat că nu putea fi vorba, contrar a ceea ce pretindea reclamantul, despre acte de tortură săvârșite în incintele poliției. El a apreciat în plus că leziunile constatate pe corpul reclamantului corespundeau unei utilizări proporționate a forței destinate opririi atacului mulțimii în timpul evenimentelor și a pronunțat o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale în ceea ce-i privește pe ceilalți acuzați. El s-a referit de asemenea la declarația unei persoane reținute în același moment și în același loc cu reclamantul, potrivit căreia niciuna dintre persoanele plasate în arest preventiv nu fusese torturată sau maltratată. Această decizie de neîncepere a urmăririi penale îi menționa ca acuzați pe D.A.Ö., E.M. și «
114 polițiștii neidentificați în funcție la comisariatul din Küçükçekmece
115 ».
116 24.
117 La 14 februarie 2006, curtea cu jurați din Eyüp a respins opoziția formulată de reclamant. Decizia sa a fost comunicată persoanei în cauză la 10
118 martie 2006.
119 C.
120 Ancheta disciplinară inițiată împotriva polițiștilor
121 25.
122 Între timp, fuseseră inițiate proceduri disciplinare împotriva polițiștilor acuzați, D.A.Ö., A.İ. și E.M. În cadrul acestei anchete, reclamantul fusese de asemenea invitat să identifice polițiștii în cauză pe baza fotografiilor. La 19 noiembrie 2004, persoana în cauză, asistată de avocatul său, îl identificase pe E.M. ca fiind unul dintre polițiștii care l-ar fi maltratat.
123 26.
124 La 30 martie 2005, o «
125 neîncepere a urmăririi disciplinare
126 » a fost pronunțată de consiliul de disciplină al direcției generale de siguranță.
127 Acesta a considerat că, având în vedere că rapoartele medicale de la începutul și de la sfârșitul arestului preventiv erau aproape identice, era imposibil să se afirme că persoana în cauză fusese torturată în timpul arestului preventiv. A precizat că leziunile constatate corespundeau utilizării unei forțe proporționate, impusă de evenimentele în cauză.
128 27.
129 Această decizie a fost comunicată reclamantului la 27
130 mai 2005.
131 28.
132 În ceea ce-l privește pe comisarul din Küçükçekmece, M.A., care, din cauza funcțiilor sale, fusese supus unei alte proceduri disciplinare, ministerul Justiției a pronunțat o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale la 23 mai 2005, care a fost comunicată reclamantului la 2
133 iunie 2005.
134 29.
135 La 1
136 er
137 august 2005, reclamantul a introdus un recurs în anularea acestei din urmă decizii în fața tribunalului administrativ din Ankara.
138 La 23 martie 2006, tribunalul a respins acest recurs pe motiv că niciun element nu accredita acuzațiile de tortură.
139 La 18 mai 2007, Consiliul de Stat a confirmat această decizie.
140 D.
141 Recursul administrativ împotriva facultății de medicină
142 30.
143 La 31 octombrie 2003, cu ocazia introducerii plângerii sale, reclamantul solicitase de asemenea să fie examinat în cadrul facultății de medicină a universității din Istanbul.
144 31.
145 Procurorul ar fi respins această cerere oral. Reclamantul a reintrodus-o la 7 noiembrie 2003 la facultatea de medicină în cauză.
146 32.
147 Prin scrisoarea din 11 noiembrie 2003, facultatea a informat persoana în cauză că oferă cursuri de medicină și că nu se ocupă de diagnostice sau de tratamente.
148 33.
149 La 14 ianuarie 2004, reclamantul a introdus în fața tribunalului administrativ din Istanbul un recurs în anularea acestei decizii.
150 34.
151 La 20 iulie 2005, tribunalul administrativ a respins cererea sa pe motiv că decizia, limitată la comunicarea unei informații, nu putea face obiectul unui astfel de recurs și că autoritățile judiciare penale aveau, în orice caz, datoria de a face cercetările necesare cu privire la o plângere pentru rele tratamente.
152 35.
153 La 28 octombrie 2008, Consiliul de Stat a infirmat această decizie pe motiv că spitalele universitare trebuiau să ofere de asemenea prestații de sănătate. Potrivit elementelor dosarului, cauza este pendinte în fața tribunalului administrativ.
154 ÎN DREPT
155 36.
156 Reclamantul se plânge că a fost maltratat în timpul arestării sale, în timpul transferului către incintele poliției și în cursul arestului său preventiv. El consideră în plus că ancheta condusă în speță era lipsită de efectivitate. Se plânge de asemenea de o încălcare a dreptului său la un recurs efectiv în măsura în care necondamnarea polițiștilor incriminați a constituit, potrivit acestuia, o obstrucționare a obținerii unei despăgubiri. El își întemeiază capetele de cerere pe articolele 3 și 13 din Convenție.
157 37.
158 Guvernul combate tezele reclamantului. El se referă la gravitatea evenimentelor care au avut loc în acea zi cu ocazia manifestației și consideră că leziunile constatate asupra persoanei în cauză corespund unei forțe utilizate proporțional cu un scop care era arestarea, așa cum au constatat autoritățile interne.
158 38.
160 Curtea consideră că capetele de cerere ale reclamantului nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu se lovesc de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Le declară deci admisibile.
161 39.
162 De la bun început, Curtea remarcă următoarele două aspecte
163 : în primul rând, nu se contestă că leziunile constatate pe corpul reclamantului atingeau pragul de gravitate necesar pentru a intra sub incidența articolului
164 3 (
165 Labita împotriva
166 Italiei
167 [MC], nr.
168 o
169 26772/95, §
170 120, CEDO 2000-IV)
171 ; în al doilea rând, faptele speței au fost stabilite judiciar la nivel intern și nu a fost prezentată nicio piesă de natură să repună în discuție aceste constatări (
172 Dölek împotriva Turciei
173 , nr.
174 o
175 39541/98, § 60, 2
176 octombrie 2007). De asemenea, Curtea, asemenea procurorului din Küçükçekmece în decizia sa din 21 noiembrie 2005 și asemenea curții cu jurați în decizia sa din 14
177 februarie 2006, apreciază că niciun element nu permite a se afirma că reclamantul a fost maltratat în timp ce se afla în incintele poliției.
178 40.
179 Cu toate acestea, în ceea ce privește momentul arestării, ea observă că autoritățile judiciare nu au argumentat în niciun fel motivele care le-au condus să concluzioneze că leziunile constatate pe corpul reclamantului corespundeau unei utilizări proporționate a forței, impusă de arestarea sa.
180 Curtea nu neglijează, desigur, faptul că reclamantul a fost rănit în cursul unei intervenții musculoase, devenită necesară prin mișcarea mulțimii
181 ; pagubele materiale cauzate în timpul manifestației și faptul că cinci agenți au fost răniți ilustrează suficient amploarea evenimentelor și necesitatea ca forțele de ordine să intervină.
182 Curtea notează în plus că a existat o anchetă de amploare vizând identificarea polițiștilor în cauză.
183 41.
184 Ea observă în schimb că deciziile sus-menționate nu indică deloc circumstanțele concrete ale arestării reclamantului
185 ; ele nu menționează, de exemplu, câți polițiști au procedat la arestarea sa sau dacă reclamantul se afla sau nu în posesia unei arme sau a unui obiect contondent și nu citează nicio altă circumstanță care ar permite verificarea proporționalității forței utilizate, astfel încât Curtea nu poate examina acest aspect în mod distinct și nici nu poate spune că este vorba despre un capăt de cerere zis de «
186 a patra instanță
187 » (a se vedea cauzele
188 Günaydın împotriva Turciei
189 , nr.
190 o
191 27526/95, § 24-33, 13 octombrie 2005
192 ;
193 Selmouni împotriva Franței
194 [MC], nr.
195 o
196 25803/94, § 99, CEDO 1999-V
197 ;
198 Rehbock împotriva Sloveniei
199 , nr.
200 o
201 29462/95, §§
202 76-78, CEDO 2000
203 ‑
204 XII
205 ;
206 R.L. și M.-J.D. împotriva
207 Franței
208 , nr.
209 o
210 44568/98,
211 §§
212 72-73, 19 mai 2004
213 ; și
214 Zülcihan Șahin și alții împotriva Turciei
215 , nr.
216 o
217 53147/99, §§
218 51-54, 3
219 februarie 2005).
220 42.
221 Or leziunile constatate pe corpul reclamantului sunt numeroase, astfel încât faptele ar fi meritat explicații mai aprofundate din partea autorităților judiciare. Așadar, pe acest aspect se impune să se concluzioneze că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție.
222 43.
223 Curtea apreciază astfel că a examinat chestiunea juridică principală ridicată prin cerere. Având în vedere ansamblul faptelor cauzei și argumentele părților, ea consideră că nu este necesar să examineze separat restul capetelor de cerere (a se vedea, printre altele,
224 Fazıl Ahmet Tamer și alții împotriva Turciei
225 , nr.
226 o
227 19028/02, § 102, 24
228 iulie 2007).
229 44.
230 În ceea ce privește articolul 41 din Convenție și o eventuală despăgubire pentru prejudiciu moral, reclamantul se remite la înțelepciunea Curții. Cât despre cheltuielile de judecată, el solicită 6
231 260 euro (EUR) repartizați în onorarii, cheltuieli de traducere și cheltuieli poștale.
232 45.
233 Guvernul contestă aceste cereri.
234 46.
235 Pronunțându-se în echitate, Curtea consideră că se impune acordarea reclamantului 5
236 000 EUR pentru prejudiciu moral.
237 În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în lipsa oricărui document justificativ, Curtea respinge această cerere.
238 PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
239 1.
240 Declară
241 restul cererii admisibil
242 ;
243 2.
244 Hotărăște
245 că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție
246 ;
247 3.
248 Hotărăște
249 că nu este necesar să se examineze restul capetelor de cerere
250 ;
251 4.
252 Hotărăște
253 a)
254 că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului
255 44
256 §
257 2 din Convenție, 5
258 000 EUR (cinci mii euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, care va fi convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data plății, pentru prejudiciu moral
259 ;
260 b)
261 că de la expirarea termenului menționat și până la plată, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale
262 ;
263 5.
264 Respinge
265 cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
266 Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 13 octombrie 2009, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
267 Françoise Elens-Passos
268 Françoise Tulkens
269 Grefieră adjunctă
270 Președintă