A DOUA SECȚIUNE C. TURCIA Cerere nr 28578/05 HOTĂRÂREA STRASBURG 15 decembrie 2009 DEFINITIVF 15/03/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Bilgeç c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Iș 28578/05) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Ahmet Bilgeç, născut în 1941 și rezident în Antalya, a sesizat Curtea la 19 iulie 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 10 septembrie 2008, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Septembrie 1993 de către reclamant în fața Tribunalului de Muncă din Ankara pentru a se face cunoscut faptul că insuficiența sa respiratorie își găsea cauza în îndeplinirea activității sale. Conform elementelor dosarului, procesul ar rămâne în continuare în fața Curții de Casație la data adoptării prezentei hotărâri. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de neechitare a căilor de atac interne. În această privință, el invocă două În primul rând, guvernul susține că reclamantul nu și-a exprimat doleanțele în fața autorităților naționale; în al doilea rând, atrage atenția Curții asupra faptului că reclamantul și-a prezentat cererea în fața Curții fără a aștepta sfârșitul procedurii, care este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor naționale. În ceea ce privește prima excepție, Curtea amintește că a respins deja, în repetate rânduri, excepții similare ridicate de guvernul pârât (a se vedea, printre altele, Tendik și alții c. Turcia, n 23188/02, § 36, 22 decembrie 2005; și mutatis mutandis Ya 319-A) și constată că observațiile prezentate în speță de către guvern nu permit să se devieze de la această jurisprudență. În ceea ce privește a doua excepție, Curtea amintește că plângerea reclamantului nu se referă la caracterul echitabil sau nu al procedurii, ci la durata excesivă a acesteia. În consecință, această teză a guvernului trebuie, de asemenea, respinsă. În plus, Curtea constată că cererea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. perioada care trebuie luată în considerare a început la 21 septembrie 1993 și nu s-a încheiat încă; prin urmare, până în prezent a durat aproximativ șaisprezece ani pentru două instanțe. Or, Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință și, în special, având în vedere provocarea pe care o avea procedura în litigiu pentru solicitant, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței de termen rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 Cu toate acestea, rămâne problema aplicării articolului 41, în temeiul căruia reclamantul solicită 100 000 EUR (EUR) pentru daune materiale și morale și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Cu toate acestea, acesta nu oferă nicio justificare în sprijinul afirmațiilor sale. Guvernul contestă aceste pretenții, în opinia sa nejustificate. 10. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. Reclamantul nu a furnizat nicio dovadă justificativă care să demonstreze valoarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate, iar Curtea nu îi poate aloca o sumă în acest sens. În schimb, Comisia consideră că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil a cauzat reclamantului un prejudiciu moral care justifică acordarea unei despăgubiri. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, îi alocă 14 400 EUR în acest sens. În plus, în ceea ce privește o procedură încă în curs de desfășurare, Curtea consideră că statul pârât trebuie, de asemenea, să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că această procedură este adusă rapid la o concluzie, asigurând în același timp menținerea unei bune administrări a justiției (a se vedea, quayayćan c. Turcia, nr 61/04, § 20, 27 ianuarie 2009). 11. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declara cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția menționată că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 14 400 EUR (14 mii patru sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care poate fi convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 15 decembrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
DEUXIÈME SECTION
BİLGEÇ c. TURQUIE
(
Requête n
o
28578/05)
ARRÊT
15 décembre 2009
15/03/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Bilgeç c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
juges,
et
de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 novembre 2009,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
28578/05) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Ahmet Bilgeç («
le requérant
»), né en 1941 et résidant à Antalya, a saisi la Cour le 19 juillet 2005 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la
Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 10 septembre 2008, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29
3.de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
L'affaire concerne une procédure civile introduite le 21
septembre
1993 par le requérant devant le tribunal du travail d'Ankara en vue de faire constater que sa défaillance respiratoire trouvait sa cause dans l'accomplissement de son travail. D'après les éléments du dossier, le procès demeurerait toujours pendant devant la Cour de cassation à la date d'adoption du présent arrêt.
5.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention. Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête pour non
‑
épuisement des voies de recours internes. A cet égard, il invoque deux
exceptions. Premièrement, le Gouvernement prétend que le requérant n'a pas porté ses doléances à la connaissance des autorités nationales.
Deuxièmement, il attire l'attention de la Cour sur le fait que le requérant a introduit sa requête devant la Cour sans attendre la fin de la procédure, qui est toujours pendante devant les juridictions nationales.
Concernant la première exception, la Cour rappelle qu'elle a déjà écarté, à maintes fois, des exceptions similaires soulevées par le gouvernement défendeur (voir, parmi autres,
Tendik et autres c.
Turquie
, n
o
23188/02, §
36, 22 décembre 2005
; et
mutatis mutandis
,
Yağcı et Sargın c.
Turquie
, 8
juin 1995, § 44, série A n
o
319-A) et constate que les observations présentées en l'espèce par le Gouvernement ne permettent pas de s'écarter de cette jurisprudence.
Quant à la deuxième exception, la Cour rappelle que la plainte du requérant ne porte pas sur le caractère équitable ou non de la procédure mais sur la durée excessive de celle-ci. Cette thèse du Gouvernement doit par conséquent également être rejetée.
6.
En outre, la Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention et ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
7.
Quant au fond,
la période à considérer a débuté le 21 septembre 1993 et n'a pas encore pris fin. A ce jour, elle a donc déjà duré environ seize ans pour deux instances. Or, la Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
8.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière et eu égard notamment à l'enjeu que la procédure litigieuse revêtait pour le requérant, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6
§
1.
9.
Reste toutefois la question de l'application de l'article 41, au titre duquel le requérant réclame 100
000 euros (EUR) pour dommage matériel et moral et pour frais et dépens engagés devant les juridictions internes et la Cour. Cependant, il ne fournit aucun justificatif à l'appui de ses allégations. Le Gouvernement conteste ces prétentions, d'après lui injustifiées.
10.
La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. Le requérant n'ayant fourni aucune pièce justificative prouvant le montant des frais et dépens engagés, la Cour ne peut lui allouer une somme à ce titre. En revanche, elle estime que le prolongement de la procédure litigieuse au-delà du délai raisonnable a causé au requérant un préjudice moral justifiant l'octroi d'une indemnité. Statuant en équité, comme le veut l'article 41, elle lui alloue 14 400 EUR à ce titre.
De plus, s'agissant d'une procédure toujours pendante, la Cour considère que l'État défendeur doit aussi prendre toutes les mesures nécessaires pour assurer que cette procédure soit promptement amenée à une conclusion, tout en veillant à préserver une bonne administration de la justice (voir,
Çayğan
c. Turquie
, n
o
61/04, §
20, 27
janvier 2009).
11.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 14 400 EUR (quatorze mille quatre
cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 décembre 2009, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Greffière adjointe
Présidente