CASE OF RUKAS v. UKRAINE

CAUZA CU RUKAS v. UKRAINE (Declarația nr. 15879/06) ÎN CUZIA DE JUSTURI STREASBOURG 15 octombrie 2009 FINAL 15/01/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Rukas v. Ucraina Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința ca Camera compusă din: Peer Lorenzen, Președintele, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători, Mykhaylo Buromenskiy, judecător ad hoc, și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii care s-a deliberat în privat la 22 septembrie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 15879/06) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dna Tamara Vasilievna Rukas („reclamantul”), la 3 aprilie 2006. Guvernul ucrainean („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Zaytsev. La 20 mai 2008, președintele celei de-a cincea secțiuni a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1950 și locuiește în orașul Armhansk, Ucraina. La 6 noiembrie 2003, Curtea Armyansk a acordat reclamantului 1.399.61 Hryvnas ucrainean (UAH) în achiziții salariale, care urmează să fie plătită de fostul său angajator, societatea de stat Sivashsky Anilinokrasochniy zavod („societatea”). La o dată neespecificată, hotărârea a fost executată în întregime. La 20 februarie 2004, aceeași instanță a acordat reclamantului UAH 2.206,56 [1] în compensare pentru prejudiciu material și moral cauzate de întârzierea în plată a salariului. Hotărârea a devenit finală. La 24 martie 2004, Serviciul de Stat Bailiffs a instituit proceduri de aplicare. La 10 octombrie 2006, societatea a fost declarată insolventă. Procedura de lichidare instituită împotriva companiei este încă în așteptare. Hotărârea din 20 februarie 2004 nu a fost pusă în aplicare datorită lipsei de fonduri ale societății. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Legea internă relevantă este rezumat în hotărârea Romașov c. Ucraina (nr. 67534/01, §§ 16-18, 27 iulie 2004). PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI Nr. 1 LA CONVENȚIA 10. Reclamantul s-a plâns de nerespectarea hotărârii din 20 februarie 2004 a autorităților de stat. Ea s-a bazat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede, în măsura în care este relevant, după cum urmează: art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale de drept internațional...” Admisibilitatea 11. Guvernul a susținut că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne, în conformitate cu art. 1 din Convenție. În special, au susținut că ea nu s-a bucurat de posibilitatea de a fi înregistrată ca creditor în procedura de insolvență și nu a contestat inactivitatea comisiei de lichidare în fața instanței comerciale relevante. 12. Reclamantul nu este de acord. 13. Curtea constată că obiecțiile similare au fost deja respinse în o serie de hotărâri adoptate de Curte (a se vedea Sokur v. Ucraina (dec.), nr. 29439/02, 16 decembrie 2003; Sychev v. Ucraina , nr. 4773/02, §§ 46, 11 octombrie 2005; și Trykhlib v. Ucraina , nr. 58312/00, §§ 43, 20 septembrie 2005). Curtea consideră că aceste obiecții trebuie respinse în cazul instantan cu aceleași motive. 14. Curtea remarcă că plângerea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. În observațiile lor cu privire la fondul guvernului a avansat argumentele pe care le-au prezentat frecvent în cazuri precum cele prezente (a se vedea, de exemplu, hotărârea Romașov, citată mai sus, § 37). 16. Reclamantul nu este de acord. 17. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea VOYTENKO c. Ucraina , nr. 18966/02, § 55, 29 iunie 2004). 18. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 19. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția. II. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la neexecuția lungă a hotărârii din 6 noiembrie 2003. Ea a susținut că hotărârea a fost executată, dar nu a furnizat nicio informație cu privire la data executării acestuia. 21. Având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care această plângere intră în competența sa, Curtea constată că nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, ca urmare a faptului că această parte a cererii este manifestament nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat plata datoriei în curs în temeiul hotărârii din 20 februarie 2004. Ea a solicitat, de asemenea, ca datoria hotărârii să fie indexată la rata inflației, deși nu a indicat sumele în cauză. Ea a solicitat în continuare 2.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 24. Guvernul a acceptat să-i plătească datoria în curs și a contestat restul cererilor sale. 25. Curtea constată că Guvernul ar trebui să plătească reclamantului datoria în curs în temeiul hotărârii din 20 februarie 2004, prin compensare pentru prejudiciu material, respingând în continuare cererea de ajustare a inflației ca fiind nefondată (a se vedea un contrario Maksimikha Ucraina , nr. 43483/02, § 29, 14 decembrie 2006). Curtea consideră, de asemenea, că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral ca urmare a încălcării constatate. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, acordă reclamantului 1 800 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 26. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerea privind neexecuția hotărârii din 20 februarie 2004 admisibilă și plângerea sa privind neexecuția hotărârii din 6 noiembrie 2003 inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume: (i) datoria în curs în temeiul hotărârii din 20 februarie 2004 în ceea ce privește prejudiciu material; (ii) 1 800 EUR (o mie de opt sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 octombrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Președintele grefierului peer Lorenzen [1] Aproximativ 209 EUR la momentul material

FIFTH SECTION

CASE OF

RUKAS v. UKRAINE

(Application no. 15879/06)

JUDGMENT

STRASBOURG

15 October 2009

FINAL

15/01/2010

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of

Rukas v. Ukraine

,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of:

Peer Lorenzen,

President,

Karel Jungwiert,

Rait Maruste,

Mark Villiger,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Zdravka Kalaydjieva,

judges,

Mykhaylo Buromenskiy,

ad hoc

judge,

and Claudia Westerdiek,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 22 September 2009,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 15879/06) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Ms Tamara Vasilyevna Rukas (“the applicant”), on 3

April 2006.

2.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Y. Zaytsev.

3.

On 20 May 2008 the President of the Fifth Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 § 3).

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1950 and lives in the town of Armyansk, Ukraine.

5.

On 6 November 2003 the Armyansk Court awarded the applicant 1,399.61 Ukrainian hryvnas (UAH) in salary arrears, to be paid by her former employer, the State company Sivashsky Anilinokrasochniy zavod (“the company”). On an unspecified date the judgment was enforced in full.

6.

On 20 February 2004 the same court awarded the applicant UAH 2,206.56

[1]

in compensation for the pecuniary and non-pecuniary damage caused by the delay in payment of the salary. The judgment became final.

On 24 March 2004 the State Bailiffs' Service instituted enforcement proceedings.

7.

On 10 October 2006 the company was declared insolvent. The liquidation proceedings instituted against the company are still pending.

8.

The judgment of 20 February 2004 has not been enforced due to the company's lack of funds.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

9.

The relevant domestic law is summarised in the judgment of

Romashov v.

Ukraine

(no. 67534/01, §§ 16-18, 27 July 2004).

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 TO THE CONVENTION

10.

The applicant complained about the State authorities' failure to enforce the judgment of 20 February 2004. She relied on Article 1 of Protocol

No. 1, which provides, in so far as relevant, as follows:

Article 1 of Protocol No. 1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law....”

A.

Admissibility

11.

The Government submitted that

the applicant had failed to exhaust domestic remedies as required by Article

35

§

1 of the Convention. In particular, they maintained that she had not availed herself of the opportunity to be registered as a creditor in the insolvency proceedings, and had failed to challenge the liquidation commission's inactivity before the relevant commercial court.

12.

The applicant disagreed.

13.

The Court notes that similar objections have already been rejected in a number of judgments adopted by the Court (see

Sokur v.

Ukraine

(dec.), no.

29439/02, 16

December

2003;

Sychev v. Ukraine

, no.

4773/02, §§

42

‑

46, 11

October 2005; and

Trykhlib v.

Ukraine

, no.

58312/00, §§

38

‑

43, 20

September

2005). The Court considers that these objections must be rejected in the instant case for the same reasons.

14.

The Court notes that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

15.

In their observations on the merits the Government advanced the arguments they have frequently put forward in cases like the present one (see, for example, the

Romashov

judgment, cited above, §

37).

16.

The applicant disagreed.

17.

The Court has frequently found violations of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention in cases raising similar issues to those in the present case (see

Voytenko v. Ukraine

, no. 18966/02, § 55, 29 June 2004).

18.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.

19.

There has, accordingly, been a violation of Article

1 of Protocol No.

1 to the Convention.

II.

NON-ENFORCEMENT OF THE JUDGMENT OF 6 NOVEMBER 2003

20.

Lastly, the applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 about the lengthy non-enforcement of the judgment of 6 November 2003. She submitted that the judgment had been enforced, but did not provide any information about the date of its enforcement.

21.

Having regard to all the material in its possession, and in so far as this complaint falls within its competence, the Court finds that it

does

not

disclose

any

appearance of a violation of

Article

1 of Protocol No. 1 of the Convention. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

22.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

23.

The applicant claimed payment of the outstanding debt under the judgment of 20 February 2004. She also asked that the judgment debt be indexed to the rate of

inflation, though she did not indicate the sums in question. She further claimed 2,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.

24.

The Government agreed to pay her the outstanding debt and contested the remainder of her claims.

25.

The Court finds that the Government should pay the applicant the outstanding debt under the judgment of 20 February 2004 by way of compensation for pecuniary damage. It further dismisses the claim for

inflation adjustment as unsubstantiated (see,

a contrario

,

Maksimikha

v.

Ukraine

, no.

43483/02, §

29, 14

December

2006).

The Court further takes the view that the applicant must have sustained non-pecuniary damage as a result of the violation found. Making its assessment on an equitable basis, as required by Article

41 of the Convention, it awards the applicant EUR

1,800 under this head.

B.

Costs and expenses

26.

The applicant lodged no claim in that connection; the Court, therefore, makes no award under this head.

C.

Default interest

27.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the complaint concerning the non-enforcement of the judgment of 20 February 2004 admissible and her complaint about the non-enforcement of the judgment of 6 November 2003 inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay to the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, the following sums:

(i)

the outstanding debt under the judgment of 20 February 2004 in respect of pecuniary damage;

(ii)

EUR 1,800 (one thousand eight hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 15 October 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Registrar

President

[1]

Approximately EUR

209 at the material time